Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Ion Untaru         Publicat în: Ediţia nr. 259 din 16 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Ne-am întâlnit pe internet 5
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Capitolul V 
  
Coşmar cu lătrături 
  
După amiază m-am apucat de citit dar din obişnuinţă am lăsat şi radioul deschis, să ascult în semiton, ce se mai petrece în ţara în care trăim. Transmisie de la parlament, discursuri pline de culoare şi jigniri alese, asortate cu amănunte din cele mai picante din viaţa particulară, adresate adversarilor politici. Hotărât lucru, sunt un om de modă veche. Eu îi consideram pe senatorii şi deputaţii din partide diferite, adversari politici şi nu duşmani personali. Trăiesc cu convingerea că cine jigneşte, acela pe sine se jigneşte. Acela cade şi din demnitatea lui umană şi, până la urmă şi din celelalte demnităţi ale lui. Nu ai cum să fii respectat, dacă tu nu respecţi pe absolut toată lumea. Ne transformăm în judecători nemiloşi ai semenilor noştri, înainte de a fi devenit mai buni ca ei. 
  
Urmează discursul virulent al unui preşedinte de partid din opoziţie, urmat de o foarte numeroasă listă a celor care în numai doi ani de când se aflau pe post de gestionari la putina cu miere, deveniseră posesori ai unor averi incredibile. Milionari în toată regula şi chiar miliardari. Dar nu în lei, ci în dolari. Fără să fi câştigat la loto sau pronoexpres. Fără să fi primit vreo moştenire fabuloasă de pe altă planetă a sistemului nostru solar. 
  
Nume, prenume, atâta avere. 
  
Mi-am întrerupt lectura pentru că devenea din ce în ce mai interesant. Şi ce a urmat, m-a şocat atât de tare, că multă vreme nu am putut să-mi revin. Pentru că în naivitatea mea incurabilă, mă aşteptam să aud din partea primului ministru prezent la interpelări, ceva de genul: Dacă toate acestea sunt adevărate, vom aplica legea, iar eu făcându-mi mea culpa, îmi voi prezenta demisia de onoare...  
  
Dar n-a fost să fie aşa. Şeful guvernului a tăiat pur şi simplu respiraţia sălii cu o altfel de replică: 
  
- Ce importanţă are asta, cu faptul că în România se fură biciclete?! 
  
Prima dată mi s-a părut că nu am auzit bine ce a spus. Dar auzisem foarte bine. 
  
Departe deci de a nega cele de mai sus, pe care evit să le mai numesc în vreun fel, le considera, să nu zic găinării, ci simple furturi de... biciclete, care nu-i aşa, se întâmplă peste tot. 
  
Vai de biata noastră ţărişoară, dacă încă mai au ce fura, unii din cei puşi să păzească legea şi să împartă dreptatea! 
  
Să nu mai vorbesc despre faptul că odată ajunşi în opoziţie, critică d'a capo al fine toate cele ale puterii, pentru care ei pledaseră cu sârg cât se aflaseră acolo sus, în locul celorlalţi. Chiar dacă în sinea lor, ştiu că nu au dreptate. 
  
„Monitorizăm guvernul domnule, ce vrei să le cântăm în strună? De-aia se cheamă că suntem în opoziţie”.  
  
Noaptea care a urmat, am avut un coşmar cu câini care lătrau tot timpul. 
  
Zi răcoroasă de toamnă cu ploi subţiri şi adieri prevestitoare de iarnă grea. Cu cocori de pe aripile cărora se scutură şi bruma noastră de speranţă, atât cât mai rămăsese. Cu nopţi din ce în ce mai lungi şi cu amărăciunea neputinţelor legate de gâtul nostru. Cu întrebările sugerate de rafturile cămărilor goale. 
  
