Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Ecouri > Mobil |   


Autor: Simona Botezan         Publicat în: Ediţia nr. 108 din 18 aprilie 2011        Toate Articolele Autorului

DINCOLO DE OCEAN, CUVINTELE DE ACASĂ ÎNSETEAZĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Într-o lume în care internetul ia locul tipăriturilor, a investi în lumea cărţilor nu pare o idee genială. Dar accesul la cărţile româneşti, la atâtea mii de kilometri depărtare de ţara natală, ar putea să însemne o punte de legatură între românii din America şi ceea ce au lăsat în urmă, acel personal şi inconfundabil „acasă"cu tot ce înseamnă el pentru fiecare emigrant - copilărie, familie, cultură. 
  
Mulţi copiii ai românilor din America, născuţi sau veniţi la vârste fragede pe pământul făgăduinţei, pierd contactul cu România şi nu mai ştiu să scrie şi să citească româneşte. Copiii din România care au început şcoala în Statele Unite, dar care pentru că nu au cărţi româneşti, nu ştiu să scrie şi să citească în limba română. În America, ei îşi doresc să înveţe istoria şi geografia României. 
  
Cine nu a avut, măcar o dată, nostalgia după-amiezilor petrecute în foşnetul unor pagini de carte, în oraşul în care ne-am născut, am trăit sau am învăţat? Să oferim şi copiilor noştri această şansă. La aceste lucruri ne-am gândit în 2008, atunci când am hotărât să aducem cărţi româneşti pe Pământul Făgăduinţei. În anul 2008, agenţia de presă Mondo News a iniţiat campania „Cărţi pentru românii din America”. În cadrul acestui proiect, românii din ţară erau invitaţi să doneze cărţi pentru înfiinţarea unei biblioteci româneşti în SUA. 
  
Copiii români născuţi în America, sau veniţi aici la vârste fragede, vorbesc limba română după ureche, pentru că o aud vorbită în casă şi la televizor (dacă familia are programe românesti la TV). Problema cea mare este că ei nu ştiu să scrie şi să citească în limba română dacă n-au făcut şcoală deloc în România, pentru că nu sunt familiari cu alfabetul şi pronunţia românească a diferitelor sunete. Ei învaţă din start alfabetul şi pronunţia engleză şi petrec foarte mult timp în care vorbesc, scriu şi citesc în engleză. Chiar şi cei care au facut 2-3 clase primare în ţară, după 8-10 ani în America, au dificultăţi la citit şi scris în limba maternă şi vorbesc limba română cu un pronunţat accent englezesc.  
  
Cu toată bunăvoinţa, părinţii nu pot face prea multe pentru copiii lor, mai ales că unii părinţi nu au talente şi pregătire pedagogică. Copiii din America stau foarte mult la şcoală, câte 7 sau 8 ore/zi (de la ora 8,00 AM pana la 3,00 sau 4,00 PM), iar cei care au sub 12 ani nu au voie să stea singuri acasă sau pe stradă şi ca urmare, dacă părinţii lucrează, ei petrec încă 2 -3 ore/zi la un Day Care dupa orele de şcoală sau cu un baby sitter, care le vorbeşte în engleză. Temele pentru acasă le mai ocupă 1-3 ore/zi, iar pentru cele 2-3 teste săptămânale, copiii au de învăţat până la ore târzii în noapte. Ca urmare, timpul acestor copii este extrem de limitat. În cursul săptămânii, copiii de şcoală nu au timp nici să se joace. Ei pot citi şi învăţa în limba română doar în weekend, la şcoala duminicală de la biserica românească (dacă ea există în zona, la o distanţă rezonabilă faţă de casă, adică sub 100 km). De asemenea, puţine biserici au spaţiu suficient şi profesori pentru a organiza o şcoală de duminică. Uneori, seara târziu sau la sfârşit de săptămână, copiii ar avea timp pentru citit, dacă ar avea cărţi din ce să citească.  
  
