Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   



Pamflet:
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
este uluiala ce lăsase să-i scape, nu fără o anumită dâră de cucernicie prefăcută, unei bătrânici îmbrobodită şi pusă pe şotii, oleac scârbavnică, căreia însă i-a mai „căzut/retezat ciocul” cu trecerea anilor şi onor rânduielilor (iar dinţii, aleluia - nu şi hazul de necaz !), „brăzdată” de furia senectuţii cu graba greu de stăvilit a „ridurilor şi cearcănelor”(„fosta-i lele, cât ai fost”!) la auzul veştii „înălţării” unuia dintr-ai ei din sat (de la „coada vacii şi potcoava calului”), cum îi plăcea să (bu)buiască pe unul şi pe altul, fără prea mari merite în „cele de stat” sau, mă rog, nedovedite încă ... Aşa zicea ea când era vorba de „zborul şi terenul” de pe care avea loc „ţâşnirea”(incluzând aici neapărat originea socială sau darea de mână, amândouă răspunzând însă „lipsă la dosar” şi „absente din peisaj” în cazul de faţă !) către sfere nu prea ades accesate de localnici. 
  
Auzise de cu seară „bomba” şi acum grăbea spre vecină cu furca-n brâu, pentru a-şi spune păsul de dimineaţă (pe burta goală, cum ar zice „profesioniştii” în „cultivarea” unor păguboase vicii!) ) şi cu ajutorul aşteptatelor vorbe de îmbărbătare ale acesteia, să vadă ce şi cum mai stă cu „întremarea” - care fusese de multişor izgonită din echilibrul ei personal. Luase şi bobii de porumb cu ea – renunţase la ăia de fasole de rândul trecut, suspectaţi de nişte trasee stranii şi imprevizibile (în „jometria de gâceală” a orizontului oracular) şi care până acum nu asigurase îndeajuns norocul - pentru că vecina se urnea cu greutate când era pusă să cântărească şi să gândească „cu capul” ei, aşa că nişte „adjuvanţi” predictibili pentru îmbiere şi tonus nu stricau niciodată.  
  
Îi venea să râdă dar să şi plângă la auzul veştii. Era oare vreme de coţopeneală sau putea să-şi ia adio de la onorarea - de către de către cel va fi „uns” amu-amu - unor promisiuni tot mereu amânate !? ...  
  
Jarul de sub tălpi frigea al naibii şi cei câţiva paşi care o despărţeau de „duhovnicul” de ocazie păreau a fi nesfârşiţi, îi asemuia cu „limbile de foc” ale iadului „proţăpit” în pictura murală de la intrarea în biserica satului ce „alinau” şi pârjoleau „întru veşnicie” (la loc de verdeaţă şi văduvit pururea de durere !) zvârcolelile păcătoşilor. 
  
Vecina ştia câte ceva din încurcălelile (poate şi învârtelile) vecinei mai vârstnice cu „cel mic de stat” şi pentru că ştirea care i se „agăţase” şi ei ca un cercel de aţă la urechi (cum odinioară, copilă fiind, îi fuseseră străpunse loburile acestora pentru pandantive) din aceeaşi sursă şi risca să le zăpăcească pe amândouă. Puneau multă patimă în tălmăcirea zvonului, ajuns la urechile lor în stare nudă, tocmai bun de interpretat şi ornat în laboratorul de pretutindeni al radioşanţului. Trebuiau mai întâi să-şi limpezească şi potrivească gândurile pentru a da şansă de biruinţă faptelor, descâlcirii unor iţe ale naibii de încurcate.  
  
