Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Accente > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 269 din 26 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Odihna Cosmică a lui Iisus Hristos - Calea Compasiunii
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Pentru a explora conceptul „odihnei lui Iisus Hristos” este util să vedem de ce S-a oprit Dumnezeu din activitate în a șaptea zi după crearea lumii. De aceea, vom citi din Biblie după cum urmează:  
 
„Astfel, au fost create cerul, pământul și tot ce cuprind acestea. În a șaptea zi Dumnezeu Și-a încheiat activitatea creatoare și S-a odihnit de tot ce făcuse. De aceea, Dumnezeu a binecuvântat a șaptea zi și a sfințit-o, fiindcă în ziua aceasta El a terminat toată lucrarea Lui, adică tot ce crease și întocmise.” — Geneza 2:1-3  
 
Ce putem spune despre binecuvântarea celei de-a șaptea zi? Ce are special această zi?  
 
Sunt câteva lucruri care disting a șaptea zi față de celelalte șase, așa cum sunt ele menționate în Biblie. Astfel, a șaptea zi marchează sfârșitul lucrării de creare a lumii, adică momentul în care s-a ajuns la final. În același timp, a șaptea zi nu a fost dedicată unei lucrări anumite, în genul apariției uscatului, vieții, corpurilor cerești sau omului, ci ea a fost desemnată ca o zi de repaus și de contemplare a tot ce fusese adus la existență. În concluzie, această zi a fost „sfințită” și rezervată pentru Dumnezeu.  
 
 
Dacă așa stau lucrurile, cum se poate lega conceptul de odihnă de cel al instituirii celei de-a șaptea zi ca repaus, în ebraică Sabat, al Domnului?  
 
În limba ebraică Sabat înseamnă odihnă sau relaxare. Ziua a șaptea ca odihnă/Sabat semnifică relaxarea pe care Dumnezeu a oferit-o umanității la capătul unei lucrări de creare a pământului pe care tot El a realizat-o fără ajutorul nimănui. Prin intermediul Sabatului celei de-a șaptea zi, suntem învățați despre odihna pe care Dumnezeu o oferă celor ce se încred în El și mai precis, celor care beneficiază în urma lucrării pe care El a realizat-o în favoarea lor. Într-un cuvânt, avem de-a face cu un simbol al relației dintre Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului, și umanitate.  
 
Să citim acum porunca dată evreilor prin Moise de a se respecta ziua de odihnă, adică Sabatul celei de-a șaptea zi:  
 
„Adu-ți aminte de ziua de odihnă ca s-o sfințești! Șase zile să-ți faci lucrul tău, dar a șaptea zi este cea de odihnă închinată Domnului Dumnezeu! Nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sclavul tău, nici sclava ta, nici vita ta și nici străinul din casa ta să nu facă vreo lucrare în această zi! Fiindcă în șase zile a făcut Domnul cerul, pământul, marea și tot ce se află în ele, dar în a șaptea zi El S-a odihnit. De aceea, Domnul a binecuvântat și a sfințit ziua de odihnă!” — Exod 20:8-11  
 
Care a fost rațiunea pentru care Domnul a dispus aceste lucruri?  
 
Așa cum citim din această poruncă, vedem că respectarea Sabatului celei de-a șaptea zi trimite la evenimentul alcătuirii lumii, când Dumnezeu a creat pământul în șase zile și în a șaptea zi S-a odihnit. Ca urmare a exemplului dat de Dumnezeu, evreii erau obligați să respecte prin relaxare și închinare această zi și să se bucure de comuniunea cu lucrurile spirituale, fapt ce se afla în opoziție cu desfășurarea de activități lucrative în genul celor pe care ei le realizau în celelalte șase zile ale săptămânii.  
 
Este ceva nou în această poruncă față de ceea ce a fost menționat în cartea Genezei, când Domnul a instituit această zi de relaxare?  
 
În principiu nu este ceva nou, ci mai degrabă avem de-a face cu o reluare a ceea ce s-a spus la început. Pe de altă parte, există un element de noutate prin menționarea obligativității odihnei nu numai pentru membrii familiei, ci și pentru cei străini sau pentru animalele domestice, noțiuni ce nu existau la întemeierea lumii. De aceea, porunca îmbracă aspecte specifice adecvate contextului acelui timp când evreii au ieșit din Egipt.  
 
