Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Ion Untaru         Publicat în: Ediţia nr. 636 din 27 septembrie 2012        Toate Articolele Autorului

Ne-am întâlnit pe internet (26)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Ne-am întâlnit pe internet (roman)  

Lupul singuratic - cap. XXVI  

----------  

 

Când mă simt copleşit, mă aşez într-un colţ pe fotoliu pentru meditaţie. Nu am dreptul să judec lumea, dar încerc să înţeleg legile ei.
Iată, ai trei dinari. Mergi şi lucrează cu ei.
O investiţie de iubire pe care trebuie să o lăsăm înmulţită în urma noastră. Revăd fără o rânduială anume, diverse scene din viaţa mea. O mişcare continuă, valuri, valuri care aleargă aproape orbeşte încoace şi încolo.
La intersecţie, un cerşetor cu mâna întinsă pentru milostenie. Lumea trece fără să-l ia în seamă. Mulţi îl observă dar îşi întorc repede privirea în altă parte.
- Eram ucenic la Malaxa, spunea o dată nea Mitică Croitoru, un pensionar. Era croitor dar aşa îl şi chema, Croitoru. Locuiam la o gazdă înspre gara de nord şi, în drum spre casă vedeam mulţime de copii care cerşeau. Mai mulţi ca azi. Câştigam bine de tot şi le dam şi lor bani pentru pâine. Te rog să mă crezi domnu' Sebastian, nici nu ştiu cum să-ţi explic: parcă simţeam că îmi creşte inima de bucurie văzîndu-i cum alergau cu banii şi cum se întorceau muşcând din pâinea caldă. Îmi creştea inima de bucurie, nu alta. Partea rea este că astăzi când mi-a albit părul, am slăbit, ca să nu zic că am pierdut acest obicei. Trec pe lângă cineva care stă cu mâna întinsă, îl observ, nu are importanţă cât de mulţi sau de puţini bani am în buzunar, dar trec fără să-l miluiesc cu ceva. Şi iarăşi te rog să mă crezi domnu' Sebastian, simt cum mi se împietreşte inima, aşa la modul propriu. Şi cred, sunt convins, că oricine face ca mine, simte şi el asemenea. Nu se poate altfel!
Şi mai departe încerc să fac legătura cu îndemnul:
Cine dă celui ce n-are, Mie Îmi dă.
Domnul nu stă cu mâna întinsă pentru a cere. Ci pentru a oferi. Pentru că Domnul le are pe toate. Şi Lui nu-I trebuie mica noastră milostenie. Vrea numai să vadă că ne este şi nouă milă de aproapele nostru care o duce mai rău ca noi. Vedeţi ce puţin aşteaptă Domnul de la noi? Iar de oferit, Domnul oferă mântuire. Tuturor celor care o merită. Iar cei mai mulţi dintre noi trecem grăbiţi şi privind în altă parte. Nu trebuie, atunci când va veni timpul, să suportăm şi reversul medaliei?
Am aflat că profesorul universitar Ion Tătaru, care ieşise la pensie de mai multă vreme este bolnav şi m-am întristat pentru că tare am ţinut la el. Spunea glumind că are o pensie egală cu a unei femei de serviciu de la Operă. Continua să muncească, multe, foarte multe ore pe zi, nu fuma, băutura nu se lipise de dânsul şi arăta mult mai tânăr decât cei aproape optzeci de ani ai săi. Şi constată dintr-odată că suferă de un cancer la colon, descoperit prea târziu şi neoperabil. Cancer care se dezvoltase multă vreme subteran. Sedative şi mai departe, patul suferinţei. Patul suferinţei din care încerca să descifreze chipul unei morţi venite neaşteptat de curând, judecând după starea relativ bună de sănătate de care se bucurase de-a lungul vieţii.
Singuri am venit în această lume, şi tot singuri ne retragem când expiră poliţa fiecăruia dintre noi. Şi pe măsura trecerii timpului, constatăm că ajungem să avem mai multe cunoştinţe dincolo decât aici. De câte ori, sastisiţi de lumea în care ne ducem veacul, nu facem incursiuni insondabile în lumea copilăriei noastre, în speranţa de a ne întoarce cu acumulatoarele încărcate, ca să o luăm apoi din nou la drum prin această sahară pe care o traversăm zi de zi!
O lume plină de soare şi de vise şi din care la întoarcere, ne dăm seama că aproape toţi martorii ei, părinţi, rude, vecini şi, câţi alţii, s-au petrecut de mult dintre noi.
Şi tu te vei adăuga la poporul tău.
Şi poate că şi lor le este dor de noi şi ne aşteaptă. Cine poate să spună ce şi cum? Iar noi nu facem decât să aşteptăm răbdători, mirându-ne cât de repede ne vine şi nouă rândul să ieşim din această lume.
Şi mai departe alte gânduri, gânduri, gânduri...
Îmi caut permanent o ocupaţie ca să nu-mi mai pun întrebări. Nici întâmplările hazlii nu îmi mai captivează atenţia.
În primele secole creştine un nobil călare se întâlneşte cu un sărac de pe domeniile sale. Se recunosc creştini după crucea pe care amândoi o poartă la gât.
- Spune, întreabă primul, când te rogi, gândul tău nu se întâmplă să mai şi zboare în altă parte?
- Nu, răspunde hotărât al doilea.
- Uite, spune Tatăl nostru şi dacă reuşeşti, noi creştinii nu ne minţim între noi, îţi dau calul meu.
Omul ia o atitudine pioasă şi începe să se roage. Al doilea aşteaptă răbdător.
Cal arătos, de toată isprava. Face o groază de bani. La un moment dat se opreşte şi întreabă:
- Dar, îmi dai şi şaua?
- Acum nu-ţi mai dau nimic. Nici calul, nici şaua, pentru că m-am dumirit cum stau lucrurile.
Încerc să citesc şi să nu mă mai gândesc la nimic. Venise rândul unei cărţi de eseuri a unuia dintre intelectualii noştri de marcă dar şi cu importante demnităţi la activ. Încerc să înţeleg cum Petru şi Ioan, care nu erau oameni cu carte au putut să exprime lucruri esenţiale, simplu, pe înţelesul tuturor şi numai în câteva cuvinte.
O singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o singură zi.
Scrisul contemporan se consideră mai rafinat cu cât este mai alambicat şi subţiat, pentru ceea ce se consideră un plus de efect, astfel că atunci când este comentat un astfel de autor, simplificând lucrurile, stai şi te întrebi: îl vorbeşte de bine, sau de rău? Unii au devenit adevăraţi maeştri în a distila numai cuvinte care nu spun nimic. Academisme şi preţiozităţi, care golesc cuvintele de sens şi care eşuează într-o ceartă pe cuvinte, de care nu se mai feresc, dar pe care o şi cultivă cu încântare crescândă. Până când văd că autorul se interesează de sexul lui Dumnezeu!!!
Dacă era cartea mea, o puneam pe foc. O împrumutasem însă de la biblioteca municipală şi trebuia ca atare restituită. Am închis-o şi din acel moment nu l-am mai considerat pe autor nici creştin, nici intelectual.

