Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Redactia > Autori > Mobil |   


Autor: Nicolae Suciu         Publicat în: Ediţia nr. 2152 din 21 noiembrie 2016        Toate Articolele Autorului

Nicolae Suciu
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
PEISAJ CU CORBI  
 
 
 
de Nicolae Suciu  
 
Solomon Sfetnic, scriitor destul de cunoscut și, în urmă cu un an, chiar premiat, pentru redactarea frumoasei monografii a unui sat din apropiere, văzând că lumea din urbe nu se prea îniaptă să-i citească nici lui, cărțile, și mai ales tineretul a cărui viață pare bulversată din ce în ce mai mult de invazia calculatorului și a telefonului mobil, hotărî ca, atât la lansarea celui din urmă roman, Goana după aer, cât și cu prilejul Festivalului Berii care tocmai era pe rol zilele acelea, acolo, în inima municipalității, zguduind imobilele medievale cu decibelii muzicii rock, pop și rap, să împartă exemplare gratis, din cartea ieșită proaspăt de sub teasc.  
 
Entuziasmat la lanasare, de felul cum îi fusese primit volumul, el crezu că tot așa se va comporta lumea și de data aceasta, cu ocazia euforicelor zile ale festivalului, chiar dacă spectacolul de stradă îi făcea, atât pe localnici, cât și pe vizitatorii tăbărâți buluc din toate colțurile țării, să nu mai vadă nimic în fața ochilor, așa cum se întâmplă de regulă, în astfel de zile, grație ruperii radicale a omului de cotidian și a trăirii clipei la cote maxime.  
 
Într-adevăr, nu numai în preajma tarabelor cu dulciuri, cu vată de zahăr, cu bomboane Cojak și cu alte dulciuri pocnind a coloranți, cu mititei și cu cârnați prăjiți în trombă, pe grătare, dar și în parcuri sau chiar pe carosabil, lumea continua să pășească fericită, fără un scop precis și fără urmă de responsabilitate, fie roțăind alene căte un croasant, fie savurând lent, o înghețată, ca și cum acea zi de distracție n-ar fi fost și ea, tot o zi normală, ca și celelalte. Ca și cum ea n-ar fi fost alcătuită tot din cele 24 de biete și banale ore și n-ar fi trecut și ea, tot așa de repede cum trec celelalte. Ca o mână pe lângă ureche.  
 
Așa că nici una, nici două, scriitorul nostru (îi plăcea foarte mult să i se adreseze cu acest apelativ și, la auzirea lui, tresărea brusc, afișând pe toată fața, un zâmbet de fericire), fără să se consulte cu nimeni, ocupă un loc în centrul orașului, undeva, pe o margine de trotuar, aranjând de zor, câteva cartoane pline cu exemplare din noua sa carte și, cu nu puțină nonșalanță, începu, în ciuda faptului că cheltuise o grămadă de bani pentru editarea ei, să împartă volume, tot așa cum cineva ar fi distribuit cu nemiluita, la pomana vreunui mort, pâine, vin sau chiar sandviciuri cu salam și muștar. În vacarmul muzicii, care acoperea orice fel de voce, oricât de stridentă ar fi fost ea, și în jocul acela de lumini din metal, frânte sau chiar sparte, ca de puterea vreunui cutremur, întrebat fiind cât costă volumul pe care Solomon îl întindea spre trecătorii cu fețele scăldate în beția acelor clipe, cu mâna tremurândă, el făcea semn din cap cu nesecată și nu puțin falsă generozitate, și mai apoi din deget, dând de înțeles că exemplarul nu costă nimic. Beneficiaul ridica mirat din sprâncene, ca și cum ar fi întrebat dacă e normal ca în ziua de azi, când până și aerul costă bani grei, cineva să dea trecătorilor, cărți de pomană. Glasul scriitorului putea fi auzit numai în micile pauze sau când arareori, vacarmul muzicii se domolea pentru câteva momente. Solomon repeta la nesfârșit, cu trăsăturile feței înghețate într-o ingenuă grimasă, ca și cum ar fi avut un junghi la inimă: ”Citiți, măi copii! Citiți. Atâta vă costă, dragii mei: să citiți…” Era în al nouălea cer că vedea pe fețele celor care primeau romanul, o nesecată fericire, el nerealizând că de fapt, această fericire nu se înfiripa în inima concitadinilor numai ca urmare a gestului său de a oferi cărți gratis; că această fericire era numai ceva de moment, ca o sclipire de iatagan otoman, provocată numai și numai de mirajul clipei.  
 
