Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 239 din 27 august 2011        Toate Articolele Autorului

Frumusețea Zilei de Mâine
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Nu vă îngrijorați de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei.” — Biblia Cornilescu, Matei 6: 34  
 
„Nu vă îngrijiți de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei.” — Biblia Ortodoxă, Matei 6: 34  
 
„Deci, nu vă îngrijorați pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăși. Ajunge zilei răutatea ei.” — Biblia Catolică, Matei 6: 34  
 
De ce este necesar să citim uneori mai multe traduceri ale aceluiași verset?  
 
Bogăția de conținut a Sfintelor Scripturi, așa cum au fost ele redate în ebraică și greacă, este cu totul deosebită, fapt pentru care uneori este necesar să comparăm mai multe traduceri cu scopul de a discerne valoarea extraordinară a textului sacru și a învățăturii ce ne este transmisă. Și în cazul de față, având înaintea noastră trei traduceri diferite asupra aceluiași verset, putem să vedem mai bine ideea transmisă de cuvintele Mântuitorului cu referință la viitor, adică la ziua de mâine. Astfel, avem de-a face cu un joc de cuvinte, lucru des întâlnit în cuprinsul Evangheliilor, între termenii „îngrijorare” și „îngrijire” în sensul de a-ți face griji sau de a te preocupa.  
 
Ce putem să spunem cu privire la înțelesul acestui verset, așa cum citim din cele trei traduceri?  
 
Ideea clar exprimată, și regăsită în alte traduceri din alte limbi, este că nu putem să ne îngrijim de ziua de mâine cât timp ne aflăm în ziua de astăzi, lucru de fapt evident, fiindcă viața se derulează la timpul prezent. Pe de altă parte, nu are sens să ne îngrijorăm de ceea ce va fi, fiindcă acest lucru nu va face decât să proiecteze o conotație negativă asupra zilei de mâine, fapt ce ne va distruge bucuria vieții. Întotdeauna îngrijorarea face referință la problemele pe care nu le putem rezolva, fie fiindcă nu avem respectiva capacitate, fie că ele sunt undeva în viitor, un timp asupra căruia nu avem acces. Proiectând grija problemelor posibile sau probabile asupra zilei de mâine, nu facem altceva decât să accentuăm „necazul” sau „răutatea” a ceea ce am trăit în cursul zilei de azi, lucru ce ne va adânci în confuzie și neliniște.  
 
Având în vedere aceste lucruri, poți să nu te îngrijorezi cu privire la ce va fi în viitor? Poți să stai liniștit, ca un spectator vizionând propria ta viață?  
 
Ar fi nu numai neproductiv, dar chiar împotriva naturii, în sensul bun al cuvântului, ca noi să ne închipuim asemenea unor spectatori ai vieții pe care o trăim. O astfel de abordare pasivă asupra vieții ne-ar conduce în scurt timp la o stare de lâncezeală și neputință din care nimic nu ne-ar mai putea scoate. Pe de altă parte, excesiva implicare în „jocul vieții”, iar aici mă refer la cultivarea dincolo de ceea ce este rațional a preocupărilor ce nu trec de nivelul material, reprezintă o gravă eroare, ce conduce la pierderea perspectivei vieții și a valorilor spirituale fundamentale, ce se regăsesc în relația cu Dumnezeu. Prin urmare, nu trebuie să fim doar spectatori ai propriei vieți, ci actori care se implică în mod rațional, fără a pierde niciodată legătura cu „regizorul” și cu „scenaristul” vieții, așa cum trebuie să se întâmple în orice producție de calitate, adică fără a neglija ceea ce ne spune Dumnezeu, Creatorul nostru.  
 
Când preocuparea pentru viitor devine nocivă? Care ar fi o limită acceptabilă pentru o astfel de preocupare?  
 
Preocuparea pentru viitor devine nocivă de îndată ce permitem ca ea să devină excesivă și să ne ocupe cu totul mintea, lăsând la o parte ceea ce stă scris în Scriptură că „Dumnezeu va purta de grijă”. La modul concret, ori de câte ori ne lăsăm mânați de impuls și de imaginație în a ne aventura să planificăm pentru viitor, fără a conștientiza prezența divină și intervenția Sa în favoarea noastră la momentul potrivit, vom cădea în capcana îngrijorării, fiindcă nimeni nu ne poate garanta că lucrurile vor decurge conform cu ceea ce noi am gândit. A nu lăsa loc lui Dumnezeu în viața noastră reprezintă rădăcina tuturor problemelor legate de îngrijorare și de neliniște cu privire la viitor. În același timp, ignorarea scopului pentru care existăm pe pământ, aduce automat cu sine o gândire egocentristă, ce se va manifesta prin preocupări excesive și absurde, ce ne vor arunca în haos și confuzie. Limita acceptabilă este asigurată prin întreținerea unei vieți spirituale echilibrate, întrețesute cu preocupările ce privesc vremea prezentă. Cheia de boltă a unei astfel de abordări constă tocmai în armoniza cele două sfere de existență în care evoluăm: materială și spirituală.  
 
Cum se va îngriji ziua de mâine de nevoile ei? Este un principiu care lucrează de la sine?  
 