Dragă domnule Sebastian,
Mi-a fost foarte greu să mă aşez la masa de scris pentru că nu am nici o veste bună. După aura fotografiei şi datele de naştere, s-ar părea că nici nu mai trăiţi. V-aţi aflat probabil printre cei de faţă la împărţirea suferinţei şi soarta a fost foarte „generoasă” din acest punct de vedere cu prietenul meu Sebastian.
Toţi oamenii ne naştem curaţi ca nişte îngeri. După aceea începe sita soartei să ne cearnă pe fiecare în parte. Unora dintre noi, le permite Pronia să se strecoare mai neobservaţi, în timp ce pentru alţii, are planuri pe care noi nu suntem în stare să le înţelegem, nici să le judecăm.
Şi de aceea le rezervă acestora, pentru câtva timp, căci ce înseamnă alergarea noastră către moarte, decât numai puţină vreme ca să ajungem la ea, o sarcină puţin mai grea decât a celorlalţi dar, care nu se poate compara cu mărimea recompensei care se află la capătul ei. Pentru că nu tuturor le este dat să ajungă la creuzetul în care se plămădeşte metalul nobil.
Iubirea se poate naşte numai dintr-un suflet generos dar trece obligatoriu prin suferinţă. Şi cu cât suferinţa este mai mare, cu atât mai mare va fi şi iubirea.
Acestea sunt concluziile pe care mi le-au pus în faţă două persoane care au încercat să vă descifreze aura de pe fotografii şi v-au citit data de naştere.
Că există sau nu vreo legătură între astre şi viaţa noastră, nu am ştiut niciodată şi, nici nu am putut să probez.
Sigur că acestea nu sunt decât palide interpretări ale unor legităţi care continuă să rămână necunoscute celor mai mulţi dintre noi şi, nu sunt bătute în cuie.
Destinul se află şi în mâinile noastre în sensul că, omul nu este pus să alerge pe un culoar fix, cu toate detaliile stabilite dinainte.
Linia vieţii, spun cei care sunt cât de cât iniţiaţi în arta descifrării ei, seamănă cu o zi de lucru la capătul căreia trebuie să ajungă fiecare dintre noi, fără să ne fie arătate şi urmele paşilor pe care trebuie să mergem.
Deşi urmele pe care vom merge, sunt cunoscute acolo sus, poate chiar înainte de intrarea noastră în viaţă.
Curaj, pentrucă numai cei tari se iau de piept cu destinul! Poate că mai târziu, suferinţa de aici, se va dovedi un atuu din cel puţin două puncte de vedere. Unul pentru că am încredere în tăria lupului singuratic şi, al doilea, generoasa recompensă divină care aşteaptă sufletele noastre, din partea Tatălui care îi iubeşte pe toţi copiii Lui.
Şi pe cei buni, şi pe cei mai puţini buni de la care aşteaptă doar să se reîntoarcă în ascultarea şi iubirea din care au căzut.
Să se reîntoarcă şi să fie vii.
Mă gândesc la săracul Lazăr care nu reprezintă un caz singular, ci asemenea lui există poate, miliarde pe această planetă a suferinţei.
Cum să-l ajut eu mai mult pe prietenul meu Sebastian?
Dacă aş putea, aş întinde imediat mâna să preiau măcar jumătate din această suferinţă, fără pretenţia de a împărţi şi răsplata ei.
Începând de astăzi, mă voi ruga în fiecare zi pentru dumneata, şi vei avea în mine un prieten adevărat.
Cu toată dragostea, Căpriana.  

 

Referinţă Bibliografică:
Ne-am întâlnit pe internet (26) / Ion Untaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 636, Anul II, 27 septembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Ion Untaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Untaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!