Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Poeme > Pitoresc > Mobil |   


Autor: Lucia Secoşanu         Publicat în: Ediţia nr. 383 din 18 ianuarie 2012        Toate Articolele Autorului

Sunt mesagerul tristelor gândiri

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Născută la data de 6 iulie 1950, în Bucureşti.  

Mă consider un complet şi complex, iubitoare de animale, sensibilă la frumos, optimistă (sper încă într-o lume mai bună), perfecţionistă şi altruistă.  

Activitatea mea de scriitor, este un vis ce nu-l pot atinge decât de la fereastra siteurilor şi a publicaţiilor colective. Am fost publicată în câteva antologii virtuale, ulterior tipărite, pe Esenţe pentru cei sensibili la frumos, în antologia „Vis şi pasiune” , Iaşi, 2011, antologia „Amprente temporale, editura Docucenter, Bacău, 2011 şi în antologia „Metamorfoze poetice”, editura Citadela, Satu Mare, apărută în anul 2011. Din păcate, versurile mele sunt o radiografie a ceea ce au făcut din sufletul nostru, vremurile pe care le traversăm... Cer iertare cititorului că-l supăr, amintindu-i de necazurile sale dar...  

...Sunt mesagerul tristelor gândiri,  

Durerii, ne-mbrăcată în cuvânt,  

Al lacrimii, uscată-n amintiri  

Şi-s huiduit că sunt...cea ce sunt!...  

 

În genunchi, vă rog – păreri personale - versuri  

 

Daţi-mi înapoi visele ce mi-aţi furat  

Să bat câmpii, e... dreptul meu omenesc...  

Lăsaţi-mă să mai cred într-un lucru curat,  

Să cred că-s iubit şi să vreau să iubesc...  

 

Lăsaţi-mă să mă mint... Aşa e normal,  

Ca să pot să păşesc înc-un pas mai departe...  

Să mă-mbăt cu nectarul din golu-mi pocal  

Ca să pot să mai fac, înc-un pas, către moarte...  

 

Lăsaţi-mă prost ! Sunt om, deci sunt laş...  

De ce să mă chinui, pentru că ştiu ?!...  

Mai am pân-ajung să pasc pe imaş...  

Şi chiar de-o să pasc, o să pasc, cât sunt viu !!!...  

 

Şi viu cât mai sunt, nu vreau să mai sufăr...  

Daţi-mi pilule, să nu mă mai doară,  

Viaţa-mi, diademă din petale de fluturi  

Prinsă în plete de doruri şi-ocară...  

 

Şi fiindcă trăiesc. Şi fiindcă viu sunt,  

Şi fiindcă viaţa se stinge-n nevoi,  

Atât cât mai stau pe bătrânul Pământ,  

Vă rog în genunchi, daţi-mi visu-napoi...  

 

Clipa pierdută – păreri personale - versuri  

 

Clipa pierdută, pedeapsa îşi cere  

Şi plata e crudă, căci plata e viaţa.  

Şi, clipa pierdută în van e durere  

Călău e, ce arde în noapte speranţa..  

 

Călău nemilos pentru om, pentru lut  

Căci clipa-i destin ce scânteie...o clipă !  

Şi n-are ''pe urmă'' şi n-are-nceput  

Şi de-aia e cruntă fâlfâirea-i de-aripă...  

 

Că n-ai cum întoarce din fragedu-i zbor  

Lumina-i curată, prea scurt drămuită  

Căci clipa, e..clipă ! Nimic călător,  

Şi-şi cere pedeapsa când e netrăită...  

 

O clipă, e roua plăpândă din zori  

În arşiţa verii, ce tremură-n iarbă !  

E lacrima firii purtată de nori  

Plutind nestatornic. Prea scurtă şi slabă....  

 

Şi, clipa-i scânteie de timp în mişcare  

Frântură de drum din zborul de fluturi,  

Ce-abia s-a născut şi e dusă...şi moare  

Căci clipa e veşnic popas de-nceputuri  

 

Şi clipa-i nimic ce-a venit ca să plece  

Şi-abia de-i zăreşti fluturarea-i de-aripe,  

Dar clipă cu clipă, e viaţa ce trece  

Şi...toată viaţa-i făcută din clipe !  

