Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   



ORTAC
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

- Mai întâi am simţit un curent pe la ceafă, eu n-am ştiut ce e, mi se răcise sudoarea pe sub cască, da' nea Titi, care era lângă mine, a aruncat lopata-n vagon şi m-a tras după el. S-a auzit şi-un vuiet şi bang! într-o fracţiune de secundă, am simţit cum se-ncinge salopeta pe mine. Îmi sfârâiau obrajii şi fruntea, iar pe gât, pe gât parcă-mi turna cineva ulei încins. Dita' explozia, măi băiete! S-a mai cutremurat pământu' vreo câteva secunde, eu stăteam trântit pe burtă, nea Titi era şi el pe-o parte cu mâinile la faţă. După, a prăvălit un praf pe galerie, aşa gros, că dacă dădeam din mâini înotam. Nu mai puteam să văd nimic. M-am pus în patru labe şi m-am întins pe bâjbâite, să văd cum e nea Titi. Nu se auzea nici o vorbă, parcă ne era ruşine să vorbim, dar, când am căscat gura de mi-au pocnit maxilarele şi-am scuturat din cap, am simţit cum mi s-au desfundat urechile. În surdină rămăsese un ţiuit, dar de auzit auzeam binişor acu'. Care gemea, care urla de durere, ce să zic, parcă era mai bine cu urechile înfundate. Îmi trăsesem helanca pe nas, ochii strâns închişi, zic, să stau aşa, să se mai lase pulberea asta, când m-am trezit cu una-n rădăcina nasului. Zic„ 'Tu-i dumnezeii...!” şi mi-am strâns nasu-n pumn. „ Ţigane, eşti bine, tată?” Era nea Titi, când s-a ridicat orbecăind, mi-a tuflit un cot în nas. „Îs bine, bre, numa' nasu-i spart de mata” „Iartă-mă, ţigane! Unde-s băieţii?” „De-abia nimeresc să-mi duc mâna la faţă, bre, nu se vede nimic, da' se-aude cum se vaită urecheatu' de Chiriac. Mai nainte tuşea Mitu, cred. Mă, băieţi! Ne auziţi? Unde sunteţi?” Nu se mai auzea nici dracu'. Am mai stat câteva clipe, când prin ceaţa de praf a-nceput să se zărească o pânză de lumină, da' vag. Se vedea tot mai bine, venea spre noi. „Ei sunt” zice nea Titi. Ei erau, veneau cu măşti de gaze pe faţă. Ne-a întins urecheatu' de Chiriac şi nouă câte-o pereche. Urecheatu' avea nişte pete pe cap, din loc în loc. Nu avusese casca în momentu deflagraţiei. Ne-am pus în fund şi-am aşteptat să se mai limpezească prin-mprejur.  

- Şi, nu murise nimeni, domnule Anton?  

- Nimeni, băiete, nu murise nimeni. Doar atât că eram toţi pârliţi şi tuciurii, parcă eram negrii de ăia, din Africa. Ne-am scos măştile când s-a lăsat pulberea. Urecheatu' ne făcea semn să-l ajutăm, săracu' avea urechile pârlite rău şi i se lipiseră curelele de cauciuc de tâmple. Am încercat să -i scoatem masca cât mai uşor, da' săracu' a-nceput să urle de usturime. Am scos din geantă un bidon cu apă de i-am spălat rănile. Îl ustura şi mai rău. Nea Titi zice „Lasă, Chiriac, că poate-ţi rămân urechile mai mici.” Urecheatu' vroia să râdă dar nu putea, că-l ustura pilea arsă de pe faţă.  

