Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   


Autor: Nicolae Dabija         Publicat în: Ediţia nr. 1228 din 12 mai 2014        Toate Articolele Autorului

Nicolae DABIJA - GALERIA SPURCAŢILOR: FLORIN CÂRLAN – SECURISTUL LUI CEAUŞESCU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
1. „Lichele din toate ţările, uniţi-vă!”  
 
De multe ori am impresia că Basarabia e ţara cu cele mai multe lichele pe m2 de pe glob. Şi parcă tot nu le-ar avea destule: mai împrumută şi de pe aiurea. Victor Eftimiu zicea: „M-am săturat de lichele. Daţi-mi o canalie.” Iată că pe lângă lichelele noastre naţionale, în peisajul basarabean vine, în sfârşit, şi o canalie. Numele ei este Florin Cârlan.  
 
Aceasta apare, de regulă, de nicăieri, ca Michiduţă cel din basme dintr-un pârţ, de câţiva ani aterizează la Chişinău, de preferinţă în luna august, ca să semene zâzanie între basarabenii şi aşa destul de dispersaţi. Într-o vreme venea la redacţia săptămânalului „Literatura şi Arta”, unde stătea zile întregi, apoi, într-un alt an, împreună cu Grigore Vieru, i-am botezat fata la Biserica Sf. Teodora de la Sihla ... Se prefăcea că-l interesează „unirea” Basarabiei cu România. Dar pe parcurs m-am convins că acest lucru este ultimul ce-l preocupa.  
 
Pentru prima dată m-am speriat de el când am văzut, acum doi ani, cu câtă patimă poate urî acest „cârlănaş”: pe marele patriot basarabean Tudor Spătaru, născut la Cubolta, raionul Sângerei, profesor la universitatea din Columbia, unul dintre cei mai mari chimişti ai lumii, căruia-i zicea mereu „frate”, l-a ameninţat ţigăneşte cu moartea: „Am să-ţi tai gâtul”, iar pe mine m-a avertizat: „Dacă voi, basarabenii, veţi mai ţine legătura cu Spătaru, am să vă distrug”. „Pe toţi?” „Pe toţi.”  
 
Se vede cât acolo că acest nene nu e sănătos mintal. Pentru că un om care poate urî astfel este capabil de crimă. Timp de un an şi jumătate mă atacă fără să obosească, avându-i ca aliaţi pe amicii Ilie Bratu şi Mihai Conţiu. N-am reacţionat până acum la bădărăniile lui, sperând că, de!, poate-i vine mintea la cap. Dar zadarnic!  
 
2. Florin Cârlan – securistul lui Ceauşescu  
 
L-am văzut pe acest Cârlan pentru prima dată acum 24 de ani. Scriam în articolul „Oglinzi bolnave” (LA din 29 octombrie 2009): „În iunie 1989 ne aflam în România la manifestările dedicate centenarului de la moartea lui M. Eminescu, când poetul Ion Mureşan a venit la hotelul „Arcaşul” din Suceava, ca să ne atenţioneze, pe mine şi pe Grigore Vieru, cu câteva şoapte strecurate la ureche, să fim atenţi ce spunem, ce toasturi rostim, ce comentăm etc., pentru că l-a rugat un prieten de-al său, care era şef al securităţii judeţene, să ne preîntâmpine că are ordin să urmărească fiecare pas al nostru, să imprime, să noteze fiece cuvânt pe care-l vom rosti, tot ce vom face, ca să trimită acest raport sus de tot ...  
 
Erau prezenţi la manifestare delegaţi din 56 de ţări, dar numai noi (care în Basarabia ne „sacrificam” parcă pentru „ideal şi Ţară”) eram cei monitorizaţi. Abia mai târziu, când i-am povestit întâmplarea lui Ion Borşevici, a cărui soţie era funcţionară sus-pusă a KGB-ului, acesta mi-a zis: „Nu ştiaţi că până la 1989 existau contracte de colaborare între securităţile României şi URSS: cu obligativitatea ca securitatea românească să raporteze despre tot ce afirmau subversiv despre URSS cetăţenii sovietici (în general, basarabeni) ajunşi în România (aşa se explică scrisoarea şefului securităţii româneşti, I. Stănescu, către I. Andropov, şef al KGB-ului sovietic, de la începutul anilor '70, o pâră criminală care a făcut ca A. Usatiuc, Gh. Ghimpu, A. Şoltoianu, V. Graur să fie condamnaţi la ani grei de Siberie), iar securitatea sovietică – să-i monitorizeze pe românii care călătoreau în URSS?!”  
 
