Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   



NE-NTINATA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Urcase primul etaj mai mult pe întuneric, iar la etajul al doilea domnea o semiobscuritate care ascundea in mare parte murdăria scării.  
  
Pe dibuite Maur reuşise să descuie uşa şi să aprindă becul palid din hall. O lăsase să treacă înainte şi ca din întâmplare lăsă iala să se încuie singură. Simţise din primul moment că nu mai era nimeni în apartament şi liniştea stranie ce domnea, îndemna la reflecţie. Nu crezuse nici un moment, că Maur o invitase la el acasă să-i arate ceva deosebit ... surpriză. Nu, era numai un pretext. Alarma ei interioară o avertizase de când urca scara neluminată. Cu fiecare pas creştea în ea o nelinişte greu de controlat.Abia desluşea mobilele, alese cu mult bun gust era adevarat, dar şi cu mari cheltuieli. Cu Maur de mână, Oana traversă o sufragerie superbă. Nu-şi imaginase, un tapet, care imita foarte bine pluta şi contrasta puternic cu lumina mobilierului. Mama lui Maur chiar se întrecuse pe sine. Fereastra acoperită în întregime de o draperie de pluş stacojie, nu permitea nici unei raze de lumină să intre. Oana simţi o apăsare grea în piept. Spiritul ei liber devenea captiv ... era de nesuportat. Ar fi vrut să fugă, dar mâna lui Maur o strângea cu atâta putere. 
  
La deschiderea uşii dormitorului, surpriza era de nedescris. Toate nuanţele de albastru erau aşternute, pe pat, pe pereţi, la fereastră ... nelipsitele mânere aurii ale mobilierului alb, totul era de bun gust. Nici abajurul veiozei de pe noptieră nu făcea excepţie. Posterul de pe perete, un peisaj marin superb, cu o plajă însorită, ar fi încântat pe oricine, dar Oana simţea o strângere de inimă. Un sărut pe obraz o făcu să se înfioare din creştet până-n tălpi, în timp ce întreg trupul se cufunda în noapte.  
  
Simţea cum o cuprinde, o acaparează această noapte din care nu va mai putea ieşi niciodată, pentru a se bucura fericită la fiecare răsărit de soare. -Oare de ce venise la Maur? Ce voia să-i arate? Simţi cum cu gesturi moi, vrea să-i scoată pulovărul şi o tot săruta împiedicând-o să vorbească. Nici cu sutienul nu se descurcă mai bine. Era de import şi avea un sistem de încheiere deosebit de cele obişnuite. Aproape că-i venea să râdă simţind enervarea lui Maur pe încheietoare.  
  
Dar vraja începea să se destrame. Începu să simtă pentru prima oara, de când intrase în partamentul lui Maur, că sub tălpi avea un covor moale, tot albastru şi cu buchete de trandafiri roz. Îl iubea sincer pe Maur de aproape doi ani. În acele momente paradoxal, îl compara pe Maur cu covorul. Cum putea să fie atât de mic? Atât de josnic? Josnic ca un covor superb. Simţi cum lacrimi fierbinţi îi alunecau pe obraji, o revoltă necunoscută încă se ridică în ea, încât brusc se întoarse cu faţa spre Maur, care se încăpăţâna s-o dezbrace. Privirile li se întâlniră şi se fulgerară reciproc. Maur fu cel dintâi care privi iritat într-o parte apoi adăaugă tărăganat: -Hai nu face pe mironosiţa. Fulgerator mâna Oanei plesni obrazul lui Maur, cu o furie de care nu se credea în stare. Acesta tresări şi o privi inexpresiv preţ de câteva secunde. Era rece şi distant cum nu-l mai văzuse Oana niciodată. -M-aş fi putut dezbrăca şi singură, dacă vroiam asta. Pentru asta m-ai invitat la tine? Ce-a fost în capul tău, Maur?. Perplexitatea lui îi fu de folos, îsi ridică grăbită pulovărul de pe jos, se îmbrăcă şi ieşi fără un cuvînt. Pe scara întunecată se opri să-şi şteargă lacrimile. De cum păşi afară, îşi simţi din nou spiritul liber, o fericire nostalgică îi topea sufletul. Se putea bucura în continuare de lumină. Noaptea lipsită de speranţă nu reuşise să pună stăpânire pe ea. Privi un strat de flori proaspete, neprihănite, scăldate în lumina soarelui. Le mângâie cu privirea şi se simţi la fel ca ele. Liniştea ei sufletească fusese tulburată, de nesăbuinţa lui Maur şi încă o mai ustura palma cu care îl lovise. Pentru moment altă soluţie nu exista. În doi ani de când se cunoşteau, Maur ar fi trebuit să ştie asta. Nu, nu o făcea pe mironosiţa, doar că pentru ea nu venise ... timpul.  
  