Să citim și alte rațiuni pentru care evreii au fost obligați să respecte Sabatul celei de-a șaptea zi:  
 
„Să respecți și să sfințești ziua de odihnă așa cum ți-a poruncit Domnul Dumnezeu! Șase zile să lucrezi și să-ți faci toate treburile, dar a șaptea zi este ziua de odihnă a Domnului Dumnezeu! Nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sclavul tău, nici sclava ta, nici boul tău, nici măgarul tău, nici vreunul din animalele tale și nici străinul din locurile tale să nu faceți nici o lucrare în ea pentru ca ei să se relaxeze ca tine! Adu-ți aminte că ai fost sclav în Egipt! Domnul Dumnezeul te-a eliberat cu mână tare și cu braț întins din acele locuri. De aceea ți-a poruncit Domnul Dumnezeul să respecți ziua de odihnă.” — Deuteronom 5:12-15  
 
Ce elemente noi găsim prin aceste cuvinte relativ la subiectul odihnei?  
 
În reluarea prezentării Legii lui Dumnezeu, Moise mai inserează câteva elemente legate de respectarea odihnei celei de-a șaptea zi. Astfel, evreii trebuiau să acorde această relaxare sclavilor într-o manieră similară cu cea a stăpânilor, fără să se facă vreo diferență. În plus, o rațiune suplimentară în respectarea acestei instituții era eliberarea din Egipt. Înțelegem că există o legătură indisolubilă între modul în care Dumnezeu a eliberat pe poporul Său din Egipt și Sabatul celei de-a șaptea zi, ca semn al acestui eveniment remarcabil.  
 
Care ar fi această legătură între eliberarea din Egipt și respectarea odihnei în ziua a șaptea?  
 
Dumnezeu a adus la existență lumea prin puterea Sa creatoare și fără ajutor din partea omului sau a oricărui altcineva; similar, eliberarea din Egipt a depins în mod singular de lucrarea desfășurată de Creatorul universului. Așa cum Sabatul celei de-a șaptea zi a fost pus ca un semn a apariției pământului prin puterea lui Dumnezeu, tot astfel, el a devenit un simbol al eliberării din sclavia lumii. Prin urmare, se ajunge la o dublă aplicare ce se aplică asemenea unui sigiliu al autorității divine asupra pământului și poporului ales. De aceea, cât timp va exista această lume creată în șase zile și răscumpărarea oferită de Dumnezeu, odihna celei de-a șaptea zi va comemora puterea infinită și salvatoare a Creatorului nostru.  
 
Să examinăm acum funcția de semn pe care o are odihna celei de-a șaptea zi și pentru aceasta vom citi următoarele:  
 
„Domnul a vorbit lui Moise și i-a zis:  
 
Vorbește copiilor lui Israel și spune-le să respecte sabatele Mele, fiindcă acestea sunt simboluri ale relației Mele cu voi și descendenții voștri, după care se va recunoaște faptul că Eu, Domnul, vă sfințesc!” — Exod 31:12-13  
 
Cum se pot înțelege aceste versete impresionante prin conținut?  
 
Funcția de simbol al Sabatului celei de-a șaptea zi devine clară dacă examinăm fragmentele relevante din Geneză și Exod, în sensul în care această instituție a pus în evidență calitățile de Creator și Eliberator ale lui Dumnezeu în contextul apariției acestei lumi, respectiv al eliberării poporului ales din Egipt, ambele evenimente extinzându-se cu semnificații ample asupra planului de salvare prin Iisus Hristos. Aplicația devine evidentă prin faptul că Dumnezeu aplică acest simbol sfânt ca o recunoaștere a lucrării Sale de sfințire a celor credincioși.  
 
În ce sens Dumnezeu sfințește pe cei ce care au încredere în El? Am văzut că Sabatul este un simbol al lucrărilor Sale perfecte relativ la modul în care a fost creat pământul și au fost eliberați cei aleși. Totuși, această sfințire la ce se referă?  
 
Să examinăm Sabatul în ce privește intenția divină de a-i sfinți pe credincioși. Termenul de sfințire se referă la acea experiență de transformare interioară ce se constituie ca o consecință a celor spuse în Geneză prin versetele:  
 
(1)Să facem om după modelul nostru și după asemănarea noastră!”  
 