Ne aflam la „Lacul ascuns în codru”, la vreo 5 km de Ipoteşti, cu mai mulţi scriitori străini, când de noi s-a apropiat Florin Cârlan, deghizat în ţăran român. El venise tocmai din Caracal, de unde era, ca să se intereseze „ce mai face Basarabia?!”. Dar mă întreb: de unde ştiuse locul unde ne aflam, cine anume va fi prezent acolo, că va fi şi cineva din Basarabia, ora când vom fi în pădure, cum a ajuns acolo, de ce securitatea ceauşistă i-a permis să se strecoare fără probleme în delegaţia de cetăţeni străini?  
 
Când am ajuns la Chişinău, frazele ce ni s-au imputat („Unirea trebuie să pornească din Basarabia ... ”) au fost tocmai acelea pe care i le rostisem la ureche acestui „ţăran” din Caracal. Ulterior, în 1989, a fugit în SUA. Dacă a făcut-o înainte de căderea lui Ceauşescu, n-a putut-o face decât cu asentimentul lui Ceauşescu. Am putea admite că acest individ, care nu cunoaşte pe de rost nicio poezie din Eminescu (m-am convins de aceasta ulterior), tocmai atunci rătăcea prin codrii seculari de la Ipoteşti, dând întâmplător peste noi, dar, pentru ca să-l credem cât de cât, ar fi de dorit să facă rost şi de un certificat de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii că n-a colaborat cu securitatea.  
 
3. Contra tuturor românilor  
 
În luna iulie 2011 am fost invitat la Câmpul Românesc, localitate din Canada, unde a avut loc şi un Congres de constituire a Forului Românilor de Pretutindeni, în cadrul căruia am fost votat ca preşedinte. L-am propus preşedinte executiv pe Florin Cârlan. Dar el s-a vrut preşedinte. Un român american care-l cunoaşte bine mi-a spus: „El ar fi bun şi de preşedinte al SUA, dacă ar avea mai mult de câteva clase absolvite în ţigănie la Caracal”. Şi a pornit un război contra Forului abia constituit. Pentru acţiunile sale distructive, biroul FRP, la 23 noiembrie 2012, l-a exclus din FRP. Toate atacurile le face în numele „Fundaţiei Grigore Vieru”, care are un singur membru.  
 
La 12 februarie 2013 am primit o scrisoare din partea conducerii FRP, adresată doamnei Raisa Vieru şi Centrului Cultural-Ştiinţific „Grigore Vieru” al cărui preşedinte sunt, (nu i-am dat curs, sperând că paranoia lui Cârlan e în valuri şi se va mai diminua), prin care suntem rugaţi să retragem numele lui Vieru din denumirea fundaţiei, or, acest individ fără scrupule compromite lamentabil numele marelui poet.  
 
Mult stimată Doamnă Raisa Vieru!  
 
Va aducem la cunoştinţă că fostul membru al Consiliului de Administraţie şi fost Preşedinte executiv al Worldwide Romanian Forum (FRP), Cârlan Florin, domiciliat în New York, SUA, prin acţiunile sale bazate pe minciuni şi cu denigrări la adresa oamenilor cu merite deosebite în Mişcarea de Eliberare Naţională discreditează numele marelui nostru patriot şi poet Grigore Vieru. Noi cunoaştem că Grigore Vieru şi Nicolae Dabija au fost prieteni foarte apropiaţi şi fraţi în lupta pentru Renaşterea Naţională. Fiind oameni buni la inimă şi la suflet, atât Grigore Vieru, cât şi Nicolae Dabija l-au primit la pieptul lor pe acest Florin Cârlan, care este un mare bârfitor şi un făţarnic, «artist» care poate trezi atâta milă şi umilinţă ... (iar pe altă parte atâta ură şi răutate?!...). Bunul suflet al lui Grigore Vieru n-a putut depista faţa adevărată a lui Cârlan ... Odată Grigore Vieru s-a exprimat, între prieteni, că dacă se trece dânsul, rămâne Nicolae Dabija ... Şi, într-adevăr, astăzi numele lui Dabija se asociază cu numele lui Vieru.  
 
Ne întrebăm cum de se întâmplă că Florin Cârlan, o persoană fără studii, dar cu ambiţii mari, egoiste, seamănă ură între liderii Mişcării de Renaştere Naţională şi Unioniste? Şi-a găsit şi adepţi de teapa sa, care continuă să calomnieze, să discrediteze, să înjure Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova şi pe liderii ei, care este cea mai importantă Mişcare românească. Numără peste 150 de organizaţii nonguvernamentale, uniuni de creaţie, asociaţii culturale cu aproape 250 000 de membri. Iar FDRM este membru al Worldwide Romanian Forum (FRP), al cărui membru a fost şi el, chiar deţinând un timp scurt funcţia de preşedinte executiv. Pentru că a fost demascat drept un demagog făţarnic şi care continuă să promoveze o politică distructivă, de dezbinare între membrii Consiliului de Administraţie al WRF (FRP), bazată pe egoism şi minciună, la şedinţa CA din 14 iulie 2012 a fost eliberat din funcţia de vicepreşedinte al WRF (FRP), iar la şedinţa din 23 noiembrie 2012 i s-a retras şi numele de membru de rând al WRF (FRP).  
 