 

Şi-atunci când în graba de-a vrea cât mai mult  

Ca orbii pe-alături de clipe păşim  

Pedeapsă mai mare ca timpul pierdut  

Nu este pe lume....Şi ştim, dar greşim !  

 

Şi clipa pierdută pedeapsa îşi cere,  

Şi plata orbirii cu toţii o ştim,  

Dar suntem nevolnici şi fără putere  

Şi-n graba de-a vrea, greşim şi.....plătim  

 

Hora de draci – păreri personale – versuri  

 

E hora de draci cu pas cadenţat  

În iureş nebun de bălţate veşminte...  

Ţignale smintite bat ritmul turbat  

Şi vorbe prea multe, gătite-n cuvinte...  

 

Furtună de vorbe, furtună de paşi,  

Ce vorba întreagă, o face zăludă  

Furtună de gânduri, de bani nerămaşi...  

Furtună-n urechi ce nu vor s-audă...  

 

Cadenţa furtunii pe toţi ne-a cuprins  

În clocotul ei, suntem mici şi pierduţi.  

Furtuna-i cazanul de smoală încins  

În care ne fierbem, căci suntem prea mulţi...!  

 

Şi-n hora cretină cu toţi căutăm  

Un loc să rămânem purtaţi de vârtej...  

Dar, suntem prea mulţi care vrem să aflăm  

Secretul fasolii ce suie pe vrej...  

 

Şi-atunci în vârtejul de haine bălţate,  

În largul cazan plin cu smoală horim,  

Ne batem cu vorbe şi batem din coate  

Da-n taină, mai punem pe foc şi...zâmbim!  

 

Furtuna de-acuma nimic n-o mai stinge  

Nevolnici, în ritmu-i dement dănţuim  

Cazanu-i în clocot, pe margini prelinge,  

Dar punem pe foc încercând să trăim!  

 

Stăpân în odăi părăsite – păreri personale – versuri  

 

Lumina se stinge în lampa cerească  

În preajmă, sunt umbre cu văluri cernite  

Sunt singur şi teama începe să crească,  

Căci noaptea, pătrunde-n odăi părăsite...  

 

Mi-e frică de noapte, c-aduce visarea  

Pe aripi de somn, sau în cupe de veghe.  

Sunt singur şi iară pierdut-am cărarea  

Ce fuge de mine, leghe cu leghe...  

 

Şi fără să vreau, accept rătăcirea  

Ce-mi poartă poteca pe calea pierdută  

Regret numai gândul că nu am menirea,  

Să schimb cu visarea, viaţa-mi trecută...  

 

Iar visul, aduce-n oglinzile sale  

Imagini trăite, de mult, de curând...  

Şi toate ! Oh, Doamne, sunt pline de jale  

Şi-n toate, mă văd cu lacrimi în gând...  

 

Cu doruri prea multe, cu sete de viaţă  

Cu vreri, dar cu vreri ce nu s-au copt încă...  

Sunt singur şi trist, şi fără speranţă  

Şi noaptea noapte visării, mai rău mă aruncă  

 

În hăul regretului şi al disperării  

E noapte, dar totul se vede prea bine  

Căci visul, ridică cortina uitării  

Şi plin de cruzime, muşcă din mine...  

 

Şi-s singur, trăit în deşarte speranţe  

Ce nu am ajuns să le văd împlinite,  

E noapte, sunt singur cu-a vieţii-mi restanţe...  

Şi visu-i stăpân în odăi părăsite...  

 

Minciuna - păreri personale - versuri  

 

În haină gingaşă şi pas mătăsos  

Cu vorbă peltică de dulce copil  

Prin lume te vânturi în zbor graţios  

Uşor şi suav, ca vântul de-april...  

 

Şi eşti păpădia ce zboară hai-hui  

Purtată-n curenţii de aer fierbinte.  

Cu grijă-ţi alegi un naiv să-ţi depui  

Umbrela de nori, risipită-n cuvinte...  

 

Învălui uşoară al minţii-nţeles,  

Strecori şerpi de tainică şoaptă  

Şi-n zboru-ţi, faci lumea să meargă invers  

Şi strâmbă faci linia dreaptă...  