Mitu era mai dolofan, mai bucălat. Suflu' exploziei nu l-a trântit, dar în fugă s-a-mpiedicat şi-a căzut în barbă. Era julit de ziceai că s-a dus la bărbier şi bărbieru' era orb. „Cum ieşim de-aici?” întreabă Mitu. Atunci parcă ne-am trezit. Parcă nu ne mai venea să râdem. În urma exploziei se prăvăliseră-n galerie vreo cinci rabe de pămât. Eram împiedicaţi să ieşim la suprafaţă pentru moment, da',bine, atunci am crezut că pentru totdeauna, nu ştiam cât din galerie s-a prăbuşit, asta am aflat după ce-am săpat. La urecheat i-au dat lacrimile pe la coada ochiului. Eu tremuram ca varga. Mai văzusem eu aşa ceva până atunci? Nu, nu mai văzusem. Nea Titi, mai moşneag, mai experimentat, zice „ Staţi mă, băieţi, liniştiţi! Ne scot ăştia, acuş de-aici. Da' mai stăm puţin să ne tragem şi noi sufletu', după care ne-apucăm de săpat. Tre' să eliberăm galeria cât mai repejor. Ăia de afară, noi de-aici. Să verificăm dacă avem târnăcoapele şi lopeţile întregi şi-i dăm bătaie!” Eu mai neîncrezător „Bre, da' dacă ăştia de-afară nu ştiu de noi? Poate s-o apuca de săpat după ce-o să vadă că n-am ieşit noi din tură” „Băi, ţigane, am treizeci şi cinci de ani vechime în mina asta. Crezi tu, că nu ştiu ce fac ăia afară? Plus că mai sunt două galerii la care se lucrează, sper că ăia de-acolo n-au păţit nimic. Vă daţi seama voi, că suflul exploziei s-a simţit până la gura minei? A ieşit pulberea afară, ca fumu' prin nările balaurului. Da' asta nu-i nimic, în treizeci şi cinci de ani în mină am tras multe, da' n-am lăsat nici lopata, nici târnăcopul jos de frică. Aşa se-ntâmplă când scorbeleşti pământu', când îl sfredeleşti ca pe-o conservă, se mai cutremură, mai dă câte-un vânt... . Acu' a strănutat un pic.”  

Am tăcut. Parcă mă mai oprisem din tremurat. Ne-am ghemuit toţi patru, ne-am scos haleala şi-am mâncat. Pe Chiriac tot îl ustura, se strânsese pielea pe faţă şi nu putea mesteca mâncarea. Mitu şi-a scos din geantă o cremă, de se dădea cu ea pe mâini. A luat frumos o mână de cremă şi l-a dat pe ăsta, pe arsuri. Parcă clefăia mai uşor aşa.  

Era unsprezece şi-un sfert, când ne-am apucat iar de săpat, doar că acu' săpam să ieşim din propiu' mormânt, nu ca să-i străpungem măruntaiele preamăritului. Eu, nea Titi şi Mitu dădeam la târnăcoape, Chiriac dădea la lopată. Am dat aşa la târnăcop vreo oră. Când m-am uitat la ceas, am trântit târnăcopul şi m-am pus în cur. „Mai ieşim pe dracu de-aici, bre, nea Titi! Unde mă-sa m-ai adus să muncesc? Murim ca peştii pe uscat, sufocaţi aici!” Nea Titi iritat „ Bă, murătură, săpăm de-o oră şi deja faci ca toţi dracii. Ia vezi! Sapă cum sapi după cărbune! Nu te gândi că sapi să scăpi de-aici, gândeştete că nu s-a-ncheiat ziua de lucru. Dacă nu era beleaua asta, tot aia făceai, săpai. Aşa că tacă-ţi fleanca, că te scutur de nu te vezi!” Mitu şi el măcinat de gânduri, zice „ Bre, nea Titi, săpăm, nu zic să nu, da' parcă-i mai a dracu' când te gândeşti că poţi să crăpi aici”. Atunci s-a mai înmuiat şi nea Titi „ Bine bă, mai stăm un sfert de oră, ne odihnim ciolanele şi ne-apucăm iar după. Facem pauză la fiecare oră ca să ne odihnim de-acu'”.  

Ne-am odihnit un sfert de oră, cum a zis moşneagu'. Chiriac săracu nu mai zicea nimic. Când îi ziceam să stea, stătea, când îi ziceam să dea la lopată, dădea. Şi-aşa am făcut în vreo trei rânduri, stăteam cu ochii pe ceas şi când se făcea ora strigam „A trecut o oră, gata, pauză!” asta până s-a enervat nea Titi şi ştii ce-a făcut? Ă? Ia, întreabă-mă, ce-a făcut!?  

- Păi, spuneţi, ce-a făcut?  

