Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Viorel Muha         Publicat în: Ediţia nr. 485 din 29 aprilie 2012        Toate Articolele Autorului

Pădurea vorbeşte cu mine!
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
desenegratuite.blogspot.com  
  
Mă întorc în mine în dimineţi în care nu am aerul de ieri şi de mâine. Ştiu că arborele nu are numai rădăcini, pentru că-i în firea vieţii ca să nu umble creanga prin deşertul umbrelor fără nume prin lume. Străine, parcă-mi spune el, ascultă-mi sunetul rădăcinilor cum în pământ cresc prin cuvinte ce se rânduiesc, apoi curg aparent liniştite, înşăirate pe sârma vieţii din mine. Cregile-mi sunt sculpturi pe cer, pentru ca lumina să ajungă-n întunericul sevei timpurilor, prin trecut înlănţuite. Nu-mi las toamna, lacrimile să-mi ningă prin frunze, uitând primăvara care-a trecut şi nu ignor niciodată pe cea care vine, căci rămân fără viitor. Cărările care trec prin crengile mele, au paşi care nu au trecut încă. Viitorul aşteaptă trecutul prin paşii care vor venii, ca să se adapostească la umbra mea.  
  
Nu-i roată care să se învârtă pe cerul unei păduri, care să nu lumineze desişuri, chiar dacă sunt ascunse-n întunericul în care îşi are sălaş, răul, în umezeala dinspre nordul rece. Am iarna care albeşte coama ramurilor mele multe, dar cu soarele care încălzeşte, totuşi, albul rece din ele. Crăpată-mi este scoarţa şi bătrână, dar vlăstarii pădurii mele, cresc pe cărarea fără paşii de mâine şi nu uită, pădurea. Freamătul tremurând al buzelor ciutelor care-mi mângâie poienile, cu flori, când culeg parfumul pământului şi cănd din fănul toamnei îşi fac aşternutul iernii, îmi sunt bucuria. Nu lupul din vârful crestei îmi spală de păcate, durerea rădăcinilor uscate. Nu râsul din întunericul nopţii, când priveşte prin lamele privirii, îmi ia zborul păsărilor care îmi fac fericită pădurea. Am fraţi care se prăbuşesc şi-n peşteri pietre care cad, şi răul se duce în neat. Am ursul care-i blând în toamne rătăcite, fără miere, căci nu-n blana lui stă frica de pădure.  
  
Chiar şi mistreţul care prin colţii săi el râde, la marginea pădurii câteodată, găseşte hrana paşnic şi lumea-i fericită. La stânca trecerii timpului din mijlocul nostru, se adună noaptea cu ziua, apusul şi răsăritul, primăvara, vara şi toamna cu iarna de mână, ca să nu ne fie frig, ci răcoare şi fac pace.  
  
Există însă o pădure, care nu-i asemenea cu mine şi nici rudă de departe. Sunt pietre peste pietre sau rânduieli din pământ şi piatră arsă, cladite-n etaje. Acolo sub bolovani de întuneric, nu-s nici lupi, nici căprioare, ci sunt un fel de copaci, numai trunchiuri fără crengi şi cu două picioare, care nu au sevă-n rădăcini de viaţă. Ei au adunat frunze de toamnă, multe în sertare arănjate, prin care dirijează foame.  
  
Au scos tăria pământului şi înegresc prin guri, cu focul fumului, aerul din ei, sădind în sângele trupului rana durerii. Unii dintre ei se caţără pe lumi care nu există şi iau deşetăciunea drept cărare de viaţă, uitând că nimic nu-i veşnic. Şi-au pus chipuri în lăcaşuri de rugăciune, înlocuind stejarii neamului, ruşine. Umblă pe trotuare cu fiare ucigaşe, stingănd vlăstari de viaţă. In robe negre cu întuneric îmbrăcate, stau balanţe şchioape, oarbe şi rupte, numai cu un braţ lăsat în jos, cu greutatea nedreptăţii.  
  
In acea pădure sunt poeni, dar fără de lumină, căci braţul puterii confiscate ca o aripă neagră, taie soarele şi fură raze luate vieţii, drept mită. Sunt cei urâţi la minte, care copacii falnici încearcă să-i îndoaie, încet săpându-le morminte. Ei mint şi înşeală pădurea, care-i din ce în ce mai pipernicită. Au dus dincolo de hotarele sale, agoniseala vremurilor şi şi-au făcut pe insule castele.  
  
- Mamă! Ia-mi şi mie o îngheţată, şi-un glas de copil spre cer se ridică.  
  
- Nu mamă, că-i rece si rea ca vremea, zice femeia căutând în gianta ponosită, amarela sa de viaţă. De sus, pică-n urât şi mirositoare satanică mocirlă, de apă, o voce hidoasă şi mieroasă, care spune:  
  
- Ia maică acilea un leu, de pomană, să-ţi pui lumânare, şi-n biserică, când îmi vezi chipul, să-mi aduci mare-nchinare căci pe mine mă cheamă, sfântul Becali.  
  
Undeva în afara pădurii de piatră, cu badiguarzi şi cu lungi ziduri de cetate păzitâ, undeva pe lăngă lac şi altă neagră pădure, tot de piatră, un buncăr din pietre, multe grămadă, cu-un cal negru în faţă, adăposteşte o fiară ce-n vremuri apuse a adunat grămadă sudoare muncită şi acum încercă să dirijeze, pe mai marii prădalnici din timpuri prezente şi trecute. Dar şi piatra se sfarmă, mâncată de vremuri, carnea putrezeşte şi de vie, iar pietroaiele negre la suflet, nu vor avea mântuire.  
  
O rază de soare obosită, poposeşte pe-un plai de verdeaţă şi-o maicuţă se închină la o cruce, de piatră roasă de vreme. O toacă răsună-n vale şi-un clopot se zbate. Un sat se întinde pe lângă râul, ce-n cotituri spre soare luceşte cu ape. In liniştea blândă, o voce se aude: 
  
- Yes ... Aici este sălbatec, aici este un nume, aici este pomul cu rădăcinile sale, aici a-şi vrea a apune, aici este pădure de viaţă. Din nordul fiordurilor, din vechea Scoţie, un sânge albastru de rege, pe-o piatră dacică, el exclamă şi spune, gândind că nu-i bine ... să ignori stejarii din trecut şi pe cei care sunt, contemporani, cu tine.  
  
By Viorel Muha 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Pădurea vorbeşte cu mine! / Viorel Muha : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 485, Anul II, 29 aprilie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Viorel Muha : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Muha
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!