Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Aniversari > Mobil |   


Autor: George Baciu         Publicat în: Ediţia nr. 218 din 06 august 2011        Toate Articolele Autorului

NE-AM UITAT EROII ACESTEI GLII
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MIHAI VITEAZUL – PRINŢUL UNIRII ROMÂNILOR 
  
(410 ani de la uciderea sa) 
  
„În ţara mea aş fi putut să rămân liniştit şi sigur, fără nicio teamă,  
  
dacă nu m-ar fi chemat credinţa mea faţă de creştinătate.  
  
Io, Mihail, voievod al Ungrovlahiei, al Ardealului şi al Ţării Moldovei” 
  
(din Memoriul lui Mihai Viteazul din anul 1601 către împăratul Rudolf al II-lea) 
  
Tot mai puternic străluceşte chipul lui Mihai Viteazul, tot mai vie şi mai luminoasă este amintirea faptei lui. Cu cât suntem mai români, cu atât ne e mai drag chipul Viteazului, ctitor veşnic al ţării de azi, prinţul unităţii naţionale. Viaţa lui e una din cele mai impresionante din câte s-au desfăşurat pe pământul strămoşilor. A cunoscut din plin şi bucuriile şi durerile vieţii; a cunoscut dulceaţa biruinţei şi amărăciunea înfrângerii; a stăpânit cât niciunul dintre voievozii noştri, pentru ca într-o clipă să piardă totul; a văzut pe cei trufaşi, închinându-se şi a căzut prin trădarea lor. Contemporanii, prieteni sau duşmani, au simţit că au în faţă o personalitate excepţională; unii l-au ridicat în slăvi, alţii l-au urât cu patimă, cu toţii însă au rămas impresionaţi de această apariţie unică. 
  
A reuşit ceea ce niciun alt domnitor român nu izbutise până atunci: unirea celor trei ţări române. Şi a devenit - pentru generaţiile care i-au urmat - un simbol al luptei pentru independenţă şi unitate. I s-a spus Viteazul pentru că a avut curajul să înfrunte forţa uriaşă a Imperiului Otoman din acele vremuri, dar şi toate celelalte naţiuni vremelnic potrivnice din jurul României: ungurii, polonezii, tătarii şi ruşii. Acesta a fost Mihai Viteazul, fiul lui Pătraşcu cel Bun . 
  
Unii cercetatori l-au considerat fiu legitim al lui Pătraşcu cel Bun (ceea ce s-a dovedit greşit); altii, fiul nelegitim al acestuia, iar alţii fiul lui Pârvu Buzescu (tatăl fraţilor Buzeşti). Ştim că s-a născut în 1558 , în Oraşul de Floci (Ialomiţa) . Domnitorul Pătraşcu cel Bun, a murit în anul 1557. Este foarte putin probabil ca acesta să fi avut relaţii extraconjugale în anul în care a murit, căci a avut o boală lungă şi grea, pentru tratarea căreia a cerut medici de la Sibiu . 
  
În tinereţe s-a ocupat cu negustoria, ne-o spun mai multe marturii ale timpului. Una, polonă, spune că ar fi făcut comerţ cu vite, o alta, spaniolă, cu giuvaericale. Ştia turca şi greaca. Avea un scris frumos, energic, iscalitura sa se recunoştea fără greutate. 
  
Mama voievodului a fost Teodora Cantacuzino , care avea rădăcini greceşti. Radu Popescu susţinea: muma-sa au fost de la Oraş dela Floci, care fiind văduvă şi frumoasă şi nemerind un gelep, om mare şi bogat den Poarta Împărătească şi care în casa ei zăbovindu-se câtăva vreme...  
  