Noi, membrii Consiliului de Administraţie al WRF (FRP), vă rugăm din suflet să retrageţi din utilizare numele distinsului, marelui Om al Culturii române Grigore Vieru, al cărui nume îl poartă Fundaţia culturală din New York pe care o conduce Florin Cârlan, ca fiind în contradicţie cu activitatea şi acţiunile desfăşurate de preşedintele acestei Fundaţii.  
 
Preşedinte executiv al WRF (FRP) Alexandru Mursa  
Vicepreşedinte al WFR (FRP) Cristian Medelean  
Vicepreşedinte, secretar al WFR (FRP) Iacob Cazacu-Istrati  
Membrii CA: Dumitru Răchitan, Alexandru Revencu, Dumitru Ichim, Leonid Varlanovici”  
 
***  
 
Ambasadorului SUA în Republica Moldova,  
Excelenţei Sale William Henry Moser  
 
„Excelenţă,  
 
Vă rugăm să interveniţi pe lângă organele abilitate din ţara Dumneavoastră, pentru a i se interzice cetăţeanului Florin Cârlan, locuitor al or. New York, folosirea numelui poetului Grigore Vieru în denumirea unei fundaţii pe care a înregistrat-o în SUA, din considerentul că respectivul nu a solicitat acordul familiei în acest sens şi din motiv că foloseşte numele fundaţiei doar pentru a lovi în camarazii de luptă basarabeni şi în cauza pentru care a luptat Grigore Vieru.  
 
Cu respect,  
 
Raisa Vieru,  
văduva poetului Grigore Vieru  
1 septembrie 2013,  
Chişinău”  
 
4. Draci în rol de daci  
 
Napoleon Săvescu, genial generator de idei, prieten al regretatului Andrei Vartic, care locuieşte la New York, pe 20 august curent, a organizat la Chişinău Congresul Dacologilor. Acesta a venit cu 50 de persoane din SUA, cu 50 de persoane din România, iar din Republica Moldova n-a participat nimeni, decât nişte trecători, care un intrat în sală mai mult din curiozitate. De ce? Pentru că ilustrul savant s-a lăsat pe mâna unor impostori, care urmau să-i facă Congresul la Chişinău. Unul dintre ei e Florin Cârlan, care i-a contactat pe Ilie Bratu (trecut în lista securiştilor lui Roşca cu numele falnic de „Decebal”) şi pe ţaţa Valentina Găluşcă. Niciun om de treabă n-a răspuns la invitaţia lor. Niciun rând în presă nu s-a scris despre acest eveniment de excepţie. Din cauza unor farsori, care şi-au îmbrăcat peste noapte nădragi de „daci”.  
 
Am aflat despre eveniment atunci când Virgil Ciuca din SUA mi-a telefonat că vrea să ne întâlnim. De cum am intrat în sala Bibliotecii Naţionale, mi s-a dat cuvântul, fără să-l cer. Imediat Florin Cârlan şi Ilie Bratu au început să vocifereze din sala goală: „Ce caută acesta la congresul nostru?!”. Deci era congresul „lor”, şi nu al lui Napoleon Săvescu sau al oaspeţilor. (Apropo, ospeţii, de la dl Liviu Sofonea din România la Viorel Roman din Germania, au participat şi la Simpozionul Internaţional „Cucuteni-5000. Redivivus”, cu peste 300 de participanţi, care s-a desfăşurat la Suceava în perioada 12-15 septembrie 2013, simpozion ajuns la a opta ediţie, unul dintre organizatori fiind Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova, al cărui vicepreşedinte a fost regretatul Andrei Vartic, cel pe care Ilie Bratu l-a înjurat ţigăneşte cât a fost viu.)  
 
Ca să se răzbune pentru că am păşit pragul „congresului său” (deşi unul dintre cei prezenţi mi-a spus că discursul meu a fost cel mai interesant), Florin Cârlan a recurs – cum îi stă bine unei canalii – la o mârşăvie demnă de un securist din cei care au jurat că-şi vor da viaţa pentru Ceauşescu. S-a deplasat la Cepeleuţi, satul lui Nicolae Lupan, ca să reconstituie o emisiune televizată de acum aproape trei decenii. Minciunile acestui individ sunt atât de evidente, încât mă gândisem că nu merită să-i răspund, aşa cum nu am răspuns nici la celelalte invenţii debitate anterior. Abia dacă am timp pentru editorialele mele, pentru cărţile mele, pentru activităţile Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova, pentru întâlnirile din şcoli, iar de acestea am câte două-trei în fiecare săptămână ... dacă nu mi-ar fi sugerat un cititor de bloguri că tăcerea mea le dă curaj denigratorilor, care compun, alcătuiesc, „scriu”, de, sunt şi ei „scriitori”, au bloguri, pagină pe facebook, site-uri, unde-şi pot vărsa toate dejecţiile în voie.  
 
