Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Romeo Tarhon         Publicat în: Ediţia nr. 672 din 02 noiembrie 2012        Toate Articolele Autorului

Adina Nicolescu din Agigea (Constanţa) – o oază vie de poezie

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Publicat în revista Naţiunea - Colocvii Literare, 2 noiembrie 2012, Romeo Tarhon
http://www.ziarulnatiunea.ro/2012/11/02/adina-nicolescu-din-agigea-constanta-o-oaza-vie-de-poezie/

Digitalizarea, machetarea şi editarea electronică a publicaţiilor, fără a mai recurge la cheltuitoarele şi anevoioasele tehnologii de printare a textelor şi imaginilor pe suport de hârtie, au permis apariţia explozivă a site-urilor, reţelelor de socializare, blogurilor, forumurilor, ziarelor şi revistelor on line în peisajul modern al creaţiei literare şi al liberei exprimări, al liberei destăinuiri şi al liberei împărtăşiri a poeziei, prozei, artelor, culturii.

Una dintre publicaţiile electronice pe care le vizitez periodic, şi în care îmi public unele creaţii, este site-ul literar ”Esenţe”, mai degrabă o revistă literară, o reţea literară creată de către scriitorul Nicolae Stancu şi întreţinută impecabil de către administratorul principal Sanda Niculice împreună cu Gabriela Azem, Daniel Bratu, Nicoleta Cimpoae, Mălina Constantin, Violeta Deminescu şi Ana Sofian, o echipă inimoasă de administratori. Cu toţii alcătuiesc un adevărat detaşament de rezistenţă prin cultură şi litearatură în aceste vremuri bezmetice în care prostul gust, incultura, suficienţa, mimetismul, parvenitismul, non-valoarea, ipocrizia şi alte astfel de atribute definesc decadenţa spirituală a societăţii româneşti postdecembrieste.

În revista literară ”Esenţe” abundă literatura autentică scrisă cu dăruire de către creatori remarcabili, adevăraţi ostaşi care luptă prin literatură şi artă pe baricadele rezistenţei naţionale spirituale, între care mulţi poeţi şi prozatori cunoscuţi, apreciaţi, cu operă, nelipsiţi de la numeroase evenimente culturale. Dar întâlnim şi nume mai puţin cunoscute, nume mai noi de creatori neconsacraţi, neafirmaţi în timp prin apariţii repetate în mulţimea de reviste şi ste-uri, fără operă conturată, deşi unii scriu de o viaţă, iar creaţia literară pentru ei, chiar şi până la prezenţa în revista ”Esenţe”, este ... esenţială!

Deunăzi, ”răsfoind” paginile ectronice ale acestei atrăgătoare şi bogate reviste, mi-au atras atenţia versurile line şi limpezi, clar izvorând din fântâne ... (!), ale Adinei Nicolescu, încărcate de emoţii controlate, de sugestii şi stări exprimate printr-o stilistică pe care aş numi-o ”retro-lirică”, prin formulări clasice în stihuri cursive, melodioase, geometric de exacte ca metrică şi cadenţă, lăsând să curgă, precum dintr-un izvor subteran, tainic, dintr-o fântână adâncă săpată într-un pustiu cât deşertul, ciutură după ciutură de fluid liric de la mare adâncime, amforă după amforă de esenţă de metafore, gură după gură de apă vie pentru suflet.

Adina Nicolescu este o oază vie de poezie la răscrucea lumilor trecute, prezente şi viitoare. O spun cu sete ... Şi, aşa cum însăşi mi-a destăinuit că cel mai bine se poate (auto)prezenta prin cadenţele sale lirice, atunci când am rugat-o să fie generoasă cu sine şi elocventă despre sine, o las la rândul meu pe Adina Nicolescu să îşi dezvăluie cititorilor ”Naţiunii” identitatea artistică mai ales prin intermediul primei poezii din acest grupaj autumnal de debut din ”Colocviile Literare”.

Anida

mi-am adunat primăverile în păr

şi am alergat înaintea ta

să-mi prinzi tremurul din gene cu buzele fremătând

de aşteptare

*

- ai gustul dimineţilor somnoroase Anida -

şi m-am cuibărit pe ramul tău înflorit

să-mi adorm dorul de tine

aripa ta frântă cu aripa mea rănită

*

au adunat un zbor uitat într-o

toamnă fără ploi

- te iubesc Anida -

vântul şi-a întins năframele cenuşii peste glasul tău

*

şi eu nu mai aud

cum mă chemi să-ţi trezesc ploaia de nuferi

pe care mi-o promiţi

de când a răsărit amurgul peste fruntea ta

*

- eşti frumoasă Anida -

şi cuvintele nu mai rodesc în stânca ce m-ai născut

doar chihlimbarul va dărui în alte dimineţi magia lacrimii

zăpezilor veşnice

***

Eu, ram ascuns ...

