Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Viorel Muha         Publicat în: Ediţia nr. 393 din 28 ianuarie 2012        Toate Articolele Autorului

Oamenii care ne-au furat cerul.
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Nu pot căra gândurile lumii, căci multe sunt dintr-un început adunate şi-s ude cărările vieţii, de lacrimi, iar marginile sunt acoperite de secetă. Nu mă pot ridica din colbul arşiţei zilei de ieri, ca să pot aduna spicele de mâine, când ploaia va cădea fără să mai fie cer. Un nor a mai rămas singuratic acolo unde a fost cerul, şi ca o ultimă speranţă, în puful lui s-a ascuns un singur viitor. Voi găsi oare ultimul drum spre ultimul început? 
  
În cuibul vulturului, acolo sus, unde muntele întreabă acel viitor dacă mai sunt văi pe care să poată să meargă pe urma naşterii sale, a rămas un gol. Nu poate focul să ardă pietrele din mine, de prea mult rece, pentru că ele au aşteptat prea mult timp singure în trepte de iubire. Fără ele, casele fericirii au dispărut. Acolo, jos, fereastra mea de timp se uită la mine cu ochii magului de la răsărit. Apusul lasă roşul lumii de dincolo, aici. Pictorii timpului, pe şevalete uriaşe, încearcă să picteze înapoi cerul şi lumina, pentru a ne vedea soarta. Ei, încet, înmoaie pensule uriaşe în sângele soarelui şi ne pictează venele în loc de cer, însă în ele fără nimic, doar nişte tuneluri goale fără sens. 
  
În fiecare clipă ce trece se aude un strigăt de viaţă, minuscul nucleu divizat pe alte tărâmuri de lumi. El ne spune că speranţa nu-i deşartă. În gropi de întuneric, cad bătrâni îmbrăcaţi în negrul lumii. Ei fac loc celor de mâine. În centrul vieţii, încă mai există iubirea. Legaţi-o de stâlpul timpului ca să nu o pierdeţi, căci altfel nu veţi mai exista. Mugurii de viaţă nu se vor mai diviza. Pădurea vieţii se va usca şi deşertul ucigaş va cuprinde totul.  
  
În robe prin care se văd schelete atârnă pungi cu galbeni, nenumărate mii. În ele se ascunde urâtul lumii. Ele ţin în mână o balanţă. În talerul dreptăţii şi a adevărului au pus atât de mult gunoi, că celălalt braţ, s-a înălţat atât de sus, încât ţine loc de cer. El strigă cu tunet către lumi: 
  
- V-au vândut viitorul! Însă aşteptaţi că va veni înapoi ziua de ieri.  
  
Alţii, tot în robe, dar în săli înghesuite sau în largi clădiri cu spaţii imense, împart dreptatea în numele adevărului. Ei împart adevărul lor mutilat şi pus pe ghilotină, ori de câte ori câte un sărman sau câte o mulţime, nu se închină în faţa justiţie sculptată de ei, cu mâini mânjite de vieţi, doamnă sculptată din întunericul sufletului lor. Tainul sau darul de sacrificiu pe care nu mai vor să-l dea, le transformă viaţa în închisoare pe străzile şi cărările vieţii. Cine are dreptul să pretindă în numele acestei domne a întunericului, sculptată de ei, mai multe adevăruri şi în numele cui?  
  
Ei încercă tot timpul, ca adevărul de ieri, de astăzi, de mâine, să-l acopere cu gunoi. Nu-i ziua de astăzi cea de ieri şi nici cea de mânie cea de astăzi, dar cândva vor fi toate trei împreună într-o singură zi. Viaţa nimeni nu o poate opri, nici schingiui, nu o pot arde, nu o pot strivi, nu pot sa-i ia zilele, nici alte zile dărui, după ce adevărul a fost ghilotinat. Ei vor cădea în locul ghilotinei.  
  