Gândul că un timp nu-l va mai vedea pe Maur, o sperie pe Oana. Sigur vor râde toţi colegii de liceu, că Romeo şi Julieta, (porecla lor) s-au certat. N-au decât să râdă, gândi Oana. Se grăbi spre casă, mai ales că Bacalaureatul bătea la uşă.Traversă aproape în fugă parcul, în care de sute de ori se plimbase cu Maur. Pe o alee îi întâlni pe Andrei şi Dana, discutând cu aprindere; - Ce-i cu voi? Vă certati? Întrebă ea din mers. - Şi ce ! n-avem voie? Rspunse Andrei vizibil iritat. - Nu ne certăm ... discutăm, nu e nimic important, încercă să explice Dana. - Cum? nu e important? mai zise Andrei cu sarcasm. 
  
-Te rog încetează, n-are rost să discutăm acum. În loc să te preocupe examenele ... Oana îşi luă rămas bun în grabă şi trecu pe altă alee, îndreptându-se spre casă. Era prea preocupată de întâmplarea cu Maur, ca să-şi mai bată capul şi cu ce se întâmpla cu prietenii lor. Dar un gând îi străfulgeră prin minte. -Dacă au şi ei aceeaşi problemă? La asta chiar nu se gândise. Oricum se vor vedea la şcoală şi se vor lămuri.  
  
Citise cândva într-o carte, că un trecut fără pată, este o comoară de nepreţuit, dar Maur o ironizase, spunând: -Doar nu vrei să trăieşti ca în romane. Nu-şi imaginase niciodată, că va duce o viaţă de prinţesă, înconjurată de mult fast, obiecte de lux, servitori şi altele de acest fel. Nu, dar îşi dorise întotdeauna ca existenţa ei să fie curată, cinstită şi fără pete, de nici un fel. Nu-şi putea explica de ce a încercat Maur să întineze prietenia lor, atât de frumoasă până atunci, dragostea lor dintâi, floarea imaculată a tinereţii lor. Simţea că o apucă disperarea, de ce Maur? De ce tocmai el, pe care îl iubea, atât de mult şi care ştia că este iubit de ea. De ce nu-i ajunsese numai iubirea ei curată? 
  
Maşinal băgă cheia în iala uşii lor. Locuia cu părinţii şi cu un frate mai mare. Se îndreptă spre camera ei, fără să bage de seamă, că în bucătărie, mama pregătea masa.  
  
Se aruncă pe pat şi închise ochii. Revăzu în minte toată scena, în cele mai mici detalii. Simţi aproape fizic, gesturile lui Maur. O mână caldă i se aşeză pe frunte. Tresări ca scuturată de friguri. Era mama, care foarte mirată, venise să vadă ce este cu fata ei, de nici un bună ziua nu reuşise să spună. Privirea Oanei era tulbure şi ochii-i înotau în lacrimi. -Ai să-mi spui ceva, draga mea? Spusese mama cu multă căldură şi cu voce scazută. - M-am certat cu Maur ... cred că sunt o ... proastă. - În nici un caz ... fata mea, nu este o proastă. Eu ştiu ce am crescut, iar lui Maur ... mai dăi timp să te cunoască aşa cum eşti şi mai acordă-i o şansă, că nu-i un băiat rău. Are şi el probleme ... vârsta, hormonii, nu mai sunteţi chiar copii ... nu?  
  
Trecuseră mai bine de două ore de când Oana sta întinsă pe pat. Nu mai plângea, dar nici nu putea adormi.  
  
