Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 249 din 06 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

O marturisire aproape completa - partea I
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
octavian_lupu@yahoo.com

 

1. Mărturisirea păcatului şi închinarea 

Mărturisirea ocupa un loc central în închinarea poruncită în Vechiul Testament aşa cum citim din Levitic 5: 1 „Când cineva, fiind pus sub jurământ ca martor, va păcătui, nespunând ce a văzut sau ce ştie, şi va cădea astfel sub vină, 2 sau când cineva, fără să ştie, se va atinge de ceva necurat, fie de hoitul unei fiare sălbatice necurate, fie de hoitul unei vite de casă necurate, fie de hoitul unei târâtoare necurate, şi va băga apoi de seamă şi se va face astfel vinovat; 4 sau când cineva, vorbind cu uşurinţă, jură că are să facă ceva rău sau bine, şi nebăgând de seamă la început, bagă de seamă mai târziu, şi se va face astfel vinovat: 5 Când cineva, deci, se va face vinovat de unul din aceste lucruri, trebuie să-şi mărturisească păcatul. 6 Apoi să aducă lui Dumnezeu ca jertfă de vină, pentru păcatul pe care l-a făcut, o parte femeiască din turmă, şi anume, o oaie sau o capră, ca jertfă ispăşitoare. Şi preotul să facă pentru el ispăşirea păcatului lui.”. 

Observăm cu uşurinţă cum mărturisirea era o etapă obligatorie în dobândirea iertării lui Dumnezeu în cazul în care cineva făptuia un păcat. Înţelegem că fără acest lucru, nu se putea aduce nici un fel de jertfă ispăşitoare prin care să fie îndepărtată vinovăţia dinaintea lui Dumnezeu. Aşadar, niciodată nu ar trebui să ne închinăm înaintea Sa, fără a ne mărturisi problemele şi greşelile, fiindcă altfel nu vom putea depăşi starea de vinovăţie care stă asupra noastră şi se interpune între noi şi Dumnezeu. 

Dacă vorbim despre o vindecare spirituală, atunci ea trebuie să se întâmple în interiorul nostru prin mărturisirea problemelor cu care ne confruntăm, recunoscându-ne greşelile şi exprimând dorinţa pe care o avem de a fi eliberaţi de acele lucruri ce ne îndeamnă la rău. Din nefericire, cel mai adesea venim înaintea lui Dumnezeu având o conştiinţă ce ne învinovăţeşte şi în loc să exprimăm lucrurile care ne apasă, încercăm să le facem uitate, să le ascundem şi să ne facem că nu le vedem. Dar orice vindecare autentică începe prin reliefarea simptomelor afecţiunii pe care o avem, chiar dacă acest proces este dureros. Nu există o altă cale: mărturisirea precede închinarea. În mod simbolic, prin mărturisire şi jertfă, toată vinovăţia era transpusă asupra sfântului locaş. 

2. Curăţirea Sanctuarului 

Vom citi acum din Levitic 16:19-22 „19 Să stropească pe altar cu degetul lui de şapte ori din sânge, şi astfel să-l cureţe şi să-l sfinţească de necurăţiile copiilor lui Israel. 20 Când va isprăvi de făcut ispăşirea pentru sfântul locaş, pentru cortul întâlnirii şi pentru altar, să aducă ţapul cel viu. 21 Aaron să-şi pună amândouă mâinile pe capul ţapului celui viu, şi să mărturisească peste el toate fărădelegile copiilor lui Israel şi toate călcările lor de lege cu care au păcătuit ei; să le pună pe capul ţapului, apoi să-l izgonească în pustie, printr-un om care va avea însărcinarea aceasta. 22 Ţapul acela va duce asupra lui toate fărădelegile lor într-un pământ pustiit; în pustie, să-i dea drumul.”. 

Aceste versete exprimă lucrarea pe care o făcea marele preot în ziua ispăşirii, când toată vinovăţia lui Israel era îndepărtată şi „dusă în pustie”. Vedem cum toată vinovăţia transferată simbolic asupra locaşului sfânt era prin intermediul marelui preot pusă asupra unui animal, ce era ulterior trimis în pustie, poporul lui Dumnezeu rămânând curat şi fără pată. Modalitatea de transpunere a păcatelor de la sfântul locaş către animalul ce urma să fie alungat în pustie era tot prin intermediul mărturisirii. 

