Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 238 din 26 august 2011        Toate Articolele Autorului

O marturisire aproape completa - partea a II-a
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
octavian_lupu@yahoo.com

 

Domnul sta la usa si bate1. Îndepărtarea acuzaţiilor 

Să explorăm mai departe beneficiile mărturisirii în combaterea tendinţelor rele din viaţa noastră şi vom citi din Ieremia 14:7„Dacă nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră, lucrează, pentru Numele Tău, Doamne! Căci abaterile noastre sunt multe, am păcătuit împotriva Ta.”. 

Cu siguranţă că atunci când nu le vom mărturisi, faptele rele prin ele însele vor vorbi împotriva noastră, aşa cum încălcarea voinţei lui Dumnezeu de către Adam nu a putut rămâne ascunsă, sau omorârea lui Abel nu a rămas tăinuită de către Cain. Problema noastră este foarte simplă, dar în acelaşi timp profundă: nu dorim să recunoaştem atunci când greşim şi preferăm să lăsăm lucrurile în voia lor, fără a le mai aduce aminte, gândind că timpul va şterge totul. 

Însă o astfel de abordare ignoră două mari „registre” ale faptelor noastre: conştiinţa noastră, care înregistrează totul, şi evidenţele cereşti, unde de asemenea este notat orice eveniment din viaţa noastră. Nu avem cum să ascundem greşelile noastre, iar din aceste „cărţi”, orice faptă rea „mărturiseşte” împotriva noastră, cerând o dreaptă judecată, care nu poate fi decât nimicitoare. 

Singura metodă de contracarare a efectelor distructive produse de comiterea de fapte ce sunt împotriva voinţei lui Dumnezeu este cea de a mărturisi răul comis, de a cere aplicarea iertării pe baza jertfei de pe Golgota şi prin intermediul mijlocirii cereşti, iar nu în ultimul rând, de a repara pe cât posibil consecinţele şi de a lupta împotriva repetării faptei în cauză. Dacă nu vom urma planul vindecării spirituale depline, atunci aceste consecinţe vor veni în mod distructiv asupra noastră, atât în această viaţă, cât şi la judecata finală. 

2. Ţinerea legământului 

Un exemplu extraordinar de mărturisire îl găsim în cartea profetului Daniel, din care am selectat câteva versete din Daniel 9:4-5 „4 M-am rugat Domnului, Dumnezeului meu şi I-am făcut următoarea mărturisire: Doamne, Dumnezeule mare şi înfricoşate, Tu, care ţii legământul şi dai îndurare celor ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale! 5 Noi am păcătuit, am săvârşit nelegiuire, am fost răi şi îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile şi orânduirile Tale.”. 

Mărturisirea lui Daniel a avut în vedere păcatele înfăptuite de către o întreagă naţiune, fiindcă în cele din urmă, nu este vorba doar de ceea ce noi facem în mod nemijlocit, ci deopotrivă tot de ceea ce se comite la scara întregului pământ. Întreaga omenirea se află sub incidenţa pedepselor nimicitoare ale lui Dumnezeu din cauza nelegiuirii, iar într-un fel sau altul, şi noi suntem o parte a acestei lumi. În cazul de faţă nu putem spune că Daniel era vinovat de ceea ce mărturisea. De fapt, avem de-a face cu o rugăciune de mijlocire, în care profetul se identifică pe deplin cu poporul lui Dumnezeu, şi se consideră o parte a acestuia, atât în ce priveşte pedeapsa, cât şi binecuvântarea. 

Nu este lipsit de importanţă că datorită călcării de lege a strămoşilor noştri, începând cu Adam, toţi am avut de suferit, căzând sub condamnare.  Mărturisirea păcatelor comise de către semenii noştri face parte din planul divin de restaurare a celor care nu simt nevoia întoarcerii la Dumnezeu. Fără a specula asupra acestui subiect, mărturisirea a ceea ce este rău cu cei care ne sunt fraţi de credinţă sau în „Adam”, adică după trup, denotă o dorinţă neegoistă de a conduce pe ceilalţi de la moarte la viaţă. Prin urmare, o adevărată mărturisire nu reprezintă un efort individualist de a scăpa de judecată, lăsând pe ceilalţi în voia lor, ci deopotrivă cu rezolvarea problemelor personale, ea va îmbrăţişa cu dragoste pe orice om cu care venim în contact şi chiar pe cei ce nu îi cunoaştem. 

