Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Vocatii > Mobil |   


Autor: George Baciu         Publicat în: Ediţia nr. 138 din 18 mai 2011        Toate Articolele Autorului

NICOLAE LEONARD
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
NICOLAE LEONARD 
  
Supranumit „Prinţul operetei", Nicolae Leonard sau Nae Leonard, fiul mecanicului de locomotivă gălăţean Constantin Nae şi al vienezei Carolina Schäffer, soţia maistrului său, s-a născut la 13 decembrie 1886, la Bădălani, Galaţi.  
  
Tatăl, fiu de brutar – pîine caldă la răscruce de drumuri, lîngă Galaţi, la Barboşi – se arată la început contrariat de numele ales, pentru prima oară auzit de el. Vasăzică: Leonard Nae. Surîde. Îşi răsuceşte mustaţa... Şi fie din mare dragoste pentru femeia care i-l făcuse, fie întrevăzînd un semn pentru urmaş, acceptă ca acesta să fie botezat cu pecetea numelui care habar n-are cum de se pripăşise în familia sa... Se încinge o straşnică petrecere, cu lăutari. Botezul se întinde trei zile şi trei nopţi, cu Bădălanul nins, dezlănţuit peste căsuţa fericirii. Şi în timp ce Constantin Nae nu pridideşte să închine cu belşugul urărilor, subliniate de arcuşurile scripcarilor, un Moş-Crăciun al închipuirii materne răstoarnă sacul cu toate darurile pe somnul surîzător al îngerului, care nu-şi visează destinul... La scurt timp, mama moare (n.n., martie 1887). Mecanicul de locomotivă uită repede graţiile Dunării albastre... Se recăsătoreşte (n.n., cu Elena din Buzău şi se mută în casa ei din "uliţa de peste linie"). Leonard are o altă mamă, care nu e a lui... Se poartă sever cu el. Nu-i ia în seamă firea lipicioasă, comunicativă, prietenoasă. E indiferentă pînă si la frumuseţea ce sare în ochi şi de care vorbeşte toată mahalaua. Probabil îşi zice: nu e din pîntecele meu, copilul vienezei... Tatăl, care îl iubeşte cu adevărat, e mai mult dus, pufăind impetuos fumul locomotivei... Ţîncul îi aşteaptă nerăbdător abaterile pe-acasă, căci ştie că o să fie îmbrăţişat, luat pe genunchi, mîngîierile calde răvăşindu-i buclele, făcîndu-l să uite în acele clipe trista nedreaptă copilărie care-i creşte anii. Într-o bună zi însă, datorită serviciului, Constantin Nae se mută cu familia la Buzău. Angajat să deservească linia ferată particulară Buzău-Nehoiaş (Gaby Michăilescu, Leonard, soldatul de ciocolată, Ed. Muzicală, Bucureşti, 1984). 
  
În decembrie 1893 premiantul de şcoală primară Nae Leonard, cu cununiţă pe cap, este pus să cânte şi să recite la serbarea şcolară cântecelul Şoldan Viteazul, al lui Vasile Alecsandri. Serbarea a avut loc la Teatrul Moldavia unde micuţul „artist"păşea ţanţoş pe scenă, în costum de dorobanţ, purtând puşca pe umăr şi având pe cap o căciulă fumurie cu pană de cocoş într-o parte. După alte strofe şi crâmpeie de proză, Leonard îşi încheia monologul făcând câteva mişcări copilăreşti, după cum cerea rolul. Apoi, cu un salut hotărât de adevărat ostaş, micul dorobanţ îşi bomba pieptul, îşi punea puşca pe umăr şi, făcând o întoarcere reuşită, pornea spre fundul scenei, în aplauzele entuziaste ale întregului public spectator, format din profesori, părinţi, elevi şi rudele acestora. Prima apariţie pe scena de la Moldavia din Buzău a fost primul succes pe care Leonard l-a obţinut, de copil, în teatru. 
  
Termină clasele primare în 1897 şi intră la liceul „Al. Hâjdeu"(denumit mai târziu „B.P.Haşdeu”). Aici învăţă foarte uşor limba franceză, memora la perfecţie textele şi muzica de operă şi operetă. Avea pasiune şi pentru vioară, începând să ia lecţii cu profesorul buzoian N. Athanasiu. 
  
