Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 1054 din 19 noiembrie 2013        Toate Articolele Autorului

NOU SEMNAL EDITORIAL
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

POEMUL IUBIRII  

Nu mi-am imaginat să-mi fie atât de greu să scriu o prefaţă pentru un volum de versuri, chiar dacă scrierea îmi este cunoscută aproape în aceeaşi măsură ca şi creatorul ei. De fapt dificultatea izvorăşte din altă cauză. Am scris, cândva, o prefaţă pentru o altă carte aparţinând aceluiaşi autor, doar cu un an în urmă. Adevărat, între cele două volume în cauză au mai fost publicate altele, în număr de trei, dar am în vedere că prefaţa ori postfaţa unei cărţi presupune să prezint cititorului, în puţine cuvinte, portretul autorului, creionând principalele resorturi care determină zămislirea respectivei cărţi. În mod firesc, se pune întrebarea: ce aş putea adăuga acum astfel încât să nu mă repet şi, în acelaşi timp, să conving cititorul să se plece cu interes asupra noului volum de versuri?  

Ei bine, prezentul volum, Aproape de cer, al doamnei Vera Crăciun, este dedicat mamei sale, atâta doar că, spre deosebire de primele sale cărţi - Meditaţii şi cuvinte, respectiv Doruri albe – în care trecea priveliştea universală prin ochii mamei sale, acesta pune în lumină o creatoare deja maturizată, chiar dacă îşi deschide sufletul la fel de liniştită şi expresivă (ori cu atât mai mult dat fiind experienţa acumulată în timp), care îşi permite să treacă prin ochii săi, prin simţirea proprie, priveliştea largă a lumii şi a simţirii umane. Spaţiul şi timpul în care autoarea trăieşte şi se manifestă, aducându-le în faţa cititorului, au coordonate mai largi în acest volum. Trăirile sale lăuntrice sunt mai adânci şi depăşesc adeseori cadrul familial în care ne introdusese în primele două volume arătate anterior. Vera Crăciun şi-a format deja un stil, un stil personal ce-şi pune amprenta pe conţinutul scrierilor sale, însă experienţa în ale scrierii îşi spune cuvântul în sensul că reîntâlnirea cu poeta din acest nou volum îmi dezvăluie o nouă ipostază. În poeziile sale nu pot să nu remarc forţa de expresie a metaforelor, lirismul accentuat pe care-l conferă implicarea personală, trăirile neîngrădite, liber exprimate, aşa cum a reuşit să se manifeste tot mai mult, cu hotărâre şi delicateţe, în celelalte volume publicate anterior celui prezentat acum: Strune de dor, Rochiţa cu buline şi Flori dulci de cireşe amare.  

Dacă, înainte de a citi vers cu vers, ne propunem să parcurgem titlurile din volum, pentru o primă percepţie, vom fi nedumeriţi, inevitabil, cum de stau laolaltă poezii dedicate unor persoane („Mamei”, „Înger de iubire – pentru Sofia Maria”, etc), poezii cu o temă naţională („Basarabie română”), cu o temă religioasă („Ziua Înălţării Sfintei Cruci”, „Zi de Crăciun”), poezii din „interior” („Gânduri” sau „Vis”), versuri de dragoste („Dacă mă cauţi”, „Tu să mă ierţi”) şi poezii dedicate naturii („Farmecul iernii”, „Suspin de toamnă”, „Cântecul frunzei” etc.). În ce rezidă coerenţa interioară a acestui volum cu abordări atât de diverse? Care este elementul de unitate?... Sunt întrebări legitime şi totodată un impuls suplimentar pentru a purcede la o lectură atentă a versurilor. Iar răspunsurile încep să se înfiripe…  