Precizez pentru acest iresponsabil: am lucrat după absolvirea facultăţii, în 1972, trei ani de zile la televiziunea moldovenească, dar n-am făcut emisiuni contra lui Nicolae Lupan, cum afirmă, n-am scris niciun scenariu despre acesta, n-am regizat nicio emisiune, nici contra lui, nici contra „Europei Libere”: am fost angajat în Redacţia pentru copii, şi ea avea alte preocupări.  
 
Cârlan umblă prin Cepeleuţi cu o cameră de filmat şi o „tânără jurnalistă”, Maricica Ciubară, folosită ca traducătoare din „limba moldovenească” în limba română, să afle ce a fost cu acea emisiune. E vorba de emisiunea „Dialog cu satul”, în cadrul căreia oamenii de cultură, scriitorii, artiştii se întâlneau cu oamenii din sate. Într-o zi din 1987 am ajuns la Cepeleuţi, raionul Ocniţa. Abia sosiţi acolo, am aflat că e satul lui Nicolae Lupan. S-a vorbit despre succesele kolhozului din localitate, chipurile, ignorate de Nicolae Lupan. Desigur, ar fi fost logic să părăsesc emisiunea, să nu citesc poezia mea despre „Bătălia lui Ştefan cel Mare de la Lipnic”. A fost o greşeală a mea că am participat la acea emisiune. Am scris de mai multe ori despre asta. A fost o cursă pe care ne-a întins-o, mie şi tuturor celor care au participat la emisiune – peste 30 de persoane cu tot cu formaţia „Folclor” –, redactorul Gheorghe Corman. N-am avut curajul să părăsesc emisiunea, poate atunci, pe timpul comunismului, ar fi avut-o doar Florin Cârlan sau Ilie Bratu. Deşi mă îndoiesc.  
 
Cârlan dialoghează cu primarul Andrei Goraşco („Aveam pe atunci şapte ani. Nu ţin minte, zice acesta”), cu Maria Lupan, ruda lui Nicolae Lupan (când Cârlan spune minciuna: „Autorul principal e Dabija”, ea zice: „N-am auzit de asta”), cu o Maria Buruian, directoarea Gimnaziului „V. Teleucă” (V. Teleucă participase şi el la acea emisiune), care fusese preşedinte al sovietului sătesc pe atunci. Cârlan întreabă: „Aţi participat?” „Da. Nicolae Lupan a fost învinuit că a părăsit ţara, dar, cu toate acestea, satul a înflorit, s-a dezvoltat.” „Regizor a fost Dabija?” „Îmi pare că da”, zice ea speriată de Cârlan, care-i vâră microfonul în gură, concluzia categorică a lui Cârlan fiind: „Directoarea ne-a confirmat că Dabija a fost regizor, scenarist”. Minciuni. N-am fost nici regizor, nici scenarist, nici autor al emisiunii. Responsabilul de emisiune şi redactorul care ne-a invitat, cum ziceam, se numea Gheorghe Corman. El făcea scenariile, iar regia era a televiziunii. Din păcate, pe atunci aici totul era ideologizat până în pânzele albe. Ca şi-n România lui Cârlan şi Conţiu.  
 
5. Ani de cotitură  
 
Emisiunea respectivă a avut loc în 1987. Pe atunci televiziunea şi presa aparţineau partidului. El dicta ce să fie prezentat în emisiuni, ce să apară în presă. Cu toate astea, în 1987, săptămânalul „Literatura şi arta”, al cărui redactor-şef fusesem ales de scriitori un pic mai devreme, reuşise să devină un stindard. A fost primul din URSS care a vorbit despre deportări: nuvela «Toiagul păstoriei» de Ion Druţă apăruse la 4 septembrie 1986; a vorbit despre foametea organizată de sovietici în 1946-'47 (poemul „Îngerii roşii” de D. Matcovschi), despre faptul că moldovenii sunt români, că limba ni-i română (poezia „Limba noastră cea română” de Gr. Vieru) etc.  
 