Putem spune, punând laolaltă ceea ce am citit până în clipa de faţă, că orice transfer de vinovăţie, orice eliberare de povara acesteia, presupunea ca mijloc de transmitere mărturisirea. Pe de o parte, închinătorii îşi mărturiseau păcatele şi prin jertfă vina era transpusă asupra sfântului locaş, iar pe de altă parte, prin intermediul marelui preot, toată vinovăţia simbolic acumulată era transferată în ziua ispăşirii asupra unui animal şi astfel era îndepărtată din mijlocul poporului lui Dumnezeu. 

Aplicaţia este simplă pentru perioada în care ne aflăm: ori de câte ori ne mărturisim păcatele înaintea lui Dumnezeu, invocând jertfa care a fost adusă pe Golgota pentru noi, vinovăţia noastră este îndepărtată, fiind preluată în cadrul lucrărilor din Templul ceresc, unde Isus Hristos este mijlocitorul nostru înaintea lui Dumnezeu. Iar la final, în baza aceleiaşi jertfe de pe Golgota (să nu uităm de jertfele ce erau aduse în ziua ispăşirii), toată vinovăţia mărturisită va fi îndepărtată pentru totdeauna, chiar şi dinaintea lui Dumnezeu, lucru semnificat prin transferul vinei asupra ţapului trimis în pustie. Astfel, cei credincioşi sunt curăţaţi cu totul de orice amintire în cărţile cereşti asupra păcatelor comise. Sunt multe de comentat asupra acestui lucru, dar în momentul de faţă am dorit doar să conturez importanţa mărturisirii păcatelor noastre înaintea lui Dumnezeu. 

3. Pocăinţa şi îndepărtarea mâniei lui Dumnezeu 

Să vedem mai departe relaţia dintre mărturisire şi îndepărtarea mâniei lui Dumnezeu, fapt pentru care vom citi din Levitic 26: 39-42: „39 Iar pe aceia dintre voi care vor mai rămâne în viaţă, îi va apuca durerea pentru fărădelegile lor, în ţara vrăjmaşilor lor; îi va apuca durerea şi pentru fărădelegile părinţilor lor. 40 Îşi vor mărturisi fărădelegile lor şi fărădelegile părinţilor lor, călcările de lege pe care le-au săvârşit faţă de Mine, şi împotrivirea cu care Mi s-au împotrivit, păcate din pricina cărora 41 şi Eu M-am împotrivit lor, şi i-am adus în ţara vrăjmaşilor lor. Şi atunci inima lor netăiată împrejur se va smeri, şi vor plăti datoria fărădelegilor lor. 42 Atunci Îmi voi aduce aminte de legământul Meu cu Iacov, Îmi voi aduce aminte de legământul Meu cu Isaac şi de legământul Meu cu Avraam, şi Îmi voi aduce aminte de ţară.”. 

Orice încălcare a voinţei lui Dumnezeu atrage după sine mânia Sa şi dacă nu există recunoaşterea răului comis, adică mărturisire, iar după aceea părere de rău şi întoarcere, adică pocăinţă, judecata Sa nimicitoare este sigură. Sunt multe persoane care doresc să-şi liniştească în mod simplist conştiinţa cu faptul că Dumnezeu este prea îngăduitor, prea bun, pentru a aplica judecata sau că El nu cere ca noi să ne recunoaştem greşelile, acordând iertarea Sa sub forma unui cec în alb. Nimic nu este mai fals decât acest lucru. 

Tocmai din această cauză, închinarea nu conduce la schimbarea caracterului şi practic nu ne aduce vindecare, fiindcă totdeauna se caută evitarea expunerii sincere a lucrurilor ce ne apasă conştiinţa prin invocarea puterii de curăţire a jertfei adusă de către Domnul Hristos pe Golgota. De aceea, nu există nici pace sufletească, nici putere, nici lumină în practicile religioase, fiindcă noi dorim să intrăm în templul lui Dumnezeu pe altă cale decât pe singura poartă ce ne-a fost lăsată deschisă: prin mărturisire şi invocarea jertfei lui Hristos, urmate de părerea de rău pentru păcat şi veghere în a umbla drept înaintea Domnului prin puterea Sa. Încercăm să evităm etapa obligatorie a vindecării noastre şi de aceea rezultatele sunt departe de aşteptări. 

În rezumat, putem spune că orice încălcare a voinţei lui Dumnezeu atrage vinovăţie şi conduce, dacă nu se iau măsuri, la aplicarea în cele din urmă a judecăţii nimicitoare. Metoda de a scăpa din această condiţie presupune mărturisirea problemelor cu care ne confruntăm înaintea lui Dumnezeu, invocarea jertfei lui Isus Hristos, părerea de rău pentru lucrurile înfăptuire şi credinţa în lucrarea de îndepărtare a vinei ce se realizează prin intermediul mijlocirii din ceruri. În plan ceresc, toată vinovăţia mărturisită este în cele din urmă îndepărtată în marea zi a judecăţii, iar astfel toţi cei credincioşi vor fi gata de a intra în Împărăţia cerurilor. Acesta este marele plan al vindecării spirituale ce ne-a fost oferit în baza jertfei aduse în urma primei veniri a Fiului lui Dumnezeu pe pământ. 

