Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Documentar > Mobil |   


Autor: Mihai Condur         Publicat în: Ediţia nr. 494 din 08 mai 2012        Toate Articolele Autorului

O CARTE SI O EMISIUNE TV
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Mai demult am urmărit cu mare interes la o oră târzie din noapte, în reluare, o emisiune foarte interesantă , pe marginea unei cărţi scrise de un nonagenar pentru care am tot respectul şi ca scriitor şi ca fost combatant, dar al cărui nume îmi scapă (dl Emilian Ezechil mi se pare). Ceea ce este interesant este nu numai cartea în sine – La porţile infernului- 1941-1945 ci şi ideea principală a cărţii, dincolo de întâmplările extraordinare care cred că le-a trăit eroul nostru nonagenar, idee ,,axiomatică” aş putea spune şi anume aceea a părerii lui Ion Mihalache cum că armata română trebuia să se oprească la Nistru fapt la care se raliază scriitorul erou nonagenar pentru care încă o dată am toată consideraţia şi respectul dar cu care nu pot fi de acord, cum nici cu Ion Mihalache nu pot fi de acord. Ar trebui să fac mai înainte un mic preambul şi să spun că Istoria nu se cântăreşte doar prin documente şi date seci chiar dacă se ştiu bine faptele. Istoria se mai scrie şi cu sentiment, cu o anumită doză de sentiment. Înţelegerea profundă a unui act istoric presupune şi o înţelegere a adâncimilor sufleteşti. Să vă dau un exemplu. 
  
Relatările din presa vremii arăta că înainte cu puţin timp de a intra în război, francezii intraseră într-o frenezie antebelică, un fel de fervoare a aşteptării, o nervozitate amestecată cu teamă care nu se mai sfârşea într-n carusel al ştirilor şi declaraţiilor politice. Când într-un sfârşit războiul a fost declarat cineva remarca că :,,toată lumea a răsuflat uşurată...”. Surprindem deci mentalitatea epocii şi anume aceea că războiul era cumva dorit, însă să nu uităm că el fusese pregătit la nivel de declaraţii politice şi informaţional (ziare şi jurnale cinematografice) mult timp fiind un subiect la modă începerea lui.  
  
M-a impresionat în emisiune relatarea Domnului Ezechil despre ofiţeresele rusoaice care s-au împuşcat când au aflat că războiul se sfârşise ceea ce echivela pentru ele cu un fel de criză de ideeal, ideal căruia îi slujiseră cu credinţă dar care iată le trădase. E uimitor cum personaje care scăpaseră cu viaţă dintr-un război pustiitor mureau din cauza păcii care venise pe neaşteptate. Iată, istoria e presărată cu personaje de acest gen care dacă ajung să aibă putere decizională pe teatrul evenimentelor cine ştie ce gesturi la nivel planetar pot face.  
  
Revenind la subiectul nostru, Iată, distinsul domn Cioroianu cum greşeşte implacabil în legătură cu Andrei Vlasov. El, domnul Cioroianu explică sec şi cu date concrete cum generalul Vlasov cade de partea cui nu trebuie în acest măcel planetar. O explicaţie prea succintă şi prea stângace. Judecând însă faptele trebuie să ne gândim şi la faptul că Vlasov nu avea de ales. A spune că a nimerit în tabăra în care nu trebuie, e destul de simplu spus.  
  
Să nu uităm că Vlasov a fost unul din pionii principali ai despresurării Moscovei iar Generalissimul Stalin îl ţinea de favorit tipărind poza sa în Pravda alături de alţi generali sovietici. Ulterior însă încercând o manevră de încercuire a armatei germane la Leningrad corpul său de armată cade în capcană şi este luat prizonier iar operaţiunea militară se transformă într-un dezastru pe care unii spun că Stalin nu i l-ar fi iertat şi de aceea a ales de a lupta în tabăra germană ceea ce era similar cu dezertarea. După mai multe peripeţii printre care şi un conflict cu Hitler care auzise de un discurs al său la Pskov cum că forţele germane erau numite de Vlasov ,,oaspeţi” i se aprobă formarea unui corp de armată care după câteva lupte, una chiar împotriva armatei roşii din faţa căreia a fost nevoit să se retragă către Praga, se va preda în cele din urmă americanilor undeva în Tyrol, Austria. 
  