Gândul că Maur s-a purtat aşa de imatur şi expresia “hai nu face pe mironosiţa”, îi revenea obsedant în minte. -Unde a aşteptat ascuns acest Maur, pe care ea nu-l cunoscuse încă? Ce se întâmplase cu acel Maur, frumos, vesel, cuminte şi foarte deştept ... pe care-l iubise şi încă îl iubea, fără de care nu putea trăi, fără să se vadă sau să-şi telefoneze o singură zi? Se simţea copleşită de tristete, dezamagită până-n adâncul sufletului. Amândoi fuseseră de acord cândva, că iubirea lor, era o descoperire extraordinară, ceva sublim, frumos şi intens, cum nimeni nu mai trăise aşa ceva până la ei. Fără să vrea, zâmbi amintirii scenei făcute de Maur, când şi-au mărturisit ce simt unul pentru altul. Lui Maur îi tremura vocea, dar nu se oprise şi-şi duse fraza până la capăt. Îi mărturisise Oanei că o iubeşte, că toată existenţa lui este plină de fiinţa ei, că în tot ce face el, îi simte prezenţa, este motivat de prezenţa ei. Era adevărat, Oana nu se îndoise niciodată de el şi-i mărturisise în felul ei, mai simplu, mai potolit, că şi cu ea lucrurile stau exact la fel. Fusese sinceră până-n adâncul sufletului. Era un adevăr care trebuia spus. Maur iradia de bucurie. Exuberant, ridică de jos un gândăcel pe o frunză îngălbenită şi-i zise: - Vezi tu ce culoare are cerul? La fel sunt şi ochii Oanei. Superbi ... nu-i aşa?, îl lăsă uşor în iarbă şi o sărutase cum n-o mai făcuse nicidată. Oana râse ştrengăreşte şi adăugă: -Ştii tu de ce este cerul senin? Pentru că aşa sunt ochii lui Maur. Râdeau ca nebunii prin parc şi purtau în inimile lor, tot seninul cerului. 
  
-Ce poetic! Zisese Maur, făcând eforturi să revină cu picioarele pe pământ şi să nu pară caraghios. Asta se întâmplase în urmă cu un an, iar de atunci s-au văzut zilnic. De ce ajunseseră acum în acest impas? Cine era de vină? Oana se frământa să înţeleagă ce-i adusese în această situaţie. Se simţea şi puţin vinovată, dar prea bine nu ştia de ce. Maur, ar trebui să aibă răbdare şi încredere. Fără încredere ... nu există nimic. Un mare autor de drame sentimentale, romancier consacrat, fusese întrebat cândva: -De ce scrieţi poveşti de dragoste, care se termină prost?, la care omul de litere a răspuns simplu: -Povestiţi-mi o singură poveste de dragoste, care se termină bine şi eu am s-o scriu. Exista oare o fatalitate ? Toate poveştile de dragoste sfârşesc prost? De cine depinde acest lucru?  
  
