Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Mihai Ştirbu         Publicat în: Ediţia nr. 548 din 01 iulie 2012        Toate Articolele Autorului

OCTAVIAN SI VETURIA GOGA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
IUBIRILE SCRIITORILOR Octavian Goga şi Veturia Goga Una dintre femeile importante nu doar celor apropiaţi, a fost soţia poetului Octavian Goga, Veturia. De reţinut poate, că fiecare dintre cei doi era la a doua căsătorie. Prima dragoste a poetului, despre care aflăm dintr-un dosar epistolar întocmit de universitarul sibian Ilie Gutan, ar fi fost Aurelia Rusu, o tânără de 18 ani, elevă la Seminarul pedagogic din Blaj, dezmierdată blajin prin formula „gingaşa surioară“. O altă iubire, Adelina Olteanu-Maior, constituie şi ea un moment de referinţă în evoluţia sentimentală a scriitorului – condamnat, parcă, la eterna repetiţie în materie de amoruri pierdute. Poetul a trăit o dragoste fulminantă, arzătoare până la uitarea de sine cu Hortensia Cosma, fiica unui român bogat din Ardeal, directorul Băncii Albina. Ea i-a fost prima soţie vreme de 14 ani, dar răşinărenii din satul natal aveau s-o considere mereu adevărata soţie a domnului Goga, care prin blindeţea şi felul ei de a fi, se apropiase pentru totdeauna şi de inima mamei poetului, învăţătoarea Aurelia Bratu (Bratu - înainte de căsătoria cu Iosif Goga, tatăl poetului care iniţial era învăţător, fiind mai apoi numit preot în Răşinari). Era o femeie de o frumuseţe diafană, cu o mare nobleţe sufletească, şi pentru că după ce se despărţise de Goga, se interesa în continuare de el. Avea o frumuseţe clasică, şi avea talentul unei soprane lirice de coloratură. Cântase în concerte publice; întâmplare sau nu, de câteva ori cântase piese de muzică cultă în duet cu Veturia. Povestea de dragoste dintre Veturia şi Octavian Goga este şi acum controversată şi plină de întrebări, generând păreri contrarii. Cei doi se cunoşteau, erau chiar prieteni încă din copilărie. Amândoi erau din neam de protopopi, amândoi şi-au făcut studiile liceale la Sibiu. Relaţia dintre ei s-a înfiripat când erau căsătoriţi, ea cu Lazăr Triteanu, care a devenit apoi episcop de Roman, el cu mai sus pomenita Hortensia Cosma. Veturia era fiica preotului Zevedei (Zacheiu) Mureşan din Sebeş, care, în afară de cântările bisericeşti, preţuia şi cultiva cântările mirene. Apropierea de muzică a transmis-o şi celor trei copii care cântau la instrumente diferite. La pian cânta băiatul cel mai mare – Octavian, la vioară Veturia, iar băiatul cel mai mic (Pompiliu – pare-se cel mai înzestrat), cânta la instrumentele de percuţie, la cele de suflat sau cu coarde. Viaţa culturală era bogată în Ardeal. În 1903, la Sibiu, a debutat Veturia (încă Mureşan), cu piesa Răsunetul de la Crişana de Ion Vidu. În scurt timp avea să devină ,,privighetoarea Ardealului, impunându-se în viaţa muzicală a Transilvaniei, ajutată de o voce şi o forţă cum nu-ţi venea să crezi - scriau cronicarii vremii - privindu-i silueta destul de plăpândă. Ecouri laudative, aşadar, într-un oraş (Hermannstadt) dominat de muzicieni notorii, G. Dima, Hermann Heinrich, Augustin Benea, Iulius Schoffer, Viktor von Heldenburg etc., sau de solişti vocali precum Lucia Cosma, Delia Olariu, Elena Cuntan, Ştefan Marcus. De altfel Reuniunea Română de Muzică şi Cântări, orchestra şi cor, director fiind Artur Stubbe (din Germania), iar dirijor, Alfred Novak, devenise, alături de formaţiile comunităţii germane, notorie în oraş şi împrejurimi. În martie 1909, când Societatea Studenţească ,,Petru Maior’’ din Budapesta organizase un spectacol extraordinar, având-o ca solistă pe Veturia, concertul a fost un triumf pentru ea, cu ecouri în presa vremii. Tot în 1909, Octavian Goga, aflat în Italia, a întâlnit-o pe Veturia care avea să devină pentru el ,,duduca mea’’. Recunoaşterea pe plan naţional a calităţilor ei de artistă a apreciat-o şi Regele Carol I care a decorat-o cu Medalia