Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 732 din 01 ianuarie 2013        Toate Articolele Autorului

O nouă carte semnată de Lazăr Lădariu lansată
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Pagină realizată de Constantin Bogoşel 
  
O nouă carte semnată de Lazăr Lădariu, 
  
lansată „La Mitică” 
  
Seara zilei de 28 decembrie 2012 de „La Mitică” a fost cu totul şi cu totul specială. Nu doresc să fac reclamă vreunui restaurant luxos din Târgu-Mureş. Aşa cum îi place scriitorului şi jurnalistului Lazăr Lădariu să spună, „La Mitică” nu este altceva decât Centrul de dezbateri socio-culturale şi politice „Emil Aurel Dandea” din incinta vechiului Palat „Apollo” din centrul municipiului Târgu-Mureş. Gazda tuturor evenimentelor culturale care se desfăşoară în acel spaţiu, este Dimitrie Poptămaş, fost director al Bibliotecii Judeţene Mureş, alintat de prietenii apropiaţi, „Mitică”.  
  
Aşadar, „La Mitică”, sala a devenit neîncăpătoare în seara zilei respective. Motivul? În fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, scriitorul Lazăr Lădariu, preşedintele Despărţământului Central Judeţean Mureş al Astrei, lansează o nouă carte. Este o promisiune, un cadou oferit de sărbători, tuturor celor care-l iubesc şi-l simpatizează. Săptămâna trecută, vineri, cartea lansată şi semnată de Lazăr Lădariu se intitulează „Memorii. File de jurnal. Confesiuni”. O carte specială, prin care autorul se confesează în faţa cititorilor, prin bucuriile, dar şi prin momentele mai puţin plăcute pe care i le-a rezervat viaţa. Volumul a apărut sub egida Editurii Nico, editor fiind Nicolae Băciuţ şi lector, îngrijitor de ediţie, Mariana Cristescu. Despre memoriile, jurnalul şi confesiunile scriitorului Lazăr Lădariu au vorbit: Dimitrie Poptămaş – preşedintele Fundaţiei Culturale „Vasile Netea”, părintele Nicolae Gheorghe Şincan, fost protopop, Nicolae Băciuţ – directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Mureş, poeta Mariana Cristescu – redactor la cotidianul „Cuvântul liber”, Valentin Marica – senior editor la Studioul Regional de Radio Târgu-Mureş, scriitorul Zeno Ghiţulescu şi prof.univ.dr. Cornel Sigmirean – preşedintele Senatului Universităţii „Petru Maior” din Târgu-Mureş. 
  
În final, scriitorul şi redactorul-şef Lazăr Lădariu a mulţumit invitaţilor, prietenilor şi colegilor de la „Cuvântul liber” pentru prezenţa la această inedită sărbătoare culturală, iar eleva luduşeancă de 16 ani, Fekete Timea, redactor la Radio „Transilvania”, a interpretat un frumos cântec de sărbătoare, dedicat autorului cărţii. 
  
Aprecieri făcute la adresa cărţii şi a autorului 
  
Dimitrie Poptămaş (moderator): „Lazăr Lădariu, după ce a părăsit satul natal, a absolvit Liceul „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mureş, apoi a urmat cursurile Heidelberg-ului ardelean al Universităţii Clujene, pe care le-a absolvit cu brio. Apoi a devenit cadru didactic universitar la Institutul Pedagogic, gazetar şi parlamentar. Lazăr Lădariu o fost întotdeauna o fire luptătoare, întotdeauna ce şi-a propus şi-a îndeplinit. Prin această carte aveţi ocazia de a-l cunoaşte mai bine pe omul Lazăr Lădariu.” 
  
Preotul Nicolae Gheorghe Şincan: „Participăm la un eveniment cultural festiv. Prietenul nostru, publicistul, scriitorul, poetul şi redactorul-şef Lazăr Lădariu ne îndeamnă să ne uităm şi astăzi cu alţi ochi la noi, pentru a recunoaşte starea inimii şi a minţii, starea sufletească în care ne aflăm. Mărturisesc înaintea lui Dumnezeu şi a dumneavoastră că sunt foarte onorat pentru amabila invitaţie ce mi s-a făcut. Ne aflăm la cel de-al 28-lea volum care poartă semnătura prietenului nostru, scriitorul Lazăr Lădariu”. 
  
