Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 406 din 10 februarie 2012        Toate Articolele Autorului

Oltenii un fel de evrei
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Povestire de N. Bălaşa 
  
Oltenii un fel de evrei  
  
Comparatism,  
  
Baba Cloanţa în mintea de copil 
  
Cu gândul totuşi la domnul ce într-un fel mă acostase, am încercat să aţipesc întinsă pe canapeaua vagonului, cu capul pus la Katy în braţe. Trupul ei cald mă făcea să mă simt, oarecum, protejată. Simţindu-i sânii, am fost tentată să îmi sug degetul, asemănător vremurilor în care abia mă înţărcaseră. Jenată, fie şi numai de amintirile căzute valuri peste mine, am pus mâinile între genunchi şi, în cele din urmă, am adormit. M-am trezit când se lăsase deja întunericul. Trecusem de Craiova. Când am privit pe geam, am avut impresia că sunt iarăşi în Grecia. Trenul cobora spre Turnu Severin. De sus, de pe dealul de la Balota, se putea vedea bine Dunărea ale cărei ape se zbăteau între maluri. 
  
- Mai avem mult? – am întrebat iarăşi, întoarsă oarecum cu gândul pe valurile Mediteranei. Le auzeam în mine. Tot acolo, vedeam luminile unui vapor ce spinteca marea, în fiecare seară, de la nord spre sud, ducând dintr-o parte şi-n alta, bagaje, oameni, suflete, într-un cuvânt, câte ceva. 
  
- Te-ai plictisit?  
  
- Şi nu, şi da.. 
  
- Cred că suntem dincolo de jumătatea drumului. Ţi-e foame? 
  
- Nu prea. Mi-e dor de Tabitha şi de mami ...  
  
- Păi vezi? Când îţi spunea ea... 
  
- Da, dar îmi era dor şi de moş Gheorghe şi de bunica... 
  
- De el în primul rînd? 
  
- Nu ştiu. ...Poate că da. Ştii ce? Nu ţi-am spus, dar astăzi, când m-am dus la wc, un domn, ce-i drept cam nesimţit, a zis că ar fi el tatăl meu!...  
  
- Doamne, ce tupeu! De ce nu mi-ai spus? Dacă era un pedofil? 
  
- Un ce? 
  
- Unul care... Mă rog, nu pot să îţi spun. ...Un smintit! 
  
- Păi de ăştia nu mi-e teamă, sunt caraghioşi, simpatici! Era pe la mine prin sat unul care se credea armăsar şi, când nici nu te aşteptai, îl apuca: ,,bă, smucitule!” - îi mai zicea moş Gheorghe câteodată când ăla lua în spate câte o capră ca să o ducă la păscut - bagă-ţi minţile în cap, că altfel dai de dracu!'' Iar el, râzând: ,,îl ştii dumneata cumva, pe undeva, că eu pe el îl caut?'' Ce să facă? Râdea şi unul şi altul. Căpriţa, şi asta, sclifosită, îţi dai seama?! Până ce urca el cu ea în spinare dealul, cocoţată acolo, în spate, la ditamai vlăjganul, mânca frunze din pomii de pe marginea de drum. La întoarcere, când coborau, alergau de sus în jos, de credeai că după ei venea furtuna. Se mai dădeau, din când în când, de-a dura... Gata, gata să-şi spargă şi capul! Când ajungeau în vale, spre prânz, punea iar capra după gât, ca pe un şal, şi se întorcea cu ea în sat. Zice el, ca să o mulgă... Cam pe atunci, şi până spre nămiaz, ca din senin, îl apuca. Odată sărea în sus, bătea din picior şi necheza... Iar de aici, voiai sau nu, tot te umfla râsul! 
  
- Nici cel despre care spui nu era într-ale lui! Eu l-aş fi dus la balamuc! 
  
- Păi de ce, că nu făcea rău nimănui?! Mamaie zicea că era ca şi un şarpe al casei. Mai speria şoarecii, şobolanii... În plus, toţi de la noi credeau că fiecare sat, cu nebunul lui... Altfel nici că se putea! Îl jucau în căluş, cu pelin la brâu, de Rusalii, ca să scape de rău. Adică să-l mai sperie pe Satana că prea era uneori doar dracul gol! 
  
- Lasă-l pe ăla! Cum arăta ăsta de zicea că ar fi fost taică-tău... 
  
