Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Aspiratii > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 10 din 10 ianuarie 2011        Toate Articolele Autorului

Nasterea lui Isaac
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Introducere

Dacă într-o prezentare anterioară am discutat despre Adam și Eva, de data aceasta alte două personaje se vor afla în centrul atenției și anume: Avraam și Sara. Există o paralelă între experiența acestor două familii, fiindcă și într-un caz și în altul Dumnezeu a promis nașterea unui copil prin care binecuvântarea Sa urma să se reverse asupra întregii lumi. Așadar, cum se prezintă experiența lui Avraam și Sara în legătură cu nașterea lui Isaac, cel promis prin legământ?  
 
În acest caz, nașterea lui Isaac, avem descrisă o experiență a credinței în cuvântul lui Dumnezeu, un test pe care Adam și Eva știm bine că nu l-au trecut în Eden, dar totuși, o lecție care trebuia să fie reluată iarăși și iarăși până la deplina ei însușire cu diferitele generații ulterioare. Pentru Avraam și Sara, posibilitatea de a avea un copil la o vârsta avansată era exclusă și era nevoie de o intervenție supranaturală pentru a fi îndeplinită. Așadar, această experiență o privesc prin prisma credinței depline pe care ei erau chemați să o manifeste până la împlinirea cuvântului ce le-a fost anunțat cu zeci de ani înainte.  
 
Desigur, mulți cititori vor fi interesați de acest subiect actual pentru multe persoane care, asemenea lui Avraam și Sara, sunt supuse testului de a crede imposibilul atât în ce privește nașterea de copii, cât și în circumstanțele obișnuite ale vieții. De fapt, fiecare dintre noi este supus testului credinței depline în cuvântul lui Dumnezeu, fără de care nu avem cum să experimentăm marile promisiuni menționate în Biblie. Dar mai întâi, să realizăm o privire de ansamblu asupra subiectului pe care îl vom studia.  
 
Istoria împlinirii promisiunii făcute de Dumnezeu lui Avraam este redată în capitolele 16 - 21 din cartea Genezei, fiind împletită cu multe alte evenimente din viața acestui mare bărbat al Scripturii. În acest sens distingem următoarele elemente:  
 
  • soluția de compromis propusă de Sara în scopul de a avea un moștenitor care să poarte numele lui Avraam, ceea ce a condus la nașterea lui Ismael dintr-o femeie sclavă;
  • asigurarea din partea lui Dumnezeu că nu Ismael, ci fiul Sarei avea să fie adevăratul moștenitor, care urma să poarte numele Isaac;
  • modul în care Dumnezeu a stabilit un timp și a dat o nouă asigurare de îndeplinire a promisiunii Sale, în ciuda necredinței manifestate de Sara;
  • nașterea prin promisiune a lui Isaac, ca urmare a consecvenței lui Dumnezeu pentru împlinirea a ceea ce El a promis.
Așadar, avem în față o poveste cu mult suspans în care vedem cum credința și necredința s-au luptat în inimile lui Avraam și Sara cu privire la împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu. Desigur, și noi ne regăsim deseori în această situație, când trebuie să dovedim o credință deplină în tot ceea ne-a fost încredințat ca promisiune în Sfintele Scripturi. De aceea, vă invit să deschideți Biblia și să parcurgem împreună fragmentele inspirate pe care le vom studia.  
 

Un Compromis și Un Fiu Numit Ismael

Vom începe prin a citi din capitolul 16 din cartea Genezei mai multe versete care ne vorbesc despre soluția de compromis propusă de Sara pentru a-i asigura un moștenitor lui Avraam. Astfel, vom face un prim pas în călătoria noastră spirituală în urmărirea istoriei dezvoltării credinței lui Avraam.  
 
„1. Sarai, nevasta lui Avram, nu-i născuse deloc copii. Ea avea o sclavă egipteancă numită Agar. Și Sarai a zis lui Avram:  
 
Iată, Domnul m-a făcut stearpă! Intră, te rog, la roaba mea! Poate că voi avea copii de la ea.  
 
Avram a ascultat cele spuse de Sarai. Atunci Sarai, nevasta lui Avram a luat pe Egipteanca Agar, roaba ei, și a dat-o de nevastă bărbatului său Avram, după ce Avram locuise ca străin zece ani în țara Canaan. Agar a născut lui Avram un fiu și Avram i-a pus numele Ismael fiului pe care i l-a născut Agar. Avram era de optzeci și șase de ani când i-a născut Agar pe Ismael.”  
 
