Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Patrimoniu > Mobil |   


Autor: Aurel V. Zgheran         Publicat în: Ediţia nr. 1112 din 16 ianuarie 2014        Toate Articolele Autorului

Oltiţa Chirilă. Sărim într-o epocă fără arta spectacolului
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

A fost cândva un cuplu comic de scenă, cum rare erau şi n-au să mai fie: Jean Constantin şi Oltiţa Chirilă!  

Comedia, cândva nu storcea surâsuri, comedia scotea hohote chiar şi din tragismul vieţii, ca pe un fir de apă din piatră. Din tot ce are imperfect viaţa, din tot ce este alterat în ea, din toate tarele umane, comedia de altădată făurea o pricină perfectă de râs până la lacrimi. Limitele râsului duceau la contradicţia lui, lacrimile. Ele curgeau ca apa pe obraji, nu ca picăturile, şi tumefiau faţa!  

Cândva nu se râdea din orice. Nici nu se producea umorul slab, de joasă altitudine, fără nici o minimă desprindere în elanul hazului. Erau actori atât de mari care nu jucau capricii banale, ci spuma artei comediei.  

Jean Constantin şi Oltiţa Chirilă jucau nişte scenete de cuplu, cu un el şi o ea în ipostaze de încurcături comice, în care ea era sâcâită şi chinuită de aluzii şi tachinări, iar el îşi lua înapoi câte o replică de bravadă feminină, a femeii complăcute în aţâţarea bărbatului, din care se împleteau conflicte comice, încâlceli de situaţii în stare să înveselească incredibil pe spectatori.  

La scenetele cu Jean Constantin şi Oltiţa Chirilă, spectatorii erau un văzduh în furtună. Un actor măsliniu, neegal cu nimeni, de simpatic, îşi apuca poalele hainei şi le smuncea, îşi dădea palme peste cap şi o înghiontea pe parteneră, făcând-o de „tot râsul”în faţa publicului. Pe când ea, blondă, frumoasă, delicată, ca un fir, cu un glas firav, ridicat treptat în timbrul revoltei feminine, apte să se preschimbe în uragan, îi restituia lui Jean Constantin câte o scărmăneală care îl incita şi mai tare...! ...Şi uite-aşa se dospea coca pâinii comicului cel mai bun, crescut din sămânţa scandalului pe care îl iscau două personaje de pomină.  

Jean Constantin şi Oltiţa Chirilă deveniseră o formulă de scenă ca o apă vărsată peste carbit. Aşa erau de fapt, cândva, cam toate comediile, care nu vor cădea niciodată în uitare, pentru că rămâne în urma lor o tiranică necesitate de a ne întoarce la ele, oricând avem nevoie să ne împrospătăm conştiinţele la raiul bucuriei.  

Dar unde ne sunt actorii, acum? Pe mulţi dintre ei, unul după altul i-am pierdut, însă pe cei care există, trebuie să-i rechemăm cât mai tare şi cât mai mult, ca să nu ajungem orfanii spectacolelor, câtă vreme mai avem actori. Se joacă tot mai rar azi piese autentice, răsar des şi în duzine actori care nu cunosc actoria, şi nici actoria nu-i cunoaşte pe ei! A început sfârşitul comediei, pe un decalaj al timpului, sărindu-se peste timp, într-o epocă fără arta spectacolului. Ceea ce se joacă azi, de cele mai multe ori nu are legătură cu arta spectacolului. Chiar şi timpul acesta, fără arta spectacolului, parcă nu mai este timp, ci antitimp!  

Unde o mai fi Oltiţa Chirilă?! O mai putem regăsi, o mai putem revedea undeva? Părăsindu-ne, actorul Jean Constantin a luat cu sine un capitol de istorie pe care l-a legat între scoarţe veşnice. Nimeni nu-i poate înlocui râsul lui sub grimasa feţii care râdea toată, nimeni nu-i înlocuieşte gingăşia, tandreţea sa... A existat ca să intre în încurcături ori să creeze încurcăturile şi să amestece pe alţii în ele, a existat să interpreteze trăsnăi şi să condamne prostia şi răutatea. Chiar şi relele pe care le interpreta aveau comedie şi nu răul în sine. Fără Jean Constantin, Oltiţa Chirilă nu a mai continuat! Într-o zi a plecat, iar cu fiecare zi care trece, nu mai ştim nimic despre ea.  

E o inegalitate de destin aceea de a a ne dispărea pe rând bucuriile şi plăcerile şi a se întinde în locul lor golurile, căci nimicul nu există, iar când pierdem ceva rămânem cu golul!  

Poate că într-o zi, Oltiţa Chirilă va cerceta întrebările noastre şi va găsi în ele mărturia că nu am uitat-o!  

(Aurel V. ZGHERAN aurel.vzgheran@yahoo.com)  

Referinţă Bibliografică:
Oltiţa Chirilă. Sărim într-o epocă fără arta spectacolului / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1112, Anul IV, 16 ianuarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!