Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Ion Untaru         Publicat în: Ediţia nr. 645 din 06 octombrie 2012        Toate Articolele Autorului

Ne-am întâlnit pe internet (31)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Ne-am întâlnit pe internet (roman)  

Cine nu ia taurul de coarne - cap.XXXI  

---------  

 



M-am internat la spitalul judeţean şi nu prea am condiţii să-mi continui însemnările. Doctoriţa de la dispensar a spus că nu mai este timp de aşteptat şi a chemat salvarea. De-abia am mai avut timp să-l anunţ pe băiatul vecinului, Cătălin, să aibă grijă de câini şi de pisici în lipsa mea. M-am urcat fără prea mult chef pe targa dinăuntru şi am contemplat fără nici un gând precis tavanul şi imaginile fugare care îmi treceau pe dinaintea ochilor, că geamurile fiind ceva mai înalte, nu puteam să privesc decât vârfurile salcâmilor care rămâneau în urmă, retezate parcă de o secure imaginară.
Retezate de o secure.
Aşa cum se retează orice firicel al acestei vieţi când îi vine vremea. Am fost destul de pesimist la internare, pesimist sunt şi acum după circa zece zile de radiografii, encefalograme, radioscopii, endoscopii, electrocardiograme şi analize de tot felul în urma cărora doctorii păreau cu toţii indecişi. Sau mai degrabă, puşi în încurcătură: De când mă doare capul, din ce cred eu că provine această durere, le-am spus absolut totul, inclusiv convingerea mea că am contractat această răceală dormind într-un spaţiu descoperit şi fără să am ceva pe cap.
Parcă ar fi de acord cu toate, mai puţin cu acest val de răcoare şi apoi de răceală pe care-l
simt plimbându-mi-se prin cap dintr-o parte în alta. Ca şi cum aş fi un scriitor, iar dânşii, juriul în faţa căruia am prezentat manuscrisul, manuscrisul vieţii mele, iar ei după ce l-au citit, exclamă profesionist: - Aşa ceva nu se poate întâmpla în realitate. Noi suntem medici cunoscători.
Din toate analizele de laborator, eu sunt clinic sănătos şi ei sunt pe punctul să-mi dea drumul din spital, numai că slăbiciunea care mă afectează permanent, se vede cu ochiul liber, altminteri ar crede că simulez. Rămân deocamdată sub observaţie şi mă îndoapă cu injecţii şi pilule de tot felul.
Sunt internat într-o rezervă împreună cu alţi patru bolnavi. Când mă pregătesc să iau pilulele, merg la fereastră cu un pahar de apă, le palmez cu destulă uşurinţă, beau apa şi apoi scap de ele în timpul zilei. Injecţiile le fac două asistente. Pe una din ele, am ”convins-o” destul de discret, i-am pus nişte bani în buzunar şi m-am plâns că injecţia de data trecută m-a durut rău, rău de tot, în timp ce îi făceam semn fără să mă vadă colegii de cameră, că nu mai vreau deloc injecţii. Cea de a doua soră a rămas însă incoruptibilă şi cum deschide uşa, spune tare să o audă toată lumea:
- Poftim la injecţie, domnu' Sebastian.
Apoi am început să le spun tuturor că durerile au slăbit încet, încet şi apoi că au dispărut cu totul. Parcă asta aşteptau şi ei de la mine:
- De ce nu ne-ai spus domnule de la început, uite că arăţi ceva mai bine acum. Gata, îţi facem formele pentru ieşirea din spital.
Ei erau bucuroşi că pot scrie în fişa zilnică: „starea sănătăţii îmbunătăţită” iar eu şi mai bucuros că mă întorc acasă. Lipsea însă, mi-am dat seama după şuşoteli, medicul şef să pună o semnătură pe care nu şi-a asumat nimeni răspunderea să o dea „pentru”, aşa că am mai întârziat o zi şi acum iată-mă din nou acasă cu mâţele şi câinii care fac un adevărat tărăboi, certându-mă fiecare în felul său pentru o atât de lungă absenţă.
În special corul mâţelor m-a impresionat în mod deosebit, concert în toată regula, în timp ce eu mă feream să nu le calc.
Mai departe, încerc să înţeleg care ar putea să fie câştigul suferinţei mele şi încerc să-mi reiau tabieturile minţindu-mă că mă simt într-adevăr mai bine. Dar o fac cu totul şi cu totul inabil, ceea ce, trebuie să recunosc, mă irită. Purtarea celorlaţi semeni faţă de mine, atunci când o dezaprob, nu mă afectează cu nimic, oricât ar fi de reprobabilă. Însă când este vorba de propria mea conduită, mă mustru cu destulă severitate şi nu caut circumstanţe atenuante.
Nu mai am chef de nimic şi mă gândesc cu multă duioşie la Căpriana, pregătindu-i în gând o scrisoare. Ultima de fapt. Şi trebuie să recunosc că în toată această perioadă, ea a fost jalonul la care m-am raportat cu toate cele care mă privesc. Dar şi dramatizând puţin, că nu se poate altfel. Asta ca să fiu sincer până la capăt.