La vârsta de 26 ani Mihai s-a căsătorit cu Stanca, văduva lui Dumitru postelnicul din Vâlcăneşti şi nepoata lui Dobromir, mare ban al Olteniei. Stanca a mai avut doi fraţi, pe Dragomir, fost mare postelnic al lui Alexandru Vodă, şi pe Ioan Monahul. Mihai şi Stanca au avut doi copii: pe Nicolae (uneori apare sub numele de Nicolae-Pătraşcu) şi pe Florica. Mihai a mai avut o fiică, nelegitimă, Marula, de la o femeie cu numele de Tudora din Târgşor. Fiul lui Mihai, Nicolae, s-a căsătorit cu Ancuţa, fiica voievodului Radu Şerban, cu care a avut o fiică, Ilinca. Fiica lui Mihai, Florica, s-a măritat în anul 1603 cu Preda postelnicul. Stanca a murit de ciumă în anul 1603 şi a fost înmormântată în biserica episcopiei din Râmnicu Vâlcea.  
  
Armeanul Petre Grigorovici din Lemberg, unul din diplomaţii lui Mihai, a întocmit, probabil pentru informarea cercurilor austriece, o cronică a vieţii domnitorului, document care s-a pierdut în forma originală, dar care s-a păstrat în compilaţia lui Stephanus Zamosius . 
  
Înainte de a fi domn, a câştigat o vastă experienţă străbătând lumea Răsăritului şi parcurgând toate dregătoriile. În 1558 este ban mic sau bănişor de Mehedinţi (unchiul sau Iane Cantacuzino fiind mare ban al Olteniei şi capuchehaia domnului Munteniei la Constantinopol). O poruncă a lui Mihnea Turcitul este adresată ,,slugei domniei mele lui Mihail banul din judeţul Mehediţi". La finele aceluiaşi an (1590) este mare stolnic. Sub Ştefan Surdul devine mare postelnic (1591), apoi mare agă (1592) şi chiar ispravnic, în locul unchiului său Iane, care locuia la Istanbul. În urmatorul an, Mihai era ban al Olteniei, cea dintâi dregătorie a ţării, domn fiind Alexandru cel Rău. Birurile grele impuse de Alexandru cel Rău au provocat un complot boieresc, fiind pârât la Poarta Otomană, în vara anului 1593, fără consecinţe pentru el. E posibil ca Mihai să fi fost implicat şi el în acest complot, însă nu e sigur. Ce e cert însă, e că în această perioadă Mihai fuge în Ardeal, din cauza lui Alexandru cel Rău . În Transilvania Mihai a stat cam două săptămâni, după care a plecat la Constantinopole. Aici, ajutat de unchiul sau Iane, de Andronic Cantacuzino şi de agentul englez Barton, a reuşit să primească de la turci domnia Munteniei (11 octombrie 1593), cu sprijinul unor mari sume de bani şi cadouri bogate pe care le-a dat acestora. Banii lui Mihai au venit din împrumuturi făcute la creditori care l-au urmat în ţară după ce a primit domnia, cu scopul de a-şi primi înapoi de la el banii şi dobânzile aferente. 
  
Începutul cârmuirii a fost deosebit de greu pentru cei mulţi. O mărturie contemporană - a unui adversar al său- consemnează că din zilele investiturii, aflat încă la Istanbul, domnul ar fi facut un legămant faţă de propriul său cuget, de a lupta fără şovăire împotriva Porţii, a puterii suzerane. De asemenea, în noiembrie 1594 a delcanşat răscoală anti-otomană şi lichidează o unitate turcească aflată în capitală, apoi atacă cetăţile Giurgiu, Brăila, Nicopole, cucerindu-le cu excepţia Giurgiului. Conjunctura europeană se arată favorabilă. Papa Clement al VIII-lea (1592-1605) îndemna stăruitor pe monarhii creştini să-şi unească armatele, într-o Ligă Sfântă împotriva Imperiului otoman. Concentrarea urma să se facă în jurul împăratului Germaniei, Rudolf al II-lea (1576-1612), la curtea căruia sfătuitori erau iezuiţi. Apelul a primit răspuns favorabil din Spania şi din ducatele italiene Toscana, Mantova şi Ferrara. După tratative laborioase, spre a-şi asigura cât mai multe avantaje, Sigismund Bathory ajunge la un acord cu Rudolf al II-lea în ianuarie 1595. Aron Vodă, domnul Moldovei semnează un tratat cu împăratul habsburgic la 16 septembrie 1594, oferind astfel un motiv în plus lui Mihai Viteazul să decidă, cu acordul boierilor, intrarea în alianţa antiotomană. 
  
