Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Ion Untaru         Publicat în: Ediţia nr. 256 din 13 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Ne-am întâlnit pe internet
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Capitolul 1 
  
La început 
  
Începusem ziua ca de obicei cu mărunţişurile gospodăreşti şi seara când voiam să mă retrag pentru lectură, am primit un mesaj pe mail de la o necunoscută, care glăsuia astfel: 
  
„Felicitări domnul meu, sunteţi un om cu umor. Mi-a plăcut cum l-aţi apostrofat pe reporterul acela care îşi anunţa ascultătorii că transmite sinistrul în direct şi că la nu ştiu ce fermă, în timpul calamităţii, au murit şase stupi... 
  
Sunteţi umorist? Am auzit că umoriştii sunt nişte oameni foarte trişti... 
  
Cred că mi-ar face plăcere să vă cunosc, dar aşa ceva, pentru moment cel puţin, este imposibil. Căpriana” 
  
Mesajul fusese trimis în timpul zilei dar eu, din obişnuinţă, deschid netul numai seara, pe tariful redus. Am tresărit când l-am citit, la fel ca un şcolar care a fost prins copiind, pentru că lucrurile erau adevărate, deşi nu ştiam de la cine provenea iar numele de Căpriana, nu îmi spunea nimic. Parcă mă văd licean sau student, punând la cale vreo şotie de care noi colegii ne-am fi putut amuza ulterior. 
  
Ce e drept, îmi amintesc de un reportaj din provincie în care ascultătorii erau anunţaţi de către corespondentul local al cărui nume nu l-am reţinut, că transmite în direct o nenorocită de explozie la un bloc de locuinţe, calamitate în cursul căreia, au murit şi şase stupi... Dar asta se întâmpla acum câteva luni de zile şi trăsnaia odată aruncată în eter, ca să nu zic în eter-nitate, nu rezistasem ispitei de a mă amuza trimiţându-i câteva rânduri pline de sarcasm. 
  
Şi de atunci trecuse atâta timp, nu mai dădusem nici un fel de importanţă evenimentului pe care îl consideram revolut, ca acum să primesc acest mail de la... parcă văd o domnişoară de pension care se plictiseşte cu pregătitul lecţiilor la un internat în care nu s-a adaptat, adoptă internetul şi porneşte la vânătoare de gadgeturi, cade pe capul vreunui necunoscut ca seara să exclame: 
  
- Vai, ce m-am distrat, vai ce m-am distrat! 
  
Mă intriga necunoscuta care mi-a citit atât de târziu mesajul, şi prin ce filieră? 
  
Zilele următoare mi-am îngrijit câţiva pomişori curăţindu-i de crenguţele de la bază. Când vişinul de pildă, ajunge să treacă de un metru, se umple de mlădiţe şi pe măsură ce se înalţă, acestea ajung să-l stingherească, să-i împiedice creşterea. Îi trebuie şi lui un anume format, o coafură, pătrunde şi el în lume şi această îngrijire îi stimulează creşterea, cum fac grădinarii când copilesc roşiile, de pildă. În plus aveam de dat o luptă permanentă cu salcâmii care cresc acolo unde vrei şi unde nu vrei, răsar ca ciupercile după ploaie şi primăvara îmi ia o groază de timp să-i mut pe lângă gard, că numai peste câţiva ani, sunt buni de foc. 
  
Tare surprins am fost când am auzit că pentru menţinerea stării generale de sănătate a omului, sunt foarte bune ceaiurile din cele mai tinere crenguţe de pomi fructiferi dar şi din frunzele acestora, precum şi ai altor pomi ca: salcâmul, liliacul şi chiar arboretul pe care îl întâlnim aproape peste tot. 
  
Dar şi mai surprins am fost când l-am văzut într-o zi pe Ilie, unul din vecini, tăind vârful câtorva ramuri, nu mai mari de 10-12 centimetri de măr, păr, vişin şi mărunţindu-le, pentru ceai îmi ziceam în sinea mea şi pe care, nici una, nici două, le-a înghţit cu apă. 
  
- Ce faci omule? 
  
- Mi-e lene să mai pun de ceai, le înghit direct. 
  
- Păi... 
  
- Nu ştiai că sunt bune? Priveşte-le atent că sunt pline de sevă, de viaţă. Nu fac rău nimănui. 
  