- Ăsta? Păi, l-am văzut prima dată în aeroport. Mi-a reproşat că i-am luat căruciorul, dar eu l-am găsit gol şi... Ne trebuia, nu? 
  
- Apoi? 
  
- Aici în tren, mai spre capătul vagonului, când să mă duc la... 
  
- Bine, bine, dar cum era? 
  
- Mde! Un fel de cioară vopsită cu tupeu...  
  
- Înalt?  
  
- Cam da, dar nu cine ştie ce prea, prea...  
  
- Adică? 
  
- Ce să îţi mai spun? Unul cu o moacă de rudar. 
  
- Ţi-a zis că ar fi un fel de profesor universitar?! 
  
- El?! A, nu! Şi nici nu cred că ar fi avut cum! Era la şcoala de la noi din sat, unul atât de chipeş că îşi frângeau şi babele gâtul după el. Ăsta avea o faţă cam de mat, pătat, ciupit de la un pic de vărsat nevindecat. Cu nişte buze strâmbe şi tivite... 
  
- Gata! Nu prea e politicos ce spui... Fiecare om, în felul lui! 
  
- M-am hotărât să nu mai mint. Ce ştiu eu când vine careva şi-mi ia pielea... Mi-a spus şi mami. ...Şi crede-mă, chiar nu glumea! 
  
- Ascultă-mă, tu trebuie să te faci actriţă! Frumoasă eşti, îţi stau în fire fel şi fel de şotii... Doar trebuie să le spui, cu fler şi farmec, pe scenele lumii. Într-o zi, ai să ajungi vedetă tocmai la ăia, la Hallywood. 
  
- Crezi tu? Şi de-ar fi aşa, deocamdată... ,,Ehe, trebuie să curgă apă pe baltă, la vale, până ai să fii tu o... ,,cutare''- aşa mi-a tot spus mie mamaie - ,,Până atunci, pe mine'', adică pe ea, ,,cine mai ştie cât o fi bozul de mare?!'' 
  
- Ce e ăla boz? 
  
- Un fel de buruiană şi sălbatică, şi otrăvitoare. Bună de făcut cu ea doar focul, pe la noi, joi, înainte de Paşti. La greci, uite că abia acum îmi dau seama, nu am văzut că s-ar fi întâmplat aşa ceva! Tu? 
  
- Nu şi nici nu ştiu despre ce e vorba. 
  
- A, păi nu e bine! Ţine de rânduieli. Baba Ioana zice că ziua e scrisă cu litere roşii şi mari în calendar. Înseamnă că trebuie să ştii. Hai să îţi spun! 
  
- Nu prea am chef, dar ne mai trece oarecum din drum. Zi! 
  
- Cum să încep, ca să înţelegi? Direct! În Joia Mare, înainte de... cum ţi-am spus, oamenii, fac nişte azime, un fel de pâini coapte, fie în tuciul fierbinte, fie pe vatra încinsă, acoperite cu spuză. ...Adică, înţelegi, cenuşă şi cărbuni! Unul, Tingirică ăl bătrân, zicea că aşa le-ar fi spus şi Moise la evrei când au scăpat din Egipt, de la Jupân. Se spune că ei au copt pâinile pe pietre. Mai mult nu prea ştiu. Pâinea asta, adică azima, e un fel de semn că s-au dezrobit. Nu prea am înţeles ce înseamnă, însă... Mă rog, evreii la vremea aceea, şi noi, târziu, abia acum. 
  
- Dezrobit?! Aiurea! 
  
- Răbdare! Pâinile se împart prin sat cu nişte mucenici, cu un pahar cu vin, dat de pomană, apoi se mânâncă şi se bea lângă focul făcut numai cu boji. 
  
- Din câte înţeleg, un fel de a sărbători Paştile ca la evrei. La ei, dezrobirea fizică! Adică au scăpat de urgia unui Faraon. Ce le-a mai păţit sufletul pe-acolo, pe la el, vai de capul lor! Dar la voi?! Sincer, mă mir! Paştile la români, la ortodocşi, ca simbol dezrobirea sufletului, înţelegi? Păi voi, olteni, sau?... Că naţie mai a dracu decât a voastră, pe faţa pământului, s-ar zice că nu-i! 
  
