Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Comemorari > Mobil |   


Autor: Cezarina Adamescu         Publicat în: Ediţia nr. 990 din 16 septembrie 2013        Toate Articolele Autorului

OLGUŢA ŞI BRĂŢARA DE AUR A PRIETENIEI - IN MEMORIAM - OLGUŢA POPESCU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

 

OLGUŢA ŞI BRĂŢARA DE AUR A PRIETENIEI  

 

-in memoriam-  

 

În viaţa aceasta nu prea am avut mare motiv de jubilaţie. Doar câteva lucruri m-au marcat şi m-au motivat să merg mai departe. Unul dintre acestea a fost şi a rămas: brăţara de aur a prieteniei. Am avut şansa de a avea, nemeritat, nu numai şapte colege absolut admirabile, dar acestea au devenit, timp de zeci de ani şi prietenele mele, ceea ce nu e puţin. Am păstorit împreună Regatul Cuvântului, adică al Cărţii, atât de diversificat, aproape nemărginit, până unele dintre noi, au plecat să recomande cărţi îngerilor.  

Grecoaica Maria Constantinescu (Mazozi) şi acum, Olguţa Popescu – au fost modelele mele de comportament, de bunătate, de înţelegere, care s-au grăbit să păşească pe un alt fel de cer, ca să ajungă în pagina lor din Cartea Vieţii. Mazozi, cum o alintam pe Maria, s-a grăbit să plece prima, lăsându-ne confuze şi buimăcite foarte, de cuţitul perfid al morţii şi de neînţelegerea pe deplin a faptului că ne împuţinasem cu o persoană. Şi nu una oarecare, ci persoana cea mai scumpă a inimilor noastre.  

Olguţei Popescu îi datorez primele noţiuni de Biblioteconomie, oferite de ea, în urmă cu patruzeci de ani la Biblioteca Şantierului Naval din Galaţi, de la Mila 80. Ea m-a învăţat cu răbdare, migală şi stăruinţă cum să clasific zecimal, cum să cataloghez o carte şi, mai ales, cum să mă comport în relaţiile cu publicul cititor, atunci când e vorba să recomand un scriitor sau o carte bună. A fost prima mea maestră în Biblioteconomie care m-a luat blând sub aripă, fiindcă eram tare speriată de noua mea profesiune despre care nu ştiam mai nimic decât că are ca obiect, Cartea. Deşi eram înscrisă pe atunci la cel puţin opt biblioteci publice şi îndrăgeam atmosfera de sală de lectură, de aşezământ cultural care adăposteşte cea mai de preţ avuţie: Cartea. Au urmat apoi, uceniciile la Biblioteca Judeţeană V.A.Urechia şi luarea în primire a Bibliotecii Combinatului Siderurgic, pe care am păstorit-o vreme de mai bine de treizeci de ani.  

Întâmplarea a făcut ca să devenim, nu numai colege, dar şi prietene. Blândeţea acestei femei era proverbială. Tactul cu care ne îndruma era, de asemenea, de toată lauda. O dată n-am auzit-o să se înfurie pe nepriceperea şi pe stângăcia noastră. Colectivul nostru s-a înghegat (sau era închegat deja şi eu am sosit mai târziu), pe la mijlocul anilor ’70 şi a constat, nu numai în şedinţele şi rapoartele săptămânale, lunare, trimestriale, semestriale şi anuale pe care trebuia să le facem asupra activităţii noastre la Consiliul Judeţean al Sindicatelor, unde lucram toate, fiecare însă, în propria bibliotecă de întreprindere, fiindcă eram prinse într-un sistem de funcţionare în bibliotecile sindicale ale unor întreprinderi, şi la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde ne întâlneam destul de des, în aceste şedinţe, dar şi pentru a o sărbători pe câte una dintre noi, participând la evenimentele fericite sau nefericite ale fiecăreia, ca într-o adevărată familie. Mă simt datoare să pomenesc numele acestor admirabile colege de-o viaţă, în imensitatea literelor pe care le-am păstorit împreună: Cornelia Petcana, bibliotecară la NAVROM Galaţi, Sofia Diciu – bibliotecară la CFR, Aurica Buţurcă, bibliotecară la Întreprinderea „Textila”, Ani Docan – activist cultural la Casa de Cultură a Sindicatelor din Galaţi, Lavinia Simion –responsabilă cu activitatea culturală din Judeţ, la Consiliul Judeţean al Sindicatelor – sufletul şi inima acestui colectiv, în casa căreia eram primite, de fiecare dată cu căldură şi dragoste, de ea şi soţul ei, un intelectual fin şi rasat, care ne citea versuri, cu dicţie, interpretare şi accent evreiesc, din Ion Pribeagu şi ne oferea fel de fel de surprize muzicale, într-o vreme când nu exista calculator, CD-uri, MP3-uri, ci doar magnetofon, pick-up şi radio.  