Satul, cartierul, uliţa, ulicioarele şi toate maidanele nu scăpaseră împărţirii pe căprării, cu suţinători pe criterii şi motivaţii diferite, unele bizare invocând simpatia pentru vocabularul pseudo-porno „trimbulind” cu care îşi gratula, de căte ori i se permitea, asistenţa, adesea (sau mai ales !?) feminină şi fără perdea ... E drept că nici cea din urmă nu prea se sinchisea, ba dimpotrivă, îl provoca ca să vadă până unde merge, că le-auzea din „gură fermecată” dar şi cât poate să-ntindă coarda ... Şi o arcuia ca lumea, fără să-i pese, după cum lesne se putea constata!... 
  
„Doamne, fereşte şi iartă şi blagosoveşte-l pe cel păcătos, că încurcate sunt căile Tale, începură să murmure cu oarece evlavie ţaţele, una din ele fiind rudă prin alianţă cu cel a cărui statuie o şi vedea înfiptă în curtea bisericii, unde îndeobşte au întâietate la „nemurire” cei cu merituase „contribuţii de buzunar”, doar câţiva cu reale merite în reputaţia comunităţii, boieri fruntaşi şi chivernisitori ai treburilor obştei şi resurselor de-acum o sută-două de ani iar azi, întâii îndreptăţiţi şi miluiţi fiind proprietarii stranelor la slujba de duminică, poate consilierii parohiali şi ai primăriei, pentru a nu mai vorbi de păstorul confesional al turmei ...  
  
Pe când cele de sus erau tocmite şi începuse deja „demantelarea” întregului edificiu al zvonului, ca să le iasă, să facă voia şi interesele bietelor megieşe, la nici o aruncătură de băţ ieşea din bătătura proprie „prea-măritul”(!), ţanţoş şi dezinhibat de obsesia unei funcţii pentru care fusese curtat îndelung (de o anumită parte a eşichierului politic dar şi, culmea „inepţiei lui Ceaşcă”, de a fi în poziţia celui implorat să accepte funcţia propusă!) de către un electorat uşor de dus cu preşul, amator de gogoşi „cu vârf şi îndesat/e” şi alte z(c)acaricale pentru ale cărei merite nu se dumirise nici el prea bine!  
  
Cu excepţia tupeului pe care-l ”şmirgheluise” cu măiestrie de artizan - bijutier, ce să mai - prin neisovită lucrare şi experiză, cu o artă greu de atins chiar şi de profesioniştii în materie sau cei ai clevetelilor zilnice, başca cea a alchimiştilor-scutieri, gurişti ce preschimbau printr-un hocus-pocus facil natura „materialelor” supuse ocultei metamorfoze, aflate spre sârguincioasă şi neobosită prelucrare... 
  
Cu riscul de a-şi subţia baza de masă electorală (trebuincioasă doar o dată la patru ani) îl bântuia ideea să-şi „îngroape” vrăjmaşii, să „cureţe locul decolării” spre zări mai înalte - pentru a nu-l însoţi cu „vegherea” în urcuşul spre culmi cu povestioare dezlânate. părtinitoare unui alt gând decât cel ce-şi urma „cursul firesc al mersului spre vârfuri”. Acolo, zicea, unde nu te mai atinge decât boarea...puterii, unde te menţine mult şi bine, fără să te mai tragă „aţa-n jos”, să te prăbuşeşti de la înălţime! Încercase senzaţa asta dezagreabilă pe timpul celui de-al doilea premier posdecembrist când, prin „ţesătura de pile şi relaţii” la care apelase, reuşise să-i ridice suspendarea şi să-l repună în jilţ, cu patalama de la justiţie, definitivă şi irevocabilă!... 
  
Şi-a început să trudească la dezbinare. Motive se găseau cu duiumul: ba o asfaltare care a înghiţit bani ca la „balamuc” printr-un aranjament de deturnare de fonduri, ba o piaţă miruită (în bloc cu consilierii) unui privat prin contrapartidă sau licitaţie aranjată, un petec de pădure aflat într-un lot cu esenţe de nerefuzat şi cu ieşire la drum public etc.  
  
