Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 364 din 30 decembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Neamuri de decembrie, proză de DUMITRU HURUBĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Proză de DUMITRU HURUBĂ 
  
NEAMURI DE DECEMBRIE ...  
  
Ah, decembrie, Bacovia, Te uită cum ninge decembre, Nicu Alifantis – ah-aaah-AH!!!  
  
S-apropiau sărbătorile iernii şi conveniserăm cu nevastă-mea să nu ne mai certăm aşa des, măcar în ultima perioadă a marelui Post de Iarnă. În consecinţă, ne certam destul de rar, iar când o făceam, nu cred să fi aflat mai mult de-un sfert din populaţia cartierului, fiindcă nevastă-mea, ieşea pe balcon şi începea să ţipe: 
  
-Asasinule! Săriţi, oameni buni, că-mi bagă cuţitu', mă omoarăăăăă...! Mă omoarăăăăăă! 
  
Cum-cum? Ei, Doamne!, cum să rămân indiferent la un asemenea ţipăt disperat? Sigur că îi săream în ajutor îndemnând-o: 
  
-Mai cu viaţă, dragă, mai cu viaţă! Ce e cu ţipătul ăsta anemic? Parcă a-i fi rahitică la minte ... Nu eşti convingătoare deloc! ... Vrei să urlăm amândoi? Hai: unu, doooooi-trei! 
  
Adevărul e că nu mi-a trecut, încă, prin minte s-o ajut efectiv, considerând că ar fi putut rămâne cu vreo neputinţă, iar femeia, la casa omului, este, aşa cum se ştie din vremuri imemoriale şi chiar biblice, un ceva fără de care viaţa poate deveni anodină, tristă şi culminând cu dorinţa de ... Mă rog, să nu-i spunem chiar apocalipsă, însă disperare, prag de sinucidere, azil politic în Afganistan sau... Alaska, e posibil bine de tot. Dar, trebuie să precizez şi că – ea din săptămâna Crăciunului, sau joia? – am ieşit după ea pe balcon cu gând s-o arunc de la etajul şapte. Şi, cât de nervos eram, aş fi făcut gestul – iresponsabil până la urmă – însă m-am oprit din două motive: întâi, fiindcă nu vroiam să-i nenorocesc pe nişte colocatari care se înjurau fermecător şi conştiincios la un şeptic american în faţa blocului şi n-am vrut să le stric relaţia cu Dumnezeu, relaţie pe care, în momentele-acelea premergătoare unui asasinat, le consideram armonioase. Ei, dacă vecinii ar fi jucat ruleta ruseascăăăăă, alta ar fi fost situaţia ... Şi doi, pentru că nu aveam bani de prohod, un fost coleg de teologie cu mine, acum cucernică faţă bisericească, spunându-mi confidenţial cu o zi înainte: 
  
-Bătrâne, Domnu' să te binecuvânteze!  
  
-Amin!, am răspuns în calitate de berbec. 
  
Ei, oaie am fost când am părăsit turma Domnului – acum sunt oaie emancipată, adică berbec ...  
  
Iar cucernicia sa a continuat:  
  
-Fiule, îmi dai o sută de euroi, şi-ţi implementez un prohod trăsnet! Ţi-o trimit pe Malaghenia în Rai fără stagiatură în Purgatoriu, sau test-grilă la Poarta Raiului...  
  
-Cât, mă, Puiule? 4 milioane, mă? Ai tu sufletul ăsta, mă? 
  
-Bătrâne, nu te lua după veşmântul meu: sutana e sutană, iar viaţa e viaţă ...  
  
-Am înţeles, da', Doamne fereşte! – n-aş vrea să rămână Grădina Domnului fără suflete!, am exclamat temător. Doar o ştii pe nevastă-mea ...  
  
-Tomna' d-aia ...  
  
Mă rog... 
  