(2) Dumnezeu a făcut pe om după înfățișarea Sa!”  
 
Prin urmare, sfințirea înseamnă realizarea faptică a asemănării cu Dumnezeu, adică transpunerea înfățișării Sale în interiorul și exteriorul nostru, adică în gânduri și în comportament. Să nu uităm vreodată faptul că odihna oferită de Dumnezeu presupune sfințirea noastră, adică transformarea noastră după modelul Său. Ca o extindere a acestei discuții, vindecarea noastră presupune restaurarea înfățișării noastre interioare și exterioare, adică în minte și corp, conform în asemănare cu alcătuirea Sa. Astfel, sfințirea vieții aduce implicit vindecarea deplină a condiției noastre aici și acum în circumstanțele concrete ale lumii în care trăim! Acesta este miracolul planului de vindecare prin Iisus Hristos.  
 
Să vedem mai departe ce se spune despre cei care vor respecta instituția odihnei în ziua a șaptea:  
 
„Ai tăi vor zidi iarăși pe dărâmăturile de mai înainte, vor ridica din nou temeliile străbune și vor fi numiți Dregători de spărturi, Cei ce repară drumurile și fac țara cu putință de locuit. Dacă își vor opri piciorul în ziua Sabatului, ca să nu își facă poftele lor în ziua Mea cea sfântă, dacă Sabatul va fi plăcerea lor, ca să-L sfințească și să-L slăvească pe Domnul, și dacă-l vor respecta, neurmând căile firii lor, neîndeletnicindu-se cu plăcerile lor și nededându-se la vorbiri fără rost, atunci ei se vor bucura în Domnul! Și Eu îi voi sui pe înălțimile țării și îi voi face să se bucure de moștenirea tatălui lor, Iacob! (Aceste lucruri sunt sigure fiindcă gura Domnului a vorbit!)” — Isaia 58:12-14  
 
Ce recomandări, ba chiar condiții, sunt puse pentru a avea o reală respectare a odihnei Domnului?  
 
Am putea rămâne cu impresia că simpla abținere de la lucrul zilnic reprezintă respectarea odihnei poruncite de Dumnezeu. Însă acest mod de „a sfinți” ziua de odihnă ar fi departe de intenția divină. În aceste versete noi avem câteva reguli ce trebuie urmate pentru a ne putea bucura de binecuvântarea pe care Domnul a lăsat-o asupra celor ce vor respecta poruncile Sale. Aceste îndrumări nu fac altceva decât să reliefeze procesul sfințirii vieții prin credința în Iisus Hristos. Astfel, o atenție deosebită se acordă în „a nu urma căile firii lor, a nu se îndeletnici cu plăcerile lor și a nu se deda la vorbiri fără rost”, ultima cerință fiind cea mai dificilă, din punctul meu de vedere, dintre dintre toate celelalte.  
 
De ce ne este greu să respectăm o astfel de relaxare prin a ne abține de la obiceiuri vătămătoare în genul vorbirii fără rost și cugetării la lucruri nefolositoare?  
 
Răspunsul este simplu; adică, din cauză că mintea și corpul nostru nu sunt sfințite; prin urmare, ele nu sunt în mod natural în armonie cu Dumnezeu. De aceea, intenția divină constă în transformarea noastră interioară și exterioară până vom ajunge „să ne găsim fericirea în Domnul, să ne suim pe înălțimile țării și să ne bucurăm de moștenirea cea veșnică”. Odihna de Sabat este reală dacă o înțelegem ca o consecință a salvării depline, a minții și trupului, oferită de Dumnezeu, adică o intrare în slava Imperiului cerurilor!  
 
Să mai examinăm un verset după cum urmează:  
 
„Le-am dat Sabatele Mele ca să fie un simbol între Mine; astfel, să se știe că Eu, Domnul, îi sfințesc!” — Ezechiel 20:12  
 
Există ceva în plus în raport cu tot ce s-a spus până acum?  
 
Dacă în Exod 31:13 se spunea că prin respectarea odihnei în a șaptea zi „se va recunoaște” faptul că Domnul Își sfințește poporul, de data aceasta se subliniază că această instituție a fost menită conștientizării relației transformatoare cu Dumnezeu. Așadar, în primul caz aveam o mărturie pentru cei necredincioși și în al doilea pentru cei credincioși. Prin urmare, Sabatul semnifică vindecarea deplină a trupului și minții celor credincioși, o transpunere practică a nemuririi!  
 