- Zice „ Bă, ţigane, tu vrei să mă omori înainte de vreme! Ia, dă ceasu' ăla! Da' stai cu ochii pe el, de parcă ai lucra la radio şi dai ora ezactă.” „Exactă, bre, nu ezactă” „ Urecheatule, da' nu te mai ustură urechile, altă treabă n-ai, decât să mă înveţi pe mine să vorbesc. Ia uite, domnule, cine se dă citit! Ţigane, dă ceasu' că n-am glumit.” „Na, bre, ia-l!” „Da', de unde-l ai?” „Din târg.” „Bun, dacă era de la taică-tu sau de la mă-ta, nu făceam asta, aşa, îţi iau altu' după ce ieşim de-aici.” L-a pus jos, a luat târnăcopu' şi i-a dat una de l-a-nfundat în pământ. De-atunci nu mă mai uit la ceas cât îs la muncă.  

După asta, ne opream când ne zicea el, nu mai sufla unu, cu toate că eram terminaţi şi de oboseală şi de frică, cu gându' că n-o să mai ieşim vii de-acolo. Şi ce crezi, am ieşit în ziua aia? Ia, spune! Am ieşit?  

- Păi, nu ştiu, aţi ieşit?  

- N-am ieşit tinere. Ăia de-afară lucrau în schimburi. Au săpat toată noaptea. Într-un târziu, noi ne-am oprit. Nu mai aveam aer să respirăm. Ne-a zis nea Titi „Băieţi, gata, noi am făcut destul. Să ne scoată, dă-i pe mă-sa! Dacă mai facem efort, murim sufocaţi” Am stat toată noaptea şi-am aşteptat. Mai băteam în vagoane din când în când, ca să ne-audă ăia, că n-am murit. Înainte cu vreo două ore să ne scoată, Chiriac a-nceput să plângă săracu', că nu mai are aer, că se sufocă, că nu ne mai scoate nici dracu'... m-a făcut şi pe mine să plâng. Pe Mitu îl mai zgâlţâiam din când în când, că ni se părea că nu mai mişcă. Ne luase cu frisoane. Nea Titi zice „Mă, băieţi, nu disperaţi c-o să ne scoată. Ţigane, pe tine când te-am luat la mine, când s-a prăpădit taică-tu de tuberculoză şi-ai rămas orfan, mi-am zis aşa: las că-l iau la mine, să aibă şi Viorel a meu cu cine să se ia, că săracu-i hadicapat şi nu poate să meargă pe picioarele lui, are şi de tine cine să se-ngrijească, că ai văzut, nevastă-mea, Nuşa, e femeie sufletistă. Plus că am zis să am şi eu, pe unu' care merge, care să poată să meargă la muncă cu mine, să trudească cu mine. Păi eu aş fi dat orice să fi putut merge şi Viorel a meu, să fi simţit şi el pământu ăsta lutos sub picioare. L-aş fi lăsat să vină cu mine-n mină, numa' să fi fost el sănătos, să alerge şi el ca toţi copii. De multe ori mi-a zis «Tată, ce n-aş da să fiu ortac!»” N-am mai bocit nici unu'. Eram ameţiţi de cap, dar am stat cuminţi, până am văzut lumina de pe căştile ortacilor, străpungând, ultimu'perete de pământ ce ne despărţea.  

- Asta a fost prima mea zi de muncă, dacă tot m-ai întrebat. De-atunci, toţi trei, eu, Chiriac şi Mitu, scorbelim pământu' ăsta. Nea Titi a murit, după doi ani, înainte să iasă la pensie. Avea şi el probleme cu plămânii.  

- Da, interesantă poveste aveţi domnule Anton! Şi periculoasă.  

- Da', păi am trecut prin multe. Ş-acu, înainte să ies şi eu la pensie, că mai am cinci ani, vor să-nchidă. Păi i-am zis la domnu' director „Don director, eu vreau să sap, eu sunt ortac, altceva nu fac. Eu sunt una cu pământu' ăsta, negru. Eu dacă mor, mai bine mor acolo, că dacă mă-ngropi în cimitir la doi metri, e ca şi cum m-ai ţine-n casă. Acolo vreau să sap, acolo vreau să mor. Eu sunt ortac.”  

Referinţă Bibliografică:
ORTAC / Ciprian Alexandrescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 739, Anul III, 08 ianuarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Ciprian Alexandrescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ciprian Alexandrescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!