Apoi, unul dintre jucătorii de şeptic era tatăl a treisprezece copii pe care îi rânduise Dumnezeu şi Revoluţia din '89, de când nevastă-sa se află în concediu de maternitate fără întrerupere. In prezent i se întocmeşte dosarul pentru Guiness Book, fiind gravidă, iar ginecologul de familie prezicându-i cel puţin patru gemeni. Mulţi au zis că nu-i normal.  
  
Medicul. 
  
Dar, e Decembrie, e ... , A prins promoroacă şi clampa – era să scriu clanţa – neveste-mi, însă la ea nu se întâmplă acest fenomen, poate doar la –2730K. Însă e puţin probabil, drept care e periculos să alunecăm spre doleanţe zadarnice ...  
  
Deci, ultima dată ne-am certat cu Malaghenia din cauza neamurilor, pentru că ne-am pomenit că noi nu avem, nu ne vizitează nimeni, nu ne scrie nimeni, nu ne telefonează nimeni şi, în general, pentru că suntem atât de singuri încât ne-a cuprins nervozitatea, disperarea şi spaima până şi de Uniunea Europeană şi International Monetary Fund de care Fund depindem orişicâtuşi... Apoi au venit reproşurile reciproc dezavantajoase, iar de-aici până la istericale şi jigniri n-a mai fost decât un pas mic pentru un om ca nevastă-mea, pe care ea l-a şi făcut rapid. Până la un punct i-am dat dreptate, apoi n-am mai avut de unde şi nici răbdare, aşa că i-am strigat: 
  
-Auzi, doamnă, în definitiv, dumeatale ce neamuri ai ? 
  
Trebuie să spun că, inclusiv în momentele de vârf ale certurilor noastre, când o cratiţă sau sucitorul pot avea conotaţii extraprofesionale, dăm dovadă de respect reciproc, adică evităm să ne tutuim. Dar atunci astea sunt detalii lipsite de interes şi importanţă. Esenţialul rămânea lipsa neamurilor, adică, la toată lumea mai venea cineva, chiar de la ţară, mai aducea un lăptic, un curcan, o poală de nuci, un cap de porc, un ou, un zaibăr... La noi, nimeni-nimic! Insă, până la urmă, tot scotocind prin arborele ginecologic – cum spune analfabeta de Malaghenia, dădurăm de nişte rude şi le-am scris pe loc o scrisorică duioasă cum că, deoarece am rămas singuri pe lume, îi poftim pe la noi cu dragă inimă, chiar dacă în momentalul de faţă o ducem cam prost din cauza tranziţiei şi a devalorizării leuţilor personali. Dar oameni suntem şi găsim noi ceva să ciugulim două-trei zile. Adică, am bătut şaua spre ceva produse zootehnice şi, în acelaşi timp, spre durata vizitei, aluzie din care ei trebuiau să priceapă că vizitele, cu cât erau mai scurte, cu atât erau mai plăcute. Contrar tuturor aşteptărilor noastre, neamurile au sosit după trei zile, aproape de ajunul Crăciunului... 
  
-Eu sunt unchiul Haralampy (eu mi-am scuipat repede în sân), iar ea e mătuşa voastră Parmenica, a făcut prezentările un ins care, aş fi jurat că nu trecuse vreodată prin judeţul nostru de baştină, sau că ar avea altceva în comun cu noi, în timp ce nevastă-sa avea un cap semănând binişor cu un craniu de Cro-Magnon alcoolic. Nu ştiu de ce alcoolic, dar aşa mi s-a părut ...  
  
În momentele următoare, printre picioarele lor, şi-a făcut apariţia o javră cu figură de maidanez ţinut în ploaie, chestie care m-a bucurat cu răutate pentru nevastă-mea care nu iubeşte de loc câinii. În consecinţă, nu m-am răbdat să nu exclam: 
  
-Uay, ce cuţu fain! Nu i-l donaţi Malagheniei? 
  
Nevastă-mea a privit spre zona cu sucitorul, iar eu am înţeles ...  
  
-Cum-cum?, au exclamat neamurile într-un glas. Doamne fereşte! Nici vorbă! Rexy e sufleţelul nostru, e fiinţa care ne îndulceşte viaţa zi de zi, şi-i de-o inteligenţă pur şi simplu genială ...  
  
