Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Amintiri > Mobil |   


Autor: Confluenţe Româneşti         Publicat în: Ediţia nr. 304 din 31 octombrie 2011        Toate Articolele Autorului

Paradoxul modernitatii in context rural
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Autorul articolului: Constantin T. Ciubotaru 

Sau un extraterestru la Gălbiorii de Aude! 

În urmă cu vreo câteva minisecunde cosmice, măsurate cam în decenii pe Pământ, l-am însoţit per tata într-o deplasare prin planetele cu viaţă. 

Ştiaţi că şi copiii extratereştri sunt neascultători? 

Părinţii m-au lăsat să mă joc pe lângă rachetă, spunându-mi că dacă vreau să fac paşi, să-mi iau costumul de protecţie.

Afară era frumos, cald, mi s-a spus că acest anotimp se numeşte aici primăvară. Eram lângă o câtime de apă, numită lac, auzeam o vietate, am făcut conexiunea cu enciclopedia acestui pământ, mi s-a spus că e brotac, cânta printre fire de trestie, ce chestie, am văzut mai mulţi fluturi coloraţi , aş fi vrut să fie …o mie, alte lighioane ciripeau pe sus, din apă cred că le aplauda sau poate certa cu orac-rac batraciene săltăreţe. Am zărit apoi venind de după nişte alte plante cultivate, aha, porumb se numeau, nişte patrupede behăind sub un strat gros de lână, altele, cu blană şi corniţe , aha, iezi le zice, fugeau după mamele lor zise căpriţe. M-am tras îndărăt să nu care cumva să mă înţepe cu materia cornoasă ieşită din cap, dar deodată m-am simţit înconjurat de 3-4 patrupede care probabil că râdeau cu ham-ham fiindcă-mi arătau toţi dinţii. Pentru prima dată firele mele de păr de pe cap s-au ridicat în sus şi am avut clar sentimentul ciudat pe care detectorul l-a numit frică!

Eram un pui de om cu mâinile goale, în costum de plajă. În urma acestei mulţimi de capete şi picioare am zărit un trepied, fiinţă cu trei picioare, cu o cupolă de lână pe cap, care striga ceva şi alerga spre mine. S-a oprit, a aruncat un picior, care era de lemn, patrupedele care-mi arătatu caninii şi-au lăsat paratrăznetele cozilor în jos şi s-au aşezat pe fundurile personale, tot mârâind. 

- Nu puteai da cu pietre-n ei? Vrei să te am pe conştiinţă?

Detectorul meu îmi traducea: “Te-a mustrat cu numele unui dobitoc considerat idiot, patrupedele astea fac parte din clasa canină, ele nu râd, ci muşcă, sunt carnivore.

Dar constat că bipedul, deşi om ca şi noi, niţel mai răsărit ca mine, foloseşte un neologism de care habar n-are! 

- Hello! Dar tu nu ştii ce-i aia conştiinţă! 

- La ce-mi foloseşte ? Că nici bunicul, nici tata n-au ştiut, şi ei tot ciobani au fost! Ce caţi aici? 

Iar am pus aparatul meu în funcţie. Îmi dădea cuvântul “caţi-caţe”, adică femeninul de la căţele, formă prescurtată şi la sens conotativ “Ţaţă, damă care bârfeşte” Apoi a venit altă explicaţie “Formă prescurtată de la verbul a căuta”. Voiam “să mă dau mare”, ştiam mai multe , puteam destule, aşa că: 

- Ce-ai dori pentru când vei fi mare? 

- Niţică minte, ca să ajung preş la cap. 

Am simţit că mă caută ai mei. Nu voiam să mă fac de râs. 

- Treb’să plec, o să te mai vizitez, da să ştii că mintea are perioada de gestaţie măcar două decenii. 

- De ce gee ? a întrebat omuleţul, dar eu m-am dezintegrat, nu înainte de a-i planta în cerebelul mic două cipuri prin care să capete acele trăsături necesare funcţiei dorite.

Le-am spus la ai mei ce am păţit, s-au distrat ! 

L-au scanat apoi pe ciobănel, vorbea cu alţi 2-3 copii de vârsta lui. Unul se plângea că-i mort de obosit, vine de la porumbiadă. Altul, că el a fost mai fericit: Cartofiada s-a amânat, dar trebuie să dea o tură în jurul lacului, mâine-i Daciada, el trebuie să concureze la atletism. 

- Pe mine, a spus Gulă-ciobănelul, fiindcă n-a găsit la ce obiect să mărg la olimpiadă, tovul dirig m-a propus pentru olimpiada de mincinoşi. 

- Concurs de minciuni? 

- A, nu. Ceva cu politica lor de societate multilateral dezvoltată… 

- Mamă, …cum adică preş de cap? Covor? 