Încet, încet, Solomon își împărți toate volumele, parte purtându-i atât semnătura, cât și o mică dedicație care suna cam așa: ”Primiți acest izvor de cultură, de la cel care a trudit din greu ca să o poată scrie. Mulțumirea lui e să vă știe cititori fideli. Cu alese gânduri de bine, al vostru Solomon Sfetnic.”  
 
2. Într-un târziu, când epuiză volumele, Solomon își adună cartoanele goale, le turti frumos, ca să nu ocupe mult volum în sarsanale, le cără cumva la tomberonul apropiat, doldora de farfurii de unică folosință, murdare de muștar, de pungi de tot felul, unse cu ketchup și mai apoi, cu mersul peste măsură de îngreuiat, însă cu un zâmbet nobil, de fericire, în colțul buzelor, se îndreptă încet, încet, parcă ușor despovărat, spre casă. Treptat, treptat, scriitorul începea să iasă din transa în care i se păru că intrase înainte de distribuirea volumelor și ținea morțiș să-și explice (abia acum!) de ce încercase el, pe tot parcursul distribuirii volumelor, să afișeze, timid chiar, un zâmbet de fericire. Oare era destul de bine justificat acest gest? Da. El, autorul cărții, era acum, de fapt, fericit, pentru pasul făcut. Pentru insolitul pas pe care reușise, de bine, de rău, să-l ducă până la capăt. Era convins în acele clipe că, dacă fiecare scriitor din lumea aceasta, ar face un așa de gest nobil, tineretul nu s-ar mai mulțumi numai să slugărească ”la căruța lui Google și a lui Facebook” pentru ca, printr-un simplu click, aceștia să ia de-a gata toată hrana culturală, ci din contră, ar prinde drag de carte. Ba chiar înainte de culcare, se visa citit de o considerabilă mulțime de oameni de bine din oraș. Mai ales de tineri. Apoi se visa felicitat și nevoit să dea autografe. Sute de autografe. Își zicea că cel târziu a adoua zi când va ieși la plimbare pe trotuarele centrale ale orașului, va fi cu siuranță oprit și felicitat. Apoi ronțăi ceva așa, ca înainte de culcare, își muie gâtul cu ”o peliculă” de vin îndulcit și se întinse așa, îmbrăcat, pe pat, însă nu putu nici în ruptul capului, să adoarmă. Răsfoi repede, un exemplar din romanul lui cu pricina și, punându-se în situația cititorilor proaspăt cadorisiți, se opri de mai multe ori asupra unor paragrafe dragi lui, întrebându-se: ”Cam cum ar reacționa X., la lectura primelor pagini ale romanului? Dar Y., la lectura capitolului Peisaj cu corbi? Ce-și va șopti Z. în barbă, citind acest capitol cam greu de interpretat, cu atât mai mult, cu cât acesta face referire la capodopera lui Vincent van Gogh, Lan de grâu cu corbi?” Într-un târziu, reluând imagini derulate pe parcursul întâlnirilor cu noii cititori, oarecum extaziat, găsi de cuviință să analizeze parte din priviri, apoi parte din grimase și să ghicească încă de pe acum care dintre beneficiarii așa-zisei ”pomeni” ar fi capabil, în următoarele zile, să citească din proprie inițiativă, romanul nou-apărut. Încercă să citescă în privirile care-i rămăseseră cumva, imortalizate pe retină. În primele secunde nu putea să identifice ce anume îi scăpase de sub control. Cu siguranță, ceva din cele petrecute acolo pe trotuar îi scăpase totuși, de sub control. Ceva extrem de important pentru înfiriparea unei relații mai strânse dintre el și viitorii cititori. Abia acum i se părea că el nu dăruise cu adevărat această carte, ci o împărțise așa, ca și cum ar fi vrut să se scape repede, de ea. Ca și cum ar fi intenționat să-și facă ordine în lucruri, la domiciliu și cam atât. Ca și cum, dacă ar mai fi readus acasă volumele, acestea l-ar fi dernjat. Categoric, numai acesta ar fi răspunsul. Volumele acelea, nu puține la număr și editate nu cu eforturi financiare considerabile, el le împărțise prea repede, așa ca și cum ar fi vrut să se descotorosească, fie de câteva perechi de pantofi demodați, fie de costume de haine fără nicio valoare. Sau ca și cu ar fivrut să se descotorosească chiar ca de niște jucării de bebeluși, vechi de pe vremea Titanicului, și astăzi numai bune de dus la un muzeul de jucării pentru copii cool ai mileniului III. Acum avu senzația că ar fi trebuit să mai rămână acolo, pe centru, cu tot riscul, între tineri. Să mai rămână acolo, în buricul orașului și, cu tot vacarmul insuportabil, să stea cu ei de vorbă și, de ce nu (?), să se bucure alături de ei, de viață. Să se bucure! Apoi se iviră ca niște fulgere, întrebările: ”Dacă in extremis, n-o să-i citească nimeni romanul? Dacă nu-l va băga nimeni în seamă?” Așadar nu trebuia, își auzi răspunsul părăsind viscerele sufletești, încă neconcretizat în cuvinte, nici într-un caz, să revină așa repede acasă. Trebuia să mai stea pe Corso ceva timp, să guste și el o halbă cu bere, în rând cu lumea, și să ronțăie niște arahide sau semințe de bostan. Oare chiar s-ar fi făcut gaură-n cer dacă ar mai fi rămas acolo? De fapt, toți din neamul lui sufereau de acest neajuns: de incapacitatea de a-și etala o calitate la momentul oportun și de a dichisi bine ambalajul eventualului produs scos la vânzare. Gândind așa, sări repede în picioare, își trase geaca pe el și ieși fulger pe ușă.  
 