La plenara comitetului central al partidului comunist al RSSM din 5 august 1987 sunt luat în furci de către nomenclatura de partid: A. Jucenko, preşedintele Academiei, afirmă că săptămânalul este „antisovietic”, S: Lozan, preşedintele Radioteleviziunii, cere ca redactorul-şef să fie dat afară, F. Angheli, directorul ATEM, afirmă şi el că LA face propagandă „antisovietică şi naţionalistă” (despre astea relatează ziarul Pravda, organ al Partidului Comunist al URSS, care apărea la Moscova, a se vedea articolul lui V. Evladov din numărul de la 6 august 1987).  
 
La 22 septembrie 1987, Biroul Comitetului Central al Partidului Comunist al RSS Moldoveneşti a adoptat Hotărârea „Cu privire la neajunsurile grave în activitatea săptămânalului Literatura şi arta” (vezi Moldova socialistă din 23 septembrie 1987). În perioada 1987-1989 am fost convocat la peste 10 şedinţe ale Biroului Comitetului Central al Partidului Comunist al RSS Moldoveneşti, unde mi s-a aplicat diferite admonestări, unde am fost ameninţat, şantajat etc.  
 
La 9 iunie 1988, caz unic în toată lumea comunistă, am publicat în „Literatura şi arta” un vot de blam dat Partidului Comunist din RSS Moldovenească. În decembrie 1988, procurorul RSSM, Nikolai Demidenko, mi-a deschis dosar penal „pentru aţâţarea vrajbei între popoare”. (Pentru că am inserat o caricatură a lui D. Trifan.) Am trecut la editarea săptămânalului cu grafie latină începând cu 15 iunie 1989, cu aproape trei luni mai devreme de adoptarea alfabetului latin de către parlamentul sovietic al republicii.  
 
Mircea Snegur, pe atunci secretar al c.c. al pcM, avea să scrie în cartea sa de memorii: „La 15 iunie 1989 a apărut primul număr în grafie latină al săptămânalului «Literatura şi arta», moment de semnificaţie epocală. Era ceva cu totul ieşit din comun, dl N. Dabija asumându-şi un mare risc. Conducerea republicii nu a cutezat însă să întreprindă măsuri represive” (Mircea Snegur „Labirintul destinului”, Chişinău, 2007, p. 426).  
 
În curând, în 1989, săptămânalul al cărui redactor-şef eram, a ajuns să aibă tirajul de 260.000 de exemplare (în 1986 avea doar 2000 de abonaţi). Publicaţia franceză „Le Figaro Magasin” din 1 martie 1990 va scrie că „Literatura şi arta” din Republica Moldova este publicaţia literară cu cel mai mare tiraj din Europa, iar „în Mişcarea de Eliberare Naţională din Republica Moldova Literatura şi arta a jucat acelaşi rol pe care l-a jucat Televiziunea Română în evenimentele din decembrie 1989” (autor al articolului – Victor Lupan, fiul lui Nicolae Lupan). Acelaşi Victor Lupan va face un film despre renaşterea din Basarabia, unde îmi acordă timp suficient. Tot în 1989, Dorin Tudoran şi Vladimir Tismăneanu îmi iau un interviu lung din care fac şase emisiuni pentru Vocea Americii, din care motiv mi se scoate din planul editurii ieşene „Junimea” cartea ce urma să apară acolo (la sugestia unui secretar al c.c., Olteanu) şi sunt înjurat în presa oficială de la Chişinău.  
 
6. Nicolae Lupan la „Literatura şi arta”  
 
Am fost unicul care l-am publicat în acele vremuri pe Nicolae Lupan. În LA nr. 6 din 2 februarie 1989, ne mai aflam în URSS, i-am inserat articolul „Răvaş din Paris”, în care acesta spune: „Săptămânalul Literatura şi arta vorbeşte exact despre aceleaşi probleme naţionale ridicate de mine la microfonul din München pe parcursul ultimilor 10-12 ani”. Nicolae Lupan pune mai multe probleme considerate pe atunci „reacţionare”: „Sunt două limbi sau una, română şi moldovenească?” Domnia Sa mai sugerează: „În Piaţa Victoriei din Chişinău sunt două monumente: Lenin şi Ştefan cel Mare”, dând de înţeles că unul ar fi în plus. „Un condeier nu trebuie să scrie la porunca cuiva, ci doar a poporului din care se trage.” „De ce Artiom Lazarev ne falsifică istoria?” „Va îndrăzni Mihail Gorbaciov să redea popoarelor sovietice adevărata lor istorie, cultură şi artă?” „Am fost dat afară de la lucru pentru vina de a mă uita peste Prut. Mai precis, pentru naţionalism şi propagarea culturii occidentale.” „Cereţi libertăţi democratice depline: dreptul la pluralitate politică, ceea ce ar însemna alegeri cu adevărat libere, dreptul naţiunilor la autodeterminare, aşa cum prevede însăşi Constituţia sovietică, dreptul cetăţenilor de a părăsi ţara şi de a reveni în ea ori de câte ori doresc ei” (Literatura şi arta, nr. 6 din 2 februarie 1989).  
 