De ce avem nevoie să ne conștientizăm relația transformatoare cu Dumnezeu? Cum ne ajută odihna în a șaptea zi să ajungem la acest lucru?  
 
Tentația continuă ce se exercită asupra noastră ne determină să Îl uităm pe Dumnezeu, să credem că ne putem salva fără ajutorul Său și să ne lăudăm cu realizările noastre. Acest lucru este valabil și pentru viața spirituală. De aceea, avem nevoie să devenim conștienți că trebuie să privim numai la Dumnezeu și să nu permitem unor astfel de gânduri negative să ne stăpânească. Dacă vom respecta odihna celei de-a șaptea zi în termenii menționați de profetul Isaia, vom experimenta transformarea deplină, interioară și exterioară în minte și corp, ce vine prin Duhul Sfânt. El ne va învăța cum să ne dedicăm întreaga noastră viață, ba chiar întreaga noastră ființă, lui Dumnezeu prin Iisus Hristos.  
 
Am ajuns acum la o altă mărturie despre respectarea odihnei de ziua a șaptea, de data aceasta din Noul Testament:  
 
„După aceea le-a zis:  
 
Sabatul a fost făcut pentru om și nu omul pentru Sabat; prin urmare, Fiul omului are autoritate și asupra Sabatului.” — Marcu 2:27-28  
 
În ce sens Iisus Hristos are autoritate și asupra Sabatului?  
 
Ziua de odihnă a fost desemnată de Dumnezeu ca un simbol al lucrării Sale creatoare, răscumpărătoare și transformatoare, așa cum am studiat din mărturiile scrise în Vechiul Testament. În privința lui Iisus Hristos, a fost scris în primul capitol din Evanghelia după Ioan astfel:  
  1. El era Cuvântul și totul a fost făcut împreună cu El.
  2. La început era Cuvântul. Cuvântul era cu Dumnezeu. Cuvântul era Dumnezeu.
  3. Cuvânt S-a a luat corp omenesc și a locuit cu noi.
Înțelegem că totul, inclusiv instituția Sabatului, a fost pus de la început sub autoritatea Fiului lui Dumnezeu, numit Cuvântul în Evanghelii. El este Domn peste tot, inclusiv peste odihna lăsată de Creator.  
 
Dar ce înseamnă că „Sabatul a fost făcut pentru om și nu omul pentru Sabat”? Este cumva o desființare a poruncii respectării acestei zile?  
 
Cuvintele sunt directe și simple; mai precis, Sabatul nu are sens prin el însuși, ci el servește scopului ca umanitatea să cunoască faptul că Dumnezeu este creatorul, eliberatorul și salvatorul ei. Omul a fost creat înainte de existența Sabatului; prin urmare, scopul este cel de transformare a umanității prin intermediul acestei instituții și nu invers. Nu putem vorbi despre o desființare a Sabatului, ci despre o restaurare a lucrurilor în ordinea lăsată de Dumnezeu la început. În concluzie, Sabatul are sens în măsura în care servește transformării umanității prin prezența Celui ce este Domnul odihnei în Dumnezeu, adică a lui Iisus Hristos.  
 
Să vedem acum contextul în care a fost afirmat faptul că „Fiul omului are autoritate și asupra Sabatului” și vom citi următoarele versete:  
 
„S-a întâmplat că Iisus Hristos trecea într-o zi de Sabat prin lanurile de grâu. Discipolii Lui, pe când mergeau, au început să smulgă spice și să le mănânce. Fariseii I-au zis:  
 
Te uiți la discipolii tăi? De ce fac ei ce nu este permis în ziua Sabatului?  
 
Iisus Hristos le-a răspuns:  
 
Oare nu ați citit niciodată ce a făcut David, când a fost în nevoie și a flămânzit el împreună cu cei ce erau cu el? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, în zilele marelui preot Abiatar, și a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, care puteau să fie consumate numai de preoții? Și cum a dat din acele pâini chiar și celor ce erau cu el?  
 
Apoi le-a zis:  
 
Sabatul a fost făcut pentru om și nu omul pentru Sabat; prin urmare, Fiul omului are autoritate și asupra Sabatului!” — Marcu 2:23-28  
 
Ce putem spune despre principiile trasate de Iisus Hristos pentru respectarea Sabatului?  
 