Bene Merenti, cl. I pentru Artă şi Cultură, acordându-i şi titlul de Interpreta de Cameră a Coroanei. A urmat marele concert de la Ateneu, din 28 decembrie 1909, când, acompaniată la pian de George Enescu şi Th. Fucs, a interpretat cântece de Tiberiu Brediceanu şi piese din Bach, Dvorak, Strauss. Sucesele curgeau unul după altul. La concertul din 1912 a fost acompaniată la pian de George Enescu şi Cella Delavrancea, interpretând roluri din Cavalleria rusticană de Mascani, Secretul Susanei de E. Wolff. A mai concertat in Bucureşti, Sibiu, în Braşov - la Biserica Neagră. După căsătoria cu Octavian Goga în 1921 nu renunţă la cariera în muzică, fiind remarcată şi peste hotare. Veturia a cântat de două ori la Opera Regală din Berlin, interpretând rolul Elisabetei în Tannhäuser de Wagner şi în Flautul fermecat de Mozart. Îl cunoscuse pe Sigfried Wagner, fiul Cosimei Wagner - fiica lui Franz Liszt şi văduva lui Richard Wagner - in 1913, la Bucureşti. A păstrat legăturile cu familia Wagner, şi peste 54 ani o primea la Ciucea pe Winfried Wagner, soţia lui Siegfried. La Bayreuth, Veturia a cântat în tetralogia lui Richard Wagner, Inelul Nibelungilor, Amurgul zeilor, Parsifal şi Tristan şi Isolda. Prezenţa ei de spirit a salvat prestigiul teatrului din Bayreuth, când una dintre Walkirii -nefiind în formă - era să compromită concertul. Sesizându-i indispoziţia, Veturia a intervenit intrându-şi în rol. Recunoscător, dirijorul Athur Nikinski i-a sărutat mâna la sfârştul spectacolului, mulţumindu-i în felul lui. Prin intermediul lui George Enescu a cântat Schuman şi Schubert în salonul muzical al reginei Elisabeta – poeta Carmen Sylva, la castelul Peleş. A cântat prea frumos, fiind invitată apoi la o recepţie la palat. A devenit Doamna de Onoare a Reginei Elisabeta, care o preţuia şi pentru cunoaşterea limbii germane. Ar fi trebuit să aibă un lung turneu în America, dar începutul războiului a întunecat nu doar cerul, dar a zădărnicit toate planurile, mai ales cele culturale, iar viaţa Veturiei va un alt curs, de multe ori extrem de periculos. De menţionat că după căsătoria cu Veturia, Octavian Goga s-a afirmat pregnant pe scena politică românească, primind chiar câteva funcţii ministeriale. Ea, prin relaţiile sale extrem de influente în ţară şi peste hotare, l-a ajutat pe poetul-politician să-şi materializeze aspiraţiile de parvenire politică. Însă în timp, iubirea frenetică de la început s-a metamorfozat într-o relaţie conjugală de o formalitate dureroasă, plină de tensiuni şi frenetice vinovăţii, dar şi de secrete, cei doi trăind tot restul vieţii din amintirea tulburătorului sentiment care-i unise. După dispariţia poetului în 1938, Veturia se vedea la o răscruce de drumuri, şi pentru că Goga, după căsătorie, îi interzisese orice apariţie în public, orice concert. Dar caracterul puternic, ambiţia şi dorinţa de a răzbi, relaţiile pe care şi le făcuse în timp, au ajutat-o să iasă (într-un fel) la liman. A devenit repede o prezenţă frecventă în anturajul şi casa lui Ion Antonescu, a cărui soţie - doamna mareşal Maria Antonescu, i-a devenit prietenă intimă. L-ar fi însoţit pe dictator în timpul deplasărilor în Germania, chiar la cartierul lui Hitler, în calitate de translator, fiindcă însăşi regina Elisabeta o apreciase pentru cunoaşterea la perfecţie a limbii germane. Probabil, dorinţa de a ieşi cumva în faţă, dar şi relaţiile şi buna cunoaştere a unor limbi străine, au determinat-o să desfăşoare o intensă şi susţinută activitate de spionaj, fiind comparată uneori cu Mata Hari. Această activitate a fost consacrată doar intesului naţional, cu acordul şi spijinul tacit al puterii de la Bucureşti. Dar, strănepotul lui Goga - Mircea Goga, o considera cu mai multe feţe, fiindcă ea, femeia celebră, malefică, fatală, ar fi acţionat şi pentru serviciile occidentale, apoi pentru K.G.B., astfel justificându-se ajungerea numelui ei pe lista criminalilor de război, arestarea