Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Ioan Lilă         Publicat în: Ediţia nr. 442 din 17 martie 2012        Toate Articolele Autorului

PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN 22-23
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
22 
  
VALOAREA LUI ZERO 
  
Afară este o vreme de groază. Urlă viforniţa ca lupii flămînzi lîngă staulul oilor. Mancuse se uită pe fereastră, apoi oftează. Nu mai sînt lemne şi el trebuie să iasă din casă, ca să le aducă de la magazie.  
  
Cîinele l-a simţit şi latră. Nu-i destul de cald în casă?! se întreabă el, dar Estera nici nu clipeşte. S-a cuibărit între perne ca o căprioară. Au trecut trei luni de cînd a murit Caiafa, zice Mancuse; şi îmi lipseşte, zău că îmi lipseşte. Oftează, apoi: da' de nevastă-sa ce să mai zic; femeie tînără, rămasă văduvă. Apoi rîde. Nenorocitul. Nici văduvă n-a reuşit s-o lase, că e măritată ... da' n-are bărbat. 
  
Pe masă este un plic portocaliu. L-a primit de vreo patru zile, dar n-are curajul să-l desfacă. Universitatea din Roma i-a răspuns la cererea de brevetare a teoriei lui despre evoluţia Universului. Dar ce scrie acolo? De ce să rişte? Dacă a fost refuzat? Aşa, mai are o speranţă. Speranţă la plic, ha!  
  
Se priveşte atent în oglinda de pe perete. Estera zîmbeşte. Ce ai?! se miră el; am început să fac burtă? Nu, da' eşti caraghios ... nu ţi-ai scos haina, nici cravata ... Se oprise din dezbrăcat după ce îşi scosese pantalonii.  
  
N-avea de gînd să plece nicăieri, dar se gîndise că, în clipa în care va desface plicul cu confirmarea lui ca savant de cele mai înalte foruri ştiinţifice, să nu arate ca un căruţaş. Şi uitase ... se uitase pe sine însuşi numai în izmene şi cu cravata la gît.  
  
Cîinele lătra în curte.  
  
Of! s-a opintit el; n-am curaj să deschid plicul.  
  
Te ajut eu, a şoptit ea, dintre perne. Sau mai bine ai veni în pat. Mi-e dor de tine, savantul meu mic.  
  
Taci, fă! a şoptit el, zîmbind ca la o aducere aminte. E mai grav. Nu curajul îmi lipseşte, ci hotărîrea. Ce să fac? Să mă hotărăsc să am curaj?!  
  
Ce mai zici şi tu?! s-a mirat Estera şi a închis ochii. Să ştii că am răbdare ...  
  
Ba bine că nu, a gemut Mancuse printre dinţi. Viitorul meu e în joc, nu al tău.  
  
Care viitor?  
  
Ah, sînt tîmpit ... un cretin, asta sînt, pentru că, dacă mă gîndesc bine, conform teoriei mele, viitorul este tocmai extensia intrinsecă sau extrinsecă a ...  
  
Mancuse o privi pe sub gene. Ştii ceva, nevastă? Află că sînt idiot. Pe mine nici nu mă interesează părerea acestor oameni, pentru că, în cele din urmă, ideile mele se vor înregistra singure în acea memorie universală a umanităţii, după cum am constatat eu din suprapunerea neuniformă a particulelor fără sarcină electrică ...  
  
Cum adică?! s-a mirat Estera, ea fiind auditoriul de care avea nevoie savantul ei, căruia numai geanta diplomat îi mai lipsea din mînă, pentru ca imaginea să fie convingătoare.  
  
Păi, uite, s-a ambalat Mancuse. E un nonsens ambiguu ... sau o ambiguitate fără sens ... sau, uite cum stăm ... atomul, electronul, neutronul ... atomul e Universul, electronul este soarele şi neutronul este planeta ...  
  
Care planetă?! s-a mirat Estera şi apoi a rîs de prostia pe care tocmai o debitase. Nu mă lua în seamă, a şoptit ea, sfioasă.  
  
Sau să luăm axa numerelor, a continuat Mancuse, parcă fără să o audă ... minus infinit, zero, plus infinit ... minus cu plus ... zero ... adică viitorul anulează trecutul iar trecutul, care se preface că generează viitorul, de fapt îl neantizează ... şi ce înţelegem de aici? Că trăim o iluzie absolută ... că, de fapt, trăim mereu în clipa zero ...  
  