 

Şi-n straiu-ţi bogat, străluceşti rafinat!  

Şi-ntuneci dreptăţii lumina...  

Stăpână haină, cu gând necurat,  

Eşti ce-avem mai rău... Eşti minciuna!  

 

Revoluţie - lacrimi vii pentru doruri moarte - versuri  

 

Am răsturnat o lege, ca să trăim mai bine,  

Ca să muncim în pace, ştiind de ce muncim!  

Să aibă drept la masă şi casă orişicine,  

Să creştem prunci, să râdem şi poate...să iubim!  

 

Am răsturnat o lege, căci prea era nedreaptă...  

Şi ne robea voinţa, ţinându-ne-o în gheare...  

Şi-am răsturnat o lege! Şi fiecare-aşteaptă  

Să-şi împlinească visul...Aşteaptă, fiecare!!!  

 

Că, ne-am ales aleşii, să nască-o lege nouă  

Care să fie dreaptă, la bine şi la greu!  

Noi i-am ales! Şi-acuma, se fac cumva că...plouă!  

Şi-am răsturnat o lege, ca SĂ TRĂIM MAI RĂU!  

 

Căci, dacă inainte, la vorbă n-aveam dreptul  

Şi ne feream cu grijă cuvântul de-ai noşt’i semeni,  

Acum vorbim, e drept! Prea mult şi...nedestul  

Şi-acum, vorbim cu toţii şi nu ne-ascultă nimeni!!!  

 

’nainte, fapta, vorba, era-nregimentată  

Şi truda de cazarmă, ne sufoca voinţa...  

Acum, abia acum, aflăm voinţa moartă...  

Şi-acum! Abia acum, ştim ce e umilinţa!  

 

Nu zic că, înainte, eram mai fericiţi!  

Dar ’’mâine’’, nu era, cum este azi: coşmar!  

Eram ca sclavii, sigur,,, Dar azi, vedem uimiţi  

Cum azi abia-nţelegem, ce-i munca în zadar...  

 

Eram săraci, umili şi îmbrăcaţi ’’în rate’’...  

Mâncam meschin, puţin şi-aveam de ce-njura!  

Acum, cârpim cu grijă paltoanele uzate,  

Luate-atunci ’’în rate’’ şi n-avem ce mânca!  

 

Să fim mai mulţi în ţară, făceam copii, ’’la normă’’!  

Eram siliţi să-i facem cu sila! Vrem-nu-vrem!  

Şi...ne năştea români mult suduita dogmă!  

Iar astăzi? De-i dorim, nu ni-i mai permitem...  

 

Atunci, eram sortiţi la frig şi întuneric  

Şi-aveam de-ales din două: la muncă sau pârnaie...!  

Şi nu ne-a convenit! Şi-am răsturnat isteric  

O lege incomodă! Să nu ne mai îndoaie...  

 

Să...nu mai fim forţaţi, să facem ce nu vrem!  

Să nu mai trebuiască să ne-nghiţim cuvântul...  

Acum am răsturnat-o! Să libertate-avem!  

Pleznim de libertate, nu ne-ar răbda pământul...  

 

Era severă legea ’naine şi hulită,  

Dar ne silea la muncă pe toţi, cu mic cu mare...  

Acum, hulita muncă, e aspru drămuită  

Că munca-nseamnă viaţă, speranţă şi...mâncare!  

 

Şi azi, ne umilesc vitrinele-ncărcate  

Cu boarfe de import şi alte aiureli  

Mai scumpe ca păcatul, ce nu se dau ’’în rate’’  

Şi azi, privind la ele, redevenim rebeli!  

 

Ce-am vrut? Şi noi ca omul...Ceva, mai mult un pic!  

Să fim niţel ’’mai bine’’, mai liberi, se-nţelege...  

Dar...am schimbat pe dracu, cu ta-su, cum să zic?  

Şi, să trăim mai rău, am răsturnat o lege...  

 

Paiaţa nebună - păreri personale - versuri  

 

Nu plâng că vreau, da-i plin paharul
Cu fiere verde şi cu smoală...
Nu plâng că vreau, însă coşmarul
Mă strânge rece-n a sa ţoală...  


