Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Ion Untaru         Publicat în: Ediţia nr. 640 din 01 octombrie 2012        Toate Articolele Autorului

Ne-am întâlnit pe internet (30)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Ne-am întâlnit pe internet (roman)  

Aş fi eu în stare? - cap. XXX  

----  

 

 

Dragă domnişoară Căpriana,
Îţi scriu mai rar dar mă gândesc la dumneata din ce în ce mai mult şi te simt aproape de mine. Am traversat o perioadă nu prea fastă, mă aşteptam la plămâni să-mi dea ceva bătaie de cap sau la vedere. Dar supărările au venit din partea unor dureri de cap mai insistente ca de obicei. O răceală de care mă fac singur vinovat, nu îmi mai dă pace de la o vreme şi mă împiedecă să lucrez. Durerea în sine nu este prea mare, eu o consider suportabilă, dar fiind prezentă continuu, mă agasează că nu mă pot concentra. Medicamentele nu ajută la nimic şi singura soluţie pe care o am la dispoziţie, este să mă plimb, încercând să fac abstracţie de ea. Bântui ca o stafie uliţele satului, parcă am şi început să mă clatin puţin, este prea devreme pentru baston, dar dacă va fi nevoie, o să-mi iau şi baston pentru sprijin.
Privesc în jurul meu, numai frig şi singurătate la propriu şi la figurat, de care am început să mă satur şi, îndrăznesc acum să mă confesez, că afară de dumneata, nu mai am pe nimeni, mă tem să nu mă aştepte vremuri şi mai grele.
Seara când mă culc, îmi închipui că eşti alături şi îţi simt mâna subţire şi catifelată răcorindu-mi cu dragoste fruntea înfierbântată.
Mă consolez cu gândul că alţii o duc mai rău decât mine şi nu au parte de boarea mângâierii dumitale. Pentru că totdeauna se află alături de noi alţii care o duc mai greu şi, ei la fel se gândesc că nu sunt, poate, cei mai deznădăjduiţi oameni din lume, ca să nu dispere şi ei din neputinţă. Cu drag, Sebastian


Dragă domnule Sebastian,
Am primit rândurile dumitale şi mă simt ca o infirmă pentru că nu îţi pot fi de mai mare ajutor. Te rog să mă crezi că aş fi gata să-ţi iau locul pe patul suferinţei, ca să fiu şi eu folositoare unei fiinţe dragi.
Curaj, îndrăznesc să spun, dragul meu domn Sebastian: marile curse le parcurg numai cei într-adevăr curajoşi! Curajoşi şi singuri. Nici un pisc nu se cucereşte în tandem. Văzută sau nevăzută, zeiţa Victoriei îl aşteaptă pe câştigător, numai la capătul cursei. Ea este aceea care îi va schimba cununa suferinţei cu cea a biruinţei.
Nu oricine poate să se ia de piept cu destinul, iar eu voi sta alături de dumneata în toate încercările.
O durere de cap nu înseamnămai mult decât o durere de cap şi medicina noastră clasică sau tradiţională are leac şi de cojocul ei. Toate gândurile mele bune se vor îndrepta de acum numai către, îndrăznesc iarăşi să-l numesc pe dragul domn Sebastian, lupul meu singuratic şi, inimile noastre vor reuşi să iasă învingătoare din această nedreaptă şi inegală încercare.
Să ne rugăm împreună la aceleaşi ore şi efectul rugăciunilor noastre se va dubla. Pentru că Dumnezeu trimite omului numai cele care îi sunt de folos. El îi iubeşte pe toţi copiii Săi şi nu ne va lipsi de mila şi îndurarea Sa până la capăt.
Orice încercare are miza ei şi puntea pe care o are de trecut dragul meu domn Sebastian, este poate cea mai importantă din viaţa sa.
Pentru că una este să traversezi o baltă sau un lac obişnuit şi, cu totul alta să ridici ancora şi să traversezi o mare plină de talazuri.
Alături veşnic de suferindul meu prieten, Căpriana