Caut sinuozităţile propriului meu comportament pe care îl scrutez ca pe al unui străin şi punându-mi sub lupă toate scăderile, oricât de neînsemnate ar fi ele, constat că cel puţin ipotetic, de multe ori am avut posibilitatea să-mi îndulcesc destinul, în timp ce eu din lene, indiferenţă, comoditate, ignoranţă sau interese meschine, mi l-am înrăutăţit. Şi privindu-mă în această oglindă morală, spun cu onestitate: Da, am greşit aici, acolo, dincolo şi aşa mai departe. Dar dacă nu o mai pot lua de la început, acest examen de conştiinţă, va mai folosi cuiva după mine? Sau poate mie? Să ies în stradă spunând:
- Nu faceţi ca mine să nu păţiţi la fel?!
Şi ajung la teoria cea mai puţin plăcută mie, a reîncarnării, faţă de care nu am avut niciodată îndeajuns de mult argumente ca să o combat. S-a făcut iarăşi tapaj cu regresia sub hipnoză dar pe mine unul, nu m-a convins. Subiecţii care s-au spus la acest experiment, şi-au descris toţi cu lux de amănunte aşa zise vieţile anterioare dar fiecare din ei a fost cineva mare, personaj istoric, comandant de oşti, o celebritate în orice caz. Dar nu am auzit de nimeni să fi spus că a fost muritor de foame, sau ceea ce lumea numeşte un găinar, o puşlama, un om de două parale. Iar somnul hipnotic, trebuie să se deosebească în vreun fel de cel natural. Dacă în momentul interviului, sufletul subiectului a părăsit temporar corpul său, atunci în locul lui vorbeşte duhul cel rău pentru care nu este o problemă să cunoască detaliile solicitate de subiecţi, drept dovadă. La fel cred că se desfăşoară şi”convorbirile” de la şedinţele de spiritrism dintre un grup de curioşi de exemplu şi ruda unuia dintre ei chemată la „vorbitor”:
- Unchiule, eu sunt cutărică, nepotul tău. Spune-mi ca să te cunosc, de ce sufăr eu?
- Ai căzut de pe prispă când erai mic şi ai umărul strâmb.
Ceea ce este luat de regulă, o „dovadă”.
- Am vorbit cu unchiul meu dom'le. De unde era să ştie cineva străin de ce sufăr eu?!
Mai departe mă gândesc că toată experienţa câştigată în cursul vieţii, să fie transferată dincolo de propriul nostru creier, treptat sau în momentul morţii, şi tot nouă să ne fie de folos la timpul potrivit. Evoluţia trebuie să aibă un caracter continuu. Cum spunea meşterul Giudică: - Cine se învredniceşte să ajungă în Rai, nu merge la o casă de odihnă, domnu' Sebastian, aşa să ştii. Ieşim prin moarte dintr-un cadru, intrăm în altul, dar evoluţia trebuie să continue. Viaţa presupune mişcare. Stagnarea, moarte.
Sufletul fiecăruia dintre noi trebuie să se întoarcă la Domnul, că de la Domnul şi-a luat viaţă. Dar trebuie să se întoarcă la fel de curat cum a plecat. Aşa văd eu necesitatea acestei evoluţii permanente.
De nu veţi primi Împărăţia cerurilor ca un prunc, nici voi nu veţi avea parte de ea, spunea Mântuitorul, apostolilor. Şi mai departe, nu putem să-L chemăm pe Dumnezeu să ne spună pe înţelesul nostru de ce foloseşte omul atât de puţin, circa zece la sută din capacitatea creierului său şi nu mai mult.
Iar dacă în timpul somnului, sufletul iese într-adevăr din corpul nostru şi merge acolo unde îi este locul, de unde se întoarce pe aşa zisul fir de argint, într-o fracţiune de secundă la trezire, aceasta este cu adevărat o întrebare fascinantă, care naşte la rândul ei zeci şi zeci de alte piste.
De câte ori nu mi s-a întâmplat ca trezindu-mă cineva brusc, să am senzaţia palpabilă că am intrat fulgerător prin fereastră în propriul meu corp şi, abia după aceea să aud ce se petrece în jurul meu? De exemplu un aparat de radio sau un televizor deschis sau o ceartă zgomotoasă a celor din jur. Fără posibilitatea de a ne aminti şi detalii. Oftez pentru că mai departe mi se obturează restul. Dar dacă ne străduim. ajungem să cunoaştem atât cât a considerat Dumnezeu că trebuie să ştim.
Şi încercând să mă întorc la partea de câştig a suferinţei, pentru cineva care acum îşi face intrarea în viaţă, nu văd altceva decât o concluzie pe măsura cuvintelor Scripturii. Adică:
Vegheaţi că nu ştiţi ora la care vine Stăpânul
 

 

Referinţă Bibliografică:
Ne-am întâlnit pe internet (31) / Ion Untaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 645, Anul II, 06 octombrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ion Untaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Untaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!