Mancuse se entuziasmase.  
  
Uite cum se explică teoria mea, a continuat el. Universul, femeie, se naşte continuu din el însuşi şi tot în clipa aia şi moare, înţelegi? Numai că totul se petrece atît de repede, încît nici el însuşi nu-şi dă seama de ce păţeşte ... şi, cu toate astea, există un anumit echilibru între naştere şi moarte, un fel de pendulare ... şi atunci spirala aia atît de savant invocată nici măcar nu există, a fost numai o presupunere, o supoziţie, pe care s-a încercat explicarea ...  
  
Cîinele lătra din ce în ce mai tare. Mancuse a aprins lumina afară. Vijelia se înteţise iar. 
  
O fi cineva la poartă, a presupus Estera. 
  
O fi Caiafa, a zis, trist, Mancuse ... N-am fost eu prieten cu el, dar îl regret ...  
  
Şi Ignaţio? a zis Estera. Cu el ce-o mai fi? 
  
Nimic, femeie. Nu mai vrea să coboare din scriptorium ... Biata lui nevastă a chemat pompierii, dar Ignaţio desena atît de frumos, încît băieţii s-au emoţionat şi l-au lăsat în pace ... şi nevastă-sa i-a luat scara ... să crape şi ăsta, nenorocitul, că toţi m-au lăsat singură ... şi s-a dus la sfat, la primar, să-l roage să-i găsească bărbat ...  
  
Ei, da! a rîs Estera. Cred că te amuzi pe seama mea ... Cine o să creadă o asemenea gogomănie?!  
  
Mancuse s-a apropiat de masă, a luat plicul, încet, cu delicateţe şi l-a mirost. N-are nici un rost, şi-a zis el, sau poate că vorbea cu voce tare; orice răspuns aş primi, mi-e egal, zău aşa ... minus infinit cu plus infinit, zero ... mereu zero! 
  
23 
  
CUTIA CU IMAGINI 
  
titlu preluat de la o carte scrisă de CrisLi 
  
S-a auzit prin văgăună că Marea Marmara, sugătoarea de banane chelfătuite cu bidineaua, a ţinut sfat de taină cu Bianca de Cholo şi cu Chipita, cea care duce steagul la sărbătoarea de la patru iulie, şi asta imediat după unsprezece septembrie, pentru că, susţineau ele, ar cam fi cazul să intre şi văgăuna noastră în rîndul civilizaţiei. Ce Dumnezeu, în afară de baligi de diferite forme şi mărimi, de vaci, de cai şi de Dacii, nu prea sînt semne de modernizare pe la noi.  
  
Marea Marmara le povestea cum arată Bucureştiul - gunoaie, fetelor, la tot pasul, cutii de Coca-Cola, ambalaje de Queen Anne, sticle goale de Malibu White Rum Coconut, cutii goale de Nivea, ziare, reviste, conserve de peşte, mucuri de ţigări, ambalaje de ciorapi, prezervative folosite şi frigidere mîncate de rugină, indivizi ce vînează cîini, muncitori care demolează chioşcuri, pubele de gunoi răsturnate ... în faţă la Lido, fetelor, am văzut o grămadă de cutii de carton, dar portarul susţinea că sînt de la magazinul de alături, dar eu, una, insista ea, uşor iritată, chiar m-aş mîndri să găsesc dimineaţa un munte de super-gunoaie la poarta mea, pentru că se zice că nivelul de trai al unui popor se constată la lada de gunoi ... şi se pare, fetelor, că pe bucureşteni îi dă bunăstarea afară din casă, de nu le mai ajung pubelele Euro şi sînt obligaţi să umple străzile cu semnele bunăstării lor zilnice. Zic unii, zîmbea ea, încîntată că alţii o duc şi mai rău, e şi asta o formă de a-ţi satisface orgoliul!, că în occident este sărăcie mare, pentru că străzile sînt curate ca-n palmă, cică poţi să lingi pe jos ...  
  
Chipita se arătase entuziasmată şi le promisese că le va aduce, din cel mai apropiat oraş, semnele bunăstării materiale la poartă, dar pentru ea o să adune reviste mai ales, din alea cu poze, cu Pamela Andersen, Julia Roberts şi Cindy Crawford, ca să vadă invidioşii în ce lume se învîrte ea şi, desigur, cîteva pachete de Phillip-Morris vor completa imaginea, adică aura, dacă ne gîndim bine, pentru că ce impresie aş face dacă aş arunca în faţa porţii schelete de caras, ăsta este peştele săracului, alta e să haleşti calcan şi apoi să-l expui, aşa, în scîrbă ...  
  