4. Repararea greşelilor făptuite 

Dar simpla mărturisire este insuficientă fără remedierea răului produs prin neascultare de poruncile lui Dumnezeu. Să citim acum din Numeri 5:6-7: „6 Spune copiilor lui Israel: Când un bărbat sau o femeie va păcătui împotriva aproapelui său, făcând o călcare de lege faţă de Domnul, şi se va face astfel vinovat, 7 să-şi mărturisească păcatul, şi să dea înapoi în întregime preţul lucrului câştigat prin mijloace necinstite, adăugând a cincia parte; să-l dea aceluia faţă de care s-a făcut vinovat.”. Este clar că totdeauna încălcarea voinţei divine va afecta şi pe ceilalţi, nu numai pe noi înşine. 

De aceea, o adevărată mărturisire a vinovăţiei trebuie să fie urmată de o reală schimbare a vieţii, de o remediere a tuturor relelor comise, de întreprinderea de acţiuni hotărâte care să dovedească părerea noastră de rău. Bineînţeles că anumite aspecte nu vor mai fi remediate vreodată, dar scopul este ca în măsura în care se mai poate remedia ceva, acest lucru să se facă fără întârziere. 

Prea adesea abstractizăm problema păcatului şi a vinovăţiei, raportându-le la noi înşine şi eventual la Dumnezeu. Este adevărat că implicaţii nemijlocite sunt legate de persoana proprie şi de relaţia cu Dumnezeu ori de câte ori cedăm tentaţiei şi facem lucruri ce încalcă voinţa divină. Însă nu mai puţin adevărat este faptul că orice nelegiuire are implicaţii imediate asupra a tot ce ne înconjoară, implicit asupra a ceea ce se întâmplă cu semenii noştri. Păcatul nu este un lucru abstract, ci un fapt cumplit de concret, determinând acţiuni distructive asupra semenilor noştri. 

Răutatea, avariţia, lăcomia, hoţia, dorinţa după întâietate şi multe altele în genul acesta, nu numai că sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu, deformând grotesc caracterul celui ce le practică, dar deopotrivă conduc la nedreptăţirea semenului, la asuprirea lui, la deposedarea de ceea ce i se cuvine, la alterarea demnităţii celuilalt şi la multe altele. De aceea, o adevărată mărturisire se va vedea deopotrivă prin cuvinte şi fapte. Cuvintele vor fi spuse înaintea lui Dumnezeu în principal, dar faptele vor fi făcute înaintea tuturor celor ce au fost afectaţi de nelegiuirile noastre. 

5. Iertarea păcatelor 

Un beneficiu deosebit al exerciţiului mărturisirii este cel redat în Psalmul 32:5-6 „5 Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile! Şi Tu ai iertat vina păcatului meu. 6 De aceea orice om evlavios să se roage Ţie la vreme potrivită! Şi chiar de s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge deloc.”. În cuvintele simple din acest psalm, este redat unul dintre cele mai mari beneficii ale mărturisirii păcatului prin primirea iertării lui Dumnezeu. 

Dacă nu ar exista iertarea divină, atunci am fi pierduţi în fărădelegile noastre. Dar calea către iertare trece prin etapa mărturisirii tuturor relelor pe care le-am comis şi de care suntem într-un fel sau altul conştienţi. Cu siguranţă că Dumnezeu va descoperi multe alte fapte rele, în măsura în care ne vom lăsa sub influenţa Duhului Sfânt. Dar evlavia autentică va presupune întotdeauna expunerea înaintea lui Dumnezeu, prin rugăciune, a tuturor lucrurilor ce ne apasă conştiinţa. 

Noi purtăm în interiorul nostru o povară de vinovăţie care ne va distruge în cele din urmă la  propriu şi la figurat. Chiar dacă ne minţim pe noi înşine sau încercăm să ascundem urmele faptelor noastre rele, ele continuă să ne acuze, să strige împotriva noastră prin conştiinţă şi prin ceea ce este consemnat în cărţile din ceruri. De aceea, avem nevoie să stingem aceste glasuri ce se ridică pe drept împotriva noastră, prin intermediul mărturisirii şi a pocăinţei, adică a acelei păreri de rău ce se manifestă prin schimbarea atitudinii şi fapte de evlavie. 