În 1900 se stinge din viaţă, în urma unei boli de piept, Elena, cea de-a doua mamă a lui Nae Leonard. Împreună cu tatăl său ajunge în Bucureşti, locuind în casa bunicii lui Leonard situată lângă fabrica de bere „Luther". 
  
Constantin Nae îşi dă băiatul la un pension, renumitul Institut Otescu, din Calea Dorobanţi. Gălăţeanul-buzoian descinde aici într-un mediu propice artelor. E luat repede de iureş, aproape ca într-o întrecere. I se dă cu dragă inimă! Chiar îi place, începe să se pasioneze. Remarcă cum Anton (Tony) Bulandra, băiatul farmacistului de la Tîrgovişte, mai mare ca el cu cîţiva ani, îşi tot „repară"dicţiunea – e cepeleag – cu metoda meşterului său de la Conservator, Nottara. E atent la „vocalizele"lui Demetrescu de Sylva, care ia lecţii de canto cu profesorul de la liceul Matei Basarab, Tache Popescu. Cînd Nonna Otescu, băiatul directorului pensionului, arpegiază pe clapele clavirului, în încercări componistice, e numai urechi. Tinerii se produc între ei, poartă discuţii, emit păreri. E o atmosferă de caldă frăţietate, în care talentul extra-şcolar al fiecăruia face ce poate... Curînd îşi dă în petec şi Leonard. Şi încă bine! Cîntă, spune versuri, trage pe diblă, face comicării, multiplicîndu-se în diverse şi pitoreşti personaje. De unde i-a venit? Cine l-a învăţat? Le-o fi smuls văzduhului... N-a învăţat de la nimeni! A venit...Un drept al lui, de descălecător pe latifundiile năzuinţelor de artă. 
  
Ca să-şi marcheze artisticăraia, bate în ţinte pe capacul pupitrului fotografia „marelui"care plecase de la noi cu textul lui Hamlet zăvorit în sicriu, Grigore Manolescu. 
  
A crescut. S-a înălţat. Pe unde trece, fascinează. Primeşte belşug de răvaşe de la îndrăgostite. Scrisul tremurat al unei atari nefericite îl încredinţează că dacă nu-i dă o întîlnire, îşi pune laţul de gît... Leonard are 13 ani (Gaby Michăilescu, Leonard, soldatul de ciocolată, Ed. Muzicală, Bucureşti, 1984). 
  
La 16 ani reuşeşte să intre în trupa lui Nicu Poenaru, cu doi lei pe zi. Era în 1903, la Focşani şi angajat tenor în cor leagă prietenie cu un alt corist brăilean, George Niculescu, bas. Amiciţia lor a venit de la faptul că amândoi fiind săraci nu-şi puteau permite luxul de a trage la hotel, aşa cum făceau alţii din trupă, şi şi-au închiriat o cămăruţă amărîtă la Moritz-dulgherul. Încep în cor – opereta Pericola. Tricoul de scenă al lui Leonard e numai găuri şi ca să nu se cunoască, găseşte soluţia: cu grimonul de machiaj îşi colorează pielea, în nuanţă... Neavînd pantofi de scenă şi neexistînd nici în garderoba companiei, pur şi simplu îşi întoarce ghetele pe dos... La scurt timp i se dă un rol de bătrîn. Îl compune cu un haz atît de suculent, cu atîta dăruire, că succesul serii e al lui (Gaby Michăilescu, Leonard, soldatul de ciocolată, Ed. Muzicală, Bucureşti, 1984). 
  
La 1 ianuarie 1904 trupa Poenaru era la Iaşi. ...Cortina se ridică la Sidoli cu De-aş fi rege. Renumitul Băjenaru în rolul Zephoris. Nume cotate ilustrează şi restul principalelor partituri: Margareta Dumitrescu, viitoarea Margareta Dan, Pepy Mohr, Leontina Ioanid, Alexandru Bărcănescu, Iosif Klein. Între începători, buni la de toate: Demion, Gheorghiu-Klampas, Caretaş-Vermont, Cristescu Piele-lungă, George Niculescu, Leonard (Gaby Michăilescu, Leonard, soldatul de ciocolată, Ed. Muzicală, Bucureşti, 1984). 
  