Cum a fost soluția propusă de Sara? De ce nu s-a încrezut pe deplin în cuvântul Dumnezeu?  
 
Era bun planul propus de către Sarai? La urma urmei, pare logic să încerci să găsești o soluție, mai ales când o problemă întârzie să se rezolve de la sine. Planul propus de Sarai era înțelept din multe puncte de vedere. În fond, Dumnezeu îi promisese lui Avram un fiu fără a fi specificat neapărat că va fi din Sarai. Așadar, în condițiile în care poligamia reprezenta o practică acceptată a timpului, era posibil ca Avram să aibă un copil, dar nu neapărat cu Sarai, ci cu o altă nevastă și chiar cu o sclavă. Iarăși subliniez faptul că era corect în logica acelui timp. Prin urmare, planul propus părea destul de bun.  
 
Totuși, de ce Sarai abandonează ideea de a mai avea un copil cu Avram? În fond, Dumnezeu îi promisese un urmaș, în condițiile în care Avram avea o singură soție!  
 
Raționamentul a fost clar enunțat prin cuvintele „Domnul m-a făcut să nu pot avea copii”. Prin urmare, o dată acceptată această condiție ca venind de la Dumnezeu, era sigur că promisiunea nu avea cum să se mai împlinească prin ea, deoarece Domnul nu avea cum să se contrazică pe Sine. Lucrurile erau clare, fiindcă ea nu putea avea copii prin voința Domnului. În consecință, promisiunea divină avea să se împlinească prin altcineva.  
 
Dar în felul acesta, nu se excludea Sarai pe ea însăși de la perspectiva de a fi părtașă binecuvântării divine?  
 
Da și nu! Planul ei era de a avea copii printr-o sclavă. Să înțelegem bine acest lucru. Practic, Sarai nu i-a zis lui Avram să își mai ia o soție, ci mai degrabă, să conceapă un copil împreună cu roaba ei, astfel că pe linie de proprietate, copilul rezultat avea să fie tot al lui Sarai. Această gândire invoca dreptul de proprietate asupra sclavului deținut, inclusiv asupra copiilor acestuia. În acest mod, copilul urma să aparțină tot lui Sarai și promisiunea divină să fie împlinită indirect.  
 
Privind retrospectiv această „rezolvare”, putem spune că aceasta a fost în armonie cu ceea ce Dumnezeu avea în intenție pentru Avram?  
 
Desigur, nu a fost ceea ce Dumnezeu a dorit. În fond, dacă El dorea să procedeze cu o soluție „de urgență” din cauza neputinței biologice a lui Sarai, atunci i s-ar fi comunicat acest lucru la timp pentru a proceda pe o anumită cale sau pe alta. Faptul că Dumnezeu nu dă precizări suplimentare, însemna că El era decis să Își aducă la îndeplinire promisiunea în termenii stabiliți inițial, adică prin Sarai. De aceea, este foarte primejdios să presupunem lucruri pe care Domnul nu ni le-a descoperit, cu scopul de a-L ajuta să Își împlinească promisiunile!  
 
Până la urmă un copil s-a născut din roaba lui Sarai și numele acestuia a fost Ismael. Nu a fost un succes acest lucru?  
 
Sub nici o formă nu a fost un succes această inițiativă. Dimpotrivă, s-a creat o situație nouă, în care această sclavă a început să se creadă mai presus decât stăpâna ei. Cât de des se repetă această situație, când crezi că te poți încrede în cineva, ca pe urmă persoana în cauză să te trădeze și să se folosească de o anumită ocazie pentru a se pune în locul tău! Roaba lui Sarai s-a și văzut stăpână. Abia acum Sarai a înțeles greșeala pe care a comis-o încercând „să Îl ajute pe Dumnezeu să Își împlinească promisiunea”. Ori de câte ori vom proceda în maniera lui Sarai, rezultatele vor fi similare, deoarece necredința în Cuvântul lui Dumnezeu nu aduce binecuvântare.  
 
Să înțelegem că este bine să stăm și să așteptăm împlinirea promisiunilor divine, în loc să ne agităm să improvizăm o soluție?  
 