Dotat cu fler, patrupedul şi-a dat seama repede de antipatia Malagheniei, aşa că a început să latre la ea cu o înverşunare care mi-a adus aminte de colega noastră de la serviciul "Dealuri şi pajişti" când nu era trecută la primă. Pe timpul cât a fost în emisie javra, nu ne-am mai putut înţelege decât prin semne, comunicare cam deficitară, din moment ce unchiul Haralampy, în loc să intre în sufragerie, a intrat în baie, iar mătuşa Parmenica a priceput lesne că nevastă-mea era, de fapt, o vecină şi-i tot făcea loc să plece... Până una-alta, javra a sfârtecat o bucată din rochiţa de lamè a Malagheniei, liniştindu-se brusc sub masa din bucătărie. 
  
-Nu înţelegi nimic, i-am zis când am văzut că începe să miorlăie. La urma urmei, nu e decât un dobitoc, un suflet ca oricare dintre noi, trebuie doar să şti cum să-l tratezi... 
  
-Sigur-sigur, a aprobat mătuşa Parmenica, în timp ce pe uşa rămasă deschisă au năvălit trei arătări cărora nu le-a trebuit decât foarte puţin pentru a întoarce toată casa pe dos, activitate însoţită de îndemnul mătuşii: 
  
-Buni-mamă! Buni-mamă! Aveţi grijă să nu stricaţi ceva... 
  
-Sunt nepoţeii, ne-a lămurit unchiul. Dragii de ei... 
  
-Sunt foarte vioi, am zis gândindu-mă la câte catastrofe s-au abătut pe peste capul oamenilor de-a lungul veacurilor şi de care au trecut, chiar dacă acestea au lăsat urme de neşters în unele cazuri, cum ar fi tornada în care tocmai intrasem. Cel puţin aceasta ne era convingerea, minunându-ne de inteligenţa şi inventivitatea nepoţeilor în ceea ce privea distrugerea bunurilor din apartament. 
  
Ne-a trezit la realitate unchiul Haralampy spunând: 
  
-Hai, Parmeni dragă, să facem şi noi ceva dacă tot am venit la copiii ăştia... 
  
Aşa da, am gândit noi cât de cât veseli, se mai schimbă viaţa. Am privit cu alţi ochi atât nepoţeii cât şi javra dispărută în proporţie de trei sferturi în oala cu sarmale pusă la răcit lângă frigider.  
  
Unchiul şi mătuşa erau oameni practici: în câteva minute, noi – de fapt, foştii stăpâni ai casei, pentru că atunci ne aflam sub ocupaţie străină – ne-am dat seama că nu eram decât nişte amărâţi de diletanţi în comparaţie cu ei. Ne şi miram cum de putusem trăi atâţia ani fără să ni se întâmple o mulţime de nenorociri, fără ca medicii, procuratura şi vreo ordonanţă de urgenţă a guvernului să ne fi izolat într-o rezervaţie, undeva prin Retezat sau, caz mai aparte, prin mangrovele australiene. Ca atare, am început să ne bucurăm din tot sufletul că, datorită gravei neglijenţe a organelor menţionate, mai eram liberi şi teferi, credeam noi. 
  
-Mare noroc, mare noroc, murmura unchiul Haralampy din când în când, mişcând mobilele din loc, scoţând uşile din balamale şi înfăptuind, de fapt, cea mai mare reformă din istoria căsniciei noastre, pe lângă care postdecembrismul era o „nenorocită de anexă a materialismului dialectic infestat cu ceauşism multilateral dezvoltat”. Am citat dintr-un discurs al vecinului de la „trei” la o adunare generală a Asociaţiei de locatari, pentru care a fost lovit brutal cu polonicul de către nevastă-sa – şefă de scară, funcţie după care a tânjit timp de patru legislaturi... 
  