Părinţii lucrează adesea zi lumină sau ajung târziu acasă din cauza blocajelor din trafic şi a distanţelor foarte mari pe care le au de parcurs. Majoritatea se trezesc zilnic la 3,00 - 4,00 AM ca să meargă la muncă şi se întorc acasă seara la 7,00 - 8,00 PM. În aceste condiţii e destul de greu să-i mobilizezi pentru “lecţia de limba română” sau să convingi copilul, la ora 9,00 PM, să mai facă un efort să citească ceva despre România.  
  
Cred că fiecare familie de români din SUA are acasă cel puţin 10 cărţi în limba maternă, cărate în geamantane la sosirea din România şi de câte ori fac vizite în ţară la rude. Dar vizitele în ţară se fac destul de rar, sunt familii care n-au fost deloc în România în ultimii 10-15 ani; companiile aeriene acceptă bagaje tot mai mici, aşa că posibilităţile de împrospătare a bibliotecii personale în limba maternă sunt limitate. Copiii se plictisesc să tot recitească aceleaşi cărţi româneşti şi atunci preferă să citească o carte nouă în engleză, să se joace pe computer sau să stea la TV.  
  
O bibliotecă le-ar da acces acestor copii la o colectivitate 100% românească, la cărţi româneşti diverse, o ocupaţie placută şi utilă, în timpul în care părinţii lor merg la slujba de duminică într-o biserică românească. Aceasta a fost ideea donaţiilor şi a bibliotecilor româneşti din SUA. Copiii noştri merg des la bibliotecă, în timpul programului de la şcoală. Noi putem folosi această obişnuinţă deprinsă în sistemul de învaţământ american, dacă avem ce să le dăm de citit în limba română.  
  
Mulţumesc tuturor celor care au decis să ne ajute donând cărţi pentru copiii românilor din America. Emil Cioran spunea: „Noi nu ne-am născut într-o ţară, ne-am născut într-o limbă”. Din păcate, au trecut mai bine de doi ani şi proiectul nostru nu a avut finalitate.  
  
M-am gândit atunci la identitatea colectivă a comunităţilor de români care traiesc în afara ţării, peste ocean. Câte modalităţi posibile cunoaşteţi pentru a-i ajuta şi încuraja învăţarea limbii române? Spun aceasta, nu doar datorită importanţei sale culturale şi spirituale, ci şi datorită valenţei practice, aceea de a cunoaşte o limbă „în plus”. Dialogul poate aduce idei şi îndemnuri constructive pentru toţi cei care trăiesc în afara ţării. Noi ne-am gândit la o bibliotecă, dar poate că există variante mai bune. Eu cred că un rol strategic îl joacă mediile de comunicare, fie publicaţii, fie posturi de radio şi televiziune, care au rolul de a informa, dar şi de "a forma”. Nu mai puţin semnificativ este apelul adresat românilor din ţară pentru a sprijini moral diaspora. Centrele Culturale Româneşti din străinătate, cred că ar trebui să încurajeze coeziunea socială între români, dar şi între români şi societatea gazdă, în acelaşi timp punând în relief cultura fiecarui popor ca şi factor de integrare şi de „îmbogăţire” reciprocă. 
  
Am vorbit şi cu români care locuiesc în alte ţări. Problema păstrării limbii materne există peste tot. Părerea unui lingvist flamand: „Cel mai important este ca parinţii să se adreseze copiilor în limba maternă, chiar şi în cazul în care ambii părinţi vorbesc aceeaşi limbă. În felul acesta comunicarea cu cei mici se poate realiza la capacitate maximă. Indiferent cât am vorbi de bine o limbă străină, starea de spirit şi sentimentele ni le putem exprima cel mai bine în limba maternă. Cunosc şi cazuri de părinţi români care vorbesc olandeza sau franceza acasă cu copiii, însă din nefericire olandeza sau franceza lor este atât de proastă încât la un moment dat şi copiii încep să vorbească în acelaşi mod. Mereu dau exemplul unei prietene românce din Belgia, căsătorită cu un japonez. Cam aşa este la ei: mama le vorbeşte copiilor în româna, tata le vorbeşte japoneză, părinţii între ei vorbesc engleză, iar copiii învaţă la o şcoală de limba franceză. Acum copilaşii au 8 şi respectiv 5 ani. După 3 ani de vorbit în acest stil, ghiciţi ce vorbeau copilaşii - le ştiu pe toate, mai puţin engleza, pe care doar o înţeleg, nu pot să o vorbească încă”. 
  