Mesajul Sfintelor Scripturi este clar asupra acestui lucru, în sensul în care este mai bine să stai să aștepți împlinirea care vine de la Dumnezeu, decât să te aventurezi pe cont propriu pentru a găsi o soluție. Ceea ce a făcut Sarai seamănă cu ce s-a întâmplat Evei în grădina Edenului. Astfel, ea nu a ascultat până la capăt de cuvântul Domnului și nu a crezut pe deplin ceea ce i-a fost transmis. Rezultatul a fost exact invers! Mai precis, a apărut un alt moștenitor, gata să îl dea la o parte pe cel care avea să fie născut prin promisiune. În felul acesta, s-a generat o concurență nesfântă, care urma să producă nenumărate probleme cauzei lui Dumnezeu și misiunii pentru care fusese ales Avram și familia lui, de a fi o binecuvântare în mijlocul națiunilor pământului.  
 
Practic, Sarai a pus în primejdie într-un mod nesăbuit tot planul pe care Domnul Îl avea cu Avram și cu ea. De aceea, niciodată nu este bine să ne aventurăm să încercăm să ,,Îl ajutăm” pe Dumnezeu în împlinirea promisiunilor Sale. De mare valoare este așteptarea timpului ales de Cel Prea Înalt pentru aducerea la îndeplinire a ceea ce ne-a descoperit. De asemenea, înțelepciunea câștigată prin așteptare răbdătoare va aduce un rod plin de bucurie pentru cei care practică o astfel de atitudine.  
 

Un Alt Fiu Născut prin Promisiune

Mergem mai departe în alte timpuri cam treisprezece ani mai târziu și vedem că Dumnezeu încă nu dăduse un fiu lui Avram prin Sarai. Să citim astfel, din capitolul 17 din cartea Genezei ceea ce s-a întâmplat:  
 
„Când a fost Avram în vârstă de nouăzeci și nouă de ani, Domnul i S-a arătat, și i-a zis:  
 
Eu sunt Dumnezeul Cel Atotputernic! Umblă înaintea Mea și fii nevinovat! De aceea, nu te vei mai numi Avram, ci numele tău va fi Avraam, fiindcă te fac tatăl multor popoare!  
 
Dumnezeu i-a mai zis lui Avraam:  
 
Să nu mai chemi Sarai pe nevastă-ta, ci numele ei va fi Sara. Eu o voi binecuvânta și îți voi da un fiu din ea! Da, o voi binecuvânta și ea va fi mama unor popoare întregi! Chiar și împărați vor ieși din ea."  
 
Avraam s-a aruncat cu fața la pământ și a râs, fiindcă a zis în inima lui:  
 
Să se nască un fiu unui bărbat de o sută de ani? Și să mai nască Sara la nouăzeci de ani?  
 
Și Avraam i-a răspuns lui Dumnezeu:  
 
Să trăiască Ismael înaintea Ta!  
 
Dar Dumnezeu i-a zis:  
 
Cu adevărat nevastă-ta Sara îți va naște un fiu și-i vei pune numele Isaac. Eu voi încheia legământul Meu cu el, ca un angajament veșnic față de descendenții lui. Astfel, legământul Meu îl voi face cu Isaac, pe care ți-l va naște Sara la anul pe vremea aceasta."  
 
De ce oare Dumnezeu nu Și-a împlinit promisiunea făcută lui Avram și a lăsat ca atât de mult timp să treacă pentru a-Și reafirma intenția Sa? Ce înseamnă această schimbare de nume din Avram în Avraam? Are vreo importanță numele acordat?  
 
Numele în sine nu înseamnă nimic, fiindcă mai importantă este persoana care îl poartă. În cazul de față, numele semnifica o anumită misiune pe care Dumnezeu a încredințat-o lui Avram. Astfel, Avram se traducea prin expresia „un mare părinte”, însă Avraam reprezintă „părinte al unei mari mulțimi”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu i-a dat o asigurare lui Avram că va deveni tatăl unei mari națiuni, care va sluji Domnului așa cum a făcut și el.  
 
Dar în privința lui Sarai, de ce Domnul i-a schimbat numele? La urma urmei, promisiunea îl privea aparent doar pe Avraam, care deja avea un fiu.  
 