Reparaţii mărunte, curăţatul coşului, grija pentru lemnele de foc, tăiatul, adăpostirea lor şi retragerea în cea mai călduroasă cameră. Când făceau o casă, bătrânii spuneau de regulă: Să-i lăsăm pe copii în camerele astea mari, iar noi să ne retragem în nişte camere mai mici. Să nu stăm la un loc cu ei, că nu e bine. Tot la fel gândiseră şi gospodarii de la care am cumpărat locuinţa: îşi mai adăugaseră o anexă cu alte trei camere mărunte, circa trei metri pe trei metri şi jumătate şi eu foloseam două din acestea. Plita într-una din camere şi soba de teracotă într-alta, astfel că puteam să mă încălzesc pe timpul iernii cu un singur foc. 
  
La necesarul meu, nici nu aveam nevoie de mai mult, se încălzea repede şi-mi plăcea să ascult lemnele trosnind aşa că mai mult aceste elemente de decor sporeau senzaţia de confort termic, decât căldura în sine. 
  
Mă obişnuisem cu liniştea de care nu prea ai parte la oraş, că uneori îmi piuiau urechile din cauza ei! Doar vreun lătrat de câine care simţea apropiindu-se vreo pisică sau cântatul unui cocoş, punctau trecerea nopţii. Altminteri, destindere completă şi echilibru pe toate planurile. Mai ales pe cel psihologic şi care contează cel mai mult. 
  
Uneori dimineţile, îmi luam inima în dinţi şi ieşeam să mă plimb desculţ prin rouă. Simţeam tălpile picioarelor mângâiate de frăgezimea acesteia şi îmi spuneam cu încăpăţânare: nu îmi este frig deloc, nu îmi este frig deloc, prelungindu-mi în felul acesta, un privilegiu de care nu are parte prea multă lume. Apoi intram în casă cu piciorele roşii, dar înviorat. Alteori coboram prin fundul grădinii până la izvorul mare, unde veneau gospodinele toată vara să spele preşuri, covoare, peretare şi mă plimbam, tot cu piciarele goale, prin jgheabul lui, minute bune dacă locul era liber. 
  
- Ce fai bre, aici? 
  
- Mă spăl pe picioare. 
  
- Păi acasă nu ai apă?! 
  
Cum să explic eu că această apă proaspătă, ieşită de la circa treizeci şi cinci metri adâncime, a fost încărcată de Dumnezeu cu atât de multe elemente revigorante şi că în găleata de apă de acasă, acestea încep să se evapore după numai câteva minute? Uneori chiar iarna, mă plimbam cu picioarele goale prin zăpadă, dar nu mai mult de unu două minute şi din cauza asta nu am răcit niciodată. 
  
Ba mai mult, ţin minte că atât de repede am cunoscut senzaţia de obişnuinţă, că am şi sărit peste cal. Era soare, temperatura în jur de cinci şase grade şi principalul, să nu stau pe loc. Nici pic de frig. 
  
A doua oară însă, am păţit-o. M-am plimbat peste o jumătate de oră fără probleme dar am observat mai târziu că nu mai simţeam deloc talpa piciorului stâng. Partea din faţă de sub degete. Început de degerătură, care după câteva luni de zile, a dispărut. Bine de ţinut minte. 
  
La fel ca oricare plantă, omul îşi trage puterile lui şi din pământul din care s-a născut şi pe care creşte. 
  
Îl mai ţineţi minte pe Anteu care îşi pierdea puterea dacă cineva îl lua în braţe şi îl ridica de la pământ? Grecii au sesizat această extraordinară idee, deşi poate lor nu le era prea clar cum stăteau de fapt, lucrurile. 
  
Toate organele corpului nostru au teminale nervoase pe talpa fiecărui picior şi megând desculţi, fiecare din acestea beneficiază de un masaj natural şi binefăcător. Orice plantă luată şi izolată de mediul ei, se ofileşte şi moare. Cam la fel se întâmplă şi cu omul. 
  
Purtăm ciorapi din fibre sintetice, lenjerie asemenea, încălţăminte care nu mai este din piele, covoare care nu mai sunt din fibre naturale, dar ne şi îmbolnăvim din ce în ce mai des de boli cunoscute şi mai ales necunoscute şi de care nu sufereau nici părinţii şi nici strămoşii noştri.  
  