Eu sunt ceva mai reticent, mi-ar trebui un anume timp de acomodare cu ideea că le-aş putea... mânca. Aşa pur şi simplu.  
  
- Încearcă numai două sau trei săptămâni şi să-mi spui pe urmă cum te simţi. Corpul opreşte ce-i trebuie, restul se elimină, nu dau obişnuinţă, nu au nici un fel de contraindicaţii. Şi pe deasupra nu costă nimic. 
  
Aud câinele lătrând, mă îndrept spre poartă, îmi aduce poştaşul o scrisoare, de fapt o carte din partea unui prieten. Mulţumesc, mă întorc şi mă umplu de amărăciune, oftând. Plicul avea colţul tăiat şi se putea vedea foarte bine ce este înăuntru. Şi cu toate astea, curiozitatea împinsese atât de departe pe cineva, că acesta dezlipise pe o porţiune de câţiva centimetri plicul, să vadă şi despre ce fel de carte este vorba. 
  
Am dat din mână a lehamite şi am coborât din nou în grădină. Gardul improvizat de sârmă, şi câţiva pari de lemn, se părăginise de tot şi trebuia înălţat din nou. Am fi putut pune mână de la mână eu şi vecinul, dar din lipsă de bani, amânasem pentru vremuri mai bune. 
  
Plantasem cu câtva timp în urmă nişte butaşi de viţă şi însemnasem locul cu crenguţe rupte dintr-un dud, să văd dacă vor răsări. Viţele au răsărit sau nu, dar crenguţele de dud se prinseseră aproape toate, aşa că parcela începuse să semene cu o plantaţie inedită de duzi tineri. Mi-am dat seama că Dumnezeu sare întotdeauna să-l ajute pe om şi când acesta este nepriceput sau neajutorat, punându-i absolut totul la îndemână. Am preluat ideea şi am plantat salcâmi pe lângă gard şi când am văzut că mlădiţele tinere se înalţă bucuroase spre soare, am fost mai bucuros decât dacă aş fi descoperit un continent sau o planetă nouă.  
  
După amiaza am trecut pe la biblioteca din sat căutând ceva de citit deşi sunt departe de a fi parcurs toate cărţile din biblioteca proprie. Îmi place să mă lungesc într-un fotoliu cu picioarele întinse pe un scăunaş şi citesc până simt că mi se închid ochii. Şi atunci dorm fără să mă mişc din loc, nu mai mult de o jumătate de oră, după care mă trezesc mai refăcut ca după cea mai lăudată (şi cu ifose), marcă de cafea. Sau fac apel la o saltea veche de buret pe care o aştern oriunde doresc, principalul doar să-mi vină lumină de sus peste cartea pe care o am în faţă. După care urmează aceeaşi cunoscută reţetă: îmi obosesc ochii, aţipesc şi fur câteva clipe de somn.  
  
Corespondez cu câţiva prieteni şi mă bucur ori de câte ori cineva îşi mai aduce aminte de mine, trimiţându-mi veşti dinspre ai lui. 
  
Într-una din zile, satul a fost zguduit de moartea violentă a unui bătrân, atât de tragică şi absurdă, că nici prin minte nu ţi-ar fi trecut amănuntele. Calcă o maşină un câine, iese o femeie la stradă, vede ce s-a întâmplat şi intră în casă spunând socrului: 
  
- Ne-a călcat o maşină câinele. 
  
- Şi? A murit? 
  
- Da, săracul, a murit. 
  
- Câinele meu, câinele meu preferat... 
  
Şi ce urmează acum, e atât de incredibil şi de grotesc că te sperii: bătrânul a luat damigeana cu îngrăşământ, furadan, a dus-o la gură şi a băut până când a căzut lat... 
  
Sigur că el era pronunţat labil, dezechilibrat nervos şi a clacat la prima încercare pentru că în realitate, el căuta numai un motiv de sinucidere, hotărârea lui fiind luată pe subconştient cu mult înainte. Şi asta a fost numai picătura care a făcut să se verse paharul, pretextul pentru declanşarea tragediei. 
  
Nici un scriitor de teatru absurd, oricât de fantezist sau genial, nu poate imagina întâmplările la care asistăm sau de care ne este dat să auzim, pentru că arta se inspiră din viaţă şi nu invers. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Ne-am întâlnit pe internet / Ion Untaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 256, Anul I, 13 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Ion Untaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Untaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!