Sunt doar câteva citate pe care atunci, în plin comunism şi în contextul URSS, era un curaj să le publici. Sau nu-i aşa? V-aţi imagina ca în presa din România lui Ceauşescu cineva să fi publicat vreun articol sau un eseu de atitudine, semnate de Monica Lovinescu sau Virgil Ierunca?! La 15 ianuarie 1990, Nicolae Lupan ne-a dus, pe subsemnatul, pe Gr. Vieru şi L. Lari la sediul PNŢ, unde Corneliu Coposu, în prezenţa conducerii PNŢ, ne-a ales membri de onoare ai PNŢ (bănuiesc, nu fără concursul lui N. Lupan) şi membri de onoare ai colegiului redacţional al publicaţiei Deşteptarea, organ al PNŢ. Nicolae Lupan, om înţelept, căruia i-am explicat acele momente penibile din 1987, a apreciat activitatea mea pe parcurs şi, aşa cred eu, am devenit şi prieteni.  
 
7. Securitatea la Cepeleuţi  
 
F. Cârlan afirmă că emisiunea a fost făcută de securitate. (https://www.youtube.com/watch?v=3KhvXtYGJjY) La Cepeleuţi n-am văzut niciun securist. I-a văzut doar Cârlan. Despre relaţia mea cu vechiul KGB am mai vorbit. Pe când eram student, am fost exclus din facultate, în anul III, „pentru activitate proromânească şi antisovietică”, fiind reabilitat abia la 28 februarie 1991 de către Comisia Juridică a Parlamentului şi Ministerul Învăţământului ca „persoană care a suferit de pe urma politicii de deznaţionalizare şi de nimicire a spiritului naţional”. La şedinţa Biroului Comitetului Central al Partidului Comunist al RSS Moldoveneşti din 22 septembrie 1987, unde a fost discutată activitatea săptămânalului „Literatura şi arta” şi unde mi s-a aplicat o mustrare aspră, G. Volkov, şeful KGB-ului moldav, avea să menţioneze între altele: „Pe când era student, N. Dabija s-a aflat în fruntea unui grup naţionalist de la Universitate”.  
 
În cartea „Aud cum timpul se răzbună”, Eugen Sobor, fost secretar cu ideologia la Comitetului Central al Partidului Comunist, scrie că dintre scriitori eu eram cel mai urmărit de securitate şi la adresa mea erau expediate la c.c. cele mai multe pâre, „unionişti” de azi învinuindu-mă că aş fi „naţionalist”, „proromân”, „antisovietic”: „El e nervul şi vocea renaşterii naţionale. Îmi amintesc cum securitatea punea la cale să-l „cumpere” pe acest redactor-şef răzvrătit de la „Literatura şi arta” cu ajutorul organelor de partid. Pe atunci „Literatura şi arta” era farul luptei pentru renaştere naţională. Atunci eu le-am spus că ideea lor nu face nicio para. Voi nu-l cunoaşteţi pe Dabija, iar eu îl cunosc foarte bine. El a fost şi este un om puternic şi în acelaşi timp neocrotit de vânturile şfichiuitoare ale urii şi zavistiei. Dar el s-a deprins să iasă biruitor din stările dramatice. Restructurarea, lupta pentru renaştere naţională i-au format caracterul şi l-au învăţat să simtă sentimentul propriei demnităţi. Pentru mine Dabija e mai mult decât un poet şi un publicist. E un polemist şi un luptător. El a fost şi rămâne „iritatorul puterii”. În acelaşi timp eu m-am întrebat: de ce Dabija nu este îndrăgit chiar în sânul colegilor săi? Eu confirm acest lucru, pentru că am auzit cu urechile mele, iar fiind la Comitetul Central al partidului, am citit o seamă de denunţuri despre Dabija. Şi am găsit răspunsul: el e talentat, iar talentul totdeauna este însoţit de invidie. Cu atât mai mult, Dabija stă ferm pe poziţiile sale. Pentru el a scrie şi a-şi susţine convingerile unioniste – e ceva sfânt. Deşi eu nu împărtăşesc asemenea convingeri, eu îl stimez pentru tenacitate şi înverşunare. Dar cel mai mult îl respect pentru cizelarea cuvântului, pentru găsirea metaforei, transformându-l în profunzimi filosofice” (Eugen Sobor „Aud cum timpul se răzbună”, Chişinău, Ed. „Notograf Prim”, 2012, pag, 154-155, redactor: Ion Proca).  
 