Fiul născut lui Avram din Agar nu avea nici o legătură cu promisiunea făcută de Dumnezeu, care îi privea deopotrivă pe Avram și Sarai, ea fiind de fapt soția adevărată. Domnul nu a agreat ca moștenitor o persoană născută în condiții de sclavie. Astfel, numele de Sarai, care însemna „doamna și prințesa mea”, a devenit Sara sau „doamna și prințesa unei mari mulțimi”, conturând idea că urma să fie mama moștenitorului promis.  
 
Nu este surprinzătoare atitudinea lui Avraam, care a râs de posibilitatea de a avea un copil la vârsta de 100 de ani? Nu a fost ceva lipsit de respect în această manifestare a necredinței sale?  
 
Râsul lui Avraam a reflectat involuntar o situație ieșită din comun și anume ca un om bătrân să mai aibă copii. Ce să mai vorbim despre Sara, care avea 90 de ani, lucru ce făcea imposibil din punct de vedere natural să i se mai nască un copil? În plus, era comic să vezi două persoane la o vârstă așa de înaintată îngrijind de un copil nou născut! Nu reprezintă o lipsă de respect, ci pur și simplu o reacție normală și nepremeditată!  
 
Dar Domnul a luat în serios acest râs, nu este așa?  
 
Acest râs într-un fel a reprezentat o ocazie ca Dumnezeu să îi demonstreze lui Avraam cât de mare și de nepătrunse sunt căile Sale. De fapt, numele pe care Domnul l-a poruncit lui Avraam pentru a-l da copilului care urma să se nască, a reflectat acest lucru. Astfel, Isaac înseamnă „a râde sau a avea o mare bucurie” imortalizând râsul lui Avraam la aflarea acestui mesaj că el și Sara vor avea un copil. Practic, Dumnezeu a dat numele viitorului copil al lui Avraam în așa fel încât să rămână o mărturie asupra „puținei” credințe pe care acesta a avut-o în Dumnezeu cu privire la ceea ce i-a fost promis. Mai mult, s-a dat chiar un timp până la împlinirea promisiunii, mai precis încă un an.  
 
Dar cum rămâne cu încercarea lui Avraam de a-l face pe Ismael moștenitor al său?  
 
Acesta a fost un gest pe care Dumnezeu l-a luat în considerare în sensul în care Ismael, care tradus înseamnă „Dumnezeu ascultă”, avea să fie la rândul său părintele unei mari națiuni. Însă el nu era moștenitorul promisiunii. La urma urmei, Agar însemna „străină, o persoană care se teme” și era o sclavă egipteană, lucru ce nu se potrivea pildei pe care Domnul dorea să o dea întregii omeniri.  
 

Dumnezeu Își Reafirmă Angajamentul Său

După această istorie ce descrie cum Dumnezeu a căutat să întărească credința lui Avraam și Sara în certitudinea împlinirii promisiunii Sale, să vedem ce a urmat, fapt pentru care vom citi din capitolul 18 al cărții Genezei:  
 
„Domnul i S-a arătat lui Avraam la stejarii lui Mamre, pe când el stătea la ușa cortului în timpul căldurii zilei:  
 
La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce negreșit la tine. Și iată că Sara, soția ta, va avea un fiu.  
 
Sara asculta la ușa din spate a cortului și a râs în sine când a auzit acest lucru. Dar Domnul a zis lui Avraam:  
 
De ce a râs Sara, zicând: Cu adevărat să mai pot avea copil eu, care sunt bătrână?’ Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine și Sara va avea un fiu!  
 
Sara a negat și a zis: Nu am râs, fiindcă i-a fost frică.  
 
Dar El a zis: Ba da, ai râs!”  
 
Ce părere se desprinde din atitudinea manifestată de Sara, de a râde atunci când Domnul i-a zis lui Avraam că urma să aibă un fiu prin ea? De ce a ținut Dumnezeu să îi mai spună încă o dată lui Avraam despre siguranța împlinirii promisiunii Sale?  
 
După cum este relatat în ceea ce am citit, reiese foarte clar că Sara nu avea credință în ceea ce îi fusese descoperit lui Avraam. Aici mi se pare important să insistăm asupra faptului că nu putem să transmitem credința noastră altora. Astfel, fiecare stă pentru sine atunci când este vorba despre credința în Dumnezeu și mai precis, în cuvântul Său. Oricum, este foarte clar că fără credință din partea noastră, Dumnezeu nu poate să Își împlinească promisiunile pe care ni le-a făcut.  
 
Să înțelegem că există o așa zisă „parte a omului” în împlinirea promisiunilor pe care Dumnezeu ni le-a făcut?  
 