E nefiresc ce mi se-ntâmplă,
Că, rău nu am făcut nici-cui!
Şi-acum, cu ghiocei la tâmplă,
M-aş plânge-amarnic, dar n-am cui...!  


Şi aş striga în gura mare
S-audă toţi, să înţeleagă
Că inima-mi prea răbdătoare
S-a risipit o viaţă-ntreagă  


În griji străine de-a mea viaţă,
Sădind pentru oricine flori...
Şi-aşa, ajuns-am o paiaţă,
Care-a jucat trasă de sfori...  


Iar în spectacol, păpuşarii,
Culeg aplauzele toate...
Din mine-au ciugulit sforarii
Şi m-au furat pe săturate...  


Că, m-au prostit cu-o vorbă bună
Şi m-au vândut de mii de ori...
Şi-apoi, au zis că sunt nebună
Paiaţă...Proastă! Prinsă-n sfori...  


Şi-am fost atâta timp paiaţă
Că-am devenit pe drept, păpuşă,
Ce-acuma primul pas învaţă
Să-l facă pentru ea, spre uşă...  


E greu, dar trebuie să-ncerc
Acum, când ştiu că-am fost prostită
Şi că m-am învârtit în cerc
Fiind doar cu minciuni hrănită...  


Dar pasul mi-e slăbit, firav,
Iar uşa, iată: e-ncuiată!!!
Şi plâng, isteric plâns bolnav
Că, înc-odat’, am fost furată...  


Ei, nu mă lasă să le scap!
Mai vor să-mi drămuiască viaţa...
Dar jocul n-am să li-l mai fac
Că...au înebunit paiaţa!!!  


Şi plâng isteric plâns bolnav
Şi urlu tare doar la lună,
Însă mă smulg încet, firav,
Din sforile de mătrăgună...  


Şi o să-nvăţ să merg din nou
Şi o să-nvăţ cum să trăiesc
Şi voi ajunge la potou
Şi-oi învăţa ...să mă iubesc!!!  


Că părul alb m-a învăţat
Să-mi fie tare dragă viaţa
Să nu mai iert ce am iertat...
A-nebunit de tot paiaţa!...  


Şi-oi învăţa să-i pun în sfori
Pe cei ce n-au avut ruşine...
Şi umiliţi ‚’’umilitori’’,
Vor fii paiaţe, pentru mine...!  


Abia atunci n-am să mai plâng
Şi mi-oi trăi din plin viaţa
Voi şti să cer şi să inving...
...Da! A înebunit paiaţa!...  

 

Manta de vreme rea - păreri personale- versuri  

 

Să fii manta de vreme rea,  

E-o faptă foarte lăudată...  

Dar oare, câţi pot afirma,  

C-au fost manta de vreme rea  

Unui sărman?... Măcar o dată,  

Fără plată... ??  

 

Când eşti manta de vreme rea  

Nu ceri onoruri şi nici plată...  

Îţi dai toată fiinţa ta  

Şi eşti cu-adevărat manta,  

Celui ce sfat la tine cată  

Şi-un foc în vatră...  

Şi vezi... mereu mi s-a-ntâmplat,  

Să fiu manta de vreme rea...  

Dar când pe mine m-a plouat  

Şi-un adăpost am căutat,  

Mi-am risipit cătarea-aiurea  

Că..., nu era  

 

Pe lumea asta nici un loc  

C-un om, din ce-i al lui, să-mi dea !  

Şi am aflat că n-am noroc  

De-un lemn să-mi mint al vetrei foc  

Că totu-i scump la vreme rea,  

De vrei... manta...  

 

Şi-o vorbă bună de-am primit-o  

Şi m-am încurajat cu ea,  

La preţ de speculă-am plătit-o  

Şi cu pelin am înghiţit-o  

Dar s-a chemat că am manta  

De vreme rea...  