Mai târziu, pornind de la faptul că dacă omului îi este cald la piciare, îi este cald în tot corpul, am încercat şi altă experienţă care, spre marea mea surprindere, mi-a reuşit chiar de la început. 
  
Odată intrat în aşternut, mi-am spus în gând: Am o bună circulaţie periferică şi tălpile mele se încălzesc. Am o bună circulaţie periferică şi tălpile mele se încălzesc. Şi am simţit aproape imediat tălpile calde calde, aproape nevenindu-mi nici mie să cred. Şi atunci mi-am adus aminte de cuvintele Bibliei: Totul este cu putinţă celui ce crede. Şi când vă rugaţi, să credeţi că aţi primit, şi veţi lua. 
  
Seara am avut parte de o nouă scrisoare din partea Căprianei: 
  
Bună seara domnule Sebastian, 
  
Înţeleg că Dvs nu alergaţi nici după valurile modei, nici după scumpeturile lumii. Vă invidiez. Preferaţi bucuriile fruste care de fapt sunt la îndemâna tuturor, dar pe care noi nu le mai luăm în seamă.  
  
Încerc să-mi închipui Soledadul Dvs ridicat cu cheltuieli minime, din care primăvara şi toamna cercetaţi restul lumii. Şi desigur că înăuntru nu este decât un singur loc, pentru Domnia Voastră. Vara, din cauza căldurii, presupun că nu se poate sta acolo. Dacă vă mai supăr cu ceva, invitaţi-mă pe mine în cele mai călduroase luni, că nici eu nu am să mă plâng de claustrare.  
  
Fără nici o legătură cu cele de mai sus, cunosc pe cineva care şi-a dorit toată viaţa să doarmă vara în cort, dar n-a fost să aibă parte. Şi totuşi într-una din zile, a căzut la puşcărie, nu are importanţă pentru ce, şi la „mititica” nemaifiind locuri disponibile, a nimerit într-un cort militar, mare cât toate zilele, unde a avut destul timp să asculte ploile de vară, „confort” la care „afară” nu ajunsese. Uite cum joacă soarta câte o festă, împlinind totuşi, dorinţele unora din semenii noştri. 
  
Văd că nici pe bani nu puneţi mare preţ şi vă dau dreptate. La ce ne-ar servi să ieşim în stradă şi să strigăm: Jos guvernul, în loc să ne vedem de muncă? 
  
În timpul liber mă ocup de flori care îmi plac foarte mult: sacsiile, magnoliile, freziile, regina nopţii. 
  
În privinţa lecturii, mă declar repetentă fără drept de apel, deşi ştiu că asta deformează, schilodeşte sufletele şi îndreaptă caracterele spre o statură mai grobiană. M-au prins valurile profesiei, alerg ca un cal de curse de dimineaţa până seara, când cad frântă de oboseală dar, deocamdată ţin la tăvăleală, cum se zice. Încerc însă, să fiu la curent cu literatura de specialitate, care înseamnă, cartela de pâine a vieţii mele. 
  
Nici eu n-am avut o copilărie prea fericită, dar este a mea, nu o reneg, nu o detest. 
  
Părinţii şi acum mă mai dojenesc să mă potolesc cu „tocitul”. 
  
Pe mai multe canale tv se tansmit meciuri de box. Vă plac? Le urmăriţi? Fotbalul vă place? Cu ce echipă ţineţi? Sper că nu vă supără indiscreţia mea. 
  
Să ştiţi că optimismul de care aţi pomenit, nu se împacă deloc cu ideea renunţării. Cât trăieşte, omul este dator să-şi depăşească şi propria condiţie, dar şi să-şi înalţe în permanenţă spiritul. 
  
Eu aşa înţeleg zborul. Nu v-ar place să zburăm împreună? 
  
Cu drag, Căpriana 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Ne-am întâlnit pe internet 5 / Ion Untaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 259, Anul I, 16 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Ion Untaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Untaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!