Din timpul existenţei de către o hidră monstruoasă, a fost ruptă o bucată lungă de timp din fericirea vieţii. Pe aceasta nu poate să o ascundă nimeni, nu poate nimeni să-o-ngroape în apele vremelnice ale uitării. Din noroiul acelui timp au rămas sechele care cu greu puterea vieţii le poate vindeca. Pe harta trecutului, prezentului şi viitorului, au pus o tablă uriaşă pe care unii aruncă cu zarul. Au mutilat norocul şi joacă doar cu cifra lor. Tablele lor le aşează în căsuţe la înţelegere. În spatele cortinei uriaşe, râd, se distrează şi nu le pasă de mulţimea din faţa lor. Ei joacă doar spectacolul. Scena este numai a lor. Dar zadarnică le este truda. Sunt capete de şerpi care au rămas din vremurile acelei bucăţi de timp rupte, capete care de la înălţimea turmelor lor, aruncă limbi veninoase spre minţile rămase înţepenite pe acea bucată de roată a istoriei.  
  
Florile inimilor se îndoaie sub lumini de culori. Feţele culeg zâmbetul din privirile gândurilor celor de lângă ei. Nu este întuneric, adevărul nu este ghilotinat. Aici nu mai sunt robe negre cu schelete în ele. Trec mulţimi şi zâmbetul lor au refăcut din noi cerul. Ei râd de groaznica închipuire a trecutului, de visul hidos şi murdar. Oare există acest vis? Cine nu vrea să ieşim din el? 
  
Stau ghemuit după uşa istoriei, aşteptând lumina. Turnul Eiffel este vârful luminii, chiar dacă oraşul de sub el vorbeşte toate limbile lumii. Francezii cântă Marseillaise într-o singură limbă. Dincolo de apele ce uneşte două izvoare, podul Tamisei are pus un capăt în lumea cea nouă din care strigă prin Occupy Wall Street spre vechiul continent: 
  
- Nu mai vrem să fim datornicii închisorii vieţii.  
  
În turnul vechi al regilor bat în clopot limbile lor din capete tăiate, înţelepciune, şi duc cu vântul sunetului nedreptăţilor săvârşite, avertisment spre viitor. Pe stânca Gibraltarului se sprijină uriaş un conchistador. El priveşte ieşirile răsăritului către apus. Cupola de aur a Madridului şi-a Barcelonei este capătul lumii cele două mari popoare. Vechiul continent în spate suferă. Latinitatea Romei şi aceea a Marilor Cruciaţi, încă-şi ridică săbiile. Imperiul însă i-a cucerit cu truda mâinilor şi-a braţelor. Atena-şi numără pietrele ruinelor punându-le pe taraba târgului lumii, pentru câţiva arginţi.  
  
Un uriaş huruit goneşte cu precizie şi alergă pe toate străzile lumii, încercând să salveze viitorul de mâine. Acolo cerul există dar sunt şi ele încadrate în program. Nimic nu vine pe degeaba, ştie acel norod. El duce în spinare grea povară, povara unui nimicitor război.  
  
Departe, spre zările înceţoşate, se vede o umbră mare ce se lăţeşte peste lume. Dincolo de ceţuri un balaur uriaş mestecă resursele lumii. Pe conducte curg vapoare. Ele îmbracă lumea cu visuri şi iluzii ieftine. În altă parte unde pietrele se sfărâmă iar munţii fierb şi se cutremură marea, din nimic răsar flori de cireş. Pe harta lumii, pe un platou uriaş, mai la stânga, oamenii se zvârcolesc, postesc a mâncare şi libertate de 55 de ani, târându-se în ţărână cu lacrimi de plastic, plângându-şi marii conducători. Ei au construit un templu şi-o cetate a chinului. Cenuşiul şi repetarea zilei în uniforma unei ideologii, îi îmbracă în zâmbetul nebuniei. Undeva mai sus, frigul nordului se încălzeşte la prostia şi ignoranţa oamenilor. Banchize se rup şi duc în ape învolburate istoria pământului. Nimeni vreodată nu o vor mai putea descoperi. Vântul gerului nu v-a mai adăposti corpuri îngheţate, mărturie a paşilor de ieri. 
  