- CAP, scris cu majuscule, adică înseamnă Cooperativa Agricolă de Producţie. Preş e forma prescurtată de la preşedinte. 

După trei decenii am trecut iar prin aceste locuri. Mi-am amintit de râsul canin, i-am povestit soţiei mele şi…am constatat că uitasem să activez unul dintre cele două cipuri din capul fostului puşti, Făcuse o şcoală tehnică pentru utilaje agricole, era consilier la primărie, ricica mâna şi lua bani, dar mă striga în nopţile cu lună şi mă ocăra că nu l-am ajutat să fie ce şi-a dorit. Soţia mea nu înţelegea cum un asemenea individ care vorbea cursiv, şi asta fiindcă parte din cipul meu funcţionase, dar picase prima dată bacalaureatul, era aerian cam în toate, se voia leader…

A trebuit să-i explic situaţia specială a populaţiei din această parte de lume. 

- Păi aci scrie că este în UE, cu toate celelalte ţări europene… 

- Teoretic. În realitate ţărişoara asta este un experiment pentru celelalte, prin care să se constate dacă o pot transforma într-un fel de republică bananieră, fără industrie, fără agricultură, fără cultură, mai clar piaţă de desfacere pentru celelalte ţări avansate, iar locuitorii, forţă ieftină de muncă… 

- Nu înţeleg. Au parlament, au constituţie, guvern, legi. 

- Teoretic le au pe toate, practic… ioc. Hai s-o luăm de la anul unu după Hristos. 

- Altă dată. Vreau să înţeleg realitatea de acum! 

- Bine. Voi încerca. A fost o felie de pământ dată cu creionul pe hartă, ca pradă de război ruşilor şi aşa a ajuns parte din Lagărul Socialist. În celelalte ţări, luate tot aşa cu japca, desprinderea s-a făcut paşnic, , oamenii i-au poftit pe comunişti să plece. Aici? Cu vărsare de sânge, cu trupe de mercenari, zişi terorişti au reuşit să-l dea jos pe dictator şi să-l împuşte în zi de mare sărbătoare creştină. Apoi au desfiinţat , mai corect au pulverizat industria, agricultură, cultura , au privatizat tot ce era de stors, normal că asta au făcut-o cei care conduceau vechiul regim, foştii membri şi executanţii în uniforme, dar care acum voiau să conducă şi ei. Aşa au ajuns la peste 20 de partide politice, aşa s-a făcut că cei care au lătrat mai mult pentru Marele Conducător şi Marea Mamă-Eroina neamului, acum s-au dat drept dizidenţi mascaţi, aşa se face că unul ca acel cioban, pe nume Gulă să ajungă leader de formaţiune politică, de fapt om pe care cei prea pătaţi puteau să-l mânuiască.

Din această cioroflecă politică, sus au ajuns cei care au avut cu ce-i momi pe cei naivi şi săraci. Acum, draga mea, te rog ajută-mă să-mi ţin promisiunea. 

- Nu-l pot face preşedinte fără studii superioare. 

- Aşi? Păi de ce suntem noi extratereştri ?! Mâine-l duc la liceul din Bolovăneşti şi-i dau diploma de liceu.Trei milioane. Luni înfiinţez la Galbenii de Auzi Centru universitar cu facultăţi de Agricultură, Juridică şi Ştiinţe Economice. Gulă al meu se va transfera de la Facultatea Râpele, din Ardeal, pe care o voi înfiinţa tot mâine, prin “transfer” cu doi ani vechime, vedem noi de unde şi la anul Gulă va fi licenţiat în Ştiinţe juridice. 

- Cu alte cuvinte o să avem la o localitate de 15.000 de locuitori Centru Universitar Galbeni, prescurtat CUG?!

Cei doi au izvbucnit instantaneu în râs. În limba galactică Cug este numele pentru locul pe unde omul îşi elimină dejecţiile. 

- Şi la anul ce-o să mai fie? 

Gulă al nostru-şi va turna în efigie diploma de licenţiat, o va pune în locul stemei, dar femeia de serviciu, din milă creştinească îi va atrage atenţia s-o ia de acolo că râd şi cu fundul şi..acasă la nevasătă (Căci Gulă era măritat) n-a putut pune diploma în biroul lui, aşa că preocupat, cum şţtii de OZN şi-a făcut din grajd un birou personal, unde şi-a putut pune şi admira diploma. 

- Şi peste 2-3 ani? 

- Dragă nevastă, înţeleg, eşti curioasă, promit să revin …
 

Referinţă Bibliografică:
Paradoxul modernitatii in context rural / Confluenţe Româneşti : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 304, Anul I, 31 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Confluenţe Româneşti : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Confluenţe Româneşti
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!