Problema e următoarea: Vlasov a fost capturat de un comando sovietic? sau a fost oferit pe tavă de anglo-americani (care au refuzat să lupte cu comandoul sovietic) ca o mică înţelegere cu ruşii, care l-au cerut desigur şi au negociat, spre exemplu: ,,ni-l daţi pe Vlasov, vă dăm şi noi ceva la schimb...etc?”. Ar fi greu de crezut că americanii au acceptat această răpire măcar ca orgoliu şi nu că ar fi vorba de un personaj atât de important ca Andrei Vlasov. Cine poate şti cu adevărat cum a fost? În emisine s-a discutat şi despre mareşalul Antonescu. 
  
Cu Mareşalul Antonescu lucrurile stau în felul următor, în opinia mea. E uşor de înţeles că România nu putea rămâne neutră în al doilea război mondial deci faptul că Antonescu a băgat ţara în război nu i se poate imputa! România intra în război de parte unora sau a altora. 
  
Antonescu a cântărit probabil timp îndelungat alternativele şi în cele din urmă a ales Germania. Este alegerea lui şi nu ştim cât de bine ne-ar fi fost dacă ar fi ales tabăra aliată.  
  
Cert este că aliaţii nu ne puteau ajuta la momentul respectiv iar ţara noastră risca să fie desfiinţată ca stat ( vezi Polonia) 
  
Ideea lui Ion Mihalache cu opirea înaintării dincolo de Nistru mi se pare o utopie aşa ca să ne îmbătăm cu apă şi să vorbim discuţii. Ideea e neverosimilă. Închipuiţi-vă ce fel ar fi reacţionat Hitler la auzul veştii că Armata Română s-a oprit pe linia Nistrului. Era echivalent cu un act de trădare la care germanii ar fi reacţionat de îndată. Să admitem totuşi că armata s-ar fi oprit pe Nistru. 
  
Armata germană ar fi ocupat imediat teritoriul ţării şi ar fi atacat pe la spate armata română oferind sovieticilor şansa unui nesperat contraatac cu sorţi de izbândă. Ca să nu mai vorbesc de Ungaria care sigur ar fi ocupat restul Ardealului. 
  
În virtutea pactului Ribentrop Molotov treaba era Ok chiar dacă înţelegerea căzuse din cauza războiului.  
  
Iată de ce e uşor să spui că trebuia să ne oprim pe Nistru. Mareşalul Ion Antonescu a preferat să meargă mai departe la dezastru pentru că dezastru oricum era, dar el probabil că înţelesese acest lucru şi şi-a dat seama că nu se poate opri. Mareşalul şi asumat riscul şi a plătit cu moartea. 
  
Ca să îndrepte ţara împotriva Germaniei de la bun început nici nu putea fi vorba după cum am mai spus, în opinia sa.  
  
Polonezii au plătit scump (înscenarile respective de dinainte de începerea ostilităţilor) în acel blitzkrieg de după înţelegerea Ribentrop Molotov. România trebuia dar să stea cuminte şi să aştepte dezastrul. Era o lecţie adresată ţărilor din zonă : ,,staţi cuminţi că vă venim de hac imediat precum i-am venit Poloniei. Evident venea şi rândul ţării noastre în cazul în care Hitler nu ar fi atacat Rusia, însă el chiar asta dorea. 
  
Este interesantă opinia unora care afirmă că dacă Hitler nu ar fi atacat Polonia ar fi făcut-o Stalin şi deci Hitler a ocupat Polonia (nu ca s-o apere) ca să nu o ocupe Stalin care avea de gând să încalce pactul Ribentrop Molotov.  
  
Sau a căzut într-o capcană abil întinsă de cineva în aşa fel încât să pară că Hitler este cel care a început războiul fapt care îndreptăţea acum aliaţii să-i declare război la rându-le?  
  
Este interesant în legătură cu Hitler că în momentul în care acesta a luat hotărârea de a ataca Polonia şi deci de a deschide practic ostilităţile care vor fi denumite: - Al doilea război mondial-, s-a petrecut un eveniment neobişnuit. Una din cameristele de la Bertesgaden povesteşte că imediat în ziua în care Hitler a luat hotărarea de a ataca Polonia s-a auzit un zgomot foarte puternic ca nişte urlete prelungi foarte ciudate, înfricoşătoare, zgomote infernale care veneau de afară.  
  
Toţi cei prezenţi în vila de la Bertesgaden inclusiv Hitler au dat năvală afară pe terase să vadă de unde vine zgomotul. Peste munţi au putut vedea învolburându-se un nor roşu care părea incandescent şi care creştea şi se înălţa spre cer părând să cuprindă totul într-o imagine apocaliptică.  
  
O spaimă cumplită i-a cuprins pe toţi. Hitler stătea nemişcat şi privea scena în timp ce broboane grele de sudoare îi apăruseră pe frunte. Camerista mai relatează că sesizase un tremurat al fălcilor dictatorului iar privirea acestuia părea că este total supusă unei anumite forţe care-l fascina şi care-l subjuga totodată.  
  