Oana nu mai suporta să stea în pat, în acea stare de încordare. În minte i se învălmăşau o mulţime de întrebări, iar mama cu siguranţă că măcar în parte, va şti să i le lămurească. Se ridică cu greu, se simţea slăbită, aproape bolnavă, prea multe gânduri o epuizaseră. În hall fratele ei îi întinse un plic. - Ţine este pentru tine, PERSONAL, ce-a păţit corabia voastră? Era tentat să continue cu gluma, dar mama îl avertizase serios, să n-o supere că nu se simte bine. Chiar dacă era cu 3 ani mai mare decât sora sa şi uneori o tachina până la enervare, acum trebuia să se abţină. Oana deschise maşinal plicul, în care nu găsi decât o coală de hârtie, fără nici un cuvânt, doar nişte nori creionaţi pe alocuri. Înţelegea foarte bine semnificaţia lor. Cerul lor se acoperea de nori. Aşadar povestea lor de dragoste se va sfârşi prost, la fel ca toate poveştile de dragoste de altfel. Nu, asta nu poate fi adevărat, Maur nu poate fi atât de prost încât să nu înţeleagă. Nu poate strica totul pentru o prostie. Va trebui să discute cu el, să-l facă să înţeleagă ... ce? Mai intâi trebuia să înţeleagă ea ce are de făcut. Maur trebuie să ştie, că ea ar fi procedat la fel cu oricare dintre băieţii, care se cam ţineau pe urmele ei. N-a fost un capriciu, chiar nu ştia ce să facă. Indecizia ei o făcea să se simtă şi mai rău, iar mama era schimbul doi. Aici nu putea fi vorba de o regulă, trebuia vorbit, explicat, înţeles. Doar nu va rămâne supărat pe ea pentru atâta lucru. Dacă va fi nevoie îi va spune, deşi nu-i era deloc uşor, ce a simţit, ruşinea, umilinţa şi în final revolta. Da, revolta. Asta era Oana, iar Maur ar fi trebuit să ştie cum este ea. Dacă ar fi discutat despre asta înainte, poate că s-ar fi lămurit fiecare ce vrea să facă, dar cum procedase Maur ... nu avea nici o scuză, iar ea nu era încă pregatită pentru acest pas. Întotdeauna se simţise în siguranţă lângă Maur, iar acum ... trebuia oare să se teamă de el? Să-l suspecteze de gânduri ascunse? Să stea tot timpul în gardă, de teama unei capcane? Nu poate fi adevărat, mintea ei înfierbântată, a dat întâmplării, mai multă importanţă decât trebuia. Dacă mama ar fi fost acasă, ce repede s-ar fi lămurit toate. O chinuia îndoiala, întotdeauna i-au plăcut, lucrurile clare şi certe, iar acum peste sufletul ei candid se cernea zăpada îndoielii. Oana sta cu coala de hârtie în faţă, aşezată pe un taburet în bucătărie. Bogdan, intră abia auzit şi se aşează şi el. -E chiar aşa de grav? Să te ajut cu ceva? -M-am ... m-am certat cu Maur, spuse Oana cu tristete. -Atunci e de bine, voi chiar vă iubiţi. –Uff ! Ce mai frate am şi eu ... o dată nu poţi şi tu să fii serios? -Măi ... voi chiar vă iubiţi, începuse să-mi pară monotonă, prietenia asta a voastră. -Dispari de aici ... nesuferitule, mai zise fata şi se refugie în dormitor. Din uşa dormitorului mai adăugă: -Cearta în dragoste, este ca o ploaie de vară, peste un câmp încins de soare. Tu sau el ... însfârşit poate chiar amândoi, meritaţi un duş rece, să vă dezmeticiţi... Bate Bacalaureatul la uşă ... sora mea. Mă duc să vorbesc cu Maur, o mai necăji el puţin. -Să nu îndrăzneşti ! Am să vorbesc eu cu el. Treaba asta, ne priveşte numai pe noi, pricepi? -Ha, ha, uite-o pe Oana cea adevărată. Acum pot să plec liniştit, am întâlnire, sorela...dacă ai nevoie de mine sunt pe aproape, reţine asta este... esenţial. -Dacă sună telefonul, nu sunt acasă pentru nimeni, clar? Spuse Oana bosumflată. -Pentru nimeni... e clar dar pe mine, 
  
cum mă convingi că nu eşti acasă? -Cum poţi fi atât de sâcâitor? -Exersez! -Tu nu poţi fi niciodată serios? -Ba da ... când dorm... dar nici atunci nu se ştie, ce visez ... -Mare figură eşti, mă-ntreb cum te suportă fetele? Dar Maur, oare el cum se simţea? La ce se gândea el acum? Sunetul strident al telefonului o trezi din visare. -Alo! Da ... eu. -Ne vedem pe seară? Întrebase Maur, ca şi cum nimic nu se întâmplase. -Nu ... nu cred, răspunsese Oana. -Recunosc, m-am purtat ca un imbecil ... dar trebuie să stăm de vorbă, în seara asta. -Chiar dacă te-ai fi purtat ca un savant, în seara asta nu ies din casă Maur. Cu puţin noroc ... mâine. -Eşti foarte suparată pe mine? -Nu numai pe tine şi pe mine sunt suparată. Când sunt aşa ... mă simt urâtă, Maur. -Nu vorbi prostii, tu nu poţi fi urâtă, iubire ... Oana ! -Nu ies din casă în seara asta, tocmai ca să nu te convingi de contrariu, spusese Oana cu o undă de amărăciune în glas. -Nu poţi să mă ierţi, nu-i aşa? Uite dacă vrei ... încercase Maur ... -Nu, te rog, nu mai spune nimic, ştii ce fac acum? Caut cu disperare o gumă, vreau să şterg ... norii. -O să-i ştergem amândoi, Oana, îţi promit. -Nu trebuie să-mi promiţi nimic, ştiu, simt că o să-i ştergem împreună. -Eşti adorabilă, ştii ... -Şi asta o ştiu. -Adevărat? De unde o ştii? -De la mama, pa, ne vedem mâine la şcoală.  
  