Aniversările noastre se petreceau discret dar foarte plăcut, amfitrioană fiind însăşi grecoaica Mazozi, o femeie cum rar mi-a fost dat să întâlnesc în viaţă. Fiecare aducea bunătăţi şi surprize şi masa devenea, nu numai îmbelşugată, dar şi foarte sofisticată, cu gustări alese şi pregătite cu dragoste de gospodinele bibliotecare. Prilej de rafinament gastronomic şi de etalare a artei culinare desăvârşite a cărturarelor mele colege. Cafeluţa era savurată la un taifas interesant şi elitist despre scriitori şi cărţile lor, dar şi despre cotidianul care dădea buzna peste noi intempestiv. Aproape toate aveau copii şi-şi împărtăşeau sentimentele legate de odraslele lor. Nu erau bârfe (ba poate că erau şi bârfe nevinovate), erau discuţii aprinse despre starea culturii, despre ce ar trebui să se facă pentru a spori în activitatea noastră şi a face cât mai atractiv un program cultural de viaţă. Trebuie să mărturisesc că pe vremea aceea se organizau cu mult mai multe manifestări de acest gen şi noi eram, de cele mai multe ori, protagonistele. O muncă nenormată, neretribuită după cum merita, dar foarte, foarte agreabilă pentru noi, care iubeam cartea. Nu se punea problema locurilor de muncă şi nici una nu a fost dată afară din motive de incompetenţă. Ne menţineam serviciul, conştiente fiind că el ne va asigura un trai decent, la senectute. Şi că serviciul constituie pâinea noastră cea de toate zilele. Îmi amintesc cum ne treceam pe sub mână cărţile interzise de la una la cealaltă: Ana Blandiana „Întâmplări din grădina mea”; Dumitru Popescu „Pumnul şi palma”; ori cărţile de mare succes ale Ilenei Vulpescu: „Arta conversaţiei” şi multe altele. Multe cărţi erau puse la index şi tocmai acelea ne suscitau interesul, citindu-le pe ascuns. Mai ales cărţile lui Petre Popescu, Mioara Cremene, Paul Goma şi mulţi alţii. Ne împărtăşeam impresiile şi discutam îndelung asupra subiectelor dar şi asupra mijloacelor de expresie literară folosite de maeştrii scrisului românesc.  

Despre Olguţa Popescu, bibliotecară la Şantierul Naval din Galaţi se dusese buhul în ţară, ea fiind considerată cea mai bună bibliotecară din sistemul sindical, aceasta reieşind, nu numai din numărul uriaş de cititori (cum îi convingea pe navigatori să citească în proporţie de 90 % - nu ştiu) – cât şi despre manifestările cu scriitorii şi cărţile lor pe care le organiza, cu răsunet, în sălile de festivităţi ale Şantierului sau în alte locaţii. Astfel, l-am cunoscut şi admirat pe scriitorul Ilie Tănăsache, venit să-şi lanseze cartea (ca o corabie la apă) – intitulată „Mâine, cu mare dragoste”. Era prin anul 1975.  

În programele de perfecţionare a pregătirii profesionale la care eram chemate anual, în cadrul Academiei „Ştefan Gheorghiu” – circa două săptămâni, bibliotecarii din sistemul sindical primeau cunoştinţe atât de domeniul biblioteconomic, filozofic, istoric, literar, dar şi social politic, aşa cum se cerea în regimul trecut. Condiţiile erau acceptabile, serveam masa la cantina Academiei, iar serile petrecute împreună cu bibliotecri din toată ţara, au rămas neşterse în amintirea noastră. Acolo am cunoscut-o pe Ana Blandiana, venită să susţină o prelegere şi un moment poetic, pe Nicu Alifantis, care a susţinut un spectacol, pe scriitorii Eugen Jebeleanu, Dan Tărchilă şi mulţi alţii.  