Deasupra Kremlinului rândunelele nu mai ştiu dacă mai este primăvară. Se pare că libertatea vrea din nou să o închidă ţarul cel nou. De sub turle de biserici, măicuţe se roagă la Dumnezeu. Pe partea cealaltă, Statuia Libertăţii suspină căci se pare că libertatea ei, va fi dusă în corporaţii şi turnată din nou. Va avea chipul banului care va circulă pe sârmele lumii. O bancă uriaşă se construieşte în care se va aduna totul. Într-un vârf de ac vor încăpea toate bogăţiile lumii.  
  
Un buton ne va despărţi de tot. Vom cere apă, lumină şi vedere. Ochii noştri mor încet, cumpărând fleacuri care de mult nu mai au valoare.  
  
- Ooo – brrr ... stai bădie ... uşor la vale. 
  
Bocancii colbuiţi mi se înfrânează în pietrişul cărării. Durerea din umăr mă săgeată adânc. O dâră de fum alb de pe cerul înălţimilor face să-mi lăcrimeze privirea. Seara se lasă în cabana strâmtă mirosind a oaie. Afară mugetul unei lame produce ecouri şi munţii încep a hurui. Ei vorbesc încă în sălbăticie. Liniştea apoi se lasă pe-un stâlp din acoperişul lumii. Ţara de Foc numără stelele sudului, dar nu pot număra închisorile care au închis suflete cândva în acest sud de continent. “Reynaldo Bignone convicted of kidnappings and torture during the 1976-83 military regime” încă mai bântuie savana acestei ţări. Dincolo, aşezarea Porvenir din Ţara de Foc, despărţită de Punta Arenas prin strâmtoarea morţii prin vânt, zbucium şi uriaşe valuri, întreabă: 
  
- Câte corăbii s-au înecat aici? 
  
Răspunsul vine din huruitul apelor: 
  
- Suntem aici, salvate în barca timpului. 
  
- Ia ziarul, frate ... neamţu a intrat în Polonia. Ruşii au ... în pădurea ... elita şi-un strigat de durere ... auu se duce spre sfârşitul lumii, aplecâdu-se în groapa vremurilor strigând ...  
  
– Degeaba aţi făcut genocid, că nimic nu se uită! ...  
  
- Dragi tovarăşi! Am hotărât împreună cu Comitetul Executiv să vă mai dăm o sută de lei ... hrrr ... brr ... poc ... Difuzorul istoriei timpurilor a pierdut conexiunea cu celelalte lumi. 
  
Cocoţat pe o căpiţă de fân, veche, în razele soarelui un puşti cu obrajii roşii aruncă ca pe nişte pietricele, cuvinte dintr-o mână în alta cu bucurie şi întreabă: 
  
- Care eşti tu primul care vei cădea pentru a fi viaţa mea? 
  
- Ai fixat reperele George? 
  
- Da, dar nu pot să mă opresc în dreptul anului 2012!  
  
Undeva pe dealurile la poalele unor munţi unde se mai zăresc câteva pietre dintr-o cetate, nişte ciudăţenii îmbrăcate în argintiu, fixează ceva ce seamănă a balize. Peste toate dealurile se aude o muzică euforică care iese de peste tot. 
  
- Păcat George, aici a existat un popor frumos, dar a pierit din propria-i ignoranţă! 
  
Dintr-o dată din difiuzorul vremurilor s-a auzit: 
  
- Vrem să ne daţi cerul înapoi, pentru ca noi să putem exista în veacul veacurilor. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Oamenii care ne-au furat cerul. / Viorel Muha : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 393, Anul II, 28 ianuarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Viorel Muha : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Muha
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!