Eu, ram ascuns sub umbra înserării

Te-aştept să mi te-aşezi peste oftat,

Când luna îşi deschide-n largul mării

Un ochi al răstignirii în păcat ...

*

Îmbracă-mă în stele şi mă prinde

Cu lanţul înrobirii, să nu pot

Din lacrima durerii-a mă desprinde

Când peste mine tuni ca un despot ...

*

Voi fi cuprinsul necuprins de stele

Dintr-o ascunsă partitură de pian,

M-oi prinde-n jocul ploilor rebele

Doar să te simt cum picuri an de an ...

*

Tu, toamna mea cu spaima nemuririi

Aşază-te cu umbra peste mine!

Acolo-n embrionu-nmuguririi

Noi doi vom înflori din nou, destine ...

***

În care toamnă vii?

Valsează-n mine gândul tău cu gândul toamnelor postume

Şi-n tot ce mi-a dat Dumnezeu, doar frunza galbenă rămâne;

S-a aşezat la mine-n vis pe-un zbor de fluture albastru

Şi răstignindu-l l-a ucis în domiciliul ei sihastru ...

*

Un mic fior a mai rămas prin toate dorurile frânte

În toamna asta fără glas cu amintirile răsfrânte

Într-o oglindă-n care luna şi stelele-ntr-o reverie

Şi-aruncă straiele de vară în ambalaj de elegie ...

*

Dintr-o magnolie uitată-ntre filele unei poveşti

Mai picură absurde note din care numai tu lipseşti

Cu ultimul sărut letargic – ştampilă fără conţinut;

Şi de-ar fi fost sărutul morţii, mai mult curaj aş fi avut

*

Să-ntâmpin toamna asta-n care n-am aripi să îmbrăţişez

Nici umbrele din solitare desene-n galben ... şi visez

Că, peste mine-aşterni zăpada nocturnelor melancolii

Din care numai tu, iubite, lipseşti ... în care toamnă vii?

***

Eu te aştept cu toate tăcerile

Perdele de-ntuneric se năruie-n dezastre

Acunse într-o toamnă în care eu nu sunt

Decât apocalipsa din drumurile noastre

Când bolovani de sare, în zborul meu înfrunt ...

*

Ai prins un vis din salba de zori cu albăstrele

Pe-un amănunt de seară surprins într-un ghioc;

E încă vară – toamnă a gândurilor mele

Pe-un ţărm de renunţare, eu am cules noroc ...

*

Prindeam din urmă versul cu dor de nebunie

Ascuns într-o tăcere cu uşile-ncuiate;

În braţele-mi întinse, primeam o cununie

A nopţilor de veghe cu zori nevinovate ...

*

Nimic nu prevestea nici umbre, nici furtuni

În zâmbetul pe care mi l-ai sădit în gene;

Azi, cu penelul toamnei, din ploaie mă aduni

Şi cu ninsori de galben mă-acoperi în poiene ...

*

Eu te aştept cu toate tăcerile ce-mi dai

Te voi primi-n albastrul pe care-l aşteptai ...

***

Clipă ruginie

Mi-s toamnele aproape de suflet şi ce dor
Atâtea ploi de gânduri deschise peste mine!
Ai aruncat năframa plecării-aşa uşor
Şi mă pândesc furtuni şi ce de toamnă vine!

Ies mările din haine şi-s valurile moarte;
Nu mai ajung la ţărmuri, sirenele-au plecat,
Meduzele-s albastre şi vieţile uscate
Le-au invadat iubirea şi toate-s deodat'

În corul din amvoane, prelins pe-a ta icoană
La care mă rugam ca cea mai vie clipă;
Secundă umilită gonită de-a ta toană
Purtându-şi handicapul pe singura aripă.

Şi dacă încă-i vie dorinţa de-a te crede
Şi de-a te strânge-n braţe cu aripi de cocor,
În primăveri albastre o floare se mai vede;
Dar astăzi se sfârşeşte pe galbenul covor ...

***

Lemnul învierii

Pe corzile ce-aşteaptă mesaje voalate
În lemnul învierii cu-atingeri diafane
Un înger îşi aşază cu mâini înfrigurate

Plăpânda sa făptură prelinsă din icoane.

Şi primul ton al toamnei îşi ţipă ruginiu
Un dor de amintirea când mugurii vibrau
În primăvara nopţii când somnul e târziu
Şi visele albastre la revedere-şi iau ...