Dacă vom încerca să sărim peste această etapă, atunci toată construcţia interioară se va prăbuşi. Fariseii din toate veacurile au încercat să clădească o religie care să evite o reală mărturisire a păcatului şi o pocăinţă de faptele rele. Inventând tot felul de ritualuri sau ascunzându-se în umbra literei Scripturii, au încercat să întocmească un sistem religios în care mărturisirea, pocăinţa şi schimbarea vieţii să nu mai fie necesare, iar omul să îşi adoarmă conştiinţa prin ceremonii şi tradiţii, care să îl facă să creadă că este într-o bună relaţie cu Dumnezeu şi să aibă o falsă asigurare că va beneficia de binecuvântările legământului sfânt. 

Nimic mai fals în toată această abordare şi tocmai de aceea Domnul Hristos a demascat ca fiind o contrafacere murdară o astfel de abordare a religiei pe care Dumnezeu a încredinţat-o omului pentru vindecare spirituală şi salvare. Nu este simplu să stai aşa cum eşti înaintea Domnului, adică „ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol”, să recunoşti propria-ţi stare, să mărturiseşti lucrurile prin care te-ai făcut vinovat şi să invoci ca unică speranţă sângele jertfei Domnului Isus Hristos. Nici un fariseu nu ar primi aşa ceva. Tocmai de aceea, adevăratul creştinism presupune o cu totul altă abordare decât cea inventată de om. 

6. Primirea îndurării lui Dumnezeu 

În acelaşi spirit vom citi din Proverbe 28:13 „Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare.”. Prin aceste cuvinte ale înţeleptului Solomon se exprimă legătura ce trebuie să existe între mărturisire şi pocăinţă, adică „lăsarea de rele”, şi îndurarea ce se primeşte de la Dumnezeu, şi de ce nu, şi de la oameni. Răul de care trebuie să ne ferim cel mai multe este cel de a ne „ascunde fărădelegile”, de a ne minţi că suntem într-o stare bună, când de fapt realitatea este cu totul alta. Practica lumii în care trăim este de ascundere a lucrurilor rele comise, o încercare de a da uitării totul. 

Însă, cu  o astfel de abordare se ignoră un aspect deosebit important şi anume că nimic nu este dat uitării din tot ceea ce am făcut de-a lungul vieţii. Nu există o ştergere superficială cu buretele a lucrurilor comise, iar încercarea de a „prospera” ascunzând nelegiuirea reprezintă o întreprindere sortită eşecului. Chiar dacă efectele nu sunt resimţite pe deplin în această viaţă, ele vor fi depline în sentinţa condamnării pe care o va pronunţa tribunalul ceresc la judecata din ceruri. Pe de altă parte, există o neruşinare şi mai mare în expunerea fărădelegilor ca fiind virtuţi şi deopotrivă în afişarea fără scrupule a lăcomiei, poftei, trufiei şi a altora în felul acesta, gândindu-se că în felul acesta se va câştiga sprijinul celorlalţi, că se va obţine admiraţie şi popularitate, iar cel în cauză va prospera în felul acesta. 

Dar şi o astfel de abordare va sfârşi în „focul” pedepsei divine, iar cei implicaţi vor fi supuşi condamnării. În acelaşi timp, nu aş dori să ignor şi situaţia în care există o mărturisire a nelegiuirii, dar care nu este urmată de renunţarea la practicile păcătoase. Vedem că iertarea presupune pe lângă părerea de rău şi depunerea unui efort susţinut în renunţarea la faptele comise. Cu siguranţă că nu este uşor, dar ajutorul lui Dumnezeu ne stă la îndemână. 

În toate aceste lucruri am încercat să prezint cât de importantă este mărturisirea în dobândirea vindecării spirituale, lucrul ce este de cea mai mare importanţă pentru existenţa noastră în această lume. Nu trebuie să ne lăsăm furaţi de chipul înşelător al veacului în care trăim şi să mergem mai departe în viaţă având în spate o povară de vinovăţie, care ni se va dovedi fatală în cele din urmă. Această „bombă cu ceas” trebuie dezamorsată din timp, iar atunci când păcatele sunt mărturisite şi merg înaintea noastră la judecată, avem asigurarea că ele vor fi şterse deopotrivă din conştiinţa noastră şi din cărţile cereşti. Aceasta înseamnă o împlinire deplină a „curăţirii Sanctuarului”, aşa cum Domnul ne-a făgăduit. 

  

Referinţă Bibliografică:
O marturisire aproape completa - partea I / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 249, Anul I, 06 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!