CONFLUENŢE LITERARE

ISSN 2359-7593

AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

ARHIVĂ CLASAMENTE

CLASAMENTE
DE PROZĂ

RETROSPECTIVA
DE PROZĂ
A SĂPTĂMÂNII


Acasa > Orizont > Selectii >  



Nomen Artis- Dincolo de tacere
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
Amintiri despre Victor Ion Popa,  
lăsate de actorul Ion Focşa  
 
 
 
Figura cea mai luminoasă din domeniul teatrului, dar şi cea mai nefericită, a fost a marelui regizor Victor Ion Popa. A trăit puţin, doar 51 de ani, dar a lăsat urme adânci în cultură, în domeniul teatrului în special.  
Se pare că Cel-de-Sus a vrut să com-penseze viaţa-i scurtă înzestrându-l cu toate darurile: publicist de clasă, romancier, dramaturg, scenograf, caricaturist, regizor, director de tea-tre, mare animator şi profesor la Conservator. S-a născut la Bârlad, la 29 iulie 1895; este primul băiat al învăţătorului Ion Popa, urmează Niculae, ajuns profesor universitar la Iaşi, şi sora lor Vir-ginica.  
Victor urmează Liceul Naţional, apoi devi-ne student la Drept, tot la Iaşi. În paralel, se înscrie la Conservator, la clasa poetului Mihai Codreanu, regele sonetului. Se simte apropiat de trei colegi, C. Romadan, N. Meicu şi Gică Popovici.  
Într-o vreme a urmat şi cursurile Şcolii de Belle-Arte, care i-au folosit în teatru. La scurt timp după terminarea Conservatorului este trimis pe front, cu gradul de sublocotenent, şi în luptele de la Mărăşeşti şi Oituz este rănit. „Revenit la Iaşi, odată cu terminarea războiului, este chemat printr-o telegramă de C. Costa Foru, ziarist, la Bucureşti, să înfiinţeze o revistă pentru copii şi tineret. Piesa la care lucra mai de mult şi ţinea la ea, Ciuta, îi facilitează debutul ca dramaturg pe prima scenă a ţării. Premiera a avut loc în 1923, avându-i ca interpreţi pe Getta Kernbach, Ana Luca, Ion Sîrbu, Ion Tâlvan şi N. Soreanu. Scrisă într-o frumoasă limbă literară, s-a bucurat de succes la public (a constituit, de altfel, cel mai mare succes al stagiunii); regia i-a aparţinut lui Vasile Enescu. Lui V.I. Popa i s-a decernat Premiul Caragiale al Teatrului Naţional” (Ioan Massoff, vol. 5, Istoria Teatrului românesc, p. 343).  
Dintr-o altă sursă aflăm că piesa a primit în total cinci premii din partea Societăţii Criti-cilor. Tot în acea perioadă, V.I. Popa era angajat la Teatrul Naţional ca ajutor de pictor scenograf, iar un an mai târziu îl găsim angajat la Teatrul Popular al lui N. Iorga. Aici îşi va semna actul de naştere ca regizor. Şi-a ales pentru debut o piesă specială, Micul Eyoff, de Ibsen. După ecourile din presa vremii, spectacolul s-a bucurat de mare succes, a surprins faptul că era un spectacol total, făcut de un regizor-artist. Avea ritm şi stil, pentru că el făcuse şi schiţele pentru decor şi costume. În stagiunile următoare montează Cometa, a lui D. Anghel şi Şt.O. Iosif, şi piesa Maestrul, a lui Mircea Ştefănescu; dintre succesele înregistrate mai fac parte şi alte două montări, Şcoala femeilor, de Moliere, şi Cămila trece prin urechile acului, de F. Langer.  
Aceste montări nu puteau rămâne fără ecou în lumea teatrului. Primul care se grăbeşte să-l invite a fost Teatrul Naţional din Craiova. În stagiunea 1927 va monta aici mai multe spec-tacole, printre care Henric al IV-lea, de Pirandelo, cu excelentul actor Tudor Călin. După eforturile făcute în ultima vreme, îşi permite să plece, pe timpul verii, timp de două luni prin marile capitale ale Europei, pentru a cunoaşte la faţa locului mişcarea teatrală şi pe creatorii de spectacole.  