Niciodată mărturisirea păcatului nu va rămâne fără urmări, în sensul că fie vom fi eliberaţi de povara vinovăţiei, fie vom fi provocaţi să părăsim calea adevărului. Uneori ambele se vor întâmpla ca să fim încercaţi cu privire la sinceritatea dorinţei noastre de a părăsi calea păcatului şi de a urma pe cărarea neprihănirii. 

3. Restaurarea relaţiei cu Dumnezeu 

Să trecem acum la un alt aspect important legat de mărturisirea vinovăţiei, mai precis vom analiza cum aceasta conduce la restaurarea relaţiei cu Dumnezeu. Astfel vom citi din Osea 5:15 „Voi pleca, Mă voi întoarce în locuinţa Mea, până când vor mărturisi că sunt vinovaţi şi vor căuta Faţa Mea. Când vor fi în necaz, vor alerga la Mine.”. 

Există o succesiune a paşilor de întoarcere la Dumnezeu, iar mărturisirea este primul dintre aceştia. Nu putem să căutăm pe Dumnezeu, atâta vreme cât nu trăim simţământul vinovăţiei personale, fiindcă doar „cei ce sunt bolnavi au nevoie de doctor”, după cum spunea Domnul Hristos. Dacă nu avem o astfel de convingere asupra adâncului vinei în care ne aflăm, atunci căutarea noastră va fi superficială şi implicit religia pe care eventual o vom practica va fi marcată de un amestec de lucruri omeneşti şi anumite forme de închinare. O astfel de religie nu va conduce la mântuire pe nimeni şi a fi „nici cald, nici rece” este mai periculos decât să te afli la extremele nelegiuirii sau neprihănirii. 

De multe ori există persoane care vorbesc despre această stare de mijloc, dar chiar acestea sunt de multe ori afectate de sindromul în cauză în mod conştient sau nu. Cert este că putem să verificăm calitatea unei mărturisiri prin faptele care urmează. În cazul profetului Osea avem succesiunea: mărturisire, căutare şi alergare. Îmi place foarte mult acest ultim termen de „alergare” ce se produce atunci când suntem „în necaz”. Bunătatea lui Dumnezeu este atât de mare, încât El permite problemelor să vină asemenea unui potop nimicitor asupra noastră, în cazul în care doar astfel vom putea fi sensibilizaţi asupra problemelor cu care ne confruntăm pentru a veni la Dumnezeu. 

Uneori Dumnezeu trebuie să ne lase în voia noastră cea rea, pentru ca în cele din urmă, culegând roadele amare ale unor alegeri nefericite să ne dăm seama că am greşit, să ne smerim şi să ne mărturisim vinovăţia, cu dorinţa sinceră de îndreptare. De aceea, „spinii şi pălămida”, pe care le întâlnim cu prisosinţă în viaţa noastră, pot deveni mijloace de recuperare dintr-o stare de suficienţă înfumurată de sine şi de ignorare a cerinţelor divine, care prin ascultare ne-ar aduce fericirea. 

Pe de altă parte, spiritul înfumurat şi lacom îşi găseşte locaş chiar şi sub mantia religiei, făcând ravagii mult mai mari decât atunci când se manifestă în hainele atee. În astfel de cazuri, mărturisirea fie este falsă, sub forma „rugăciunilor lungi” de care spunea Domnul Hristos, fie lipseşte cu desăvârşire. Sunt sigur că este dificil pentru o persoană a cărui stil de viaţă este contrar voinţei divine, dar care practică o formă de religie, să îşi dea seama de situaţia în care se află. Dar o cercetare atentă a faptelor vieţii, fără îndreptăţire de sine, va aduce la lumină adevărata stare în care ne aflăm. În orice caz, este indicat să nu lăsăm să vină vremurile de întristare pentru a ne schimba viaţa şi a scăpa de povara de vinovăţie ce stă asupra noastră din cauza continuei păcătuiri. Orice amânare va aduce după sine o mânie ce nu se va putea stinge vreodată, iar în ziua judecăţii părerea de rău va fi zadarnică. Să nu ignorăm aşadar oferta harului lui Dumnezeu ce ne este pus la îndemână aici şi acum. 