În ianuarie 1595 Mihai îi înfrânge pe tătari la Putineiu şi Stăneşti, iar pe turci la Şerpăteşti, campania încheindu-se cu incendierea Rusciukului. Datorită cresterii pericolului otoman, se vede obligat să încheie un tratat de alianţă cu principele Transilvaniei. Mihai trimite la Sigismund Bathory pe Radu clucerul Buzescu şi la Aron Voda pe Stroe stolnicul Buzescu. Rezultatul a fost o înţelegere deplină, cei trei stăpânitori hotărând-cu jurămintele cuvenite ca să fie nedespărţiţi unii cu altii (1595).Optiunea lui Mihai a fost definitivă.Cu drept cuvânt va scrie mai târziu împăratului Rudolf: În ţara mea aş fi putut să rămân liniştit şi sigur, fără nicio teamă, dacă nu m-ar fi chemat credinţa mea faţă de creştinătate . Mihai trimite o delegaţie de boieri la Alba Iulia pentru a reglementa diplomatic relaţiile munteano-transilvănene. Nerespectând porunca domnitorului, delegaţia de boieri condusă de mitropolitul Eftimie negociază şi semnează la Alba Iulia la 20 mai 1595 un tratat cu Sigismund Bathory prin care Mihai devenea de fapt locţiitorul acestuia pe propriul său tron (din Ţara Românească). Puterea revenea astfel Sfatului Domnesc alcătuit din 12 boieri de rang înalt. 
  
Comandând o armată de cca. 16.000 de ostaşi, la care se adăugau cei 7.000 de transilvăneni conduşi de Albert Kiraly, Mihai Viteazul obţine contra turcilor, conduşi de Sinan Paşa, victoria la Călugăreni - 13/23 august 1595 , pe râul Neajlov. 
  
Turcii se retrag spre Giurgiu, se regrupeaza şi ocupă Bucureştiul pregătindu-se să organizeze ţara ca paşalac. Mihai se retrage spre munţi pentru a primi ajutor de la Sigismund Bathory. Între timp, Ştefan Răzvan este înlocuit de pe tronul Moldovei cu Ieremia Movilă, domn fidel polonezilor.Ca urmare a întelegerii cu Sigismund Bathory care-i trimisese 2000 de oşteni din Transilvania comandaţi de capitanul de la Făgăraş, ajutat de Buzeşti, Mihai eliberează oraşelor Târgovişte (5-8 octombrie 1595), Bucureşti (12 octombrie 1595) şi Giurgiu (15-20 octombrie 1595). 
  
Cronicarii otomani, unii direct, alţii în cuvinte mai acoperite, recunosc înfrângerea:,,Haidar-paşa, beilerbei de Rumelia, si-a găsit o moarte de martir într-o mlaştină...Apoi...din pricina învălmăşelii, Mustafa-paşa, fiul lui Aias paşa, fratele serdarului, şi Husein paşa..au fost călcaţi în picioare". 
  
Întreaga creştinătate balcanică l-a privit ca pe un eliberator, iar după moartea sa, în hârtiile găsite sub pernă, s-a aflat o scrisoare în care aceşti creştini îl numeau „Steaua lor răsăriteană”. 
  