3. Deja ora era târzie, pentru că de altfel, târzie fusese vremea când revenise acasă după împărțirea cărților. De fapt, acum era cam cu o oră și jumătate înainte de revărsatul zorilor. Prin ogrăzi se auzeau cocoșii dibuind cu glasurile lor năstrușnice, ultimele zvâcniri, în agonie, ale nopții. În centrul orașului, muzica parcă încetase sau i se părea lui că încetase. Era firesc să fie așa. Îi fulgeră prin țeastă că ar fi fost mai bine ca prima zi a Festivalului Berii să se fi încheiat ca odinioară, în zorii următoarei zile.  
 
Când ajunse la kilometrul 0 al orașului și văzu câțiva cheflii adăstând pe la tarabele care tocmai își închideau obloanele, îl pătrunse un firav fior de deznădejde. Lui Solomon i se păru că, retrăgându-se anterior, la domiciliu, pierduse cea mai importantă partidă a vieții lui. Că văzuse cum trenul vieții sale tocmai trecuse prin gara în care el aștepta nehotărât. Pe de altă parte, acum era o plăcere să te plimbi pe străzile orașului, cu toate că, gata întoarse pe dos, răvășite, acestea păreau ca după un cutremur: tomberoanele arhipline de cartoane de toate mărimile, de pahare de unică folosință, de farfurii și de pungi de tot felul, și de sticle, toate de unică folosință parcă gemeau de povară extramundană. Păstoreau în liniște maldărele de mizerii, amestecate cu resturi de foste flori, basculate în jurul lor.  
 
Solomon se opri lângă un tomberon din parc și, vrând să se așeze pe una din bănci, ca să răsufle ușurat, zări sub două farfurii de plastic de unică folosință, bine încleiat în muștarul uscat, cotorul unui exemplar al romanului său. Repede se aplecă și trase de coperta din față, îndoită și puțin sfâșiată, recuperând exemplarul șifonat, pe al cărui dos tocmai se uscase un start subțire de ketchup. Îl luă într-o mână și cu cealaltă ridică un șervețel mai curat rătăcit pe caldarâm, și șterse cumva haotica pată vișinie. Înveli exemplarul într-o pungă de popcorn unsă, recuperată de la tomberon și mai făcu câțiva pași, fără un scop precis. Avea senzația că propriii lui pașii, probabil și din cauza oboselii, aveau ceva din încetineala săriturilor lui Amstrong pe scoarța selenară. Pe parapetul de lângă intrarea într-un bar zări alte două exemplare din roman, care precis serviseră ca suporturi de farfurii și pahare, deoarece încă se mai păstrau, imprimate pe ele, urmele zvântate ale eventualelor vase fierbinți aterizate pe parcursul nopții, ca pe veritabile tăvi de inox. Doar cele două volume mai tronau în acel regat al distracției. Solomon le luă și pe acelea cu mișcări delicate și le dosi sub braț, privind el însuși, din reflex, în toate părțile, ca și cum i-ar fi fost jenă să nu-l fi văzut cineva furând așa-zisele bunuri ale altcuiva. Oricum, erau bunuri, nu? De unde să știe nevoiașul care ar vedea o asemenea scenă, că cel care își însușea volumele era chiar autorul acestora? Ce coincidență! Ce ți-e și cu lumea asta! Își continuă apoi drumul pe lângă niște vitrine ale unor magazine de confecții, în care numai manechinele mai rămăseseră parcă obosite și ele, să păzească, cu gesturile înghețate, dezordinea, singurul lucru de mare preț care întâmpina ziua ce se anunța mai plină de elan ca oricare.  
 
