Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Ordinea Zilei > Mobil |   


Autor: George Baciu         Publicat în: Ediţia nr. 242 din 30 august 2011        Toate Articolele Autorului

O SĂRBĂTOARE DOMNEASCĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
O SĂRBĂTOARE DOMNEASCĂ 
  
Duminică, 28 august 2011, în holul Casei de Cultură din Domneşti s-a desfăşurat festivitatea de premiere a câştigătorilor CONCURSULUI NAŢIONAL DE POEZIE, PROZĂ, ESEU, EPIGRAMĂ, PICTURĂ, FOTOGRAFIE ARTISTICĂ, HERALDICĂ şi VEXILOLOGIE „PE ARIPI DE DOR DOMNESC”, EDIŢIA a IV-a.  
  
Organizat de către Fundaţia „PETRE IONESCU-MUSCEL”, colectivul de redacţie al revistei „Pietrele Doamnei”, Casa de Cultură Domneşti, Liga Scriitorilor din România – filiala Argeş, Asociaţia Naţională „Cultul Eroilor” – filiala Argeş, Asociaţia Naţională de Vexilologie „Tricolorul”, Primăria Domneşti, Cenaclul „Nicolae Velea” din Curtea de Argeş şi Biblioteca Municipală din Curtea de Argeş, concursul a avut ca temă UNIVERSUL SATULUI ROMÂNESC.  
  
Peste 70 de participanţi la toate secţiunile au luptat strâns pentru a câştiga un loc pe podium, fapt ce a îngreunat misiunea juriului format din Dr. Sorin Mazilescu, director al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş – preşedinte (locul său la festivitate a fost ţinut de prof. Constantin Cârstoiu, unul dintre marii cunoscători ai tradiţiei populare argeşene), prof. Ion C. Hiru, scriitor – vicepreşedinte, Denisa Popescu, poetă, membră a USR, asist.univ. dr. Denisa Oprea, SNSPA Cluj, prof. Daniel Dejanu, Nicolae Cucu Ureche, artist plastic, membru al UAP, Marian Ghiţă, director Biblioteca Municipală Curtea de Argeş şi prof. George Baciu, scriitor – secretar. 
  
Manifestarea a debutat cu lansarea celor două volume din cartea CELEBRITĂŢI DIN NEGURA UITĂRII, scrisă de profesorul Ion C. Hiru. Directorul editorial al Editurii Tiparg – cea care a dat viţă cărţii –, lect.univ.dr. Adrian Sămărescu a subliniat faptul că „acest abecedar de personalităţi face cinste culturii româneşti, arătându-ne că dincolo de preocupările zilnice nu trebuie să uităm pe cei care au trudit la identitatea neamului românesc”. Profesorii Constantin Voiculescu şi Daniel Dejanu au vorbit despre cele două volume subliniind faptul că trebuie citite la lumina sufletului şi cu multă luare aminte. 
  
Actorul Puiu Mărgescu, de la teatrul „Al. Davila” din Piteşti a încântat publicul prezent cu superbele sale recitări „În vestiarul inimii” (poeme din cartea cu acelaşi titlu semnată de George Baciu). 
  
Primarul Nicolae Smădu – mereu prezent la acţiunile culturale ale celor doi domnişani – prof. Hiru şi Baciu – a precizat că „Domneştiul este o cetate a culturii şi a faptelor spirituale măreţe, o localitate care face cinste Argeşului şi României”. Zicerea sa are relevanţă în multitudinea manifestărilor culturale desfăşurate de vreo cinci ani încoace, în cea mai frumoasă comună de pe valea râului Doamnei, de către Fundaţia „Petre Ionescu-Muşcel”. Amintim numai revista „Pietrele Doamnei” – o publicaţie lunară ce concurează marile reviste culturale ale ţării. 
  
Partea a doua a festivităţii a cuprins decernarea premiilor Concursului Naţional „Pe aripi de dor domnesc”, câştigătorii fiind din toate colţurile ţării, chiar şi din Republica Moldova. 
  
Academicianul Gheorghe Păun – cea mai importantă personalitate ştiinţifică a judeţului în prezent – a fost distins de către Consiliul director al Fundaţiei – prin vicepreşedintele acesteia, istoricul George Rotaru - cu Diploma OPERA OMNIA (în fapt o plachetă şi o medalie) pentru activitatea de păstrare, conservare şi promovare a culturii româneşti şi pentru întreaga activitate ştiinţifică.  
  
Au mai primit distincţia OPERA OMNIA prof. Costin Alexandrescu (director vreme de 41 de ani al Centrului pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş), ambasadorul Radu Boroianu (personalitate importantă a culturii şi diplomaţiei româneşti), Mihail Diaconescu (romanicer, critic şi istoric literar, cel mai reprezentativ scriitor al spiritualităţii româneşti contemporane), Gheorghe Mencinicopschi (unul dintre cercetătorii români prezent în multe tratate de pe mapamond referitoare la alimentaţie), Constantin Voiculescu (dascălul din Cetatea Basarabilor pentru care limba română şi tradiţia populară sunt două mari valori pe care le-a promovat în cei peste 50 de ani de activitate intelectuală şi profesională) şi Marin Toma (scriitorul din Dor Mărunt, Călăraşi, un promotor, prin revista pe care o conduce – „Dor de Dor” - al culturii tradiţionale româneşti). 
  
Prezenţa meşterului popular Ion Rodoş de la Nucşoara, îmbrăcat în costum popular, însoţit de doi dintre tinerii săi ucenici, a înnobilat atmosfera de mare încărcătură spirituală, iar publicul a putut vedea „pe viu” cum se nasc diverse obiecte populare. 
  
Nu au lipsit nici momentele vesele. Epigramistul Gheorghe Popescu-Ger, născut la Retevoieşti, dar trăitor la Bucureşti, a descreţit la maximum frunţile auditoriului, făcându-l să râdă în hohote. 
  
George Rotaru – preşedinte al Asociaţiei Naţionale de Vexilologie „Tricolorul”, a medaliat câteva personalităţi ale judeţului care militează pentru reintroducerea stemei pe drapelul naţional: senatorul Şerban Valeca, Ioan Georgescu – primarul oraşului Mioveni, Cornel Popescu – asistent univ. La Universitatea din Piteşti şi Nicolae Smădu – primarul comunei Domneşti. 
  
O delegaţie de scriitori membrii ai Ligii Scriitorilor, filiala Vâlcea, condusă de Petre Petria, a fost prezentă la acest act de cultură, au donat cărţi pentru biblioteca fundaţiei şi au iniţiat un parteneriat cultural cu domnişanii. 
  
La sfârşitul manifestării de la Domneşti profesorii Ion C. Hiru şi George Baciu au fost onoraţi de către George Rotaru – un mare susţinător moral şi material al culturii româneşti – cu DIPLOMA OMNIA pentru laborioasa activitate în domeniul creaţiei şi pentru păstrarea şi conservarea culturii tradiţionale argeşene. 
  
O sărbătoare domnească pe potriva sufletului românesc. 
  
George Baciu 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
O SĂRBĂTOARE DOMNEASCĂ / George Baciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 242, Anul I, 30 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Baciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Baciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!