Astfel, putem observa că, în versurile dedicate unor persoane, materia primă poetică se manifestă, în primul rând, în comparaţii cu elemente naturale, în metafore şi trimiteri la elemente şi fenomene naturale („Sunt, prin tine, mic vlăstar/ Unduit de vânt prin câmpuri,/ Dar din ram vechi de stejar/ Ce ştie-a doini prin crânguri...”; „Să fii floarea de câmpie,/ Să fii vântul care-adie,/ Să fii izvorul curat,/ Să fii dulce alinat…”). Astfel de comparaţii şitrimiteri le vom descoperi şi în poeziile cu temă religioasă („Linişte! Priveşte norii,/ Care plâng în sărbătoare!”; „Şi ninge, şi iar ninge pe muntele-i ce-i fald/ Acoperit de neaua în albu-i de smarald./ Visarea este dulce şi voalu-i de rubine,/ Mă poartă-n sărbătoare, mă cheamă iar la Tine!”) şi în versurile ce redau stări interioare („Ne pierdem crud adesea şi întrebăm de noi,/ În rătăciri fugare ca picurii prin ploi”; „Sunt starea de stâncă din grota adâncă/ De munte surpat ca un vis uitat,/ şi nemângâiat...”) şi în versurile de dragoste („Dacă mă cauţi /Prin foşnetul din munte/ Când cu parfumu-i te va încânta,/ Mă vei găsi/ În florile mărunte/ şi-n stropii de izvor ce te vor alinta”).  

Corelativ însă, creând un uimitor echilibru, liniile de forţă ale poeziilor născute din contemplarea naturii constau în…personificări. Exemple pot fi nenumărate: „Soarele, de sus, şăgalnic, raze mii ar vrea să-mpartă”; „Dar sunt doar un privitor/ Al naturii cu-a ei vrere...”; „Timpul urcă pe-a lui treaptă,/ Toamna-şi scutură veşmântul”; Plânge copacul de lângă fântână,/ Adâncul de ape se rupe şi el”; O, tu, toamnă, doamna mea,/ Spune-i vântului să stea,/ Opreşte-i dezlănţuirea/ Şi alungă-i rătăcirea!”. Este ca şi când poeta, asemenea unei zâne cu bagheta sa fermecată, însufleţeşte tot ce atinge. Este acel ceva care mă îndreptăţeşte să afirm căpastelul este cheia de boltă a liricii poetei. Vera Crăciun adulmecă, simte plurisenzorial şi rezultatul acestor senzaţii se transpune în percepţii şi reprezentări transfigurate metaforic, aş cum vă puteţi convinge lecturând poezii ca: „Zi toridă”, „Urări de primăvară”, „Început de toamnă”, „Zi de vară” şi nu numai. De asemenea, nu pot trece sub tăcere bucuria zâmbetului de copil pe care poeta îl simte din plin şi căruia, din preaplinul sufletului său, îi oferă versuri de o gingăşie aparte („Înger de iubire”, „Să fii…”).  

Sintetizând, putem observa că stările interioare sunt redate poetic prin comparaţii cu elementele şi fenomenele naturale şi că acestea din urmă sunt transpuse artistic ca fiinţe ce îşi exteriorizează stările sufleteşti. Astfel, „interiorul devine exterior şi exteriorul devine interior”, formulă ce aminteşte de textele tradiţionale hermetice, alchimice, şi nu întâmplător. Într-adevăr, această simbioză dă unitate volumului, dar nu cumva ea dezvăluia şi un aspect de un ordin mai profund? Nu cumva toată această construcţie poetică, bazată pe întrepătrunderea dintre interior şi exterior, are ca punct de plecare o interferenţă subtilă între sufletul autoarei şi „sufletul lumii”, o vibraţie insesizabilă între „microcosm” şi „macrocosm” – ca să păstrăm limbajul hermetismului tradiţional? Poate fi o rezonare care nu se produce la nivelul conştientului Verei Crăciun, dar care nu poate trece în actualitate decât sub forma poeziei. Atunci nevoia de poezie este tocmai nevoia de a nu pierde urma lăsată în sufletul individual de „pasărea măiastră”, de pe „tărâmul celălalt”, cum grăiesc misterios basmele, de „anima mundi” care îl vizitează pe artist în clipe de graţie şi alungă iluzia separării de exterior, care ne covârşeşte în tot restul clipelor noastre…  