 

Da-n viaţă, faci ce ţi-e sortit  

Şi asta fosta scrisa mea,  

Să fiu mereu cel folosit,  

Să rabd când n-am şi, urgisit,  

Să fiu de-a pururea manta  

De vreme rea  

 

 

Hora paiaţei - păreri personale - versuri  

 

În hora nebună, m-au prins fără voie  

Să ţopăi dement şi năuc!  

Şi joc pe jăratec, biet urs, de nevoie  

Că-s prins şi legat de butuc!  

 

Îmi bâţâie capul de jocul cretin  

Şi braţele-mi saltă tâmpite...  

Iar gura, mi-e plină de foc şi venin...  

Privirile - ape prostite...  

 

Că-n hora nebună mă puse pe aţă,  

Să ţopăi pe muzica lor!  

Şi lor nu le pasă că-s om nu paiaţă  

Şi lor nu le pasă că... mor!!!  

 

Şi pierd sensul vieţii în ritmul grotesc  

Şi-n goană, îmi pierd răsuflarea  

Şi-mi caut scăparea, dar nu o găsesc  

Şi-mi strig tot mai slab disperarea!!!  

 

Căci hora dementă m-a ameţit,  

Mi-a luat toată 'ncrederea-n viaţă  

Şi-mi caut poteca cu gândul pierit,  

Dar nordu-mi dispare în ceaţă...  

 

Şi-n fumul beţiei de horă de draci  

Îmi bâjbâi cărarea pierdută...  

Şi nu văd pădurea de prea mulţi copaci  

Şi gura, mi-e ştirbă şi mută...!  

 

Şi nu ştiu pe unde s-o iau, s-o sfârşesc,  

Să scap din rotirea zăludă  

Mă-mpiedic de gândul rotit şi-ameţesc  

Şi-n horă, urechea mi-e surdă...  

 

Şi timpul se 'nvârte şi el căpiat  

Şi timpul, prostit se desface  

Şi nu-şi aminteşte de unde-a plecat  

Să timpul, tic-tacul îşi tace...  

 

Şi hora se 'nvârte tot mai smintit  

Iar eu nu mai ştiu de-s paiaţă,  

Ce-n iureşul horei o clipă-a trăit  

O clipă de groază şi viaţă  

 

Sau om ce-a murit şi-n vârtej s-a 'ntrupat  

Şi viaţa pierdută-şi roteşte...  

Căci hora paiaţei, pe toţi ne-a schimbat  

Pe toţi, cum vrea ea, ne 'nvârteşte...  

 

Pedeapsă mi-e soarta... - păreri personale - versuri  

 

Mi-e zăbala prea strâmtă şi cuvântul, mă doare...
Mi-e punga prea goală şi sufletul mort!
De munca-n zadar, sunt plin de sudoare
Şi stau şi mă-ntreb, cum pot viaţa să-mi port...  


Şi am dreptul la viaţă... cât sunt încă în viaţă!
Dar cum să-mi port pasul de-acum obosit,
Când soarta, văd bine, pe altul răsfaţă
Iar mie să rabd îmi e sorocit...  


Vreau şi eu ce-are ’’ăla’’! Vreau şi eu să mă... satur!
Vreau o viaţă senină şi-un somn odihnit!
Vreau să am ce-mi doresc, chiar de-o fi ca să fur...
Vreau să ştiu că trăiesc şi să ştiu c-am trăit...  


Vreau eu... Vreau aiurea! Fiindcă soarta nu vrea!
Şi-i zăbala prea strânsă şi cizma prea strâmtă...
Să mă lepăd de soartă, de-aş şti şi-aş putea,
Aş dori!... Însă cum, când la mine se-ncruntă  


Doar dacă gândesc să doresc altceva...
Mă loveşte mai crud, s-o ştiu că-i aproape...
Mă obligă să joc şi să fac cum vrea ea
Şi-mi dă suferinţă câtă... nu-ncape  


Într-un trup omenesc! Să ştiu ce e chinul...
Şi ştiu! Mult prea mult! Dar mă pune mereu
Ca şi ultimul strop să-nghit din veninul
Trudirii de suflet şi morţii de ’’eu’’!  


