Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Ion Untaru         Publicat în: Ediţia nr. 636 din 27 septembrie 2012        Toate Articolele Autorului

Ne-am întâlnit pe internet (27)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Ne-am întâlnit pe internet (roman)  

Amintiri - cap. XXVII  

------  

Îmi aduc aminte, mă văd undeva la aproape treizeci de ani, mă obseda şi pe mine să îmi cumpăr maşină că era la modă, bani nu aveam destui, dar când îţi intră ceva în cap, bâzâie din ce în ce mai tare că nu mai ai pace până când nu îţi vezi visul împlinit.  

 

Nu aveam rezolvată problema locuinţei, iar mie îmi ardea de maşină. Locuiam într-o cameră de serviciu, petreceam iernile fără foc că nu aveam buletin de capitală şi nu puteam cumpăra lemne, mă încălzeam mai mult cu vin ieftin dela alimentara, hrănindu-mă în pincipal cu salam Muntenia, cel mai ieftin, dar şi plin de „gloanţe”, respectiv cartilagii, zgârciuri. Duceam sticla la gură şi la coborâre nu rămânea în ea mai mult de jumătate, de parcă aş fi lucrat la vreo farmacie, cu cele mai precise cântare.
Am luat la mâna a doua un Renault 4, tipul vechi cu trei viteze, care mi s-a părut foarte ieftin şi am venit bucuros acasă parcând ca oamenii cu greutate în faţa blocului vecin. Îmi amintesc ca acum, tocmai când eram să deschid uşa, aud nişte paşi alergând şi vocea unei copile strigând disperată după mine:
- Nene, nene, a plecat maşina la vale.
Ne-am lovit unul de celălalt încurcându-ne, şi am luat-o la fugă să prind maşina din urmă. Era pe alee un pui de pantă, tocmai acolo parcasem şi uitasem să trag frâna de mână. Ăsta a fost primul pocinog pe care mi l-a făcut mie maşina. Apoi am încercat să parchez în spatele altor blocuri dar, cu timpul, toţi au ajuns să ştie a cui este, că mă rugam în fiecare dimineaţă de câte cineva să mă împingă. Şi odată pornită, de regulă nu mai aveam probleme. În schimb eram terorizat să nu mi se oprească motorul, că atunci începeau adevăratele necazuri.
M-am dus o dată la service, treceam ca fiecare dintr-o încăpere în alta pentru controlul tehnic şi, la un moment dat am auzit motorul fluierând ca o locomotivă şi icnind de mama focului. Hai că n-o fi mare lucru, mi-am zis eu şi am ajuns în salturi la următorul punct de control. S-a apropiat de mine un şofer care mi-a spus:
- Când auzi că face aşa de urât, de ce nu te opreşti, domnule, să vezi ce fel de balaur ai înăuntru?
Uitasem capacul de la filtrul de aer nemontat şi tuşea motorul că-ţi era mai mai mare mila de el, săracul. Îmi era ruşine, mecanica nu fusese punctul meu forte şi am înghiţit cu multă îngăduinţă mustrarea. De regulă, când trebuia să frânez, eu acceleram întâi şi încercam să opresc maşina cu frâna de mână, să nu-mi stea motorul. Aşa se face că la o intersecţie,
n-am acordat prioritate şi numai precauţia celuilalt şofer m-a ferit de un accident grav. Dar tot ne-am lovit uşor. Mai bine zis eu l-am lovit cu bara din faţă în bara lui din spate, parcă îl văd şi acuma, s-a legănat şi el ca o răţuşcă. Trebuie să fi fost un tip nemaipomenit de cumsecade dar şi grăbit nevoie mare că n-a oprit ci numai a scos capul afară şi mi-a arătat pumnul.
- Ai dreptate, iartă-mă.
Altădată am oprit pe un drum lăturalnic, nu mai ştiu exact pentru ce, din timp în timp se mai încărca bateria şi pornea şi la cheie. De data asta, deloc. Am rugat pe primul trecător să mă împingă, dar mai bine nu o făceam. Plouase în ajun, pământul era umed, roţile din spate patinau de mama focului şi l-am văzut în oglindă pe bietul meu binefăcător cum se umple de nori din cap până în picioare. Şi parcă mulţumită de isprava ei, maşina a ţâşnit ca un cal nărăvaş, lăsându-l pe omul acela tare cumsecade şi faţă de care mă simt şi acum vinovat, ducându-şi mâinile la cap şi privindu-se dezolat, cum arată. Când mă întorceam seara acasă, o parcam pe unde găseam un pic de pantă, să mă ajute la pornire a doua zi. Aşa am văzut pe un altul care da ocol maşinii sale, scărpinându-se nehotărât în cap.