- De, eu ştiu, dar şi la mine în sat Paştile e Paşti! Tingirică ar fi zis înainte de a da ortul popii, că şi noi am fi fost cândva tot un fel de ovrei. Sau cel puţin o amestecătură cu ei, ce a ieşit demult, tocmai de pe vremea când ei ar fi fost soldaţi aduşi de la Ierusalim, de către romani, tocmai pe-aici. Adică pe la noi. Ce să-i faci?! Tingirică a murit, secretul zace cu el în pâmânt şi... Facem focuri, mâncăm azime... Ce e rău în asta? Pâinea e tot pâine! Ne mai şi încălzim... Oricum, am să mă lămuresc. O să învăţ la şcoală şi o să îţi spun. Tu nu ai idee, nu ştii nimic? 
  
- Nu! 
  
- Nici nu mă miră, câtă vreme sunteţi aşa departe! Katy, uită-te şi tu la trenul ăsta, printre munţi abia se târăşte! Hodoronc-tronc, hodoronc-tronc! Cum era să ajungă, pe vremea aceea doar cu căruţa, romanii cu ovrei cu tot tocmai acolo la voi, în nord?!  
  
*** 
  
La Timişoara, şi eu şi Katy am răsuflat uşurate. Ne apropiasem mult de casă, însă a trebuit să schimbăm trenul şi iar să mergem vreo două, trei ceasuri La Oradea, din nou, am coborât şi, fără să mai stăm prin gară, am urcat într-un personal. Tronc, hodoronc- tronc şi fâssss! La fiecare staţie, şi eu şi ea, cel puţin câte un of! Iar tronc, hodoronc- tronc şi din nou fâssss până ce, în cele din urmă, am ajuns. La Satu Mare, am chemat un taxi, l-am umplut cu bagaje şi atunci, în miez de noapte, ne-am dus la spital. La poarta lui, doar nişte câini. Le-am vorbit, le-am dat şi câte un corn şi ne-au lăsat. Încet, încet, ne-am strecurat pe la urgenţă, apoi am urcat. În salonul său, ghemuit sub un cearceaf, Lajos. Dormea. Erika, bunica sa, se chinuia şi ea întinsă lângă el, pe nişte scaune. Katy s-a apropiat, l-a luat în braţe şi l-a sărutat pe frunte. El, a deschis ochii, a privit-o lung, a lăcrimat şi, aproape sugrumat, a şoptit: ,,mami!”  
  
- Lajos, sunt Sara! Am venit să te pup şi eu. 
  
Sunt sigură, întâi m-a adunat din gânduri, iar după aceea mi-a zâmbit. L-am sărutat pe ochi. Erika s-a trezit şi, speriată, când încă nu ne-a desluşit bine nici pe ea şi nici pe mine, s-a pus pe plâns. Şi-a frecat bine ochii şi, oarecum revoltată, ne-a zis: 
  
- Of, Doamne, bine că aţi ajuns! De ieri, de când a aflat că veniţi, o ţine într-una în suspinat. Măi copile, gata! Ajunge o măciucă la un car de oale! Maică-ta e pe drum! Şi dacă nu mai vrei să stai aici, cu mine, te duci cu ea ... Faceţi ce vreţi, numai să vă ştiu bine! 
  
- Mamă, lasă-l! Acum, sunt aici. Dragul meu, ce zici, mergem acasă? 
  
Lajos a luat-o pe după gât, s-a lipit de Katy şi, pentru prima dată, s-a ridicat din pat.  
  
- Mergem! – a răspuns el. 
  
- Să vedem ce zice doctorul... Poate chiar acum sau cel târziu mâine. 
  
Katy şi-a aşezat băiatul iar pe pat şi s-a dus la camera de gardă. A vorbit cu medicul, cu asistentele, apoi s-a întors în salon zâmbind.  
  
- Mergem. Am să mă întorc eu după biletul de ieşire...  
  
Lajos a îmbrăcat hainele noi aduse de mama sa. Îi stăteau bine. Deşi palid, cu rană în jurul gâtului, nu arăta chiar rău. Era copil drăguţ, blonduţ, cu ochii albaştri, aproape ca ai mei, tenul însă alb, nu tuciuriu şi obrajii cu câteva pistrui. Poate atunci chiar ei au fost pentru mine, farmecul lui. L-am privit îndelung, însă cum eram nedormită şi mai ales de pe drum, nu prea am fost, ca de obicei, vorbăreaţă, şi nici nu am ştiut cum să-l alint şi ce să-i spun. Uneori, mă blocam pur şi simplu, mai ales când, fie şi numai întâmplător, îmi sărea în ochi vânătaia din jurul grumazului. Atunci, pâlpâia în mine când a fi, când a nu fi şi tresăream.  
  