Eu?! N-am drept la nimic, din... ce vreau eu să vreau!
Eu sunt zdreanţă umilă aruncată de soartă...
Speranţele mele-s otrava ce-o beau,
În care mă scald şi care mă poartă,  


Mai adânc în durere şi-n lacrimi, şi-n dor
Fiindcă vreau altceva decât îmi dă soarta...
Şi-aş vrea uneori, să nu fiu sau să mor,
Să se-ncheie odată cu soarta-mi, socoata!...  


Să scap!... Să nu ştiu, să nu mă mai doară
Visele-mi plânse prea mult în tăcere...
Şi sufletu-mi... Floare crescută-n ciulini, vreau să-mi moară!...
Dar soarta nu vrea! Şi-mi dă iarăşi, durere...  


Ca pedeapsă dorinţei mele să scap!
Pedeapsă că-mi permit să vreau altceva...
Pedeapsă durerilor ce nu mai încap!
Pedeapsă mi-e soarta şi nu pot scăpa!...  

 

Viruşi purtători de moarte! - păreri personale - versuri  

 

Cum să fac să înţelegeţi voi, fiinţe trecătoare
Că în marele miracol al vieţii-n Macro-Cosmos
Nesfârşirea n-are capăt! Şi nu este doar un soare…
Viaţa-i viaţă-n mii de forme, într-un puzzle grandios.  


Viaţa este nesfârşirea-n mii de forme îmbrăcată
Viaţă! La puterea ‘’N’’! … Şi egal cu infinit!
Voi? Sunteţi în Univers, doar o clipă nemişcată
Iar prin tot ceea ce faceţi, viaţa voastră-i un sfârşit…  


Voi trăiţi o-nchipuire, dintr-o clipă care trece
Chinuind un boţ de lut, ce nimic nu v-a făcut!
Nu-nţelegeţi!? Sunteţi… nimeni! Vorbă goală, vorbă rece
Ce-o veţi lua cu voi şi pe-asta, înghiţită de trecut…  


V-aţi născut din carnea zării, ca un cancer fără milă
Otrăvind pe cât puteţi, tot ce-atingeţi, la grămadă…
Revărsaţi din zare-n zare valuri de război şi silă
Şi nu credeţi că otrava şi pe voi o să vă ardă!...  


Nu-nţelegeţi biete umbre că a voastră existenţă
Tolerată de planetă, nimănui, nu-i necesară?!
Că, sunteţi… tot ce-i mai rău! Răul însuşi, în esenţă…
Şi că existenţa voastră, e-un microb care omoară???  


Omorâţi copaci şi ape, aerul ce-l respiraţi,
Răscoliţi în măruntaie bietul lut ce vă hrăneşte
Din adâncuri nesfârşite, fără milă adunaţi,
Tot ce vreţi şi ce vă place, ce găsiţi şi ce sclipeşte!  


Şi din carnea lui bătrână, faceţi bombe, faceţi tancuri!
Mai aveţi niţel şi-i gata! Vlăguit de tot ce are…!
Dar nu ţineţi cont de asta, scotocindu-i în adâncuri…
Nu vă pasă că-l distrugeţi! Nu vă pasă dacă moare!...  


Oare voi chiar nu înţelegeţi că Pământul vă dă viaţă!?
Fără el, sunteţi atomi rătăciţi în Univers
Chiar sunteţi inconştienţi? Nu priviţi prezentu-n faţă?
Nu pricepeţi că e timpul număratului invers…?!  


Omorându-vă planeta, vă ucideţi şi pe voi,
Nu vă pasă biete umbre! După voi, vină potopul!...
Dar de moare ea întâia, transformată în gunoi,
V-aţi gândit cum v-o fi vouă, până veţi muri cu totul???  


Oare, ce-a greşit izvorul, ciocârlia, rândunica
Biata iarbă, păpădia şi tot ce nu este OM???
Să le omorâţi pe toate: Everestul şi furnica!...
…Se revoltă-ntreaga fire! Viaţa din orice atom…!  


Pelerini ai nefiinţei, ce credeţi că vieţuiţi,
Sunteţi… cavalerii negri, ai sistemului advers!
Molimă-n afara firii, nimănui nu trebuiţi…
Viruşi purtători de moarte, rătăcind prin Univers…!!!  