Într-un anumit sens există o „parte a omului”, adică o lucrare pe care acesta trebuie să o facă pentru a avea parte de împlinirea a ceea ce Dumnezeu a spus. Nu este vorba neapărat de o acțiune practică, fiindcă observăm cu ușurință că inițiativa manifestată de Sara, de a avea copii prin roaba ei, Agar, a fost un eșec și o piedică în împlinirea promisiunii lui Dumnezeu. Nu de o astfel de conlucrare este vorba. Mai degrabă, vorbim despre acea atitudine de a ne pune la dispoziția lui Dumnezeu și de a-I oferi liberate în legătură cu ceea ce vrea El să facă și de timpul ales pentru împlinirea a ceea ce El a promis.  
 
Așadar, vorbim în pricipal despre o atitudine, care totuși, se reflectă prin ceva, așa este? La urma urmei, o credință care nu se vede, își merită acest nume?  
 
Într-adevăr, credința reprezintă o atitudine ce nu rămâne ascunsă, fiind o mulțime de lucruri care dau mărturie prin faptele care izvorăsc din ea. Credința lui Avraam nu a fost de natură teoretică, pur contemplativă, ci s-a împletit cu tot ceea ce a făcut de-a lungul vieții. Așadar, credința prezintă o dublă componență. Pe de o parte, înseamnă să-L crezi pe cuvânt pe Domnul în tot ce îți descoperă, iar pe de altă parte, să acționezi în spiritul descoperirii primite prin logica evenimentelor pe care El le va împlini ca și cum ele ar fi deja realizate!  
 
Adică, vorbim despre o percepție a lucrurilor promise ca și cum ele ar exista deja?  
 
Da, așa este, iar acest lucru presupune o viziune a realităților viitoare ca și cum ele ar fi prezente deja, adică împlinite prin puterea lui Dumnezeu. Această capacitate extraordinară de a avea viitorul în prezent prin Cuvântul lui Dumnezeu reprezintă chiar credința lui Avraam. Și ori de câte ori el a rămas în această credință, binecuvântarea divină a fost asupra sa. La baza unei astfel de concepții se află conștiința puterii infinite a Celui Atotputernic, a Celui care zice și se face, o credință ce se sprijină direct pe Cel Prea Înalt în modul cel mai simplu și mai concret.  
 
Dar nu cumva o astfel de credință va face pe cel care o manifestă să nu mai fie realist, adaptat condițiilor lumii în care trăim? Nu îl va face un inadaptat?  
 
Cel care are credința lui Avraam, va fi la fel de „inadaptat” ca și Avraam, adică va fi o persoană care deși nu se va uni cu lumea care îl înconjoară, va fi totuși, capabil să înțeleagă pe deplin realitățile în mijlocul cărora trăiește. Această perspectivă va oferi acea detașare și viziune de ansamblu care să te facă să înțelegi corect lucrurile din jur, și nu în ultimul rând, îți va oferi ocazia binecuvântării lui Dumnezeu.  
 

Promisiunea Împlinită prin Nașterea lui Isaac

Am ajuns și la momentul mult așteptat al nașterii lui Isaac, împlinirea promisiunii făcută de Dumnezeu către Avraam și Sara! Vom citi astfel din capitolul 21 al cărții Genezei:  
 
„Domnul Și-a adus aminte de cele ce spusese Sarei și Domnul a împlinit față de Sara ce promise. Sara a rămas însărcinată și a născut lui Avraam un fiu la bătrânețe, la vremea hotărâtă, despre care-i vorbise Dumnezeu. Avraam a pus fiului său nou născut, pe care i-l născuse Sara, numele Isaac. Avraam a tăiat împrejur pe fiul său Isaac la vârsta de opt zile, cum îi poruncise Dumnezeu. Avraam era în vârstă de o sută de ani la nașterea fiului său Isaac, de aceea, Sara a zis:  
 
— Dumnezeu m-a făcut de râs. Oricine va auzi, va râde de mine!  
 
Și a adăugat: — Cine s-ar fi gândit să spună că i-am născut un fiu lui Avraam la bătrânețe!"  
 
De ce se subliniază că „Dumnezeu a împlinit față de Sara ceea ce i-a promis”? De ce se menționează în mod deosebit numele ei?  
 