Nimic nu lucrează de la sine în univers” — ar fi un principiu cu aplicație generală. Prin urmare, nevoile zilei de mâine nu se vor asigura de la sine. Pe de altă parte, nici cel mai bun efort nu va soluționa mulțimea de necunoscute ce ne pândesc în viitor, fapt pentru care preocuparea noastră nu depășește practic granița prezentului, sau într-un limbaj metaforic, „ziua de astăzi” și clipa de față. De aceea, noi depindem, spiritual și material, de lucruri ce trec dincolo de puterea noastră de influențare, dar care conduc direct la bunăstarea sau ruina noastră în viața de zi cu zi. Faptul că totul ar fi supus hazardului, aduce cu sine un sentiment de neliniște care nu se poate stinge în adâncurile conștiinței noastre, un sentiment de frământare, care uneori coboară în abisul disperării sau al agoniei. Nimeni nu ne poate garanta ziua de mâine și ceea ce ne va aduce ea. Atunci, ce este de făcut? Răspunsul este relativ simplu: trebuie să ne încredem în „Cineva, care ne va purta de grijă”, adică în Dumnezeu, Singurul care are stăpânire asupra timpului, fie el trecut, prezent sau viitor.  
 
La ce se referă asigurarea că Dumnezeu ne va purta de grijă pentru toate problemele noastre? Înseamnă să nu mai facem nimic?  
 
Dumnezeu ne va purta de grijă pentru tot ceea ce noi nu suntem în stare să ne îngrijim. Negreșit, este adevărată și afirmația reciprocă, și anume că „Dumnezeu nu ne va purta de grijă pentru ceea ce noi putem, și trebuie, să ne purtăm de grijă”. Prin urmare, cheia adevăratului succes în viață constă în a coopera cu Dumnezeu în purtarea de grijă asupra nevilor vieții. Acest lucru înseamnă că atunci când noi am făcut tot ce era omenește posibil pentru reușită, iar efortul nostru a fost realizat sub inspirația călăuzirii divine, avem asigurarea că partea care ne depășește va fi împlinită prin puterea lui Dumnezeu. Astfel, noi am folosit ocaziile prezente pentru a ne întreține în mod decent viața, iar Dumnezeu va lucra ca astfel de ocazii să se ofere și în cursul zilei de mâine. În modul acesta, armonia devine deplină, fiindcă are la bază principiul relației de cooperare dintre om și Dumnezeu. Dincolo de a avea o perspectivă pasivă asupra vieții, creștinismul presupune colaborarea cu Creatorul nostru, cu scopul atingerii potențialului maxim a ceea ce putem deveni pe acest pământ.  
 
Cum se îmbină acțiunea omului și puterea divină în furnizarea lucrurilor necesare pentru întreținerea vieții?  
 
Perspectiva corectă constă în a accepta ceea stă scris în Sfintele Scripturi, și anume că Dumnezeu este Creatorul întregului univers și că El este proprietarul de drept asupra a tot ceea ce există, incluzându-ne pe noi și tot ceea ce avem pe acest pământ. În continuarea aceleiași idei, Biblia ne vorbește despre om ca fiind un administrator al Creatorului universului, împuternicit să acționeze și să modeleze ceea ce a fost adus la existență pe pământ. Astfel, plecând de la realitatea că Dumnezeu este proprietarul de drept, iar noi suntem doar niște administratori a ceea ce El a realizat, înțelegem că ori de câte ori acționăm, trebuie să ne asigurăm că respectăm intenția Creatorului. Dacă vom face acest lucru de fiecare dată, vom ajunge să acționăm în armonie cu Dumnezeu, având garanția că toate nevoile noastre vor fi satisfăcute la momentul potrivit.  
 
Ce se întâmplă când pierdem percepția prezenței divine?  
 
Atunci când pierdem din vedere prezența divină împreună cu noi și intervenția lui Dumnezeu în favoarea noastră, se produce o întunecare a minții, iar noțiunile fundamentale asupra scopului pentru care existăm în această lume se șterg din conștiință. Rezultatul imediat se materializează într-un stil de viață contrar intenției Creatorului, plin de probleme și de neprevăzut, într-un mod care ne conduce la îngrijorare, disperare și chiar la groază în fața lucrurilor ce vor veni peste noi și peste pământ. Nimic nu este mai îngrozitor decât o viață trăită fără a avea percepția prezenței divine cu tine și acționând în favoarea ta.  
 
Ce se întâmplă când nu facem nimic și așteptăm ca lucrurile să se rezolve de la sine? Cum pot fi evitate extremele?  
 
Dacă vom sta într-o așteptare pasivă, în curând vom constata că nu mai suntem în stare de nimic și viața va trece pe lângă noi lipsită de sens. Pe de altă parte, dacă vom acționa în mod excesiv, fără a ne oferi repaus, în vederea refacerii forțelor și consultării intenției divine, atunci vom fi în scurt timp epuizați și chiar viața noastră se va sfârși în mod prematur. De aceea, trebuie să îmbinăm în mod armonios așteptarea și acțiunea, oferind răgaz minții să intre în legătură cu Dumnezeu pentru a dobândi putere și viziune, după care să ne conectăm la realitățile vieții pentru a transpune în practică intenția Creatorului.  
 
De ce este necesar să punem o limită îngrijorărilor și să nu aducem în prezent posibilele necazuri din viitor?  
 
Dacă nu vom pune o limită îngrijorărilor, ele vor năvăli peste noi distrugându-ne pentru început bucuria vieții și ulterior lichidându-ne fizic. Desigur, este grea o viață în care lipsește Dumnezeu și legătura cu Creatorul nostru. Viitorul aparține numai celor care respectă intenția divină și au percepția prezenței divine împreună cu noi, acționând în favoarea noastră.  
 
Lăsând viitorul în seama lui Dumnezeu reprezintă sau nu un act de credință?  
 
Credința în Dumnezeu înseamnă prin excelență să lași toate lucrurile, inclusiv viitorul, în seama Sa. Astfel, îngrijorarea va dispărea complet din viețile noastre și ne vom putea bucura de frumusețea zilei de mâine!  
 
Octavian Lupu  
București  
re-editare: 01.10.2015  
 
Referinţă Bibliografică:
Frumusețea Zilei de Mâine / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 239, Anul I, 27 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!