Sunt foarte multe aspecte şi situaţii specifice familiilor mixte. Ideea de bază a proiectului nostru a fost păstrarea limbii române, indiferent de situaţie. Studii de specialitate arată că acei copii care în primii ani de viaţă (aproximativ 8 ani, numiţi perioadă critică) sunt expuşi la 2 sau 3 limbi diferite, vor procesa sunetele şi vocabularul limbilor respective în aceeaşi zonă a creierului, ceea ce va face ca aceşti copii să vorbească cele 2-3 limbi fără accent şi influenţe de la una la alta. În plus, ei vor putea vorbi într-o limbă cu mama, în alta cu tatăl (dacă este cazul) sau pot „comuta"de la una la alta fara probleme. La naştere, fiecare dintre noi este capabil "teoretic"să audă şi să reproducă sunete din orice limbă, dar pierde această capacitate pe masură ce foloseşte doar sunetele unei limbi, limba maternă. Cu cât un individ foloseşte mai mult limba maternă, cu atât aceasta preia în posesie toată aria din creier, care teoretic este destinată învăţării mai multor limbi, simultan.  
  
Un individ care începe să înveţe o limbă străină la maturitate, va procesa informaţiile (vocabular, scriere, citit) într-o altă regiune a creierului decât limba maternă şi va avea dificultăţi în a „auzi"şi reproduce sunete din limba respectivă. Aşa că este normal ca noi, adulţii, să vorbim limbi străine cu accent, iar copiii noştri fără. Este anormal să nu profităm de capacitatea fantastică pe care o au copiii mici în a acumula informaţii şi implicit, capacitatea lor de a învaţa limba maternă şi mai multe limbi străine în acelaşi timp. Din acest motiv, insist pe efortul pe care trebuie să-l depună părinţii din diaspora şi organizaţiile româneşti din ţară şi din străinătate, pentru a ajuta copiii să înveţe şi să păstreze zestrea culturală şi limba română ca limbă maternă. 
  
Bibliotecile americane din SUA sunt impresionante. Organizează multe activităţi pentru copii, spectacole, vizionări de filme sau scenete bazate pe romane celebre. Au o bază de date computerizată foarte bine pusă la punct şi accesibilă publicului – practic, poţi să cauţi în bibliotecă orice ce ai nevoie şi să prelucrezi informaţia la faţa locului. Poţi să scanezi, să copiezi cărţi sau pasaje, să trimiţi informaţiile prin e-mail etc. Au foarte multe cărţi pe DVD sau CD şi au cărţi pentru învăţarea limbilor străine, pe care le iei din bibliotecă în format scris plus suportul audio şi CD-ul sau DVD-ul pentru PC-ul de acasă. Chiar şi bibliotecile din oraşele mici sunt la cele mai înalte standarde, au dotări de ultimă oră şi arată ca si bibliotecile universitare de la noi. În bibliotecile americane sunt cafenele literare foarte drăguţe, la fel şi în librării. În celebrele lor librării Barnes&Noble funcţionează cafenele şi ceainării, dar există şi locuri de joacă pentru copii. Este o ambianţă plăcuta, deosebită. 
  
Din nefericire nu exista biblioteci româneşti în SUA (sau nu ştiu eu să existe vreuna). Nu există interes din partea autorităţilor române, a Institutului Cultural Român, iar ca iniţiativă privată este foarte greu să deschizi o bibliotecă. Ar fi nevoie de cărţi, pentru că mulţi copii ai românilor din SUA nu ştiu să scrie şi să citească româneşte. Mulţi nici nu mai vorbesc limba maternă, mai ales dacă s-au născut aici. Ar fi bine să ştie şi cei din ţară de ce „uită” românii din diaspora limba maternă. Bieţii copii nici măcar nu au de unde şi din ce cărţi să o înveţe. Eu am avut o tentativă în 2008, dar am renunţat. Costurile erau imense, deşi cărţile urmau să fie colectate din România gratuit, printr-o campanie a trustului de presa „Mondo News” (pentru care eram colaborator extern) şi „Jurnalul Naţional”. Din păcate, totul s-a oprit la stadiul de proiect: „Donează o carte pentru copiii din America”, fiindcă nu am găsit sponsori pentru a acoperi cheltuielile cu transportul cărţilor în SUA, închirierea şi întreţinerea unui spaţiu destinat bibliotecii, nici pentru plata unui salariu de bibliotecar ş.a.m.d. 
  