Ulterior relaţiile cu Imperiul Otoman vor alterna şi în 1597, Mihai va încheia un tratat, care prevedea: recunoaşterea independenţei Ţării Româneşti; anularea pretenţiilor de suzeranitate ale lui Sigismund Bathory. În paralel, la 9 iunie 1598, Mihai a încheiat la Mănăstirea Dealu un tratat cu împăratul Rudolf al II-lea care s-a obligat să-i asigure subsidii pentru întreţinerea armatei şi i-a recunoscut caracterul ereditar al domniei în schimbul recunoaşterii suzeranităţii împăratului. 
  
Domnia lui Ieremia Movilă devotat polonezilor, însemnase practic îndepărtarea Moldovei de Sfânta Alianţă. În Transilvania, Sigismund renunţa la tron în favoarea vărului său, Andrei Bathory (de asemenea înclinat către politica polonă). 
  
În iulie 1599 a trimis o solie la Praga spre a cere încuviinţarea împăratului pentru punerea în practică a iniţiativei sale. Primind un răspuns favorabil, la sfârşitul aceluiaşi an, intră în Transilvania prin pasul Buzău cu o armată formată din români, şi mercenari de diferite etnii: unguri şi secui din Ardeal, polonezi, sârbi etc. După victoria asupra lui Andrei Bathory (Bătălia de la Şelimbăr, 18/28 octombrie 1599) îşi face intrarea triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599, primind cheile fortăreţei de la episcopul Demetrius Napragy. Chiar dacă a fost recunoscut de Dietă doar ca guvernator imperial, Mihai a fost conducătorul de facto al Transilvaniei. Hotărăşte atragerea Moldovei în frontul antiotoman. 
  
La 10 mai 1600, Bacăul a fost cucerit, iar la 16 mai 1600, Suceava se va preda fără luptă. În punctul cel mai înalt al destinului său Mihai se intitula într-un hristov emis la 27 mai 1600 Domn al Ţării Româneşti, Ardealului şi Moldovei . Realizând unificarea politică a teritotiului românesc, Mihai Viteazul a căutat, printr-o intensă activitate diplomatică, să imprime durabilitate faptului împlinit. În primul rând era necesară recunoaşterea Unirii din partea Casei Austriei. Cererile adresate împăratului Rudolf al II-lea vizau crearea unei monarhii româneşti autoritare cu caracter ereditar.Cu Rudolf al II-lea negocierile au mers greu:,,fiindcă împăratul voia să păstreze Transilvania pentru sine, în timp ce domnul român înţelegea să conduca el efectiv, să dispună şi de veniturile principatului". 
  
Îndată după victoria de la Şelimbăr, voievodul a înştiinţat în scris otomanii că stăpâneşte Transilvania, că în Ţara Românească a lăsat pe fiul său Nicolae Pătraşcu şi că înţelege pentru ambele ţări să respecte raporturile anterioare cu Poarta. Cum Imperiul otoman era puterea dominantă la Dunare demersul lui Mihai - prezentat la ,,tronul Fericirii"chiar în a doua decadă din noiembrie 1599 - apare cu totul normal. Sultanul nu a formulat obiecţiuni şi i-a trimis steag de domnie atât lui ca stăpân al Transilvaniei, cât şi lui Nicolae Pătraşcu.Gestul Porţii însemna şi o recunoaştere internaţionala a unirii celor două ţări sub autoritatea lui Mihai. 
  