A murmurat şi câteva cuvinte de genul:,,Ce trebuie să se întâmple se va întâmpla” sau cam aşa ceva , după spusele cameristei. Apoi dintr-o dată totul a început a se reduce brusc şi totul a dispărut precum începuse, dispărând şi zgomotul acela infernal. Hitler şi-a revenit brusc ca dintr-o transă şi toţi se uitau unii la alţii neştiind ce să spună pentru că li se părea neverosimil totul însă camerista jură că ceea ce a povestit este adevărat.  
  
Vă spun aceasta deoarece cartea domnului Iezechel se numeşte La porţile infernului. Şi într-adevăr infern a şi fost. În legătură cu conferinţele de pace de la Teheran, Moscova 1,2,3...etc evident am fost traşi pe sfoară clar.  
  
Ruşii nu ne-au ţinut partea pt. că i-am atacat. Anglo-americanii nu ne-au apărat pentru că ne-am dat cu nemţii iar nemţii nu ne iartă pentru că i-am trădat. Priviţi fosta Iugoslavie. Nemţii au fost primii care au recunoscut republicile separatiste (în dauma Serbiei) ceea ce a dat un important impuls războiului civil care a făcut zeci de mii de victime.  
  
Un fapt interesant este reacţia Parisului care nici nu a vrut să audă de recunoaşterea statelor separatiste Iugoslave prin persoana domnuli Jaques Chirac.  
  
La auzul veştii însă, cancelarul Kohl a făcut câteva presiuni economice importante asupra Parisului şi imediat Parisul a recunoscut şi el republicile separatiste, care au dus la război civil. Germania nu uită şi nu iartă faptul că Tito şi ai săi au ţinut în şah Germania, Hitler fiind obligat să disloce divizii importante de pe frontul de est, (div 101 şi div1 , trupe ale Wermacht şi SS) unde era mare nevoie de trupe. Domnul Emil Ezechil mai spune şi despre cele două sute de zile cu care au fost scurtate zilele războiuluim, datorită actului de a 23 aug. ceea ce este perfect adevărat.  
  
Dar ia gândiţi-vă că cortina de fier ar fi fost trasată mai către est permiţând aliaţilor să înainteze mai rapid dacă România nu ar fi întors (mă rog...trădat) armele. Nu?!  
  
Pe de altă parte nici germanii nu au înţeleles la timp situaţia evenimentelor şi au dus lupte grele cu o rezistenţă deosebită pe frontul de vest când mai bine era dacă predau armele mai rapid facilitând înaintarea aliaţilor. Alta ar fi fost soarta Berlinului sau ţărilor mai apropiate de vest precum Cehoslovacia.  
  
Îmi vine în minte însă nenorocitul de bilet de la Yalta cu împărţeala făcută în grabă cu sferele de influenţă de către triada ango-americano-rusă prin reprezentanţii săi nişte nenorociţi după părerea mea. În dreptul României era trecut parcă 90 % sferă de influenţă rusă. 
  