Singurele locuri în care se fac eforturi reale pentru păstrarea limbii materne sunt bisericile. Pe lângă bisericile româneşti din SUA, acolo unde există spaţiu (săli anexe, săli sociale), funcţionează şcoli de duminică. Practic, în timpul slujbei de duminică, preoteasa şi câteva mămici cu daruri pedagogice adună copiii românilor prezenţi la slujbă şi se străduiesc să-i înveţe câte ceva despre limba română, puţină literatură, gramatică, istoria şi geografia României. E destul de greu dacă n-ai nici măcar abecedare sau alte manuale şcolare româneşti. 
  
Cineva din Montreal, Canada, a reuşit performanţa de a deschide o librărie, în care vinde exclusiv cărţi româneşti. Este o mare realizare pentru continentul American, dar şi aşa accesul la cărţile româneşti rămâne dificil. Dacă locuieşti la mii de mile distanţă şi nu poţi să mergi la librărie personal, librăria are nevoie de o logistică impresionantă – un site actualizat la zi; un sistem sigur şi eficient de plăţi online; un sistem de livrare a cărţilor prin poştă pentru întreg teritoriul SUA şi Canada, deci este destul de complicat şi costisitor.  
  
Am întâlnit un român la Detroit, anul trecut, care avea în jur de 50 de ani, nu vorbea deloc româneşte şi n-a fost niciodată în România. S-a prezentat în engleză şi mi-a spus cu mândrie că este român pentru că mama lui a fost româncă, emigrantă în SUA. Cu toate astea, nu ştia o boabă româneşte! E şi normal, într-o familie mixtă, dacă nici măcar cărţi n-a avut să înveţe să citească; abia dacă înţelegea câte ceva din ce mai vorbeam noi româneşte, dar, de vorbit... absolut nimic! 
  
Mai ştiu asemenea oameni. Am scris odată despre o fată, care a fost adoptată, la vârsta de 9 ani, dintr-un orfelinat din România, de o familie americană. Trăind ani de zile ruptă total de România, a uitat aproape complet limba română. Acum s-a măritat cu un român şi reînvaţă limba română, dar deocamdată vorbeşte mai bine în engleză decât în limba maternă. 
  
Am întâlnit un domn, în vârstă de 70 de ani, la Ambasada României din Washington în 2010, cu ocazia vizitei ministrului de externe Teodor Baconschi în SUA. La acea întalnire erau prezenţi cetăţeni americani de origine română. Domnul a cerut permisiunea să ni se adreseze în limba engleză, pentru că locuind de 50 de ani în SUA, dintre care 30 de ani fără posibilitatea de se întoarce în ţară, i-ar veni mai uşor să se exprime în engleză. A fost o situatie paradoxală, deşi cei prezenţi vorbeau şi limba engleză.  
  
Am citit o lungă polemică pe site-ul unei biserici protestante româneşti din SUA. Tinerii cereau să se oficieze slujbele în limba engleză. A cui este vina? De ce există români în străinătate, cărora le este mai simplu să se exprime în limba ţării adoptive decât în limba maternă? Există soluţii? Bibliotecile şi librăriile româneşti în diaspora ar putea deveni o soluţie.  
  
Simona BOTEZAN 
  
Washington DC 
  
15 aprilie 2011 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
DINCOLO DE OCEAN, CUVINTELE DE ACASĂ ÎNSETEAZĂ / Simona Botezan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 108, Anul I, 18 aprilie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Simona Botezan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Simona Botezan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!