Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Aniversari > Mobil |   


Autor: Ion C. Hiru         Publicat în: Ediţia nr. 411 din 15 februarie 2012        Toate Articolele Autorului

none
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
ION LUCA CARAGIALE, UN VEAC DE LA TRECEREA ÎN ETERNITATE 
  
Ion Luca Caragiale (n. 1 februarie 1852*, Haimanale, judetul Prahova, astazi I. L. Caragiale, judetul Dâmbovita, d. 9 iunie 1912, Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic si ziarist român. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român si unul dintre cei mai importanti scriitori români. A fost ales membru al Academiei Române post-mortem. Atras de teatru, Luca s-a cãsãtorit în 1839 cu actriţa şi cântãreaţa Caloropulos, de care s-a despãrţit, fãrã a divorţa vreodatã, întemeindu-şi o familie statornicã cu braşoveanca Ecaterina, fiica negustorului grec Luca Chiriac Caraboas.  
  
Primele studii le-a fãcut între anii 1859 şi 1860 cu pãrintele Marinache, de la Biserica Sf. Gheorghe din Ploieşti, iar pânã în anul 1864 a urmat clasele primare II-V, la şcoala Domneascã din Ploieşti. Pânã în 1867 a urmat trei clase la Gimnaziul „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti, iar în 1868 a terminat clasa a V-a licealã la Bucureşti.Viitorul mare clasic a absolvit Gimnaziul „Sfinţii Petru şi Pavel” din Ploieşti, pe care l-a numit, în Grand Hotel „Victoria Românã”, oraşul sãu natal. Singurul institutor de care autorul Momentelor şi-a adus aminte cu recunoştinţã a fost ardeleanul Bazil Drãgoşescu, acela care în schiţa memorialisticã Dupã 50 de ani l-a primit în clasã pe voievodul Unirii. Adolescentul Iancu a început sã scrie în tainã poezii, dar înainte de debutul literar a fost fascinat de performanţele teatrale ale unchiului sãu, Iorgu Caragiale care era actor şi şef de trupã, fixatã la Bucureşti sau ambulantã. În 1868 a obţinut de la tatãl sãu autorizaţia de a frecventa Conservatorul de Artã Dramaticã, în care fratele acestuia,Costache, preda la clasa de declamaţie şi mimicã. În 1870 a fost nevoit sã abandoneze proiectul actoriei şi s-a mutat cu familia la Bucureşti, luându-şi cu seriozitate în primire obligaţiile unui bun şef de familie. Tot în anul 1870, a fost numit copist la Tribunalul Prahova.  
  
La 12 martie 1885, s-a nãscut Mateiu, fiul natural al Mariei Constantinescu, funcţionarã la Regie, cu Caragiale, care îl declarã la oficiul stãrii civile. L-a cunoscut pe Eminescu când tânãrul poet, debutant la Familia, era sufleur şi copist în trupa lui Iorgu. În 1871, Caragiale a fost numit sufleur şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti, dupã propunerea lui Mihail Pascaly. Din 1873 pânã în 1875, a colaborat la Ghimpele, cu versuri şi prozã, semnând cu iniţialele Car şi Policar (Şarla şi ciobanii, fabulã antidinasticã). S-a nãscut, prin urmare, autorul satiric, însã prin sacrificarea poetului liric, cãruia îi va supravieţui, ocazional, autorul de fabule, epigrame şi parodii.  
  
În 1889, la 7–8 ianuarie s-a cãsãtorit cu Alexandrina Burelly, fiica artistului Gaetano Burelly. Din aceastã cãsãtorie vor rezulta mai întâi douã fete: Ioana (n. 24 octombrie 1889) şi Agatha (n. 10 noiembrie 1890), care se sting de timpuriu din cauza unei tuse convulsive sau a difteriei (la 15 iunie, respectiv 24? martie 1891). La 3 iulie 1893 i se naşte un fiu, Luca Ion. 
  
În 1889, anul morţii poetului Mihai Eminescu, Caragiale a publicat articolul În Nirvana. În 1890 a fost profesor de istorie la clasele I-IV la Liceul Particular Sf. Gheorghe, iar în 1892 şi-a exprimat intenţia de a se expatria la Sibiu sau la Braşov. În 1903, la 24 februarie a avut o încercare de a se muta la Cluj , însã în luna noiembrie şi-a stabilit domiciliul provizoriu la Berlin, iar în 1905, la 14 martie s-a stabilit definitiv la Berlin. 
  