Deci motive de îngrijorare majore, nu mai existau, rămânea să-şi pună ordine în gânduri.  
  
Va trebui să mai stea de vorbă şi cu mama, prea o pasase fără explicaţii şi ea nu făcea asta nicodată. Nu-şi făcuse nici o temă pentru ziua urmatoare şi era deja seară. Oana începu să-şi scoată caietele, cu conspectările lucrărilor de recapitulat, în vederea examenului de bacalaureat. Avea mult de citit, mai avea de lucrat ceva la matematică şi fizică şi...parcă cele mai grele materii se nimereau în ziua următoare. 
  
Curând se rupse de gândurile ce-i frământau mintea şi se sili cu toată oboseala şi ora înaintată, să-şi termine temele. 
  
De preocupată ce era nu auzi când fratele ei intrase în casă şi încuiase în urma lui. 
  
- Ce faci tu sora mea preferată ? toceşti ? ai să ajungi să porţi ochelari, ascultă-mă pe mine, mai adaugă Bogdan intrând în camera sa. 
  
- Şi care este problema ta ? am să port ochelari şi gata... 
  
- Da, dar ...te mai place Maur ? dispăru Bogdan râzând, în bucătarie. Să-l întrebi, poate are alte preferinţe... 
  
- Ai de gând să mă laşi să-mi termin temele ? aiuritu-le . 
  
Curând se întoarse şi mama, şi seara se sfârşi liniştită şi calmă pentru toţi. 
  
Fără a pune întrebări, mama o examina din când în când pe Oana, o privea întrebător dar aştepta ca ea să-i spună ce avea de spus, sau s-o întrebe ce avea de întrebat. 
  
Abia se luminase bine de ziuă, când Oana se spălă cu multă apă rece pe faţă, se îmbrăcă în costum de sport şi fugi la alergare în parcul din apropierea casei lor.  
  
Nu înconjurase întreg parcul, că în urmă la o distanţă apreciabilă, încă o persoană se pusese pe alergat. Auzea Oana paşii în urmă, dar nu vroia să întoarcă capul, alergând din ce în ce mai tare. Sigur că oboseala o ajunse la un moment dat, se opri, se întoarse brusc şi dădu cu ochii de Maur, care părea epuizat de efort. Întotdeauna îl întrecuse la alergat.  
  
Maur veni suflâd greu şi se trânti direct pe iarba udă de rouă. Nu-l mai interesa decât un lucru şi-l spuse :  
  
-Mai eşti suparată pe mine? 
  
-Acum mi-e milă de tine, eşti terminat...spuse Oana încercând să glumească. 
  
-Noi doi trebuie să stăm de vorbă ...mai zise Maur. Iubire, niciodată să nu mai fugi de mine. 
  
Avem o zi încărcată, după o noapte ...albă. 
  
- Ce ar fi să amânăm noi discuţiile astea, pentru după bac, avansă Oana ideea. Prea suntem stresaţi şi nu ne înţelegem. 
  
-Foarte bine, rămâne pentru după bac...ştii câte griji mi-am făcut toată noaptea? Am vrut să vin la tine să stăm de vorbă.  
  
Nu vreau sa râdă toţi de noi că avem neânţelegeri tocmai acum. 
  
-Dar noi nu avem neânţelegeri...Maur, noi ne iubim, dar nu ştim cum să ne purtăm în anumite momente, asta este sigur. 
  
-Exact, asta gândesc şi eu, vezi ? gândim la fel... 
  
În mai puţin de o oră, se întâlniră în uşa clasei lor, unde Maur ajunsese tot în fugă şi scoase din servietă un trandafir alb, imaculat, învelit cu grijă într-o coală de hârtie la fel de albă. 
  
-Pentru tine iubire, zise Maur şi o sărută pe obraz. 
  
-Şi asta este pentru tine, se ridicase Oana pe vârfurile picioarelor, să-l sărute pe Maur pe obraz.  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
NE-NTINATA / Flora Mărgărit Stănescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 211, Anul I, 30 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Flora Mărgărit Stănescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Flora Mărgărit Stănescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!