Primele spectacole sunt un dezastru. Sala era goală. Şi următoarele. După o iarnă cumplită,în primăvară se întorc trişti la Focşani. Din nou eşec. Trupa se destramă. Leonard rămâne cu Poenaru. Din prima seară: lovitură! Le revine cîte 1 leu şi 50 de bani fiecăruia... Şi tot aşa, seară de seară, întreaga lună cît joacă la şantan. Zile calme, asigurate, în care Leonard are răgazul să împrumute de la Poenaru noianul sfaturilor meseriei de artist (...)Suflă vînt de nebunie cu el şi şcolăriţele, din cursul superior, încep să-l urmărească, de frumos ce e! Una din ele, Roro, îşi imploră părinţii, s-o ia la şantan... Ajunge să-l cunoască. Fata e de vis; petală de floare, sărutată de zefir, în zi însorită. Se încinge între tinereţele lor superbe o iubire pătimaşă, în care sărutările fac mai mult decît vorbele... înlănţuirile le lunecă prin primăvara despletită oprind admiraţia trecătorilor de-a lungul străzilor. (Gaby Michăilescu, Leonard, soldatul de ciocolată, Ed. Muzicală, Bucureşti, 1984). 
  
În 1904 Al .P.Marinescu îl distribuie în rolul unui bătrân, în Fetiţă dulce . Cîntăreţ şi actor în plin, dovedeşte supremă maturitate. Leonard nu mai are ce să aştepte; doar triumful! E mare de la început. Succes după succes. 
  
Din cauza programului extrem de solicitant şi din cauza unei pneumonii, în 1910, tenorul Nicolae Leonard e la un pas de moarte. La un moment dat se răspândeşte chiar vestea că „prinţul operetei“ – adulat de toate categoriile de public, nu doar de femei – a murit. Ţara e cuprinsă de jale, dar, la puţină vreme, se află că informaţia fusese eronată. Iar bietul Leonard e asediat, la propriu, de scrisorile fanilor. Cele mai multe pline de recunoştinţă, de mulţumiri Domnului. Altele, însă, cu un conţinut absolut hilar. Iată-l pe unul nemulţumit cu-adevărat că Leonard n-a murit. Nu de alta, dar falsa moarte îi stricase toate planurile de căpătuială. A se vedea scrisoarea: „D-lui Leonard care a înviat din morţi. Domnule Leonard, Cine dracu te-a pus să mori sau mai bine zis pentru ce te-ai ţinut de haloimăsuri şi-ai înviat?...M-ai nenurucit şi pă mine şi pă toată familia mea!... Auzind că ai murit am vrut să-ţi fac puţină reclamă şi am investit tot capitalul meu în fotografii cu tine pe catafalc!... Escrocul de fotograf mi-a luat şi el o mulţime de bani, ca să suprapună pe un clişeu, cu un mort pe catafalc, capul tău, ca să creadă lumea că eşti tu!... De ce-ai înviat prezevenghiule?...Ca să mă nenuruceşti pe mine?... Eu, care am vrut să-ţi fac un bine şi te-am cocoţat pe catafalcul cel mai frumos şi mai plin de flori, pe care-l avea fotograful în atelierul lui?... Ce mă fac eu acuma cu 20.000 de fotografii?... Nevastă-mea vrea să divurţeze şi eu nu mai am para chioară!... Dacă vrei să mă scapi de mizerie, ori achită-mi costul fotografiilor, ori te rog să fii atât de jentil şi să mori. Crezi că eu nu ştiu că toată afacerea cu moartea e o escrocherie ca să-ţi faci reclamă, dar pe mine să mă despăgubeşti că te dau în judecată. Moriţ Goldenberg. Iaşi “ (Pinguin, „Leonard. Viaţa, cariera şi aventurile sentimentale ale Prinţului operetei.  
  
În 1916 este distribuit într-un rol în opera „Werther”, cu care va avea un nou succes. Soţia sa pleacă în Moldova, odată cu începerea primului război mondial, tenorul rămânând la Bucureşti, unde o va cunoaşte pe cea care avea să-i devină a treia soţie, Dora Stauermann. 
  