Cum m-au ajutat pe mine atâţia inşi, hai să ajut şi eu pe altul când se iveşte ocazia.
- Vreţi să vă împing?
- De ce să împingeţi, că n-am chef de joacă?!
Am pus capul în jos şi am plecat.
În altă zi am fost gata să calc un agent de circulaţie şi tot nu m-am învăţat minte. Veneam de pe Calea Griviţei, am făcut dreapta pe Victoriei, în faţa mea două maşini care se pregăteau să oprească la zebră, pietonii pe trotuar se pregăteau şi ei să traverseze, numai că eu am făcut semn cu luminile să nu traverseze nimeni că nu aveam de gând să opresc Nebunie, sminteală. Agentul trecuse prin faţa celor două maşini oprite şi fără să mă vadă, mai mult din instinct a intuit că mai vine un nebun, eu eram acela, şi l-am văzut sărind în spate ca să nu-l calc. Am frânat dar m-am oprit la un metru după ce trecusem de el.
A venit la mine tremurând:
- Trageţi pe dreapta.
Am tras pe dreapta şi m-am oprit cu inima tremurând de frică.
- Aţi văzut ce era să faceţi?
- Da.
- Actele.
- Poftim.
Le-a aruncat apoi în interiorul maşinii.
- Pleacă dom' le de aici, să nu te mai văd. Ai înţeles?
- Am înţeles.
Am parcat scurt, în dreapta, vis-a-vis de barul Caraiman dar pe locul al doilea. Pe primul loc parca întotdeauna o Dacie a „băieţilor” care patrulau pe Calea Victoriei, înainte de trecerea şefului cel mare îl numeau toţi. În dimineaţa cu pricina, văd că parchează acolo o Dacie mică şi eu mă uit compătimitor la el.
- Ce e, s-a întâmplat ceva?
- Nu s-a întâmplat nimic, numai că acolo parchează în fiecare zi o Dacie cu trei antene. Mde... ştiu eu? Cine are Dacie cu trei antene? Mi-am zis că-şi dă el seama despre cine este vorba.
- Stai liniştit că astăzi eu sunt de serviciu.
Am înţeles că tot de acolo era şi el şi mi-am văzut mai departe de treabă.
Altădată veneam dinspre Tâncăbeşti, un ferbuarie însorit, gheaţa începuse să se topească, streşinile să curgă, înaintea mea doi pe o Mobră şi când ajung în dreptul lor, derapează lăsându-se uşor pe stânga. Şi mai departe n-am mai ştiut ce se întâmplă, atât de repede
s-au precipitat lucrurile: zăpada a început să se înroşească peste măsură, deşi nici unul din ei nu se lovise de nimic, iar mie mi s-a tăiat respiraţia.
Cel din spate care părea să se fi accidentat, s-a smuls de sub Mobră şi cu o energie greu de bănuit la cineva care pierde atât de mult sânge într-un timp atât de scurt, sare, desface un rucsac din spatele său, îl pune jos şi atunci îmi dau seama că avusese acolo o damigeană cu vin roşu, căreia îi sărise dopul.
Eu care oprisem şi nu ştiam ce trebuie să fac, am respirat uşurat, ei mi-au zâmbit în semn că totul este în regulă, după care am pornit mai departe. Şi tot o păţanie asemănătoare legată de vin mi s-a întâmplat şi mie puţin mai târziu. Coboram pe Cobălcescu, înainte de intersecţie era staţie de tramvai, o parte din pietoni pe refugiu iar alţii pe trotuar pregătindu-se să prindă tramvaiul. Aveam în spate un bidon de trei vedre plin cu vin, îmi făceam socoteala cât timp aveam eu să mă delectez cu această licoare a lui Bachus, pietonii care mă văd venind în viteză se retrag şi totuşi... Şi totuşi se încumetă un invalid, sărmanul de el, parcă-l văd ca acum, cu mâinile pe cârje şi îmi barează drumul.
Calc disperat frâna şi aud cum mi se răstoarnă bidonul cu vin. Opresc, sar din maşină şi fuga în spate. Când a văzut bietul de el cât de brusc am sărit din maşină, a fost convis că mă reped la el să-i aplic o corecţie, că nici nu mai ştiu cât de repede şi-a găsit adăpostul în tramvai. Păstrez şi acum în minte toate detaliile fugii lui şi ţăcănitul precipitat al cârjelor sale pe caldarâm.