... Nimic nu era bine, inclusiv câte un cui bătut în perete. Nu ne îndoiam că natura-mamă ne trimisese nişte rude cu statut de unicat şi de care eram mândri. Muţi! Să fi trecut vreo trei ore ? S-ar putea, deşi e cam mult dacă avem în vedere viteza cu care se desfăşura dezastrul. Oricum, într-un timp record, nimic nu mai era la locul său. 
  
-Trăiţi la oraş şi v-aţi aranjat apartamentul ca o cocioabă de la ţară, ne-a reproşat mătuşa. 
  
-Păi, dacă am fost tot singuri, am încercat noi să mai salvăm câte ceva din onoare. Am crezut că nu are rost să... 
  
-Adică, cum n-are ? ne-a privit ea crunt în timp ce aduna cioburile singurei noastre vaze de cristal în care trăsese cu praştia unul dintre dragii nepoţei... 
  
Şi, în ultimă instanţă, ce este o vază ?, ne-am întrebat noi. Şi am răspuns şcolăreşte: vaza este un obiect din casa omului care poate deveni incomod în anumite situaţii tot trebuind să-l deplasezi de colo-colo. Mai bine spart! Până şi acest lucru de nimic a trebuit să-l învăţăm de la nepoţei, dragii de... 
  
Când toate lucrurile din apartament şi-au schimbat locul sau poziţia, unele chiar forma, unchiul Haralampy a ordonat: 
  
-Şi-acum, toată lumea la treabă – să facem ordine pe-aci! 
  
In trei zile apartamentul nostru ajunsese de nerecunoscut: două geamuri sparte, covorul persan găurit în câteva locuri de chiştoacele unchiului a cărui deviză este că: un bărbat, dacă nu miroase a ţigară, nu mai poate fi considerat bărbat; uşa de la baie se ţinea într-o singură balama şi o sfoară, iar noi, până o să ne luăm altă mobilă, vom dormi pe jos. Dar ce să mai discutăm, din moment ce uşa de la intrare am schimbat-o cu o bucată de PeFeLe – e adevărat că gros şi trainic! Insă, peste tot haosul acesta, plutea maiestuos mirosul de urină şi excremente de câine, iar seara, aşezaţi pe podea, cu lumina stinsă, ne amuzam cu sadism auzind cum sar purecii câineşti pe ziarele întinse pe jos. Cum-cum? A, nici vorbă de vreun semn de nebunie, să fie clar!... 
  
In preziua terminării vizitei, stând seara la cină, unchiul Haralampy ne-a spus bătându-ne părinteşte pe umeri: 
  
-Dragii mei, acum nu mai sunteţi nici voi tineri. Copii nu aveţi, aşa că gândiţi-vă şi voi la un moştenitor ...  
  
-Păi, ne-am gândit, avem şi noi socotelile noastre ... Sigur că avem în vedere să ...  
  
-Nu, dragilor, asta-i mentalitate comunistă. La treabă şi ...  
  
-Adică, nu pricep, s-a impacientat Malaghenia: ne daţi ordin să ... avem copii? 
  
-Ei, fereasca-ne Bunul şi Luminatul!, păru speriată mătuşa Parmenica. 
  
Iar unchiul completă imediat: eu, cu Parmenica, ne-am gândit că ar fi cel mai bine să-i înfiaţi pe nepoţei, ce ziceţi ? Sunt mari, cuminţi... 
  
-Toţi trei ? am strigat fără să vreau. 
  
-Apoi, nu se cade să-i despărţim, dragă... 
  
...De-atunci, nevastă-mea se pretinde Antigona şi sapă toată ziua gropi în jurul blocului pentru îndeplinirea nu-ştiu-cărui ritual mitic, zice ea râzând permanent, inclusiv când ne certăm. Dar, la drept vorbind, e mai convenabil decât un trio de nepoţei imprevizibili şi drăgălaşi, ca nişte draci în miniatură... 
  
A, uitam: găsisem rudele pe internet, la Ocazii.ro.  
  
Ehe, Decembre, Bacovia etc., etc. 
  
Dumitru Hurubă 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Neamuri de decembrie, proză de DUMITRU HURUBĂ / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 364, Anul I, 30 decembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!