Așa cum am studiat în cuprinsul Vechiului Testament, autoritatea care a instituit Sabatul este a lui Dumnezeu în calitatea Sa de Creator, Răscumpărător și Eliberator. În acest context, vedem cum Iisus Hristos a corectat niște înțelegeri greșite în respectarea zilei de odihnă, cum ar fi cele legate de interdicția de a mânca alimente culese de pe câmp în acea zi. Acest lucru era fals și contrar intenției divine; prin urmare, a fost prezentat cazul lui David, care , aflându-se într-un moment de dificultate, a încălcat o poruncă din legea mozaică pe când era urmărit de Saul, regele lui Israel. Înțelegem că scopul poruncilor divine, inclusiv în ce privește ziua de odihnă, nu trebuie să conducă la ignorarea nevoilor neprevăzute și urgente, care pot apărea oricând, invocând o respectare rigidă a literei și ignorând contextul imediat.  
 
Să urmărim acum o altă situație în care Iisus Hristos ne-a dat o învățătură clară privind respectarea zilei de odihnă:  
 
„Iisus Hristos a intrat din nou în sinagogă. Acolo se afla un om cu mâna uscată. Ei Îl pândeau pe Iisus Hristos să vadă dacă-l va vindeca în ziua Sabatului ca să-L poată învinui. Și Iisus Hristos a zis omului care avea mâna uscată:  
 
— Scoală-te și stai în mijlocul adunării!  
 
Apoi i-a întrebat pe cei prezenți:  
 
— În ziua Sabatului este permis să faci binele sau să faci răul? Poți să salvezi viața cuiva sau să o lași să se piardă?  
 
Nimeni nu i-a răspuns. Atunci, rotindu-Și privirile cu indignare asupra lor și întristat de răutatea inimii lor, a zis omului bolnav:  
 
— Întinde-ți mâna!  
 
El a întins-o și ea s-a făcut sănătoasă.” — Marcu 3:1-5  
 
De ce fariseii considerau că nu era permis să se facă o vindecare în timpul Sabatului?  
 
În acest caz nu era vorba de o situație urgentă și neprevăzută, conform principiului pe care l-am studiat în cazul „mâncării spicelor în ziua Sabatului”. Afecțiunea era cronică și vindecarea se putea realiza într-una dintre zilele de muncă. Din acest punct de vedere, fariseii au considerat că prin realizarea unei astfel de vindecări se ajungea la încălcarea zilei de odihnă.  
 
Care a fost principiul pe care Iisus Hristos a dorit să îl contureze despre respectarea zilei de odihnă prin intermediul acestei vindecări?  
 
Sub nici o formă nu avem de-a face cu desființarea poruncii de respectare a zilei de odihnă, principiul invocat fiind cel de „a face bine și de a salva viața”. La modul concret, orice activitate ce urmărește binefacerea și restaurarea vieții este conformă cu scopul Sabatului și anume, acela de a oferi vindecare celor afectați de suferință, durere și păcat. Prin această vindecare, Iisus Hristos a oferit o odihnă reală, mai precis, odihna lui Dumnezeu, unui om aflat în suferință, ceea ce era în armonie cu intenția divină.  
 
Să urmărim acum scopul pentru care a venit Iisus Hristos în lumea noastră, în contextul respectării zilei de odihnă:  
 
„Iisus Hristos a venit în Nazaret, cetatea în care fusese crescut. După obiceiul Său, în ziua Sabatului a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească și I s-a dat cartea profetului Isaia. După ce deschis-o, a citit următoarele cuvinte:  
 
— Duhul Domnului este peste Mine fiindcă M-a uns să prezint săracilor Evanghelia, M-a trimis să vindec pe cei deprimați, să predic sclavilor de război eliberarea și orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor asupriți și să anunț anul de îndurare al Domnului!” — Luca 4:16-19  
 
Ce obicei avea Iisus Hristos în ziua de odihnă?  
 