Un cântec mai răsună în scoarţa fără viaţă
A ramului ce ieri, pulsa de seva florii;
Dar ce sonete, Doamne, scâncesc dintr-o paiaţă
Cu lacrima logodnei uscată-n cer, când norii

Mai uită că e toamnă şi lasă să mai ningă
Cu praf de stele-n palma deschisă-a unui gând,
Pe-un ram dintr-o pădure ce-ncearcă să convingă
Că nu e timpul încă să moară.Până când

Încep să-l părăsească pe rând, frunzele toate:
Amante-nfrigurate, uitând că le-a fost drag;
Ce soartă mă mai paşte, mă mir de nu se poate
Că deşi casă-mi este pădurea ... sunt pribeag ...

Mă mai mângâie toamna cu-alaiul ei de ploi
Mireasă rătăcită prin ramurile mele,
Când mai dansează luna un menuet în doi,
Sau când arcuşul nopţii doineşte printre stele ...

***

Mireasă a lacrimii din ploi

motto:

În zorii zilei, toamna mi-a scris o partitură
Din notele zălude ce mai cântau prin tei
Cad picuri albi de ploaie şi lacrimă pe gură
Şi stropii lor se-adună în verzii – ochi ai mei ...

Răspunde-mi la-ntrebarea parşivă ce mă stinge

În spaima înserării, ascunsă-n ploi şi vânt!

Din ceruri de departe, o lacrimă mă ninge

Cu amorţeala toamnei în taina din cuvânt ...

*

De ce mai cântă cerul pe ramurile goale

Când frunzele-şi adapă o sete din tăceri?

Mai murmură o floare ce şi-a mutat agale

Culoarea-n răstignirea apusului de ieri ...

*

De ce un val de mare într-un reflux apatic

Dezbracă ţărmul nostru de paşii-mbrăţişaţi?

Şi amintiri albastre într-un balans empatic

Le strângem într-o rază din ochii-nlăcrimaţi

*

Ce-s martori la vânzarea iubirilor postume

Dintr-o poveste scurtă de-o vară şi o zi?

Răspunde-mi ce misivă vei scrie şi ce nume

Purta-va cel ce mâine, iubirea-mi va primi?

*

Eu ştiu că nu răspunsuri aştept şi nici o doamnă

Nu-mi va fura tăcerea albastrului din noi;

În crizanteme albe, un strai de albă toamnă

Voi răsări mireasă a lacrimii din ploi ...

***

Cântecul lebedei – dacă m-aş şti

La a şaptea bătaie de clopot
Evanghelia a înflorit dureri vestind izbăvire prin moarte
Bătrânul înţelept înghiţise veşnicia şi cineva trebuia s-o scoată la lumină
Adorm întrebările în cupe de argint frânturi de răspuns îşi caută calea spre adevăr
Din ce cotloane de întuneric răzbate Lumina
Amin strigă cerurile toate şi noi repetăm după ele

Albia minciunii se revarsă înspăimântată peste munţii de flori
Lovitura de graţie o dă Adevărul divin
Binele este acum Acasă
Altfel mintea naşte neprevăzutul care ucide

În toate clipele încerc să salvez ultima secundă
când am simţit iubirea şi zborul
amarnică mi-a fost apoi căderea
regele cerului mi-a respins întrebarea insistentă

Eviţi cunoaşterea de sine cu bună ştiinţă
Ca să nu descoperi ce nu vrei să ştii
Ca să nu te doară umbrele ascunse de tine într-o clipă de adevăr
E binele ascuns în rău

Hai să vedem cine îşi schimbă culoarea când moartea muşcă din primăvară
Omul sau frunza uitată pe ram într-un moment de neglijenţă al toamnei
Mirele sau mireasa
Oastea Domnului ne are pe toţi în vedere numai noi de-am păstra Ruga în îngenunchere

***

Nebunul meu de tei

Îţi scriu acum pe umbre, să nu te plouă iar

Şi un sărut de vară îţi las pe sub ferestre;

O clipă de tăcere mai strigă-n calendar

Secunda răstignită mi-e lacrimă şi zestre.

*

Ascultă-mă-n pădurea în care verde, mori

Şi-n firul de durere din iarba fără glas!

E-acolo printre ramuri, ce nu mai râd în zori

Un strop de cer albastru şi-un loc de bun rămas.

*

Că, lumea-n care dorul, ce-mi cântă într-un vers

Crucifică speranţa şi frumuseţea ei,

Nu-i nicio vină-n toana ce naşte-n univers

Atâtea stele moarte pe cer şi-n ochii mei.