La 3 iunie 1988, la Chişinău fusese creat Frontul Popular. Grigore Vieru a afirmat atunci: „Nu Frontul Popular a creat Literatura şi arta, ci Literatura şi arta a creat Frontul Popular”. Imediat vine la Chişinău V. Cebrikov, secretar al c.c. al pcus, apoi îl trimite de la Moscova pe maiorul Aleksandr Şevciuk, lucrător de răspundere al KGB-ului, care, printr-o scrisoare secretă adresată lui S. Grossu, prim-secretar al c.c. al p.c.M., îi propune acestuia să găsească posibilităţi de a-i scoate din conducerea Frontului Popular pe: Nicolae Dabija, Grigore Vieru, Leonida Lari, ca persoane asupra cărora nu aveau controlul şi a include alte persoane (scrisoarea cu lista poate fi consultată la Arhiva Organizaţiilor Social-Politice a Republicii Moldova: 4-bo, nr. 2309, 15.08.1988, Fondul 51, inv.73, D.210, fila 5-6), care, ulterior, îl vor coopta în conducerea F. P. şi pe Ilie Bratu, şef al unei echipe de agricultori de la Străşeni. Iurie Roşca, ajuns în fruntea F.P., ca şi Florin Cârlan, a născocit o listă de vreo 300 de kaghebişti, în care i-a inclus pe adversarii săi politici – aproape toţi unioniştii din Basarabia.  
 
L-am acţionat în judecată pe I. Roşca şi am dovedit în instanţă, în perioada când I. Roşca era viceprim-ministru al Guvernului responsabil de securitatea statului şi când putea face rost de orice document, stându-i la dispoziţie toată arhiva fostului KGB, că eu nu am colaborat cu vechea securitate. I. Roşca şi ziarul „Flux” au fost obligaţi de instanţa de judecată să-mi achite pentru calomnie despăgubiri morale de 100 000 de lei. Ca să nu plătească amenda pentru calomnie, I. Roşca a schimbat de urgenţă denumirea publicaţiei: din „Flux-european” aceasta a devenit peste noapte „Flux special”, pe când autorul articolelor, Sergiu Praporşcic, amendat cu 50 000 de lei, m-a rugat să accept să-mi plătească suma eşalonat, câte 10 000 de lei pe lună, începând cu 1 august 2013, bani pe care îi voi dona unei şcoli de handicapaţi, cu condiţia ca atunci când aceştia vor creşte mari să nu se ocupe cu politica.  
 
8. Spurcaţii  
 
Florin Cârlan, cum tatăl său, născut în Caracal, România, a fost jandarm la Ţaul, se crede cel mai în drept să o facă pe „jandarmul Basarabiei”. „Troica” Mihai Conţiu, Ilie Bratu şi Florin Cârlan nu pe mine vrea să mă lichideze, ci Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova, cea mai numeroasă asociaţie românească din lume, cu peste 200 000 de membri, cu acţiuni memorabile: el a depus, în 2007, Cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană din partea societăţii civile cu peste 200 000 de semnături; tot el organizează la fiecare 27 martie, 1 decembrie, 24 ianuarie, 31 august manifestări la care participă mii de oameni.  
 
Am reuşit să creăm o masă rotundă cu statut permanent, care în 2007 a adunat 14 partide, ce l-au adus pe Dorin Chirtoacă în fruntea Primăriei municipiului Chişinău. La îndemnul FDRM, aproape un milion de basarabeni au depus cereri de obţinere a cetăţenei române numai în 2007. Asta-i deranjează pe „criticii” mei, care au un scop: să mă convingă că un popor care are ticăloşi ca Bratu, ca Cârlan, ca Conţiu (cacofoniile aici sunt necesare) nu merită să te sacrifici pentru el. Azi scopul acestora e acesta: ca unioniştii, cei care au mai rămas, să nu se unească niciodată, ba mai mult – să se urască.  
 
Tot ce ating indivizi ca ei – spurcă. Iar dânşii vor să pună mâna pe tot. Inclusiv pe „ideea unionistă”. Nu ca să o realizeze, ci ca să o spurce. Şi – ca să o compromită o dată pentru totdeauna. Ca nimeni să nu se mai poată apropia de ea în vecii vecilor.  
 