Această subliniere în textul pe care l-am citit a fost destinată să ne atragă atenția că Dumnezeu nu i-a făcut numai lui Avraam promisiunea nașterii unui moștenitor, ci și soției lui, Sara. În plus, trebuie să ne gândim că Sara a avut cea mai mare neîncredere în cuvântul divin, fapt pentru care a fost necesar ca Dumnezeu să revină cu amintirea promisiunii pe care a făcut-o de la început, pentru ca și ea să ajungă la măsura credinței depline. Obiectivul urmărit era ca atât Avraam, cât și Sara, să ajungă la o încredere deplină în Dumnezeu, atitudine pe care să o transmită mai departe urmașilor lor.  
 
De ce este important ca și soția să aibă credință deplină în Dumnezeu, atunci când este vorba despre transmiterea modelului de credință către copii?  
 
Poate mai important decât rolul tatălui, în primii ani de viață este determinantă atitudinea mamei, care are capacitatea de a inspira valorile fundamentale pe care copiii le vor avea de-a lungul vieții. Cazul lui Sara este relevant în sensul în care dacă numai Avraam ar fi avut credință și Sara nu, atunci educația lui Isaac ar fi fost deficitară, în totală opoziție cu planul divin ca în Isaac toate națiunile pământului să fie binecuvântate prin ascultare deplină de Dumnezeu. Prin urmare, înțelegem cât de mult a fost necesar să se lucreze cu Sara, care s-a dovedit mult mai orientată spre compromis decât Avraam, pentru a o aduce la ascultare deplină de cuvântul divin.  
 
Cu alte cuvinte avem relatată o istorie a modului în care Dumnezeu a condus la o credință deplină deopotrivă pe Avraam și Sara. Dar pentru noi ce înseamnă acest lucru?  
 
În primul rând, această istorie ne vorbește despre idealul credinței în viața de familie, în sensul în care Dumnezeu dorește ca această atitudine fundamentală de încredere să fie manifestată deopotrivă de către soț și soție. Acest lucru va permite o bună transmitere a unui model pozitiv generației următoare, care va prelua, în mare măsură, ceea ce a văzut la părinți. Nu există o putere mai mare spre bine sau spre rău decât ceea ce copilul a văzut în propria sa familie. Am putea spune că tot ce se adaugă în anii de mai târziu nu face altceva decât să continue tendințele cultivate în anii copilăriei.  
 
Așadar, este acesta un mesaj adresat în primul rând familiilor? Sau reprezintă aceasta o metodă de dezvoltare a credinței în Dumnezeu de la o generație la alta prin ceea ce se transmite în cadrul căminului?  
 
Desigur, acesta este o parte importantă a mesajului din istoria nașterii lui Isaac, fiindcă modelul lăsat de Avraam și Sara trebuia să devină o parte integrantă a familiilor din poporul lui Dumnezeu, care urma să se dezvolte de-a lungul veacurilor. Privind în chip profetic prin istoria ce avea să vină, Dumnezeu a văzut cât de important era rolul familiei în creșterea și dezvoltarea noilor generații. Isaac nu putea să fie cu adevărat o „sămânță a Domnului” decât în măsura în care el avea să fie educat în ascultare deplină de cuvântul divin pentru împlinirea misiunii sfinte ce îi fusese încredințată lui Avraam și urmașilor săi, de a duce cunoașterea de Dumnezeu până la marginile pământului. Acest lucru rămâne valabil și pentru ziua de astăzi, iar modelul dat de Avraam și Sara, în ceea ce au crezut în Dumnezeu, trebuie să fie urmat.  
 

Recapitulare

Încă o dată, am avut ocazia să urmărim modul în care Dumnezeu Își împlinește promisiunile la timpul pe care El Îl consideră oportun. Astfel, am văzut cum Sarai, nevasta lui Avram, a fost cea care a cedat în manifestarea unei credințe ferme în Dumnezeu și cum din nerăbdare, a propus o soluție de compromis. Această așa zisă ,,soluție”, s-a dovedit a fi un prilej de amărăciune pentru ea și chiar o piedică în derularea planului pe care Dumnezeu Îl avea cu Avram. Mai departe, am studiat cum Domnul a respins soluția de compromis și a reafirmat planul Său de a da un urmaș lui Avram prin Sarai. În acest sens, El a schimbat numele celor doi, chemându-i la o reînnoire a experienței lor spirituale.  
 