Cert este că am cunoscut veterani de război care mi-au relatat că trupele române după 23 aug. duceau greul operaţiilor pe teatrele de război în timp ce ruşii făceau figuraţie prin spate iar când trupele române au ajuns la poţile Berlinului ruşii ne-au scos din dispozitive şi au intrat ei în chip de eliberatori. Vreau să vă mai relatez o întâmplare interesantă. In vara anului 92 sau 93 mergeam la pescuit pe malul Dunării. Printre pescari era un bătrân de care se fereau toţi pentru că spuneau că fusese colonel de securitate, dar omul ieşise la pensie şi îşi trăia ultimii ani ai vieţii pe malul Dunării la pescuit (avea 80 ani şi se mişca destul de bine). Întămplător dumnealui m-a ajutat la ceva şi i-am mulţumit apoi am devenit mai apropiaţi pe fondul cunoştintelor de istorie. Puteam deveni chiar prieteni însă a venit iarna şi nu ne-am mai văzut. Vreau să vă spun că chiar dacă fusese securist omul era un adevărat patriot şi cunoştea istoria foarte bine nu numai aceasta modernă şi contemporană. Într-una din convorbiri dumnealui mi-a relatat că a luptat la Stalingrad. Iată ce mi-a spus: La Stalingrad românii şi italienii au fost folosiţi pentru misiuni mai uşoare întrucât nemţii nu aveau încredere prea mare în noi (şi chiar aşa şi era, nu era războiul nostru) asta nu a împiedicat însă ca ai noştri să moară pe capete cu zecile de mii. Deci, divizia în care a servit dumnealui apăra o înălţime de lângă cotul Donului pe unde trupele ruse nu aveau nici o şansă să treacă. Domnul fost colonel recunoaşte că misiunea lor a fost una foarte uşoară în timp ce mulţi alţii mureau printre ruinele oraşului. La un timp ruşii au luat legătura cu comandanţii domnului de care vă vorbesc. Probabil că, spune dumnealui, anumite ajutoare treceau pe aici şi alimentau luptele dintre ruine care păreau ca nu se mai termină. Germanii de altfel nu înţelegeau cum de mai rezistă combatanţii sovietici. La un moment dat lucrurile au luat o altă întorsătură. Domnul meu relatează că ai noştri au negociat cu ruşii, ce credeţi ? E incredibil, însă acest domn de care vă spun că era fără îndoială un patriot spune că au negociat cu ruşii încercuirea de la cotul Donului. Ai noştri au acceptat. Stalingradul era al germanilor în acest moment, însă capcana se închidea în spatele lor. Trupe ruseşti foarte multe nu au trecut, însă a fost de ajuns să se formeze o breşă care s-a lărgit iar germanii să afle că sunt atacaţi din spate şi totul s-a transformat într-o degringoladă care a spulberat armatele germano- româno- italiene etc. pentru că nemţii la acest lucru nu se aşteptau. Situaţia a fost cu atât mai dezastruoasă cu cât combatanţii aveau nevoie urgentă de logistică provizii asistenţă şi comunicaţii, însă ei erau izolaţi şi au fost spulberaţi de armata roşie care se spune că nu a luat prea mulţi prizonieri( vre-o 95 mii de germani din care in Germania s-au mai întors înapoi din prizonierat vre-o 5-6 mii ).  
  
Revenind la domnul nostru, acesta spune că ruşii s-au ţinut de cuvânt şi au trupele române care au cedat poziţiile ruşilor au ajuns cu toţii acasă în ţară, dar iată cum.  
  
Din când în când venea la ei un ofiţer rus care le arăta traseul pe hartă. ,,Dacă vă abateţi un metru de la traseu...nu mai răspundem.” spunea acesta. 
  
Fostul colonel relatează că alături de dânşii se duceau lupte grele însă ei nu au fost atinşi măcar de o schijă. La un moment dat spunea că obuzele treceau pe deasupra lor şi dintr-o parte şi din alta fără să-i atingă. Au ajuns fără probleme în ţară. 
  
I-am spus aşa : ,, Domnule colonel dar asta e trădare..” Mi-a răspuns că aşa este, şi el era de aceeaşi părere dar ,,asta a fost”, spunea el. Mai spunea că el personal nu-i iubise pe nemţi deşi recunoştea gradul lor de civilizaţie, dar grozăvia asta întrecea orice imaginaţie.  
  
Personal cred că e posibil. In altă ordine de idei...Regele Mihai ce a făcut? A predat ruşilor o ţară la cheie când putea negocia la sânge şi alta ar fi fost soarta ţării. L-a predat şi pe Mareşalul Antonescu, un om şi cu bune şi cu rele şi probabil singurul care se putea opune lui Iosif Visarionovici Stalin.  
  
Neşansa noastră a fost faptul că regele era prea tânăr. Poate că dacă avea măcar 35 de ani altfel ar fi gâdit şi evaluat situaţia. Chestia că ghinioanele s-au ţinut lanţ pentru noi şi parcă a fost şi mâna destinului. 
  
Asta a fost, însă retroactiv judecând, putem spune că România şi Iugoslavia au grăbit declinul Reichului mai mult decât recunosc unii(aliaţii) însă culegerea laurilor e o treabă numai pentru cei care scriu istoria cum vor ei, iar noi nu ne numărăm printre acei care au scris istoria cu stiloul ci cu sabia. 
  
Amintiţi-vă de un Ştefan cel mare, Vlad Ţepeş, şi mai ales Mihai Viteazul ucis mişeleşte de mercenarii nemţi. Personal nu-i iubesc pe nemţi deşi îi admir totuşi. 
  
După război au muncit ca nişte robi şi ruşii i-au obligat să plătească Israelului (noul stat Israel creat la 47 sau 48 )15 Mld de mărci anual timp de 40 de ani sumă cu care s-au achitat. Astăzi Gemania este locomotiva bunăstării materiale europene şi una din cele mai mari puteri economice mondiale. 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
O CARTE SI O EMISIUNE TV / Mihai Condur : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 494, Anul II, 08 mai 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Condur
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!