Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Reportaj > Mobil |   



Nuntă sâmbetistă în California! (4)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
La americani vizitele inopinate aproape se exclud, cum le-am zice noi celor “pe nepusă masă”, ele sunt anunţate şi pregătite cu grijă de amfitrion, fără ca vreuna din părţi să pretindă “reciprocitate”, iar “tonul” discuţiilor protocolare sau de “afaceri” poate fi dat până şi de un pahar cu apă ...  
  
Lipsesc “mieroşeniile”, repetararea inervantă a invitaţiilor la masă, picanteriile unui pseudo-protocol obligatoriu (echivalent la noi cu “intrarea în atmosferă”), eticheta este simplă, parcă croită pe deprinderile mele în materie de “intimitate casnică”!). Servitul mesei se face prin “autoservire” (fiecare îşi pune ce şi cât vrea, fireşte din ce “există” pe masă), lejeritatea consumării “din farfurie” nu este afectată de vocea “ameninţătoare” a gazdei care să-ţi dea “ultimatum” să “termini tot” (că nu mai mănâncă nimeni după tine!), te plimbi în voie şi-ţi poţi schimba partenerii de discuţie, cel din urmă obicei deloc agreat de mine (învăţat de mic că “la masă nu se vorbeşte”!), iar aici şi mai şi din considerente ... stomatologice !  
  
Un lucru e sigur: surprizele neînţelegerilor nu pot veni de la “un pahar în plus”(cel puţin nu la aceşti oameni!) ci de la contradicţii de fond, “cura oxido-hidroenergizantă” pe care ai urmat-o neabătut excluzând orice fel de “clinciuri” fizice, iar “ieşirea la iarbă verde” este “maximum” a ce se poate obţine în acea zi (cu câştig imens pentru sănătate !) ...  
  
Întâlnirea cu familia Keith şi Joyce Mulligan s-a petrecut la locuinţa ei din Muniche Drive, iar primul meu contact cu dânşii mi-a demonstrat (dacă mai era nevoie!) cât de “străin” sunt de nişte uzanţe menite să aşeze relaţiile interpersonale pe “canavaua” firescului cotidian (fără aburii monenităţii, care “plutesc” pe ici pe colo, poate cu folos sau nu ... ), ignoranţă datorată nu doar unei poziţii sociale inadecvate ci şi prejudecăţilor unei vieţuiri prea mult patriarhale, izolate, vinovăţia neatribuindu-mi-o doar mie ci şi tarelor unui sistem istoric blestemat, artificial, constrictor, frustrant care “exacerba” propagandistic armonia socială – când în realitate ruptura aruncase “clasele sociale” la “antipo(l)i !”, în “groapa comună” a unor poziţii “perfect” contrare, îngropate şi una şi alta (să se “perpelescă” la foc mic de factură doctrinară!) şi asta de dragul principiului atât de hulit al “omogenităţii sociale” ...  
  
De fiecare dată mi se pare, în astfel de împrejurări, că gesturile mele sunt stângace, adesea mimate şi neduse până la capăt, că persoana din faţa mea stă să-mi reproşeze o încercare de apropiere neavenită, prefăcută, un cuvânt sau desenul unui gest care mi-a îngheţat în “articulaţiile” care-l iscă ( buze, gură, urechi, nas, oricare altă parte a corpului !) sau “încremenit” în aer şi că nu sunt în stare să “ard” până la capăt din cine ştie ce ifose, trăiri vanitoase, pe care, cu sinceritate le recunosc că nu sunt “punctele mele forte” ...  
  
La americani – cel puţin la cei pe care i-am cunoscut eu – îmbrăţişarea cu care întâmpină pe cei cunoscuţi sau pe cei dragi are o deschidere aparent reţinută, o semiînchidere a braţelor, numai “pe jumătate desfăcute”, în care atingerea are fulgerarea “caldă” a sincerităţii şi candorii – e ca şi cum ai da noroc cu cineva care nu deschide toată palma din motive de handicap, după ce îţi va fi transmis “fluide” de simpatie dintr-un rezervor al prea plinului sufletesc indus la modul empatic, fără a se “fixa” prea mult pe interlocutor şi imediat desprinzându-se cu o detaşare îndatoritoare ... O mai poţi asemui cu lovirea “tăiată” a unei mingii de tenis, pentru a surprinde adversarul, aflat încă departe de fileu şi care s-ar fi aşteptat la un lob sau la un lung de linie ...  
  
“Convenţia” cu norma de (re)prezentare este repede uitată, abordarea directă (pentru un posibil câştig) sau pur şi simplu dezinteresată este grăbită prin punerea de acord şi în beneficiul convivilor a iniţiativelor decente, permisive. Adunarea în jurul unei mese este aproape un ritual, “spargerea” ei este spontană – în funcţie de “vioiciunea” dialogului – indiferent că se stă pe scaun sau în picioare, este ca deschiderea unui boboc de floare după răsăritul soarelui ...  
  
(din vol. "La capătul lumii, California!" de George Nicolae-Podişor apărut 2010 la editura Sitech din Craiova) 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Nuntă sâmbetistă în California! (4) / George Nicolae Podişor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 323, Anul I, 19 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Nicolae Podişor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Nicolae Podişor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!