Seara am băut şi pentru el un pahar de vin, cerându-i iertare în gând, pentru cele întîmplate.
Pentru siguranţa circulaţiei, stau uneori şi mă gândesc că oamenii impulsivi şi colerici ca mine, dacă n-ar trebui să fie examinaţi după alte criterii sau mai bine zis examenul de conducere auto să fie diferenţiat după cele patru tipuri de caracter determinate psihologic.
Petreceam un concediu de odihnă la depozitul de ape minerale din Eforie sud şi odată seara la întoarcere văd semibariera lăsată pentru trecerea trenului. Mi-a trecut prin cap să tai calea ferată prin stânga şi...
Şi am rămas mut. Exact în momentul acela, trenul care venea dinspre Mangalia a ţâşnit de după curbă tăindu-mi respiraţia.
Şi multe, multe alte nebunii ale tinereţii, pentru care cred că nici nu i-am mulţumit lui Dumnezeu că m-a ţinut totdeauna sub paza Sa.
Când aveam nevoie de reparaţii, căutam un meseriaş să-mi lucrezue pe sub mână, crezând că o să mă coste mai puţin, să mă scoată din impas. Dar el lucra cum lucra, fuşereală curată şi cădeam din nou în pană.
- Partea electrică este bine pusă la punct. Mergeţi acum la altcineva să vă lucreze partea mecanică. De unde iarăşi eram trimis îndărăt la ăla cu electrica. Aşa că începuse să-mi cam piară cheful de maşină dar parcă tot nu voiam să mă dau bătut. Într-o zi am constatat că auncase cineva o pungă cu iaurt în parbriz, aşa în semn de dispreţ suveran şi asta m-a obsedat multă vreme. Când am căzut din nou în pană, m-am rugat de cineva să mă remorcheze până la un atelier de reparaţii şi am pornit convins, că măcar acum, nu ni se mai poate întâmpla nimic rău. Pe drum la o intersecţie, am văzut că s-a deschis uşa din dreapta, că nu-i mai funcţiona încuietoarea. Până să întind eu mâna să o trag la loc, pentru că noi mergeam pe primul culoar, ea a lovit în balansul ei, un pieton care sta pe marginea trotuarului şi l-a trântit la pământ. Cel care mă tracta habar n-avea ce se întâmplase, continua să meargă, s-a produs hărmălaie, au început oamenii să fluiere, victima se ridicase şi începuse să lovească cu picioarele şi cu pumnii în maşină, că îmi venea să intru în pământ de ruşine. Cine a mai auzit că poţi să faci accident şi cu o maşină căzută în pană?!
Am fost altădată la iarbă verde, condusesem şi cu o sută zece chilometri la oră iar a doua zi nu mai voia să pornească deloc. O maşină ca asta, ajunsese să reprezinte un adevărat pericol pe drumurile publice şi poate ar fi fost mai bine să o trec pe numele unui câine, după cum se exprimase unul din colegi, ca să scap de necazuri. Te opreşte agentul, întreabă a cui este maşina asta şi, tu spui că este a câinelui, scapi de belea.
Atunci m-am hotărât să o duc la fier vechi, că nu mai puteam suporta să fiu laut în râs de toată lumea. Nu eram nici eu bun de şofer şi pace bună.
Şi parcă nemulţumită de soarta care o aştepta prin dezmembrare, tocmai pe acest drum de adio, când nu mergeam cu mai mult de zece chilometri la oră, s-a rupt şi fuzeta de la roata stânga faţă. Fuzetă care, dacă s-ar fi rupt cu numai o zi mai devreme, demult nu m-aş mai fi numărat printre oamenii vii ai lumii acesteia.
Când îmi aduc aminte prin câte păţanii am trecut, stau şi mă gândesc că de mult lucruri mă pot plânge, numai de protecţia îngerului meu păzitor, nu!  

 

Referinţă Bibliografică:
Ne-am întâlnit pe internet (27) / Ion Untaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 636, Anul II, 27 septembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ion Untaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Untaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!