şi implicarea în procesul lui Ion Antonescu, dar până la urmă şi scoaterea ei de pe liste şi din proces, de către puterea instalată la Bucureşti după 23 august 1944. Însă, în 1946 a fost condamnată de Tribunalul Poporului şi obligată să aibă "domiciliul forţat" la Ciucea până în 1957. I se impusese şi prezentarea periodică la postul de miliţie, pentru a demonstra că plecase din localitate. Sunt controverse şi asupra cauzei morţii poetului Octavian Goga, în 1938 la doar 57 de ani. Dan Brudaşcu crede că "Goga a fost ucis din cauză că devenise indezirabil şi periculos pentru intenţiile dictatoriale ale lui Carol al II-lea căruia îi era teamă de fostul său premier, iar asasinarea lui a fost realizată prin intermediul agenţii Mihail Moruzov.’’ După alţii, există foate multe acuzaţii în ceea ce o priveşte pe Veturia. Chiar în anul morţii lui Octavian Goga, când încă se mai putea plimba prin grădina castelului de la Ciucea, poate prevestindu-şi sfârşitul apropiat, a hotarât împreună cu soţia sa să-si doarmă somnul de veci acolo. Castelul, acum muzeu memorial, fusese cumpărăt de Octavian Goga în 1920 de la văduva fostului său prieten, poetul maghiar Ady Endre, deşi era într-o avansată stare de degradare, deşi Veturia nu prea era de acord. Cu timpul, s-au obişnuit acolo, au refăcut casa, îmbogăţind-o cu valori artistice, opere de artă - mai ales grafică, obiecte decorative ale timpului aduse din periplul poetului prin Europa, fotografii si inscrisuri valoroase. Biblioteca de acolo era unică în felul ei, cu cele 100.000 volume. Până la cei 96 de ani pe care i-a împlinit acolo Castelana sau Vestala de la Ciucea, s-a îngrijit de casă, fiind o femeie riguroasă, pretenţioasă, chiar dificilă după unii, care nu se mulţumea cu jumătăţi de măsură, nu tolera minciuna sau hoţia, de aceea era incomodă pentru lucrătorii care s-au perindat pentru diverse lucrări. La 76 de ani, planta ea însăşi cartofi în grădină. A hotărât construirea unui mausoleu impozant pentru fostul ei soţ, ale cărui rămăşiţe au fost mutate acolo abia în 1958. Monumentul este ornamentat cu marmură şi mozaic de Murano adus din Italia, iar la placare a contribuit şi ea. După cum nici familiile, nici clevetirile societăţii din timpul vieţii nu i-au despărţit, au rămas preună şi după moarte, în ,,mausoleul iubirii’’ pe al cărui fronton încă mai poate fi citit epitaful: "Jur-împrejur e largul care cântă,/ E soare-n cer, e sărbătoare sfântă/ şi-n vreme ce mi-a amuşit pământul/ Fiorul păcii-n suflet mi se lasă / Eternităţi îmi flutură veşmântul/ Simt Dumnezeu cum mă primeşte-n casă." Neavând urmaşii direcţi, în 1967 Veturia a donat proprietatea statului, cu drept de folosinţă până la moarte. Înmormântarea, în 1979, a Veturiei a fost sobră şi austeră, fără lumânări, fără pomeni, fără alai, doar muzica a însoţit-o până la mausoleu, unde a fost aşezată lângă fostul ei soţ după 41 de ani de la marea despărţire. Bibliografie: - Octavian şi Veturia Goga de VIRGIL LAZĂR, ROMANIA LIBERA 16 Octombrie 2009; - Dr. Dan BRUDAŞCU, Scrisoare deschisă domnului Ion CRISTOIU, director al revistei HISTORIA NR. 105 publicat la: 30 September 2010; - Ilie GUTAN, ,,Octavian Goga. Rasfringeri in evantai’’ Editura Imago, Sibiu, 2002; - CARMEN DRAGOMIR, La Ciucea, între iubire şi spionaj - jurnalul.ro 26 iunie 2009; - DIALOG CU MIRCEA GOGA, STR|NEPOTUL LUI OCTAVIAN GOGA, Interviu realizat de Cristina Hermeziu la PARIS - SUPLIMENTUL DE CULTURĂ, NR. 193 23 – 29 august 2008 Săpămânal realizat de Editura Polirom şi „Ziarul de Iaşi“; - Dan Brudaşcu despre moartea lui Octavian Goga, în Blogul ideologic al lui Titus Filipaş.  
Referinţă Bibliografică:
OCTAVIAN SI VETURIA GOGA / Mihai Ştirbu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 548, Anul II, 01 iulie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Mihai Ştirbu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Ştirbu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!