Întotdeauna colega mea de cameră era Olguţa Popescu sau, în altă serie, Maria Constantinescu-Mazozi.  

Niciodată nu ne-am certat, nu ne-am bârfit şi nu ne-am pârât una pe cealaltă. Acesta era un cod al nostru, un cod al prieteniei. Purtam o brăţară nevăzută care se numea: brăţara de aur a prieteniei.  

Examenele erau şi ele un prilej de verificare a cunoştinţelor şi de înaintare în profesia atât de îndrăgită de lucrător cu cartea.  

Între timp, alergam pe la teatrele din Bucureşti, de la unul la altul, la spectacole de referinţă pe care le savuram cu imensă plăcere şi apoi le forfecam în camerele noastre de la Academie.  

Îmi amintesc un moment-cheie în viaţa mea, când am fost invitată la Casa Scânteii să citesc versuri la Cenaclul „Numele Poetului”, condus de regretatul Cezar Ivănescu. Toate colegele m-au ajutat: Era iarnă. Olguţa mi-a împrumutat căciula ei de vulpe argintie, Sofica mi-a dat o eşarfă superbă pe care am aruncat-o neglijent la gât, într-o poză studiată, Mazozi mi-a dat poşeta ei, foarte sofisticată, Aurica mi-a dat o bluză de efect, cu care trebuia să fac impresie bună. Doar pantalonii erau ai mei din toată vestimentaţia. M-au condus la Casa Scânteii, m-au susţinut şi m-au încurajat. Se vede că erau tare mândre de colega lor, poetă în devenire. Atunci a fost adevăratul meu debut în literatură. Era în 15 februarie 1982. Cezar Ivănescu m-a remarcat, m-a luat sub aripa cuvântului său hotărâtor, m-a publicat şi mi-a scris coperta a IV al primului meu volum de versuri, „Arhipelagul visării”. Vreau să spun că, toate colegele bibliotecare au contribuit la acest debut, cu gândul, cu sufletul şi cu ajutorul dat concret, pentru a avea o toaletă frumoasă, şi pentru că mă prezentam în faţa unor scriitori reputaţi din Bucureşti.  

Un alt moment-cheie din viaţa noastră comună, a fost cel al revoluţiei din decembrie 1989, moment care ne-a surprins la o consfătuire la Bacău, unde eram chemate să ne instruim şi să raportăm manifestările organizate cu cartea. Nu ştiam că începuse cea mai mare mişcare populară care avea să schimbe radical faţa României şi regimul în care trăisem până atunci.  

La Bacău n-am aflat nimic de ceea ce se petrece în ţară. Abia la întors am văzut la TV ce se petrecuse la Timişoara şi la Bucureşti.  

Colectivul de bibliotecare s-a destrămat fără voia noastră şi spre regretul adânc al fiecăreia, bibliotecile fiind distruse, una câte una, după revoluţie şi bibliotecarele trebuind să se reprofileze sau să iasă la pensie, cele care întruneau condiţii.  

Nu pot uita evenimentul mutării mele în apartamentul în care mai stau şi astăzi, în 3 noiembrie 1978, de ziua mea, când colegele au venit pe scări, prin încuneric, până la etajul 9, fiindcă nu se deschisese instalaţia electrică şi nici cea sanitară şi am sărbătorit şi noi cum am putut: cu mobila în mijlocul casei şi cu măsuţe improvizate. Ele mi-au dăruit atunci un ceas cu cuc, pe care mi-l doream, fiindcă mi se părea tare nostim cum pasărea ieşea, din oră-n oră, cucăind vremea. L-am păstrat zeci de ani până s-a stricat, fiindcă este un dar cu valoare sentimentală. Multe astfel de momente am petrecut împreună. Dacă aş sta să le înşirui, ar fi preţ de o carte considerabilă. Şi nici nu ştiu dacă n-ar merita să fac asta.  