Pe 19 ianuarie 1920 se creează Sindicatul artiştilor dramatici şi lirici. Sala „Teatrului Liric” este luată din ordinul Primăriei, iar compania condusă de Maximilian şi Leonard se stabileşte, în cele din urmă la Timişoara, unde va cunoaşte câteva succese, dar din nefericire sala va fi mistuită de flăcări. Trupa va înteprinde turnee la Arad şi Oradea (Este vorba despre Compania lirică Grigoriu. Prima stagiune a companiei lirice pusă pe picioare de Constantin Grigoriu se încheie în septembrie 1904. Timp de un an, trupa pe care o alcătuise Grigoriu iese din peisajul cultural al Capitalei. În vara lui 1905, compania Grigoriu se reface, dar vin şi oameni noi, printre care şi tânărul tenor Nicolae Leonard. Trupa are un succes imens cu „Moştenitorii veseli“ de Winterberg. Pentru o bună bucată de vreme, Grădina Otetelişanu rămâne sediul de vară al Companiei Grigoriu. Şi, prin tenacitatea şi profesionalismul de care dă dovadă, ansamblul reuşeşte să impună opereta, timp de câţiva ani, ca pe cel mai iubit gen de spectacol din Bucureşti. După aproape un deceniu de la fondarea companiei, Grigoriu se îmbolnăveşte şi cedează conducerea lui Maximilian şi Leonard. La puţin timp, în 1913, moare. Trupa nu se destramă însă şi continuă să joace pe scena de la Otetelişanu în timpul verii, iarna făcând turnee sau jucând la Teatrul Liric). 
  
În 1922, trupa se mută din nou la Bucureşti, dar din cauza declinului operetei, nu va înregistra succese răsunătoare, iar Maximlian se retrage cu totul din trupă, intrând în cea a soţilor Bulandra.  
  
Leonard se îmbolnăveşte în 1924, an în care va primi două propuneri de angajament din Franţa şi pleacă la Paris, unde este angajat în urma unei audiţii, În 1925 are loc debutul la Lyon, în „Baiadera”, reprezentând un mare succes. Se reîntoarce în ţară, dar nu reuşeşte să relanseze opereta pe meleagurile bucureştene, fiind rechemat în Franţa, unde va începe turneul în oraşul Marsilia. Bolnav, cu frisoane şi temperatură, Leonard va juca de parcă nu a avut nimic, având un succes fulminant. Urmează o serie de 40 de spectacole de mare succes susţinute la Marsilia, cu săli arhipline. Cântă la Paris (1926), la „Mogador”. Revine la Bucureşti, unde pune în scenă opereta „Contesa Maritza”, dar nu va avea decât 10 spectacole cu succese îndoielnice. Starea sănătăţii sale se înrăutăţeşte. 
  
În 1928 joacă la „Alhambra” în opereta „Fritz”. Dă 50 de spectacole la rând, iar datorită sănătăţii sale, face tot mai greu faţă, are accese de tuse chiar pe scenă, iar la ultimul spectacol se prăbuşeşte pe scenă, iar spectacolul se suspendă. Este internat într-un sanatoriu şi nu după multă vreme este transportat la Câmpulung-Muşcel, unde locuia acum tatăl său. Pe 24 decembrie 1928 se stinge din viaţă, în casa tatălui său, pe când asculta la gramofon, placa pe care era imprimată o arie din „Contesa Maritza”, interpretată de el. 
  
La 15 mai 1956, s-a înfiiinţat la Galaţi Teatrul Muzical Nicolae Leonard , care azi ocupa un loc aparte în peisajul cultural al ţării, prin faptul ca este singura instituţie profesionistă din ţară ce abordează toate genurile spectacolului muzical, de la operă, operetă, concert simfonic până la revistă, comedie muzicală, spectacole pentru copii. 
  
__________________ 
  
Bibliografie: 
  
1. Th. Bălan, Leonard, Ed. Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.S.R, Bucureşti 1965 
  
2. Stelian Ionescu-Angel, Astă seară cântă Leonard, Ed. Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.S.R, Bucureşti 1970 
  
3. Gaby Michăilescu, Leonard, soldatul de ciocolată, Ed. Muzicală a Uniunii Compozitorilor din RSR, Bucureşti 1984 
  
George BACIU 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
NICOLAE LEONARD / George Baciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 138, Anul I, 18 mai 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Baciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Baciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!