Ofiţeraşi de nădejde, aghiotanţi dintre foşti „folbalagii” de judeţ, promovaţi pe bărbi şi dat voturi (famile mare, voturi multe, după număr şi ceva frănguţi), caţe cu alonjă de ghicitoare, ţigănuşi cu căldăruşe cu vopsea de lipit afişe pe stâlpi şi trunchiuri de copac de pe marginea drumului, câţiva foşti prieteni (câţi mai rămăseseră!) dar mai ales „moşimea” de ambele sexe „extaziată” de expuneri cucernice presărate cu apropou-ri de gâlceavă sexoasă (vârsta însăşi se îndrepta spre „nemaputirinţa antonpanescă!”) şi căreia îi promitea marea cu sarea şi accesul la „hartan”, de n-o mai fi de(în) „bulan” (de s-o-ajunge-ntr-un an, promitea el inspirat în două-trei rime „fleşcăite”!), o plevuşcă aparent fără însemnătate dar care hărţuia, pe principiul că...ceva tot va rămânea!  
  
Pentru a convinge că lupta „nu fu zadarnică” şi că-şi merită cu prisosinţă altitudinea la care aspiră, pe cei influenţi din toate mediile şi de la toate nivelele, a luat neobosit la rând mânăstirile, „băgând la înaintare” măicuţele şi alte feţe monahale cărora le promitea „sluj pe veci”, ridicare de troiţe şi alte acareturi ecleziastice de trebuinţă serviciului religios.  
  
Multe năşii (c-aşa se poartă, de la centru şi până-n cel mai neînsemnat cătun), bun prilej de „tezaurizare” a (in)conştientului „bârlog” electoral, finuţe fine şi finuţi fini şi selecţi meniţi a albi pe naşu s-ajungă sus (era oricum un „Naş” local şi chiar mai departe!) şi bine ca şi lor şi celor de lângă, inclusiv descendenţii pân'la a nu ştiu câta spiţă, oricum pân'la stră-stră, departe, că nici genealogia nu-şi mai poate impune instrumentele de lucru tot sondând către tot felul de ramificaţii consanguine, mezalianţe şi onomastice, poate chiar dincolo de primii oameni care-au fost izgoniţi din rai, c-au păcătuit... 
  
Pe când era pe la aceşti paşi ai „memoriei recente” (cea de substrat îi repugna, ştie el de ce!) le întâlni pe leliţe dar le ocoli dibaci, nu fără a le auzi şuşotind vorbe tânguitoare, fără curajul în relief pe care-l arătaseră nu cum mult timp înainte: 
  
„Tinco, fă, geaba muncuşoara noastră dacă el n-ajunge sus. Un'l-ajută şi descurcăleala şi mintea atâta cât s-a nimerit, mai ghirăit la pungă cum e, auzi, fă? 
  
„N-aş mai fi atât de sigură, Mariţo. Pleazna cân'te-mprăsoară de la bici, o să te doară, grăi în potrivire de ghers, cu grăbire şi oarecare batere în faţă, Tincuţa... 
  
„Hie, o să mai videm! Om trăi şi-om videa, numa'trăsnaie să nu iasă şi să hie s-o ducem, ca Necuratul să nu-şi lepede negreala şi să-şi mişte coarnele în împuns de vieţi nevinovate... 
  
Numitul şi răsnumitul a trecut pe lângă ele păcănindu-i surd în urechi ultimele clociriri de vorbe piţigăiate, fără măcar să le observe pe caţe sau să le bage-n samă. Vorbele şterse, cum fuseseră prinse, le punea totuşi la socoteală, la o adică... În ce-l grijea, scopul fusese atins, socoteala bună şi lămureala ca apa de izvor. Cât priveşte susţinerea politică, mai e pân'la alegerile ălelalte...  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Pamflet: Doamne, ce sus a ajuns! ... / George Nicolae Podişor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 245, Anul I, 02 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Nicolae Podişor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Nicolae Podişor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!