4. Pregătire pentru Împărăţia cerurilor 

Vom trece acum la un alt aspect aflat în strânsă legătură cu mărturisirea, şi anume la pregătirea pentru Împărăţia cerurilor. Astfel, vom citi din Matei 3:1-6 „1 În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul, şi propovăduia în pustia Iudeii. 2 El zicea: Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape. 3 Ioan acesta este acela care fusese vestit prin prorocul Isaia, când zice: Iată glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările. 4 Ioan purta o haină de păr de cămilă, şi la mijloc era încins cu un brâu de curea. El se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. 5 Locuitorii din Ierusalim, din toată Iudea şi din toate împrejurimile Iordanului, au început să iasă la el; 6 şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan.” 

Înfăţişarea lui Ioan era în armonie cu mesajul pe care îl prezenta: venirea iminentă a Împărăţiei cerurilor. Astfel, el era gata de plecare, într-un mod similar cu evreii în noaptea de dinaintea ieşirii din Egipt. Pregătirea pentru venirea Domnului presupunea, după cum am putut vedea, mărturisirea păcatelor şi primirea botezului ca semn al curăţirii de păcat realizată în dreptul celui credincios. 

În cazul de faţă putem vorbi de un principiu ce se aplică de-a lungul întregii călătorii a creştinului pe drumul către Ierusalimul ceresc, în sensul în care printr-o constantă şi progresivă mărturisire a vinovăţiei, pe măsură ce devenim tot mai conştienţi de ea, suntem conduşi să primim botezul spălării de orice lucru ce ne întinează. Această curăţire îmbracă deopotrivă aspectul eliberării de povara vinovăţiei, ce apasă cu putere asupra unei conştiinţe trezite de Duhul Sfânt, precum şi cel al ştergerii oricărei amintiri a nelegiuirilor comise înaintea lui Dumnezeu. Într-un cuvânt, ideea botezului este similară celei de ispăşire, aşa cum am studiat din versetele cu privire la ceremoniile ce se desfăşurau la templul de la Ierusalim. 

Cu toţii dorim să intrăm în acea lume nespus mai bună pe care Domnul a promis-o, dar poarta de intrare este, aşa cum am putut vedea, constituită din mărturisirea vinovăţiei şi a oricărui lucru ce conduce la despărţire dintre noi şi Dumnezeu. Cu cât vom aprofunda şi vom înainta în înţelegerea şi practicarea acesteia, cu atât viaţa noastră spirituală se va îmbogăţi prin transformarea interioară ce ne pregăteşte pentru acea zi când Domnul nostru va reveni. 

5. Armonia cu Legea divină 

Să vedem în continuare şi alte lucruri conectate cu mărturisirea pe care trebuie să le adoptăm ca o practică normală în vieţile noastre. Vom examina Romani 2:12-16 „12 Toţi cei ce au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; şi toţi cei ce au păcătuit având lege, vor fi judecaţi după lege. 13 Pentru că nu cei ce aud Legea, sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiţi neprihăniţi. 14 Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege; 15 şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele. 16 Şi faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.” 

Nu este simplu să ignori glasul conştiinţei care îţi spune ce este bine şi ce este rău. Cu toate acestea, omul s-a obişnuit să nu mai dea atenţie acestui simţ interior pe care Dumnezeu nu l-a lăsat să se piardă o dată cu căderea în păcat. Conştiinţa morală nu reprezintă un lucru ce se dobândeşte prin educaţie şi religie. Acestea doar o dezvoltă, o cizelează, după caz. Izvoarele conştiinţei morale sunt adânc înscrise în adâncul inimii de către Creator, astfel că indiferent de locul şi timpul în care trăim să avem precis determinate limitele adevărului veşnic, ce nu cunoaşte schimbare. 