Iisus Hristos ne-a lăsat un exemplu privind frecventarea serviciilor de închinare, însă a subliniat subiectele centrale care trebuie să anime respectarea acestei zile:  
  1. Prezentarea Evangheliei;
  2. Vindecarea celor deprimați;
  3. Eliberarea celor aflați în sclavie;
  4. Vindecarea bolilor de orice fel;
  5. Eliberarea celor asupriți.
Într-un cuvânt, orice serviciu de închinare trebuie să constea în prezentarea îndurării lui Dumnezeu față de oameni. Din acest punct de vedere, respectarea zilei de odihnă se axează pe o implicare activă în toate aceste activități și nicidecum complacerea într-o respectare rigidă, insensibilă și pasivă a acestei zile.  
 
Cum ne îndeamnă Iisus Hristos să avem o respectare „activă” a zilei de odihnă?  
 
În mod normal, ar trebui să ne păstrăm cele mai bune energii pentru ziua de odihnă cu scopul de a respecta activ Sabatul prin implicarea în acele activități pe care le-a desfășurat Iisus Hristos. În contextul lumii noastre, respectarea pasivă a Sabatului nu mai este utilă nimănui, adică nici celor credincioși și nici lumii. Sabatul trebuie să devină ziua cea mai activă în prezentarea mesajului lui Dumnezeu, în manifestarea darurilor spirituale încredințate și în vindecarea deplină, fizică și psihică, a celor ce se închină lui Dumnezeu și ulterior, a tuturor oamenilor.  
 
Să citim acum din un alt fragment biblic despre ziua de odihnă:  
 
„Așadar, odihna Sabatului rămâne în vigoare pentru poporul lui Dumnezeu. Oricine intră în această odihnă a lui Dumnezeu, se va opri din munca lui, după cum S-a odihnit Dumnezeu în acea zi de tot ce realizase. Prin urmare, să ne grăbim să intrăm în această relaxare divină. Nimeni să nu urmeze calea evreilor neascultători.  
 
Cuvântul lui Dumnezeu este viu și activ. El este mai ascuțit decât o sabie cu două tăișuri. El pătrunde și desparte sufletul de duh și încheieturile de măduvă. El judecă trăirile și gândurile ascunse ale inimii.” — Evrei 4:9-12  
 
La ce fel de odihnă se face referință prin aceste cuvinte?  
 
Odihna simbolizată de Sabatul celei de-a șaptea zi a săptămânii este cea a salvării oferite de Dumnezeu, asemănătoare în multe privințe cu actul creației lumii. Această odihnă restaurează relația cu Dumnezeu și realizează legătura cu Creatorul universului. Prin acest repaus cosmic, noi suntem hrăniți, eliberați, vindecați și reclădiți după înfățișarea Sa exterioară și interioară. Prin Cuvântul divin al salvării, noi intrăm în starea primordială de odihnă prezentă cu noi oriunde și oricând în această lume. Simbolul odihnei unei zile în care primim viață de la Dumnezeu se extinde și asupra celorlalte șase în care continuăm să fim însoțiți de Duhul Sfânt, care ne sprijină astfel în realizarea tuturor activităților noastre.  
 
În concluzie, mai este valabilă respectarea Sabatului, sau odihnei, celei de-a șaptea zi a săptămânii? Mai are sens să dăm atenție acestei porunci?  
 
După tot ce am studiat, răspunsul este evident în măsura în care vom respecta spiritul și intenția Celui care a dat o astfel de poruncă. Sabatul aparține Creatorului și Salvatorului nostru. Autoritatea asupra a ceea ce înseamnă odihna celei de-a șaptea zi o deține Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Prin odihna acestei zile se realizează comuniunea dintre om și Dumnezeu și se repetă în dreptul nostru miracolul înfăptuit prin trupul lui Iisus Hristos. Această odihnă trece dincolo de pura contemplare și nu se rezumă doar la un repaus fizic. Ea presupune o respectare activă și o implicare dinamică în relația salvatoare dintre noi și Creatorul nostru având drept scop transformarea vieții.  
 
Să nu uităm niciodată aceste lucruri! Fie să ne odihnim mereu în lucrarea perfectă realizată de Iisus Hristos prin întruparea, sacrificiul și glorificarea Sa! Fie să intrăm de acum împreună cu El în Ierusalimul ceresc!  
 
Octavian Lupu  
București  
12 septembrie 2016  
(republicare)  
Referinţă Bibliografică:
Odihna Cosmică a lui Iisus Hristos - Calea Compasiunii / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 269, Anul I, 26 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!