Fără teama de a greşi, pot afirma că Vera Crăciun nu este un poet consacrat şi nici nu şi-a propus să fie, după cum ea însăşi afirmă. În schimb iubeşte poezia, doreşte să-şi exprime multitudine de sentimente în versuri, simte nevoia să ofere celor dragi şi doritori cuvintele sale de iubire ori chiar iubirea adevărată, cum este cazul mamei, al nepoatei, al florilor favorite ori al anotimpurilor etc. Este vorba de o iubire plămădită în sufletul său sensibil ori generată de undeva, din subconştientul care o impulsionează. Şi aici, în Aproape de cer”, autoarea se manifestă plenar şi se ridică, ambiţioasă, puternică, senină şi sensibilă, ieşind din labirintul canoanelor şi şabloanelor în care este ferecată poezia românească şi neluând în seamă avalanşa versurilor anapoda din ultimii ani, lipsite de valoare artistică, dar bogate adeseori într-un libertinaj de limbaj greu de înţeles, de acceptat şi de asimilat, aşa cum abundă în unele reţele de socializare din spaţiul virtual.  

Multe sunt versurile din acest volum care se disting printr-o explozie de trăiri, ca şi când ne-am afla într-o sală de concert şi orchestra ar aborda o suită de compoziţii, ce traversează tonalităţile cele mai diferite, aşa încât spectatorul va fi purtat într-o lume plină de imprevizibil, o lume născută într-un poem al iubirii („Mamei”, „Înger de iubire”, „Aniversare”, Roua florilor”, „Dacă mă cauţi”, „Tu să ierţi”, „Rămâi”, De-aş fi…”, „Când voi veni…”, „Şi dacă…”, Zi toridă”, „Floarea tinereţii”, „Nostalgie”, „Aşteptare”, „Umbra”, „Un alt fel de surâs”, „Dulce amar”, „Lacrimă de frunză” şi altele). Acest poem al iubirii, sumă a versurilor din astfel de poezii, este ca un joc de lumini şi umbre, dacă vreţi, un evantai de stări de la dulce melancolie la amintiri dureroase, de la zâmbet sau râs cristalin până la izvor de lacrimi. Nici nu este de mirare, atâta timp cât ne amintim, cu bucurie, nostalgie ori tristeţe, că iubirea adevărată, iubirea împărtăşită, cunoaşte aceste stări şi nu poate exista altfel decât prin suferinţă şi sacrificiu...  

Lirismul Verei Crăciun se manifestă constant şi sigur prin folosirea verbului şi adjectivului, atât pentru descoperirea şi ilustrarea explicită a timpului fizic şi a feluritelor acţiuni desfăşurate între tiparele acestuia de către fiinţe, plante, corpuri cereşti, anotimpuri , cât şi pentru ilustrarea unor imagini deosebite, adeseori unice, proprii naturii înconjurătoare ori specifice sufletului uman. Poeziile sale nu sunt prelucrate, nu sunt trecute prin canoanele şlefuirii şi introducerii lor în anumite tipare stilistice. Sunt scrise şi prezentate cititorului aşa cum au fost aduse ele de gânduri ori vise, de inspiraţia de moment, de emoţiile ori dorurile ce o stăpânesc, de bucuria împlinirilor ori de tristeţea provocată de unele dezamăgiri, de fericirea clădită prin iubire ori de pierderea acesteia. Este atentă doar la respectarea regulilor caracteristice unor poezii cu formă fixă. Aici excelează. Pastelul şi rondelul sunt acele tipuri de poezie care o pot ridica şi menţine pe trepte superioare în domeniu. În alte genuri de poezie, cu precădere în cea cu versuri albe, subconştientul o domină şi îi dictează.  

Trebuie să recunoaştem că sunt multe situaţii în care, mergând după „dictare”, Vera Crăciun ne oferă versuri pline de sensibilitate, care ţintesc sufletul cititorului, mângâindu-l cu fineţea atingerii coardelor unei viori ce aduce în tăcerea deplină a sălii de concert simfonia poemului iubirii. Este ceea ce se întâmplă în acest volum de versuri pe care-l recomand cititorilor.  

 

Marian MALCIU  

 

Membru al Ligii Scriitorilor din România  

Referinţă Bibliografică:
NOU SEMNAL EDITORIAL / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1054, Anul III, 19 noiembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!