O luă pe aleea cu castani, a parcului principal din oraș, urmând ca de acolo, să se îndrepte pe străzile care urmau să-l ducă din nou, pe ocolite, la domiciliu. Acesta fusese cândva, în urmă cu zeci de ani, cel mai frumos parc, locul de preumblare, al perechilor de îndrăgostiți. Și-ar fi dorit să stea câteva minute acolo, pe-o bancă, și, tragându-și sufletul, să rememoreze momentele petrecute cândva, alături de fete și băieți de sama lui. N-ajunse la prima bancă din parc că, din cauza fascicolului de lumină venit dintr-o curte în ochi, alunecă pe o cutie de tablă care zornăi scurt și care, dintr-o smâncitură, îl aruncă în tufele de buxus-buxus. Căzu ușor pe-o mână. Când să se ridice, dete cu cealaltă mână de o carte. O apucă bine în mână și și-o trase repede în zăpada fantei de lumină. În clarobscur, avu senzația că nimerise cu șezuta în fecale de om, ca în următoarea secundă să recunoască Goana după aer, mânjit chiar pe prima copertă, de excremente umane. Luă exemplarul cu scârbă și-l aruncă în tomberon, ca să nu mai fie văzut de nimeni așa, mânjit cum era. Aceasta fusese reacția lui de moment. Mai încolo, pe alee, zări un alt exemplar de roman, cu coperțile rupte și mult mai încolo, un alt exemplar cu câteva file rupte și folosite drept hârtie igienică, cu o ștampilă de orificiu anal, imprimat la marea artă, pe două paragrafe întregi.  
 
Solomon se retrase atunci repede, de pe alee, cu groaza nefastă de a nu mai găsi alte astfel de surprize. Ocolind parcul prin fața azilului de nevrotici, trecu pe lângă un asistat, proaspăt evadat din incinta spitalului, un tinerel cu fața ascuțită, inundată de smocuri răzlețe de barbă, care neavând somn, tocmai rupea de zor, șezând pe-o bodură de trotuar, file dintr-o carte, și tacticos, făcea din ele cornete.  
 
- Nu vreți, nenea, să cumpărați, cornete? Ha-ha-ha! Cea mai frumoasă amintire de la Festivalul berii! Haideți, ca să fac și eu de-o bere…Peste ani și ani, în plin Ev Mediu care mijește la orizont, când nu se va mai găsi hârtie tipărită sau chiar deloc, cornetele astea or fi o valoare – zise asistatul și scoase dintr-o plasă un teanc de cornete care păreau confecționate, toate, chiar din romanul semnat Solomon Sfetnic.  
 
- Domnule, am găsit cărțile astea prin rigole și prin tomberoane - reluă tinerelul - Și chiar mă gândeam: câtă nesimțire există pe lumea asta... Cineva s-a obosit să scrie, a cheltuit bani grei cu publicarea cărții și cetățenii ăștia care au de toate, o sfidează de-a dreptul. Își bate joc de ea. Își bate joc, fir-ar mama lor a dracului să fie!…  
 
Când privi mai bine volumele achzționate de nevoiaș, recunoscu pe fondul acela bleu-ciel, titlul romanului, scris cu majuscule albe Goana după aer.  
 
Referinţă Bibliografică:
Nicolae Suciu / Nicolae Suciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2152, Anul VI, 21 noiembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Nicolae Suciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Nicolae Suciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!