 

Pâine albă şi bine coaptă - păreri personale - versuri  

 

Pâine albă şi bine coaptă.  

Cine te gustă, nu mai vrea altceva !  

Toţi te doresc şi toţi te aşteaptă  

Şi nu e unul, să nu te vrea...!  

 

La ţestul minunii-ţi, cu toţii fac coadă,  

Să capete-un codru, mai mic sau mai mare...  

Să-ţi rumege-n fălci dulcea plămadă  

În gândul ascuns, doreşte oricare...  

 

Şi cel ce-n pruncie-avu scutec ales,  

Şi cel ce crescu rostuind mămăliga,  

Spre miezul tău dulce, cu toţii dau ghes  

Şi-şi mână cum pot, cu toţii cotiga...  

 

Eşti visul de-a pururea al orşicui  

Şi-nsemni şi putere şi viaţă tihnită  

De rumenaţi coajă, gingiile dor,  

Dar tot te doreşte haita lihnită...  

 

Faci mersul mai drept şi obrazul mai fin,  

Privirea-ndrăzneaţă, cui te degustă...  

Şi cei ce te au, cu toţii devin  

Mai domni, mai boieri şi au faţa augustă...  

 

Pentru-o bucată din dulcele-ţi miez,  

Din oameni normali, devenim nişte fiare !  

Eşti unica ţintă şi unicul crez  

Eşti dulcea otravă, dorită de-oricare...  

 

Ispită-aromată din drojdie şi grâu,  

Întorci în demenţă, conştiinţe pe dos !  

Şi nimeni nu-şi poate ţine pofta în frâu  

Când umpli văzduhul cu parşivu-ţi miros...,  

 

Ce-adie suav şi mintea-ţi suceşte...  

Şi-n faţa aromei ce carnea-ţi emană,  

Atomica bombă, e prunc ce scânceşte !  

Căci tu, pâine albă, distrugi rasa umană...!  

 

Inima – păreri personale - versuri  

 

Minune care-nchizi a vieţii taină  

Te zbaţi întruna, poate-ncerci să fugi…  

Dar, eşti şi tu, închisă într-o haină  

Ce te opreşte cerul să atingi…  

 

Eşti osândită să trudeşti din greu  

Oprirea ta de-o clipă-nseamnă moarte!  

Văpaia vieţii stăpâneşti mereu  

Hrănind flămândele dorinţi deşarte…  

 

Şi, eşti precum ocnaşul pedepsit  

Să spargă piatra, pulbere s-o facă,  

Pisând a clipei pulbere, eşti mit  

Ce cheamă la speranţă cu-a sa toacă…  

 

Şi n-ai nicicând o clipă de hodină,  

Şi leagăn eşti dorinţei şi visării  

De te opreşti, din dor rămâne tină  

Iar doru-i un nimic în largul zării…  

 

Eşti temniţa durerii omeneşti  

Şi colivia păsării măiastre  

Ce-şi cântă cântecul pe corzi cereşti  

În adâncimea peşterii sihastre…  

 

Dorul pierdut – păreri personale - versuri  

 

Pe aripa gândului, dorul îmi zboară  

Pribeag pelerin de iluzii pierdute  

Ce-şi cântă speranţa pe-o spartă vioară  

Şi-şi pierde ecoul pe mări neştiute...  

 

Şi-n zbor obosit, trudeşte spre zări,  

Cătând disperat negăsitul catarg,  

Ce este ascuns pe cotite cărări,  

Cărări rătăcite departe, în larg...  

 

Şi luat de furtună, se zbate bolnav  

Că aripa-i ruptă. Şi-i noapte. Şi-i frig...  

Şi marea-i haină, iar dorul firav..  

Îl strig să se-ntoarcă, degeaba îl strig...!  

 

Că marea huieşte şi glasul îmi frânge,  

Şi dorul se zbate, pierdut călător  

Şi dorul e singur, furtuna învinge...  

Şi dorul e mort. Ne-nţelesul meu dor...  

Referinţă Bibliografică:
Sunt mesagerul tristelor gândiri / Lucia Secoşanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 383, Anul II, 18 ianuarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Lucia Secoşanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Lucia Secoşanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!