Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Amintiri > Mobil |   


Autor: Radu Părpăuţă         Publicat în: Ediţia nr. 374 din 09 ianuarie 2012        Toate Articolele Autorului

Nişte amintiri
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
. Nişte amintiri 
  
Mătuşa Chibeta (Elisabeta) dixit : „Şi-ntr-o bună zi, era chiar de Ovidenie, cade la pat: zace şi zace... C-aşa-i omul: astăzi joci, mîne zaci. Că, ştii vorba: Şi fierul rugineşte, cît lumea nu trăieşte. Şi treci zi, treci noapte, apropie-te moarte. Parcă omul ştie cînd moare? Nu ştie  
  
. Nu ştii unde ţi se crapă pămîntul... Că moartea nu are moarte cît îi pămîntul. Vezi cît de nalt îi copacul, da' tot îi cad frunzele la pămînt. 
  
Şi gogeşte ea, şi gogeşte. Dormea, dormeaaa... parcă somnul de pe urmă dormea, un somn rupt din moarte. Că, se ştie, somnu-i oglinda morţii, gemănare cu moartea. Şi azi rău, adăuza şi mai rău, că mi-am zis: Ehei, Mărioaro, ţi-o bătut ceasul. Nu te mai vindeci tu decît cu zamă de clopot. De aici înainte lopatinul şi gropatinul ţi-s doctoriile. Nu mai vezi tu iarba verde la primăvară. Acuşi ieşi cu tălpile înainte şi o să faci larg în casă. Popa o să-ţi cînte aleluia, neamurile o să dea colac şi lumînare şi...gata. 
  
Firul rupt nu se mai toarce cîtu-i lumea! C-aşa-i făcută lumea asta. Astăzi mîncăm şi bem, şi mîne nu mai sîntem. Cîndu-i să te ia dracu', te ia şi din pragu' bisericii. 
  
...Acu' şi pentru mine tot una-i. Am ajuns o rogojină veche pe care nici cînii n-ar roade-o. Ce să mai trăiesc?! Sapa şi lopata ş-o mînă de ţărnă-n ochi. De-acuma copiii şi nepoţii să-mi trăiască şi să se bucure de lume, că eu mi-am trăit traiul, mi-am mîncat mălaiul”. 
  
* 
  
Căutînd prin podul casei, dau peste o lămpiţă: veche-veche şi hîrbuită, cu burlui subţiratic. O lăsase mama acolo cu hăt ani în urmă. La vîrsta ei, mama nu e adepta societăţii de consum. Ea are concepţia tradiţională a ţăranului, care nu aruncă nimic, el repară, cîrpeşte, adună prin poduri, prin magazii: lasă acolo, o fi bun odată la ceva. Noi, consumatoriştii, aruncăm, distrugem, iar pe termen lung ne tăiem craca de sub picioare ca ţiganul (na! iar nu-s corect politic). 
  
Tot sucind-o în mînă mi-am adus aminte ca într-o străfulgerare: ştiam lămpiţa asta! Cînd eram mici, eu şi sora mea, ne-o lăsa mama aprinsă noaptea, ca să nu ne speriem de întuneric, în caz că ne trezeam din somn. 
  
Poate că soră-mea era sperioasă sau poate că mama făcea exces de grijă faţă de noi. Eu însă ştiu bine că nu mă speriam deloc, cînd mă trezeam noaptea. Mă uitam în sus. La luminiţa micii lămpi abia zăream ba umbra lăbărţată a unei mobile, ba un fel de piele de oaie atîrnînd într-un cuier, ba lustra ca un hultan cenuşiu prăpăstuit către fereastra difuză. Şi mai ales pereţii erau minunaţi. Nu li se vedeau muchiile, colţurile, aşa că nu mai eram într-o cameră pătrăţoasă, ci mă aflam într-un fel de oval de aer albăstriu, ca într-o capsulă cosmică. Parcă pluteam pe nişte ape liniştite şi apoi, tot uitîndu-mă, mi se învîrtejeau toate; eram şi eu printre acele valuri uşoare... Da, eram suprem de liniştit, cum trebuie să fi fost în lichidul amniotic. Şi adormeam la loc. 
  
Astăzi, cînd nu pot dormi noaptea (şi se întîmplă al dracului de des), geaba mă uit prin camera obscură. Nu mai am modesta lămpiţă cu gaz lampant; am o veioză electrică, elegantă, cu picior înalt, arcuit, dar n-o aprind cînd nu pot dormi. În întuneric nu mai văd nici hultanul cenuşiu, nu mă mai cuprinde nici sentimentul acela inefabil al odăii ovale. Îmi vin tot felul de scrieri nescrise prin cap şi mă chinuie gîndul că, uite, mîine am să fiu fleaşcă şi nu am să pot lucra de nesomn. 
  
Poate că ar fi trebuit să ne naştem bătrîni şi să murim tineri, adică fericiţi. 
  
* 
  
Se adunau la noi în casă mai mulţi bărbaţi şi discutau despre trecere. La lumina săracă a lămpii vorbeau îndelung, sucit, întortocheat: că să ne trecem, că să nu ne trecem. Eu nu înţelegeam cum vine chestia asta: trece vara, trece căruţa pe drum, dar cum să se treacă ei? Dar ascultam o vreme glasurile lor înăbuşite, gîfîite, scrîşnite, răbufnite uneori (Eu nu mă trec!). După aceea evadam în ţinutul Mării Îngheţate, unde se afla zăpada purpurie, zburam cu Vulturul Gorgo, mă întreceam cu fata cea isteaţă, cu Aladin şi lampa lui – lecturile mele de atunci din „Traista cu poveşti”. 
  
Apoi într-o seară tot aşa, am ascultat o vreme discuţiile lor interminabile. După aceea m-am apropiat de uşă şi mi-am pus nasul pe sticla rece. Deodată am zărit afară luna: jos-jos, aproape de pămînt, cu raze multe, strălucitoare! „Mamă, mamă – m-am întors cu ochii în lacrimi de bucurie – uite ce jos e luna, aproape de casa lui moş Ambrozie. Dar mama a priceput. Sare de pe pat şi zice: „A venit lumina” şi răsuceşte şalterul, inun dînd odaia de lumină. Era prima oară cînd vedeam lumina electrică. M-am uitat spre bărbaţi: toţi aveau ochii trişti şi speriaţi, dar nu erau aşa de la lumina electrică, ci din cauza negurii din sufletul lor că se vor trece la colhoz. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Nişte amintiri / Radu Părpăuţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 374, Anul II, 09 ianuarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Radu Părpăuţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Radu Părpăuţă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!