... da' calcanul n-are schelet, a intervenit Bianca de Cholo.  
  
Ei! s-a indignat Chipita, te bagi unde nu te pricepi, tîrfă de doi lei ... ia te uită la ea, specialista în peşte ... asta ţi se trage de pe vremea cînd aveai peşte, în piaţă, la tarabă, cînd ciupeai la cîntar ... lasă, că ştiu eu, toată lumea zice ...  
  
Ce zice toată lumea, urîto? s-a strufocat Bianca de Cholo şi sfatul de taină s-ar fi destrămat dacă n-ar fi intervenit Marea Marmara cu binecunoscuta ei putere de a tempera spiritele agresive ... noi, fetelor, nu trebuie să ne purtăm ca tîrfele alea proaste, noi trebuie să fim inteligente. 
  
... adică tîrfe inteligente, a înţeles Chipita, şi au rîs toate trei ca de o glumă bună, pentru că aveau firi fericite, nu păstrau supărarea prea mult timp ...  
  
Marea Marmara, mişcîndu-şi tonele de cărnuri revărsate cu generozitate în toate direcţiile, a aprins aragazul şi a pus ibricul cu apă la fiert, pentru că nici un sfat de taină n-are chichirez, dacă nu e desfăşurat în aburii catifelaţi ai unei arabice care face spume.  
  
Ceşcuţele erau graţioase ca nişte oale în care se fierbe tărîţa la porc, ornate cu scene cu amazoane ce vînau bărbaţi, ce altceva! – ricana ea, cu dinţii ei de carnasieră de care era tare mîndră, confecţionaţi la dentexcela din trei kilograme de fier forjat şi patru de porţelan de Buzău, dantură pentru care ar fi invidiat-o şi Lisa Kieffer, care este vînzătoare la un magazin de feronerie, unde are obligaţia să guste din fiecare produs pe care îl recomandă clienţilor.  
  
Cu gesturi de felină a turnat cafeaua, din care ieşeau aburi moi, ce îi mîngîiau ochii de culoarea kaki, sau poate că aşa se reflecta lumina din cameră prin aroma arabică.  
  
Fetele comentau excitate de gustul cafelei priceperea cu care amfitrioana lor ştia să prepare cea mai bună cafea din lume şi brusc au trecut la amintiri romantice, cum ar fi, de exemplu, cele cinci zile petrecute de Marea Marmara la Paris, cînd şi-a făcut operaţiile estetice de mărire a volumului, pentru că o femeie ca ea avea suspiciuni cînd vedea cîte o matracucă plină de ifose, pe care şi le exprima cu cele cincizeci de kilograme de care, culmea, fetelor, mai era şi mîndră!, dar aşa ceva, se strîmba ea, sorbind din cafeaua înnebunitor de dulceagă şi profundă ca un dangăt de clopot ziua în amiaza mare într-o ceaţă de culoarea zmeurei – ei îi repugna, o femeie adevărată trebuie să fie palpabilă din toate direcţiile, iar bărbatul trebuie să simtă că are în ea, din cauza volumului, evident, mai multe femei deodată, chestie cam greu de realizat în circumstanţele obişnuite ale amorului tradiţional, din cauză că amărîtul este înzestrat numai cu o sculă şi uneori şi aia întristată, pe cînd femeia, dotată cu numeroase orificii, poate beneficia de serviciile a cîte doi-trei bărbaţi deodată, care s-o inunde cu fericire ... şi fetele nechezau ca iepele date la montă artificială, cînd armăsarul vine călare pe bicicletă şi, după ce pleacă, în ovarele lor s-a şi plantat un animal de rasă, chestie pe care natura, dacă o laşi de capul ei, o realizează cu mare greutate, după îndelungi selecţii întîmplătoare ... numai că la Paris, îşi continua ea povestea, sughiţînd de rîs, rupsese două taxiuri de la aeroport pînă la turnul Eiffel, unde avusese ea ambiţia să se aridice, numai că ăia îi refuzaseră ascensiunea, pretextînd că turnul lor e din Paris şi nu din Pisa ... şi ea nu pricepea de ce tot o dădeau ăia cu pisa în sus şi pisa în jos pentru că ea nu se urca în turn pentru a se pisa ca o vacă pentru că era civilizată şi se pisa ca o păsărică. Balzac ar trebui să intervină la acest nivel al povestirii, dar este în vizită la moş Goriot, unde bea o cafea. După această frază, fetele au încremenit.  
  
