Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Stihuri > Anotimp > Mobil |   



Nicolae NICOARĂ HORIA - POEME DE VARĂ 2012

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
ÎMPRUMUT  
 
Am crezut în dragoste mereu,  
Înspre ea şi-acum cărarea suie,  
Sunt obosit şi trist ca o statuie  
Şi-i tot mai şubred piedestalul meu.  
 
Poştaşul îmi aduce iar facturi,  
Stau pretutindeni vameşii la pândă,  
Toată viaţa le-am plătit dobândă,  
Aş vrea să fiu haiduc peste păduri.  
 
Prin gândurile mele supărate  
În fapt de seară trece domnul Kant,  
Nici mie nu mai vreau să-mi fiu girant,  
Mi-e sufletul rănit de-atâtea rate.  
 
Dar până-n ceasul când o să mă mut  
Îmi voi duce pe sub vremi povara,  
Cât de fierbinte şi înaltă-i vara!  
Aş vrea s-o dau şi eu cu împrumut...  
 
POEM DIN PRIDVORUL DUMINICII  
 
În mine Dumnezeu e-atât de viu,  
Pe cruce răstignirea nu mai doare,  
„Rob al dreptăţii”, eu aşa mă ştiu,  
Ce liber sunt! ce-i libertatea oare?  
 
Mi-am învăţat şi gândul să m-asculte,  
El nu mai umblă beznic pe pământ,  
Ispitele, oricât ar fi de multe,  
Nu mă pot scoate-afară din cuvânt.  
 
De-i noapte-acum, eu ştiu că o să vină  
O dimineaţă nouă printre flori,  
Cu frumuseţea ta ca o lumină  
Din cer să-mi scriu tăcerile în zori.  
 
Sufletul meu de roua ta e plin,  
Ascultă-l, fericitul, cum recită  
Acest poem să te trezească lin,  
Să-ţi fie toată ziua fericită...  
 
DĂ-MI UMBRA TA  
 
Dă-mi umbra ta  
să mă ascund  
în ea,  
până e încă ziuă  
pe pământ,  
mi-e nu-ştiu-cum  
acum  
şi-aşa aş vrea  
să nu mai ştie nimenea  
că sunt!  
 
Dă-mi umbra ta  
să-mi fie  
de  
mormânt,  
când noaptea peste lume  
va cădea...  
 
POEZIA MEA DE UNDE VINE  
 
Poezia mea de unde vine  
Zadarnic mă întrebi, nu pot răspunde  
Şi dacă în acasa ei ţi-e bine  
Ce rost mai are să îţi spun de unde?  
 
Răspunsul pentru mai târziu se-amână,  
E prea devreme-acum în cerul meu!  
Ea vine precum vine la fântână  
Tot mai frumos acelaşi curcubeu  
 
Să bea din apa ei vindecătoare,  
Dar setea şi mai tare îl încinge,  
Asemenea nu-i poezia oare,  
Făptura lor cine o poate-atinge?  
 
Cuvintele şi ele sunt divine,  
Lăsate pe pământ din Tată-n Fiu,  
Poezia mea de unde vine?  
Zadarnic mă întrebi, nu pot să ştiu...  
 
PETRU ŞI PAVEL  
 
Petru şi Pavel, azi în calendare  
Cu sângele apostolilor scrişi,  
Am aprins şi eu o lumânare  
Întru jertfa celor doi ucişi...  
 
Ce vină, încă au? luaţi aminte,  
Erau atât de simpli şi de goi!  
Lipsiţi de aer şi de îmbrăcăminte  
Mai trec şi azi, proscrişii, printre noi.  
 
Petru şi Pavel, grâu jertfit în pâine,  
Două lacrimi din acelaşi plâns,  
Credinţa lor din veac în veci rămâne:  
Iubiţi-vă în toate îndeajuns...  
 
CATREN: ORB DACĂ SUNT  
 
Orb dacă sunt din dragoste şi mut  
Vederea mi-a rămas de-a pururi trează,  
Inima, ştiu, nu se dă cu-mprumut,  
Nici sufletul nu se amanetează...  
 
STĂ MAMA LA GEAM  
 
Stă mama la geam şi se uită prelung,  
Cu privirea până dincolo de departe,  
Zările, toate, nu-i mai ajung,  
Cât aer de ele o mai desparte?  
 
Stă mama la geam, cu un fel de batistă  
Ştergându-şi o lacrimă, secată demult,  
Mă uit cu durere la faţa ei tristă,  
Respiră-te, mamă, eu te ascult!  
 
Ce vezi acolo? să nu-ţi fie teamă,  
Sunt lângă tine aici şi mereu,  
Stă mama la geam, ca orişice mamă,  
Poate stă de vorbă cu Dumnezeu...  
 
NU SCRIU DEGEABA  
 
Nu scriu degeaba, ştiu că mă citeşti,  
În versul meu te odihneşti oftând  
Şi iarăşi vin să-ţi spun ce dragă-mi eşti!  
Făptura ta îmi stăruie în gând.  
 
Oftatul tău doar linişte împarte,  
Nu-i din durerea cea fără de leac,  
El vine de demult şi din departe,  
Cum vine el, mă luminez şi tac.  
 
Cuvintele ce par atât de goale  
Se umplu de surâsul tău flămând,  
Ca râul meu de valurile sale  
Cu-acelaşi dor de mare murmurând.  
 
Nu scriu degeaba, simt că mă citeşti  
Şi-abia aştepţi poemul meu să vină,  
Se face dimineaţă-n tot ce eşti,  
Cu tine începe ziua mea deplină...  
 
EU SUNT POET  
 
Eu sunt poet, nu cer să-mi dai crezare,  
Legat cu toată viaţa de cuvânt  
Cum e legat departele de zare,  
Ploaia de nor şi aerul de vânt.  
 
Eu sunt poet şi nu o spun cu fală  
În văzul şi-n auzul tuturor,  
Nevindecat voi fi de-această boală  
Şi dincolo de ea când o să mor  
 
Ca lacrima unui copil bătrân  
Din umbra celui răstignit pe roată,  
Eu sunt poet şi-aşa o să rămân  
În sărbătoarea care mi-a fost dată...  
 
SIMPLU ŞI PUR  
 
Simplu şi pur.  
Pur  
şi  
simplu!  
Din tinereţele mele am crezut  
în simplitate  
şi în puritatea ei.  
Aşa m-au născut părinţii,  
nişte oameni simpli,  
într-un sat simplu...  
Copilăria, toată,  
mi-a fost simplă şi ea.  
Viaţa, la fel.  
Şi pe tine te-am iubit  
atât de simplu.  
Simplu şi pur îţi şoptesc  
şi acum:  
te iubesc!  
Ce simple cuvinte!  
Aşa le-a lăsat Dumnezeu pe toate,  
necomplicate...  
Îmi aduc aminte temerile mamei  
de demult,  
pe când umblam  
copchil desculţ la şcoală:  
vreau să fiu un om simplu,  
simplu şi pur.  
Ce minunată meserie!  
 
Nicolae NICOARĂ-HORIA  
10 iulie 2012  
Arad, România  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Nicolae NICOARĂ HORIA - POEME DE VARĂ 2012 / Nicolae Nicoară Horia : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 560, Anul II, 13 iulie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Nicolae Nicoară Horia : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Nicolae Nicoară Horia
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!