Prin această schimbare a numelui, li s-a conferit o nouă identitate, menită să îi facă cu într-adevăr conștienți de înalta lor chemare de a fi părinții poporului lui Dumnezeu, ce avea să se nască din ei și prin care binecuvântările lui Dumnezeu urmau să se reverse asupra întregului pământ. Chiar și în aceste condiții, Sara nu a crezut cuvântul comunicat lui Avraam și de aceea, o nouă ocazie avea să îi fie oferită când Însuși Domnul a venit la Avraam în drum către Sodoma. De această dată, Sara a crezut cuvântul și cu temere de Dumnezeu, și-a dat seama de atitudinea greșită de care a dat dovadă în tot acest timp. Astfel, în cele din urmă, promisiunea s-a împlinit, spre bucuria lui Avraam și Sara, dar și spre slava Celui care este în stare să cheme la existență lucrurile care nu sunt și care poate acționa suveran conform cu ceea ce Își propune. În cele din urmă, am trasat principalele învățăminte ce se aplică vieții de familie, în legătură cu modelul de credință oferit de părinți și influența lor asupra generațiilor ce vor veni.  
 

Concluzie

Toată această istorie a nașterii lui Isaac este destinată să ne conducă la însușirea credinței lui Avraam și Sara, evitând greșelile de care au dat dovadă în timpul trecut până la împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu. Într-adevăr, este dificil să aștepți cu credință și în tăcere ca Dumnezeu să lucreze și să aducă la îndeplinire ceea ce a promis. Cu toate acestea, în școala așteptării, încrederea în Domnul se dezvoltă cel mai bine. Dacă vom ști să ne detașăm de ceea ce ne sustrage atenția de la lucrurile spirituale pentru a putea privi în adevărurile descoperite de Biblie, atunci vom căpăta o înțelegere deplină a lucrurilor, fapt ce va depăși orice altă formă de cunoaștere. Și așa cum Isaac s-a născut în urma unei promisiuni, tot astfel, noi trebuie să ne ancorăm în capacitatea lui Dumnezeu de a face să renască în noi chipul să divin. Isaac trebuia să se nască prima dată în sufletele lui Avraam și Sara, și după aceea urma să apară în mod fizic. Suntem dispuși și noi să lăsăm această naștere spirituală să se producă în noi, pentru ca Iisus să capete chip în inimile noastre?  
 

Rugăciune

Tatăl nostru din ceruri, cu adâncă recunoștință, prețuire și dragoste venim în aceste clipe înaintea Ta pentru a-Ți mulțumi de învățătura pe care ne-o oferi prin studierea sfântului Tău Cuvânt. Exemplul credinței lui Avraam stă înaintea noastră acum la fel de viu ca și în timpul în care s-au petrecut toate acele lucruri. Dorința noastră este de a urma mereu calea pe care Tu ai desfășurat-o înaintea pașilor noștri, pentru ca astfel, să fim și noi părtași binecuvântării pe care Tu ai rostit-o în dreptul lui Avraam și urmașilor săi.  
 
Vrem să fim copii ai lui Avraam, născuți prin credință, prin cuvânt și prin voința Ta divină, și nu prin puterea vreunui om. Dorim să fim asemenea lui Avraam în mijlocul generației de oameni care trăiește în prezent pe pământ. De aceea, Te rugăm să ne inspiri o credință deplină în Tine și o încredere care să se sprijine ferm pe cuvântul Tău. Topește din sufletele noastre orice urmă de necredință, de îndoială și de frică, ce ar face neroditoare credința semănată prin studierea Cuvântului divin.  
 
Avem nevoie de Tine, așa cum ne trebuie hrana zilnică, adică acele mijloacele de subzistență pe care Tu ni le pui la dispoziție în permanență, într-un mod nemeritat. Ne plecăm înaintea Ta și Te rugăm încă o dată să creezi în noi sfințenia Ta și să fim preschimbați după chipul Tău divin. Îți mulțumim pentru că ne asculți rugăciunea pe care Ți-o înălțăm și avem încredere că vei împlini față de noi tot ceea ne-ai promis.  
 
În veci să fii Tu lăudat, Domnul nostru, și slăvit în veci! Amin.  
 
Octavian Lupu  
București  
16 decembrie 2015  
(republicare)  
Referinţă Bibliografică:
Nasterea lui Isaac / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 10, Anul I, 10 ianuarie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!