*

Eu mă-ntomnez şi astăzi şi mâine-n zbor ucis

Pe-un colţ de lună stoarsă de vârcolaci şi zei;

Tu prinde-mă în vară cu maci pe care-ai scris,

Nebunul meu de verde, nebunul meu de tei!

***

În noaptea nunţii mele

În noaptea nunţii mele cu toamna ilegală
Mi-am prins o lâmâiţă în voalul de argint;
La nunta mea, tu toamnă, cu palma ta letală
Mi-ai ofilit iubirea şi m-ai forţat să mint ...

Eu te-am iubit nebună şi te-am primit docilă
Pe glezna-n aşteptare, sărutul ţi-am pândit;
Şi ţi-am citit, iubito,în slova-ţi dificilă
Mesajul fără cheie.Şi-andante ne-am nuntit ...

Ţi-ai aşezat vicleană timida răsuflare
Peste albastre vise lăsate amanet
La poarta dintre ceruri, unde hotarul doare
Când paşii se mai calcă pe urme vechi, discret ...

Şi am uitat de mine şi am uitat de moarte
Deşi grimasa-ţi vie rânjea pe sub furtuni,
Eu nu vedeam oceanul, ce rece ne desparte
Oceanul tău de ploaie cu tainice genuni ...

Mai plânge şi acuma,în luna mea de miere
Un fir de lămâiţă ... ce lamentare-amară!
Tu, toamna mea nebună ai strâns atâta fiere
Ca s-o arunci în mine, când ies din tine-afară ...

Acolo unde lumea mai cântă o albastră
Nemuritoate ploaie cu flori de liliac,
Eu sunt prizonieră în nemurirea noastră
A toamnei ce mă naşte, şi-al bunului ei plac ...

***

Ţipătul firului de iarbă (din ciclul Cântecul lebedei)

Am cântat spre dimineaţă cântecul lebedei
când iele aruncau cu blesteme în mine
nu mi-era frică de ele
ele sunt pentru braţe puternice şi priviri viclene.

Am ştiut de la prima notă că e prea mult pentru mine
când sămânţa ta a înflorit un fluture speriat pe glezna mea
l-am aşteptat o viaţă
am vrut să-i spun să stea până la primul sunet
sub bagheta ta, dirijorul mlădierilor mele
rece şi lucid, ai fi ucis visul de-o zi într-o clipă.

Am vrut să-mi cresc rădăcini, să am ceva al meu
dar tu ai aruncat nisipul clepsidrei să-mi fie rădăcinile aeriene
prinse pe sub pielea ta să-ţi respir secundele
până la sufocare.

Hai, să ţopăim, mi-au spus zânele
dansul mi-a furat paşii
sub talpa goală, firele de iarbă se sinucideau pe rând
ţipătul ascuţit al verdelui se contopea cu strigătul
sângelui îmbrăţişat de dorinţa ta de stăpân absolut
eu vroiam doar să ajung la buzele tale
pe scara de liane a gândului tău
ce-mi ardea pielea umedă de seva ierbii

Asta ca să ştii, mi-ai spus, că drumul până la ”te iubesc”-ul meu
este scara dumnezeiescului urcuş

Ultimul romboedru nu l-am mai atins
uitasem de cântecul lebedei, care-mi fura ultima dorinţă.

De mi-ai fi întis o floare, doar, ştii tu care, m-aş fi prins de ea
şi aş fi cântat ultima notă pe buzele tale ...

***

Când să mă ningi

Când pleacă ziua să se culce, armonizând tăceri în doi

Aşteaptă visele răspunsuri, cu ochi deschişi, cu umeri goi.

Când noaptea-şi caută mirese, în umbra dorului din gene

*

Eu, frunză galbenă n-am toamnă, alerg nebună prin poiene.

Când vara-şi scutură lumina, agonizând în come dulci

Pândeşte cerul, plânge vina nedumerită la răscruci.

Când se trezesc din nou copacii, dezmoşteniţi de armonii

*

Îmbracă dezolant, ninsoarea, îngenunchind timid, stihii.

Când mi se face dor de tine, invoc o înflorire-albastră

Şi iar, mi-e teamă că mai naşte o iarnă-n primăvara noastră.

Când pleacă ziua să mai cânte, prin alte gânduri, dimineţi

*

Eu mă-nvelesc cu noaptea noastră, tu rătăceşti prin alte vieţi.

Când nu mai suntem anotimpuri şi dincolo visăm desculţi

Să mă mai ningi cu veri şi toamne şi-n primăveri să mă asculţi.

 

Referinţă Bibliografică:
Adina Nicolescu din Agigea (Constanţa) – o oază vie de poezie / Romeo Tarhon : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 672, Anul II, 02 noiembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Romeo Tarhon : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Romeo Tarhon
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!