La Paris, cunoaşte pe Antoine şi Louis Jouvet, cu care are îndelungi discuţii pe marginea spectacolelor văzute; la Londra, îi cunoaşte pe Gaston Baty şi pe Gordon Craig, iar la Viena, pe Max Reinhardt; în Germania se împrieteneşte cu Karl Heinz Martin, pe care îl va invita în România, iar acesta va monta aici câteva spectacole la Teatrul Regina Maria.  
Reîntors cu impresii noi şi bogate, com-parând cu ceea ce se întâmplă pe malurile Dâm-boviţei, trage concluzii din care va rezulta con-cepţia lui despre teatru pentru tot restul vieţii. Este chemat şi numit director al Teatrului Na-ţional din Cernăuţi în anul 1927. Plin de energie, pasionat de teatru, strânge în jurul său un colectiv tânăr şi talentat din toate generaţiile, în frunte cu Ovid Brădescu, Silvia Fulda, Jules Cazaban, Tudor Călin, Ilie Cernea, Getta Kern-bach şi Grigore Vasiliu, cel care va deveni extraordinarul Birlic. Alcătuieşte un repertoriu valoros din piesele Pygmalion, Unchiul Vania, O noapte furtunoasă, Apus de soare, Azilul de noapte şi multe altele. Înfiinţează, pe lângă teatrul cel mare, un teatru pentru copii şi tineret unde pune în scenă Rodia de aur, Capra cu trei iezi, Familia Chiţ-Chiţ, Păpuşa cu piciorul rupt, Pufuşor şi mustăcioara şi altele. Despre această perioadă de la Cernăuţi aflăm lucruri extrem de interesante de la prietenul lui cel mai bun, dramaturgul Mircea Ştefănescu, pe care îl invita mereu acolo şi pe care-l ţinea două-trei luni în atmosfera familiei sale. Astfel, aflăm din volumul său Un dramaturg îşi aminteşte (Editura Emi-nescu, 1980), că Victor Ion Popa locuia împreună cu prima soţie, actriţa Getta Kernbach, şi cu fiul lor Sorin într-o casă în incinta teatrului. Şi nu de puţine ori l-a văzut pe Ion sculându-se în toiul nopţii când era chinuit de gânduri şi de proiecte, punând mâna pe pensulă, retuşând decoruri şi tapete. Se pricepea la toate, mânuia rindeaua ca un tâmplar, dacă nu chiar mai bine, parcă era înnăscut cu toate meseriile. De ce făcea toate astea? Fiindcă teatrul din Cernăuţi avea o sub-venţie mică şi nici aia nu venea la timp, şi pentru că nu putea impune altora sacrificiile pe care şi le impunea lui.  
Am extras din amintirile lui Mircea Şte-fănescuacest fragment foarte grăitor despre pasiune şi sacrificiu. Tot din carte am aflat cum în 1928 marele tragedian Paul Wegener (1874-1948) fiind în turneu în ţara noastră ajunge şi la Cernăuţi, unde stă mai multe zile, timp în care îi vede spectacolul Azilul de noapte. La final, entu-ziasmat, îl îmbrăţişează în faţa interpreţilor spu-nând: „Dumnealui e pe linia marilor regizori eu-ropeni. Dacă ar da un singur spectacol la Ber-lin, tânărul acesta ar ajunge celebru în trei ceasuri”. Marele actor nu ştia însă cu ce preţ erau făcute aceste spectacole de prestigiu. Directorul Popa era la capătul puterilor din cauza lichelismului politic, aflăm aceasta dintr-o scri-soare pe care i-o trimite lui M. Ştefănescu:  
„Situaţia mea aici e aşa încât n-o mai pot îndura, îmi distruge orice chef de lucru, mă para-lizează pur şi simplu şi sunt fericit că a survenit căderea guvernului care îmi va reda libertatea”.  
În această conjunctură a intervenit mira-colul. Marea actriţă Maria Ventura, compatrioata noastră care juca la Comedia Franceză de la Paris, dorea să-şi facă un teatru la Bucureşti. Iată cum descrie acest eveniment Ion Anestin în volumul Schiţă pentru istoria teatrului românesc (Editura Vremea, 1938):  