Cercetările psihologice vor continua asupra acestor lucruri, dar cert este că nimic nu va putea să anuleze conştiinţa cu care am fost înzestraţi de către Creator. Adevărul poruncilor morale ale lui Dumnezeu privind închinarea, respectarea vieţii şi a demnităţii umane, a drepturilor celorlalţi şi a altora în genul acestora, exprimate succint în Decalog, sunt adânc inscripţionate în inimile oamenilor, indiferent de cultură sau epocă. Tocmai de aceea, la judecată această conştiinţă va mărturisi pentru sau împotriva noastră şi nimeni nu o va putea anula vreodată. 

Această mărturie o purtăm înăuntrul nostru şi în loc să încercăm să îi stingem glasul, ar trebui ca presaţi de ea să alergăm la Mântuitorul nostru pentru a dobândi iertare şi transformare, astfel ca în final să ajungem să acţionăm în armonie cu conştiinţa pe care o purtăm. Strigătul ei ne deranjează, ne creează disconfort, ne strică viaţa, cel puţin aşa credem, când de fapt, sesizând primejdia pedepsei nimicitoare de la sfârşit, ea caută să ne atragă atenţia să ne schimbăm cursul vieţii. Mărturisirea noastră trebuie să fie aceeaşi cu a conştiinţei pe care o purtăm, dacă dorim ca ea să fie autentică, primită şi efectivă. 

6. Vindecare pentru cei în suferinţă 

În final, vom examina cum mărturisirea poate să ne aline suferinţele, de multe ori fizice, cu care ne confruntăm. Vom citi din Iacob 5:15-16 „15 Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. 16 Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.”. 

Există o legătură directă dintre vinovăţie şi suferinţă, sau chiar boală în multe situaţii. Dacă vom încerca să evităm mărturisirea a ceea ce am greşit, atunci tensiunea interioară cauzată de pierderea relaţiei cu Dumnezeu, uneori şi cu ceilalţi, şi nu în ultimul rând cu noi înşine, va conduce la suferinţă, iar în multe circumstanţe la îmbolnăvire. Un spirit apăsat este rezultatul sigur al ascunderii problemelor noastre, iar de aici până la pierderea sănătăţii fizice nu este decât un singur pas. 

Întotdeauna ar trebui să fie tratate deopotrivă trupul şi mintea, atunci când apar îmbolnăviri, indiferent de natura lor. Cauza multor neputinţe trupeşti se află într-o minte neliniştită, incapabilă să găsească repaus în mijlocul unei lumi turbulente şi agresive ce te ademeneşte şi năuceşte, distrugându-ţi toată vlaga pe care o ai. Prin mărturisirea lucrurilor de care ne simţim vinovaţi, am putea să deschidem calea pentru o vindecare deplină, care se va reflecta asupra minţii şi trupului în acelaşi timp. Rugăciunea este înăbuşită cât timp nu există o redare sinceră a problemelor cu care ne confruntăm şi până când nu facem să vină la suprafaţă tot ceea ce ne stânjeneşte interior. 

La finalul acestui studiu, nu pot să spun decât că este esenţial să mărturisim înaintea lui Dumnezeu problemele cu care ne confruntăm, să lăsăm înaintea Sa povara de vinovăţie care ne apasă, fiindcă doar astfel vom fi restauraţi în ce priveşte legătură cu Creatorul nostru, vom fi pregătiţi pentru intrarea în Împărăţia cea veşnică, vom fi botezaţi prin îndepărtarea vinovăţiei şi vom fi vindecaţi de toate neputinţele interioare sau exterioare cu care ne confruntăm. Fie ca aceasta să fie experienţa noastră în mod continuu! Amin. 

  

Referinţă Bibliografică:
O marturisire aproape completa - partea a II-a / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 238, Anul I, 26 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!