Poetul şi editorul cărţii, Nicolae Băciuţ: „Mă bucur să văd, ca şi cetăţean al Târgu-Mureşului, atâta lume bună adunată, semn că, Lazăr Lădariu este singurul capabil să polarizeze în jurul domniei sale, atâţia prieteni. Şi noi avem prieteni sau chiar duşmani, dar Lazăr Lădariu a încercat de când îl cunosc, să ţină mereu cumpăna dreaptă în relaţiile domniei sale cu lumea. Lazăr Lădariu şi-a pus pecetea pe destinele noastre, în fel şi chip, este un prieten bun de pus pe rană, este omul care la bine şi la rău, este aproape de tine. Sunt mândru că sunt editorul acestei cărţi, prin care scriitorul comunică cu apropiaţii şi prietenii săi. În spaţiul transilvan, personalitatea lui Lazăr Lădariu este unică şi exemplară...” 
  
Poeta şi jurnalista Mariana Cristescu: „Suntem aici între prieteni. Mă bucur să-i salut pe cei de Sighişoara, Târnăveni, Topliţa, Căpuşul de Câmpie şi toţi ceilalţi prezenţi la această frumoasă activitate culturală. Volumul „Memorii. File de jurnal. Confesiuni” reprezintă trăirile autorului, stări ale sufletului şi este un gest curajos din partea autorului, care, după părerea mea îşi asumă o serie de riscuri atenuate de notorietatea credibilităţii sau credibilitatea notorietăţii. Ce fel de riscuri? Nu sub aspectul calităţii demersului literar ci, pentru că, unele personaje ale epocii, cuprinse între file, încă se mai fâţâie printre noi în costume Armani, cu parfumuri scumpe, ocrotite de trecerea vremii...” 
  
Poetul şi omul de radio, Valentin Marica: „Cartea aceasta, o carte care ne cuprinde cu inteligenţă şi cu sensibilitate reverberează titlul acesta, îl amplifică, îl ilustrează . Îi căutăm sufletul scriitorului în cartea aceasta. Gestul este blagian. Blaga spunea că s-a îmbolnăvit de prea mult suflet. E multă vizibilitate în cartea aceasta, dar este un fundal tainic pe care-l descoperă o lectură atentă, o lectură exigentă, o lectură amănunţită. Mergând pe linia aceasta în lectura cărţii, parcurgeam paginile şi îmi apăreau în faţă imagini din Eduard Munk, din picturile celebre, artistul care în pasta de culoare, în netedul picturii stria uneori semne. Erau nişte şiroaie crustate prin care spunea că acolo în adânc, există o gheară de durere umană...” 
  
Scriitorul Zeno Ghiţulescu: „Onorată asistenţă, sunt deosebit de privilegiat să vorbesc despre această carte, a prietenului vechi, Lazăr Lădariu. Acesta este omul care ştie în orice clipă ce trebuie să facă. Nu i-a fost uşor să scrie această carte şi acest lucru se vede din cele trei mari părţi ale lucrării, memorii, file de jurnal şi confesiuni. Dacă stăm să ne gândim, avem de-a face cu trei cărţi într-una singură. Lucrarea este o destăinuire, un laborator intim al personalităţii prietenului Lazăr Lădariu. Mulţi dintre cei prezenţi în această sală, se regăsesc printre rândurile lucrării, printre memoriile şi confesiunile lui Lazăr Lădariu, fiind pomeniţi de autor în diverse situaţii.” 
  
Prof.univ.dr. Cornel Sigmirean: „Acest eveniment este o sărbătoare a culturii mureşene. Stimate domnule Lădariu, ne-aţi obişnuit în fiecare an cu acest lucru, prin generozitatea care vă caracterizează. Cartea pe care o lansăm, o consider prin subiectul ei, cartea anului. Nicio carte nu poate rivaliza cu această lucrare, prin subiectul ei. Dovada? Sala arhiplină care demonstrează şi faptul că Lazăr Lădariu are mulţi prieteni şi susţinători. Acest gen de cărţi care prezintă memoriile sau confesiunile unei persoane au avut un mare succes în ultimii douăzeci de ani. Adevărul este că, mulţi scriitori au intrat în literatură prin jurnale. Încă de la început, prin primele pagini, cartea este o provocare pentru cititori şi de aceea vă recomand cu căldură să citiţi acest volum, care cu siguranţă, va constitui o adevărată carte de istorie privind viaţa culturală şi socială mureşeană.” 
  
Pagină realizată de CONSTANTIN BOGOŞEL 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
O nouă carte semnată de Lazăr Lădariu lansată La Mitică / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 732, Anul III, 01 ianuarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!