„Voiam demult să fac un teatru în Bucureşti. L-am cunoscut pe Buzescu. Apoi cu prilejul unui turneu la Cernăuţi l-am cunoscut pe Victor Ion Popa. Cei doi pilaştri care să susţină bolta”.  
Plecând din Cernăuţi, şi-a luat cu el şi câţiva actori formaţi acolo, pe Silvia Fulda, Jules Cazaban, Tudor Călin, N. Sireteanu, Getta Kernach şi Cezar Rovinţescu. Stagiunea la Teatrul Maria Ventura s-a deschis la 14 septembrie 1929 cu piesa Lupii de aramă, de Adrian Maniu, într-o admirabilă viziune plastică şi regizorală a lui V. Ion Popa, spune acelaşi Anestin. Urmează alte spectacole de succes ca Pui de vultur, Şoarece de biserică, Medaliile bătrânei, Molima, Comedia zorilor şi altele. Încep lucrăturile; directorul administrativ R. Buzescu nu-i vedea cu ochi buni pe cei aduşi de la Cernăuţi. Ion Iancovescu, pe de altă parte, era nemulţumit că V.I.P. monta toate spectacolele şi se manifesta (cum afirmă Ioan Massoff), Iancovescu nu vedea în V.I. Popa decât un fel de fatalitate abătută asupra mişcării noastre teatrale şi îl enerva vâlva stârnită la Bucureşti de activitatea în „stil european” a lui Popa la Cernăuţi. Celor doi, Buzescu şi Ianco-vescu, li se alătură şi Scarlat Froda, încercând o mică cabală împotriva lui Popa şi cerând ca teatrul să joace piese comerciale. Rând pe rând, Teatrul Ventura abdică de la promisiunile făcute. „Acest teatru din pasajul Comedia (azi Odeon) a năzuit să ţină prezent în ţara ei de obârşie un suflet generos, închinat unei misiuni. A fost un teatru întocmit pe nobleţe de spirit, cu vederi largi şi învederată pornire să dea artei şi actorilor cel puţin o treaptă mai sus decât se cunoştea la noi în acea vreme.” Cu aceste cuvinte îşi încheia Victor Ion Popa unul dintre capitolele cele mai agitate din scurta lui viaţă.  
Fragment din articolul pe care îl veţi găsi integral în nr. 11 al revistei Nomen Artis - Dincolo de tăcere, împreună cu alte noutăţi şi autori preferaţi.  
Viorela Codreanu Tiron  
şi colectivul de redacţie  
 
Referinţă Bibliografică:
Nomen Artis- Dincolo de tacere / Viorela Codreanu Tiron : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 549, Anul II, 02 iulie 2012.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Viorela Codreanu Tiron : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorela Codreanu Tiron
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia prin postare directă a lucrărilor multor autori talentaţi din toate părţile lumii.

Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către administrația publicației. Răspunderea juridică asupra conținutului articolelor, inclusiv copyright-ul, aparține exclusiv autorului.

Sistemul de publicare fiind automat, administrația publicației nu este implicată în promovarea vreunui autor sau a scrierilor acestuia și nici în asumarea răspunderii editoriale sau de conținut. Dacă apar probleme de natură rasială, etnică sau copyright, vă rugăm să ni le semnalaţi pentru remediere prin ștergere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată.

Articolele care vor fi contestate justificat prin e-mail vor fi retrase de pe site, mergându-se până la eliminarea completă a autorului care a încălcat principiile de copyright sau de non-discriminare.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.



 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX ARTICOLE DE AUTOR

 
CLASAMENTE
DE POEZIE

RETROSPECTIVA
DE POEZIE
A SĂPTĂMÂNII
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!