Revenid la Olguţa Popescu, o femeie admirabilă, bună, caldă, calină, optimistă, generoasă, gata oricând să ajute, nu numai colegii, dar şi pe oamenii din Şantier care veneau la ea ca la Zidul Plângerii. Era recunoscută şi apreciată de toată ţara. Cine spunea: bibliotecara de la Şantierul Naval, spunea: bibliotecă model, activităţi model, de răsunet, noutate, inventivitate, atracţie la lectură pe toate căile: proiecţii de filme, lansări de carte, întâlniri cu scriitorii, procese literare asupra unor opere, spectacole, recitaluri poetice, biblioteci volante, dragoste de cuvânt, voie bună, spiritualitate înaltă.  

Toate acestea, adunate sub un singur nume: Olguţa Popescu.  

Continuatoarea activităţii ei, Ştefania Goldu a avut ce învăţa şi prelua de la această mare iubitoare de carte, ducând mai departe mesajul de iubire de carte pe care Olguţa îl imprimase cititorilor ei.  

Olguţa Popescu va rămâne în memoria noastră ca femeia care ne-a luminat viaţa şi activitatea cu chipul său blând, cu ochii ei azurii în care se oglindea tot cerul, cu vorba domoală, sinceră, curată, ziditoare şi cu exemplul său personal de muncitoare până la epuizare pe câmpia literelor româneşti.  

A plecat dintre noi cât se poate de discret, aşa cum trăise în ultimii ani de viaţă, cu amintirile sale, cu cărţile şi cu dorul de întâlnirile noastre elitiste care ne purificau şi ne reconfortau sufleteşte.  

Sufletul acestor întâlniri şi manifestări era însă, distinsa doamnă Lavinia Simion care ne aduna pur şi simplu şi conducea ostilităţile. A rămas, aceeaşi inimoasă persoană, gata oricând să sară la nevoie în ajutor, cu omenie şi generozitate, la fel cum a făcut la evenimentul acesta de comemorare pentru Olguţa Popescu, de fericită amintire şi ne-a adunat să-i aducem un ultim omagiu.  

Dacă regret ceva (şi câte regrete nu am!) este că în ultimii ani, furaţi de iureşul evenimentelor care cad asupra noastră precum tunetele şi trăsnetele asupra copacilor în pădure, m-am depărtat, m-am însingurat şi nu am mai fost capabilă de gesturi creştine – singurele care ne vor ajuta să ne înfăţişăm dinaintea Judecătorului Suprem, cu braţele pline de fapte.  

E şi acesta un inconvenient al timpului în care trăim, dar şi al scurgerii anilor (prea mulţi) care ne împovărează cu boli, necazuri, lipsuri, silindu-ne să ne baricadăm în propriul sine, fără să mai deschidem uşi şi ferestre pentru altcineva. Şi abia când e prea târziu, ne facem reproşuri.  

Şi totuşi, amintirile nu ne dau pace. Memoria – încă vie - păstrează dindărătul retinei – frânturi de imagini, crâmpeie de cuvinte ale unui trecut, nu neapărat fericit, dar împlinit prin profesie şi activităţi care ţin de suflet. O tinereţe şi o maturitate plină de satisfacţii profesionale, de bucurii şi avuţii sufleteşti pe care nu ţi le poate răpi nimeni. Le vom mai purta o vreme, aici pe pământ şi apoi le vom duce cu noi în ceruri, acolo unde ne aşteaptă Olguţa, Maria şi alte persoane aqdmirabile.  

Bunul Dumnezeu s-o odihnească pe Olguţa Popescu şi să-i facă parte cu drepţii, în lumea unde nu există egoism, însingurare, tristeţe şi nenorociri. Iar celor rămaşi, curajul de a trece mai departe şi de a înfrunta viaţa – atât cât a rămas, înainte de a porni pe marele şi unicul drum cu un singur sens – pe care-l vom avea de străbătut, mai curând sau mai târziu, fiecare.  

 

CEZARINA ADAMESCU  

16 septembrie 2013  

Referinţă Bibliografică:
OLGUŢA ŞI BRĂŢARA DE AUR A PRIETENIEI - IN MEMORIAM - OLGUŢA POPESCU / Cezarina Adamescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 990, Anul III, 16 septembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Cezarina Adamescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cezarina Adamescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!