________________ 
  
*Au fost vehiculate şi datele de „în noaptea de 29 spre 30 ianuarie” sau „în zorii zilei de 30 ianuarie” (Ş. Cioculescu), bazate pe amintirile lui Caragiale. Certificatul de botez, descoperit în anii 1970 la Arhivele Statului, menţioneazã: 
  
Act de botez 
  
La întâi ale lunii lui februarie anul o mie opt sute cincizeci şi doi au nãscut Iecaterina cu legiuitul dumisale soţ anume Dl Luca Caragiali ot mahalaua... oraşul... fiu, şi astãzi la şapte ale lunii lui febr anul o mie opt sute cincizeci şi doi s-a botezat în legea pravoslavnicã a Bisericii rãsãritului, de subtiscãlitul preot al Bisericii satului Haimanale dândui-se numele Ioan de naşul sãu Maria sin Caragiali din mahalaua... oraşul...  
  
D: Maria Caragiali naşa 
  
Preot Sterie Grecu 
  
Prof. ION C. HIRU 
  
* 
  
În 1912, în ţară sunt organizate acţiuni de sărbătorire a lui Caragiale, cu prilejul jubileului de 60 de ani, cu participarea celor mai importanţi scriitori ai timpului. Marele dramaturg răspunde la numeroase urări primite din ţară şi străinătate: „Traiască frumoasa şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie”. 
  
Aniversarea maestrului la 60 de ani, în presa vremii 
  
SCRIITORII TINERI ŞI CARAGIALE 
  
- cuvântarea d-lui Em. Gârleanu, la festivalul de la teatrul „Comedia” – 
  
Maestrul Caragiale, împlinind 60 de ani, „Societatea Scriitorilor Români” a vrut sã serbeze aceastã zi (n.n. 30 ianuarie 1912) ca pe un adevãrat eveniment cultural. Trebuie sã arãtãm adânca noastrã pãrere de rãu cã, oprit de boalã, maestrul nu poate fi astãzi în mijlocul nostru. Prezenţa sa ar fi dat acestei aniversãri înflãcãrarea unei adevãrate sãrbãtori naþionale. Totuşi suntem fericiţi cã noi începem şirul acestor sãrbãtoriri, pe care românii le vor reînnoi din zecimi în zecimi de ani, întru cinstirea scriitorului care va trãi întotdeauna.  
  
Ce sã spunem despre Caragiale? Sunt unii oameni pentru care, de la o vreme, laudele sunt nişte adevãrate jicniri. Dupã cum ştim cã la hotarul Moldovei, stãruieşte, uriaş şi neclintit, Ceahlãul, dupã cum ca sã ni-l închipuim acum, nu mai avem nevoie sã ne amintim de înãlţimea lui, de suişurile şi scoborâşurile lui încântãtoare, de prãpãstiile lui ameţitoare, de priveliştile fermecãtoare, pe care ochiul le poate cuprinde din vârful lui, - atât de bine s-a închegat, în mintea noastrã, numele acesta: Ceahlãul, cu noţiunea grandiosului, - tot astfel nu mai avem nevoie sã ne gândim la admirabilele Schiţe şi Momente, la capodoperele teatrului sãu, la minunatele povestiri, ci ne e de ajuns sã pronunţãm acest nume: Caragiale, ca sã ne închipuim muntele uriaş care strãjuieşte hotarul literaturii româneşti. 
  
Nu-mi rãmâne deci, decât sã mulţumesc d-lui director al teatrului Comedia, care ne-a dat prilejul sã sãrbãtorim, aici, aniversarea cununiei de aur a maestrului cu Nemurirea.  
  
Bucureşti, 29 ianuarie 1912. 
  
(Revista „Flacãra”, 4 februarie 1912) 
  
(din colecţia prof. Ion C. Hiru) 
  
MOMENTE ... INEDITE DIN VIAŢA LUI CARAGIALE 
  
- aflate de la Al. Vlahuţã - 
  
Marele poet Al. Vlahuţã, a cãrui prietenie pentru Caragiale se ridicã pânã la înãlţimea unui cult, povestea acum un an, într-un cerc intim, întâmplãri din viaţa genialului sãu prieten.  
  