*** 
  
Târziu, după miezul nopţii, cu o maşină, am ajuns acasă la Katy, în localitatea Ghilvaci. Acolo, Erika, Lajos şi Katy au mai vorbit câte ceva. O vreme, la taclale, am stat şi eu, apoi le-am părăsit. M-am culcat. Oricum, prezenţa mea îi forţa cumva să vorbească în româneşte atât de prost încât aproape nici ei pe ei nu se înţelegeau. 
  
A doua zi, ne-am trezit după prânz. Abia atunci l-am văzut iarăşi pe Lajos. Deşi uşor luminat la faţă, privirile îi trădau lungi zvârcoliri sufleteşti. L-am luat de mână, l-am pupat pe obraz, apoi am ieşit împreună într-un fel de terasă a casei lor. De-acolo, am putut vedea curtea, livada, aproape tot ce era în jur. Tot scormonind cu privirea, mi-a sărit în ochi un păun cocoţat într-un dud. Lenevea cu capul său mic ascuns oarecum între pene. Îmi era drag, mai ales când, din când în când, deschidea un ochi, privea, clipea, parcă voia să-mi spună ceva, apoi se răzgândea şi iar îl închidea. Mi se părea însă şiret. 
  
- Mă, - am vrut să-i zic – ori ne privim sincer unul pe altul, ori ba! Ce tot mă ameţeşti cu chestii dintr-ăstea, cum că o fi şi o păţi?! Ai fi tu spectacol de culoare, dar dacă îţi rup moţul şi te las în curu` gol, ai să ajungi până şi de râsul curcilor! Câţele de la mamaie o să fie, ehe, regine, departe, sus, dincolo de tine. Iar după ele, raţele, că sunt spălate în râu şi au la ele veşnic guleraşe. Hei, ce zici? Taci?! Mă, şmecheraş! Lajos, păunul ăla al tău e împăiat? 
  
- Nuuu! Stă el acolo, aşa, sus, în frunzele de dud şi se crede...  
  
- Rege! 
  
- Nu, papagal! Unul venit călare pe un cal cu corn, de dincolo de vestitul său ecuator. Aşa mi-a zis într-o zi Erika. Ai văzut-o şi tu?! Cotoroanţa!  
  
- A, da, Baba Cloanţa! Mi-a spus de ea ceva, ceva, bunica... Într-o poveste, cum că era şi nu prea... 
  
- Uite-o aci! Erika, clonţ de babă! Acum, e pe vatră. Cică ne-ar face mâncare. În realitate, mestecă în oalele ei cu otravă. Mai târziu, vrei, nu vrei, trebuie ...  
  
- Da, înţeleg, da, da ... Şi papagalul? 
  
- Nu-l vezi? Face pe deşteptul, ca şi ea! Sara, eu cred că Baba Cloanţa, adică Erika, a venit călare în zbor pe un măgar cu corn şi-n spate avea un papagal. Că prea e prea!... Tu ce zici? 
  
- Nu era cal? 
  
- Cine? 
  
- Măgarul ăla care, din câte zici, zbura... 
  
- E, şi cu tine?! Fată umblată, când prin Anglia, când prin Grecia, şi să nu ştii că măgarul latră?! 
  
- După ştinţa mea, ar rage, iar după a unuia de la mine, Cioacă, el, măgarul, ar fi responsabilul cu şi la ora exactă: hi-ha! hi-ha! hi-ha! 
  
- Asta, probabil, pe la voi! Aici, în Ardeal, pe lângă turmele de oi, toţi, până şi cei mai de soi măgari: hau! hauuu! hau! hauuu! 
  
- Gata! Am înţeles. Cât să mai înşele pe ici, pe colo, lupii... Dar dacă ai să te întlneşti cu mami şi o să-ţi spună că dacă minţi, gata, ţi-a luat unul pielea! Ai să auzi şi o să-ţi mai schimbi părerea! 
  
10 02 2012 N. Balasa 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Oltenii un fel de evrei / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 406, Anul II, 10 februarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!