Mihai Viteazul a stăpânit doar câteva luni cele trei ţări române deoarece existau numeroase probleme de guvernare. În absenţa lui Mihai nobilimea maghiară s-a răsculat. Mihai Viteazul revine în Transilvania, dar este înfrânt la 18/28 septembrie 1600 la Mirăslău de forţele aliate ale nobilimii maghiare cu armatele conduse de generalul Gheorghe Basta.Ulterior pierde şi tronul Moldovei unde polonezii îl reînscăunează pe Ieremia Movilă, Mihai încearcă să reziste atacului polon asupra Ţării Româneşti (la Curtea de Argeş – noiembrie 1600), însă şi pe acest tron se va urca un membru al familiei Movileştilor, Simion Movila. Forţat să ia drumul pribegiei, Mihai Viteazul cere sprijin împăratului Imperiului Habsburgic, Rudolf al II-lea şi se ajunge la o înţelegere în momentul în care nobilimea maghiară renunţase la alianţa cu trupele austriece, trecând de partea lui Sigismund Bathory, revenit pe tronul Ardealului. Armata lui Mihai şi armatele generalului Basta unite, vor înfrânge armata condusă de Sigismund Bathory la Guruslău (3 august 1601). Continuă prin a recupera Ţara Românească gonindu-l pe Simion Movilă de pe tron. În aceste condiţii, se întrezăreau perspectivele unei noi uniri româneşti, perspectivă ce nu convenea împăratului habsburgic, Rudolf al II-lea. Din ordinul său se pune la cale înlăturarea fizică a domnitorului român, şi la 9/10 august 1601, la 3 km sud de Turda , Mihai Viteazul este ucis de generalul Gheorghe Basta. Acesta ia decizia de a scăpa de fostul său aliat, ale cărui realizări pe plan militar îi răscoliseră destul orgoliul, şi trimite în secret un detaşament de 300 de cavaleri germani şi valoni, condus de ofiţerii Jacques Beauri şi Mortague, pentru a aresta sau a ucide pe Mihai. Soarta domnului fusese hotărâtă printr-o mişelească trădare. Intrând în cortul său, Beauri îi strigă atunci lui Mihai: "Dă-te prins!". Domnitorul nu a rostit decât un singur cuvânt: "Ba!", şi a încercat să apuce sabia pentru a lupta chiar şi de unul singur cu atacatorii săi. Era prea târziu. Un glonţ pornit din muscheta unui soldat valon îl ţintuieşte pe loc. Imediat, un mercenar îi străpunge pieptul cu suliţa, în timp ce mulţimea ucigaşilor se repede asupra sa cu halebardele. Urmează un spectacol îngrozitor. Viteazul este hăcuit şi batjocorit prin praful din faţa cortului său. Trupul său gol este aruncat, iar capul, după ce îi este tăiat, este lăsat pradă câinilor şi corbilor ce ar fi trecut pe acolo. Capul său este luat de unul dintre căpitanii domnitorului şi înmormântat de Radu Buzescu la Mânăstirea Deal, lângă Târgovişte. Pe lespedea sa de piatră de la Mănăstirea Dealu stă scris: "Aici zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihail, Marele Voievod, ce au fost domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi Moldovei." 
  
Şi căzu trupul lui cel frumos ca un copaciu pentru că nu ştiuse, nici se prilejise sabia lui cea iute în mâna lui cea vitează", spune cu amar cronica Ţării Româneşti. Cu el se stingea pentru mai bine de trei veacuri şi visul românilor de a se reuni pe teritoriul Daciei mândrului Decebal. Precedentul fusese, însă, creat ...  
  
Din păcate azi am uitat de făptuirea Viteazului şi-n indiferenţa noastră nici măcar un gând nu lăcrimează pentru el. Am scris aceste rânduri întru nepieirea veşnică din emoţia inimii noastre a celui mai mare domnitor al României – acela care a strâns în lutul trupului său toată răzvrătirea neamului acesta, arătând lumii că tulpina românească este puternică şi se poate înălţa spre cer asemenea unui crin cu trei petale ce cu greu poate fi smuls, fiindcă el îşi are rădăcina în însăşi răbdarea noastră de a fiinţa în spaţiul carpato-danubiano-pontic. 
  
În faţa amintirii sale nu poţi să nu te gândeşti că pentru a putea trăi o viaţă, ce ţi-a fost dăruită, eşti dator s-o meriţi, ca om şi ca neam în fiecare clipă . 
  
George Baciu 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
NE-AM UITAT EROII ACESTEI GLII / George Baciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 218, Anul I, 06 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Baciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Baciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!