Am reţinut câteva din preţioasele destãinuiri ale d-lui Vlahuþã. Azi, când în toate sufletele se sãrbãtoreşte a 60-a aniversare a lui Caragiale, fãrã sã vreau, mi-am adus aminte de aceste adevãrate „Momente” din viaţa artistului sãrbãtorit. Ne-am adresat, deci, d-lui Vlahuţã, cu rugãmintea de a îngãdui publicarea acestor reminiscenţe. Marele poet, ca sã respecte voinţa lui Caragiale, ne-a interzis în mod categoric de a face uz de ele. Fiindcã trãim însã într-o ţarã în care chiar legile se calcã, suntem nevoiţi, pentru a rãspunde necesitãţilor de interes ale acestui moment sãrbãtoresc, sã cãlcãm şi noi ... ordonanţa poliţieneascã pe care Caragiale a dat-o de la Berlin, ca un al doilea decret de la Moscova, cu privire la sãrbãtorirea sa. Mãrturisim, deci, infracţiunea şi primim sã fim daţi în judecatã pentru contravenţie. Iar cititorii sã fim judecãtori, ocupaţi fotoliul procurorului,d-le Vlahuţã! şedinţa a început! 
  
* 
  
Mai mult, într-o searã de iarnã – spunea dl. Vlahuţã – Caragiale vine la mine. Sosea din strãinãtate. Afarã ningea. Intrã repede. Se opreşte brusc, şi, cu glasul înduioşat, cu privirile pierdute parcã în depãrtãrile trecutului, începe sã povesteascã, spre surprinderea celor ce eram de faţã pentru a-l întâmpina: 
  
- Parcã vãd ... Seara. Frig. Ninge; viscoleşte. La Ploieşti. Acum cincizeci şi atâţia ani ... O femeie sãracã, într-o odaie fãrã foc, se chinuieşte, nemâncatã, pe o saltea de paie ... Vântul vâjâie afarã, nenorocita femeie se zvârcoleşte înãuntru de dureri grozave ... şi toatã noaptea o duce aşa ... De-abia cãtre ziuã se uşureazã. Naşte un copil fãrã noroc ... Ei bine, copilul acela sunt eu!... 
  
Un nor de duioşie se lasã pe feţele noastre. Caragiale împrãştie însã repede nourul cu o glumã şi veselia se restabileşte, - încheie dl. Vlahuţã mişcãtoarea povestire. 
  
Alta: 
  
Într-o zi, Caragiale hoinãrea cu Vlahuţã. Ajungând în piaţa mare, Caragiale zice: 
  
- Hai sã luãm câte o portocalã. 
  
Era primãvarã. 
  
- Hai! – rãspunde dl. Vlahuţã. 
  
Şi luarãm fiecare câte o portocalã. Vlahuţã o desfãcu tacticos pe-a lui: era coaptã bine şi plinã de zeamã gustoasã. A lui Caragiale era seacã.  
  
Marele scriitor nu zicea nimic. Se uita numai la portocala lui, se uita şi la a lui Vlahuţã, se uita şi la negustor şi dãdea cu amãrãciune din cap.  
  
Negustorul, foarte necãjit de întâmplarea asta şi mai ales mişcat de expresivele gesturi ale lui Caragiale, îi spune: 
  
- Iertaţi, se întâmplã, domnule. Poftiţi, luaţi alta! 
  
Caragiale parcã nici nu-l auzea însã. Îşi plimbã mereu privirile cu aceeaşi semnificativã amãrãciune de la portocala lui la a lui Vlahuţã şi de la a lui Vlahuţã la negustor. Bietul negustor, continuã sã se scuze: 
  
- Eu ce sunt de vinã, domnule! Doar nu sunt în ele, pãcatele mele! Poftiţi, luaţi alta! 
  
Atunci, în sfârşit, Caragiale, izbucni: 
  
- Nu trebuie! Uite, vezi, negustorule, aşa sunt eu: pe ce pui eu mâna, tot se usucã! Aşa a fost norocul meu. Sã iau alta? Nu iau. Pe care-aş pune mâna s-ar usca şi-ai rãmâne fãrã marfã! 
  
Şi-aruncând cu dezgust fructul uscat, cei doi mari prieteni se depãrtarã, fãrã ca negustorul de portocale sã ştie cu cine avusese cinstea sã vorbeascã. 
  
Al. ŞERBAN 
  
(Revista „Flacãra”, 4 februarie 1912) 
  
(din colecţia prof. Ion C. Hiru) 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
none / Ion C. Hiru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 411, Anul II, 15 februarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ion C. Hiru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion C. Hiru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!