Cuptorul suferinţei face să strălucească virtutea, acolo unde ea există cu adevărat. Dar este şi un izvor al înţelepciunii pentru cine ştie să ajungă la ea. Şi tot suferinţa este aceea care îi face pe unii oameni mai buni iar pe alţii, mai răi. Nimeni nu aleargă în mod conştient după suferinţă dar sunt oameni care acceptă şi nedreptatea şi suferinţa cu stoicism şi aceştia vor fi cei mai fericiţi.
Doi fraţi se ceartă pentru o pârlită de moştenire, unul din ei, cel mai mic, acceptă strâmbătatea şi pe el îl mângâie Dumnezeu învrednicindu-l cu o sănătate mai bună dar şi cu multe alte împliniri. Celălalt îşi petrece viaţa alergând după avere cu orice preţ, face împrumut după împrumut, ajunge mai sărac ca la început şi tot fratele cel mic, sare în ajutorul său. Orice fiară îşi potoleşte pofta, numai omul lacom, niciodată. Cade bolnav, tot cel mic îl îngrijeşte iar el, cel mare, rămâne mai departe invidios că celălalt a fost mai norocos decât el. Atunci la ce i-a folosit lui suferinţa, dacă a trecut prin viaţă, cum spune proverbul, ca gâsca prin apă?!
Mai departe încerc să mă adaptez la noua mea stare care nu este una dintre cele mai fericite. Ieri mă duceam după cumpărături când m-a oprit State Panduru:
- Ai micşorat pasul, domnu' Sebastian.
- Nu mor caii când vor câinii.
- M-ai făcut câine, domnu' Sebastian.
- Nu. Ţi-am spus doar un proverb.
De ce simt unii oameni nevoia să mărească suferinţa altora când îi văd la necaz? Am plecat mai departe, supărat mai mult pe mine decât pe el. Pentru că răspunsesem la o provocare, cu o altă provocare şi ne despărţiserăm ca doi duşmani, ceea ce n-ar fi trebuit să se întâmple. Dar atunci pe loc nu am găsit nimic altceva mai conciliant să-i răspund. Ori pe subconştient, eu nu mi-am dorit altceva decât această replică agresivă, care, trebuie să recunosc, nu-mi face cinste.
Marcasem, cu sau fără voie, un punct. Dar împotriva mea. Nu. Nu m-am exprimat corect. Mai bine zis, fiara din mine marcase un punct împotriva mea. Cum se întâmplă de obicei, la cădere, caracterelor cholerice.
Când am mai mult de alergat în timpul zilei, noaptea dorm ceva mai bine şi parcă nu mă mai supără nimic. În schimb dimineaţa, durerea de cap mă ia în primire ca o ştafetă care mă aşteaptă răbdătoare la locul întâlnirii. Şi cu toate astea, mi-am pus în cap să trec şi pe la Dispensarul medical pentru un consult, deşi ştiu că o să-mi dea o reţetă cu buline de tot felul, buline care nu vindecă, fiindcă nu pot să vindece.
Şi mai trebuie să recunosc că durerea mea de cap nu este constantă. Sunt perioade în care mă lasă în pace, de parcă nici nu ar fi existat.
- Vezi Sebastiane, că nu te mai doare deloc, capul? Dar degeaba încerc eu să mă amăgesc că îndată reapare, şi mă pune din nou în derută, spulberându-mi şi bruma de încredere care îmi mai rămăsese.

În jurul meu copii sărmani caută după fiare pe câmp. Îi văd trecând cu câte o sapă cioantă, cu hainele rupte şi, de cele mai multe ori, desculţi. Alungă câinii vagabonzi şi flămânzi care îşi fac veacul tot la groapa de gunoi după mâncare şi încep să sape la întâmplare, poate dau de vreo bucată de şină, de vreun fier ruginit sau de o cratiţă veche, aruncate de gospodari.
- Şi cum vă plăteşte măi copii, fierul vechi?
- Ar fi cum ar fi, nene, dar are cântar cu magnet şi ne mai fură şi el din greutate. Şi e singurul loc unde ne primeşte cu fierul vechi.
Meschinăria unor semeni de-ai noştri, nu cunoaşte margini. Dar tot aceiaşi copii mai sar gardul în câte-o ogradă când ştiu ei că nu e nimeni acasă, după câte un tuci sau găleată şi aleargă să le vândă ca să-şi cumpere pâine. Pentru ei sau pentru altcineva bolnav din familie. Sau dacă au timp, îi mai bat şi nucul sau îi culeg cireşele dacă e timpul lor, ori le strâng rufele puse la uscat dacă se întâmplă să fie. Oricum, nu pleacă niciodată cu mâna goală. Nu mai vorbesc de gospodăriile despre care se află că au rămas nelocuite, fie şi numai câteva zile, că atunci părinţii lor sunt în stare să le golească una două, ca pentru văruit.
Un sătean îşi cumpărase loc de casă pentru copii, ridicase acolo o locuinţă şi până să-şi dea seama ce şi cum, i-au furat din vechea locuinţă şi soba de teracotă, în timpul nopţii desigur. Aşa se face că tot ei îşi pun în cap gospodinele care-i alungă şi-i măscăresc de mama focului, în special când îi văd la uşa bisericii pentru o bucată de colac sau ceva colivă:
- Mi-ai furat pirostriile şi cazanul de rufe, prăpăditule şi le-ai dat la fier vechi. Nu m-am dus eu să le caut şi a trebuit să le mai plătesc o dată de parcă le-aşi fi cumpărat de noi? Şi de multe ori i-am auzit pe săteni plângându-se de ei:
- Aveam spalieri de metal la vie şi mi-au scos o groază din ei şi i-au vândut.
- Eu aveam o bucată de ţeavă înfiptă la hotarul cu vecinul, să nu ne mai certăm unde se termină locul lui şi unde începe al meu. Pas' de-o mai găseşte!
- Eu cumpăsem nişte suluri de sârmă împletită pentru gard şi după prima noapte, gata, a dispărut. Am găsit-o la punctul de colectare, am mai plătit-o o dată şi am pus-o sub lacăt până m-oi apuca de treabă.
Am aflat de la una din cele mai sărace gospodine ale acestei etnii că-şi rupsese de la gură să poată creşte un porc. Şi când se pusese şi el pe picioare şi arăta mai bine, l-a găsit acasă mort. Otrăvit de vreun vecin sau vecină invidioasă, după vechea menatalitate: dacă n-am eu capră, să n-aibă nici vecinul! După ce că trăiesc aşa cum trăiesc, se mai şi trag în jos unul pe celălalt, nu care cumva să apuce vreunul din ei să se ridice, cât de cât mai sus. Sau să o ducă mai uşor. Pe unii din aceşti copii îi duc părinţii la şcoală, dar pe urmă tot ei îi opresc pentru ajutor pe lângă casă.
Oftez şi trec mai departe.
Aş fi eu în stare, dacă aş putea, să schimb destinul meu cu al unuia din aceşti copii, care nu sunt vinovaţi de condiţiile în care cresc?!  

 

 

Referinţă Bibliografică:
Ne-am întâlnit pe internet (30) / Ion Untaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 640, Anul II, 01 octombrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ion Untaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Untaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!