9. Cârlan contra lui Vieru  
 
F. Cârlan, preşedintele Fundaţiei „Grigore Vieru” (cu un singur membru, şi cu M. Conţiu doi), a devenit prieten cu M. Conţiu, asasinul moral al lui Grigore Vieru. (Acesta scrisese despre cel mai mare poet al Basarabiei: „Eu, când aveam cinci ani, am căzut în cap de pe şifonier, iar în cazurile astea ori mori, ori rămâi tâmpit. Eu n-m murit!” (frază atribuită lui Vieru); Vieru e un „meschin”, „un bicisnic”, un „nedemn”, „o creatură”, „suferă de paranoia”; „opera lui e de mâna a doua, ca cea a lui A. Sahia, A. Toma, A. Sihleanu, I. Văcărescu şi alţi câţiva”; „a ajuns în spital nu din cauza articolelor mele, ci pentru că are remuşcări pentru mârşăviile comise.” „La Vieru, neruşinarea, minciuna şi dezinformarea ating apogeul”; „ ... i-am cunoscut hidoşenia pe care nu i-o ştiu decât cei care trăiesc de o viaţă cu el”; „şi-a făcut din propria-i moarte o marcă comercială”; „N-a avut tată să-l bată la timp, iar maică-sa l-a ţinut prea mult sub fuste!”; „Cel mai tâmpit vers pe care mi-a fost dat să-l aud este acesta: „Eminescu să ne judece!”; „Vieru e un spion român cu grade, terorist al moldovenilor” etc., etc. etc.)  
 
Atunci, în perioada când mai era învinuit că vrea să-l asasineze pe Iurie Roşca, că pregăteşte o lovitură de stat, că e spion rus – l-am găsit la spital ţinând sub pernă o lumânare şi o cutie de chibrituri. Iar în comentariul său din imaginile filmate Cârlan afirmă, nici mai mult, nici mai puţin: „N. Dabija i-a asasinat pe Vieru, pe Matcovschi”. Ştie toată lumea că pe Matcovschi l-am ajutat în 1995 să devină membru al Academiei de Ştiinţe, că eu am fost cel care l-am apărat mereu pe Vieru de atacurile diverşilor „cârlani” cu blăni de lup. Am scris zeci de articole în apărarea lui când era atacat de M. Conţiu şi banda lui de denigratori ai României, în care s-a înscris şi Florin Cârlan (care afişează pe blogul său articole de-ale asasinului lui Vieru).  
 
Aberaţiile contra cauzei lui Vieru şi contra lui Vieru, acest Cârlan le expediază de pe o adresă care conţine, culmea!, numele Grigore Vieru! Tot el, adresându-se nu ştiu cui, cere să mi se interzică să scriu, să nu mi se permită să intru în şcoli, pentru că „îndoctrinez” copiii (exact ceea ce crede şi Voronin), să mi se scoată manualele din învăţământ, „profesorii să fie atenţi”, preîntâmpină Cârlan, „Dumnealui (N. Dabija) are ceva probleme psihice”; cere cuiva, nu ştiu cui: „să-l interneze de a-l trata de cleptomanie, de mitomanie (?!)” etc. Cine îl cunoaşte ştie prea bine că acest Cârlan nu face decât să se autocaracterizeze. Iar noţiunea de „javră” i se potriveşte cel mai bine.  
 
10. Să rezistăm împreună  
 
E greu să rezişti maidanezilor care atacă în haită. Aşa ei sunt cei mai curajoşi. Toată viaţa mea de 65 de ani e un stres continuu. Sunt atacat permanent de vreo 30 de ani, ca să mi se închidă gura. Dar cele mai ticăloase atacuri vin din partea unor indivizi care-şi zic „unionişti” (I. Roşca, I. Bratu, F. Cârlan) doar ca să poată lupta contra unioniştilor şi unionismului: aceştia mă urăsc pentru că am pledat dintotdeauna pentru unirea Republicii Moldova cu România. „Atacul asupra dvs. e o încercare de intimidare a întregii intelectualităţi, înainte de summitul de la Vilnius”, îmi scrie profesorul Andrei Cotoman. Şi poate că are dreptate. „Sunteţi flancul drept al mersului spre Dreptate şi Adevăr. Fiţi tare. Pentru că numai cu dumneavoastră vom reuşi”, mă încurajează profesorul de istorie din Bălţi Teo-Teodor Marşalcovschi.  
 
În preajma reocupării Basarabiei de către Federaţia Rusă cu Uniunea ei Euroasiatică se încearcă a i se închide gura intelectualităţii unioniste în primul rând, de către oameni plătiţi de duşmanii neamului nostru. Acum aceştia au găsit câţiva indivizi, care-şi spun „unionişti” şi care urmăresc să mă linşeze, fac tot posibilul să mă asasineze moral. Cum se poate ca un neam frumos ca al nostru să nască asemenea lepre ca cele descrise mai sus?!  
------------------------------  
(articol apărut în săptămânalul Literatura şi Arta din 19 septembrie 2013)  
 
Nicolae DABIJA  
Chişinău  
10 Mai 2014  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Nicolae DABIJA - GALERIA SPURCAŢILOR: FLORIN CÂRLAN – SECURISTUL LUI CEAUŞESCU / Nicolae Dabija : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1228, Anul IV, 12 mai 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Nicolae Dabija : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Nicolae Dabija
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!