Chiar crezi asta? păreau să spună feţele lor, radioase pînă în clipa aceea. Adică tu îl cunoşti pe moş Goriot, fă?! nu s-a putut abţine Bianca de Cholo. Doamne, ce bărbat, ce tată, ce om ... Nu era chiar aşa, şi o ştiau şi ele, da' uneori trebuie să fii generos cu prietenii, chiar dacă nu poţi să-i suferi. Dar aşa erau ele, relaxate, pline de dorinţa de a trăi în veselie, numai că Marea Marmara nu-şi terminase povestea şi, asemenea lui Stamate, mai avea ceva cu pîlnia, dar fetele nu pricepeau, mai ales Chipita, care avea sarcina să ducă steagul la patru iulie în fiecare an.  
  
Dar trecuse timpul şi urma marea tombolă, pentru că la Marea Marmara totul trebuia să fie cutremurător, imens, fabulos, monstruos chiar, iar pentru acea întîlnire de taină pregătise poze cu actori sexy, după care se omorau ele în secret, mai ales că presimţeau că lumea avea să se schimbe, şi nu în sensul bun al cuvîntului, ci în mod substanţial, adică va fi mai palpitantă, mai excitantă ...  
  
Pozele le pusese pe pat, le acoperise cu un cearceaf şi se aşezase cu fundul pe ele, iar fetele trebuiau să indice una dintre bucile amfitrioanei, iar ce îi rămînea între picioare, era al ei, aşa că, deşi bănuiau că îşi pusese deoparte vreo poză mai deocheată sau vreun actor delicios, după care îi curgea apa în gură, nu aveau ce face, aşa că, brusc, amintindu-şi de sfada de la pod, privitoare la partea stîngă, care devenea dreapta, iar dreapta era, desigur, stînga, au ales invers, deşi nimeni nu pricepea prin ce miracol s-au pus totuşi în poziţia prietenei lor, ca să indice cu exactitate buca norocoasă, şi au zis amîndouă, de parcă s-ar fi vorbit: Evrika!  
  
Marea Marmara s-a supărat, certîndu-le că au amestecat-o ca nişte nerecunoscătoare ce sînt pe curva aia de Evrika în distracţia lor, dar fie, ea era generoasă, dacă aşa voiau ele, să aleagă mai întîi Evrika! Dar de unde s-o iei, soro? a exclamat, ca un personaj din Caragiale, Marea Marmara. Aşa că le-a spus că îi pare rău pentru ele, să aleagă singure, n-au de ce să se teamă, ce era pus pentru ele, era pus, asta era, altceva nu se mai putea face, tombola e tombolă şi micuţa ştorfi Evrika e tot micuţa ştorfi Evrika ...  
  
Fetele se tăvăleau de rîs, dar au scos din buzunărele bănuţii pentru tombolă, cu care Marea Marmara îşi va lua mai tîrziu o ţuică, apoi fiecare a indicat cîte o bucă ... iar Marea Marmara, după ce le-a dat pozele, le-a îmbrîncit afară cu toată graţia de care era în stare şi a fugit să-şi cumpere cizme. Ei, ce-i cu cizmele astea? Uite care era explicaţia. Damicela avea o tehnică, pentru ca să nu bănuiască nimeni că trăgea la măsea: îşi cumpăra o pereche de cizme, punea sticluţa într-unul dintre carîmbi şi apoi se ducea acasă. Şi oamenii ziceau: doamne, o strîng, săraca, d-aia s-a desculţat şi merge cu ele în mînă, dar povestea asta o ştiţi deja ... iar în buzunărel foşnea sexy marele mascul, pe care îl decupase special pentru ora de sex din seara respectivă ... Odată a vrut să-l decupeze pe Clinton, dar i-a fost ruşine... Ei, dacă ar fi chemat-o Monica, se gîndea ea... da' unde s-o cheme, la telefon?! să afle tot satul?! Ruşine d-asta nu suferea ea ... Punct! ( Muiere dintr-o bucată, adică otova, de sus pînă jos!) 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
PARFUMUL PAPUSILOR DE PORTELAN 22-23 / Ioan Lilă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 442, Anul II, 17 martie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ioan Lilă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ioan Lilă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!