Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Biografii > Mobil |   


Autor: Aurel V. Zgheran         Publicat în: Ediţia nr. 1047 din 12 noiembrie 2013        Toate Articolele Autorului

Nadia Comăneci. Gimnasta balerină
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

,,Visam să zbor! Fugeam, fugeam şi la un moment dat zburam!...”. Este visul unui copil care a uimit lumea, Pasărea Măiastră ce a zburat printre barele paralele, neatingându-le parcă, spre a nu fi o oprire, aidoma unui fluture uşor, alb. Este visul ,,Zeiţei de la Montreal” încleştată pe ,,puntea suspinelor”, trasând prin aer, ca o trestie contorsionată, răsuciri cu o fixitate şi precizie deopotrivă angelice şi demoniace, milimetrice, supleşi vaste, de vultur, cu zvâcniri şi planări acrobatice sau alunecări pe fâşia de lemn, de numai zece centimetri, asemenea unei mici hermeline.  

Este visul gimnastei balerine, executând la sol o avalanşă de unduiri, cu repeziciunea neperceperii ochiului... încât să închipuie un vals constelat de porumbei albi, într-o gingaşă rotire! Este visul miresei heruvimilor plutind între crini albi, ce a preschimbat gimnastica în artă şi a influenţat istoria ei!  

Este visul Nadiei Comăneci, neasemuită în candoare, în execuţiile fine, simfonizate, cu elemente de gimnastică, inedite, dăruitoare de mare frumuseţe, cuceritoare şi sfredelitoare în inimi, în misterul şi splendoarea nemaiaflate până la ea şi care, de atunci, de la Montreal, a tins să devină aspiraţia frumuseţii în lume.  

Puritatea, misterul, desăvârşirea, nobleţea neepuizabile, sobrietatea nelămurită şi întru totul unică, la acea vârstă, i-au adus Nadiei primul zece olimpic din lume, pentru exerciţiul la paralele, la Montreal Quebec, în anul 1976, când avea numai paisprezece ani (în acelaşi an mai primise nota zece la sărituri, paralele şi sol în concursurile din SUA şi Japonia).  

Dar iat-o matură, împletind din flori cununa anilor! Când, oare a trecut timpul?! S-a născut pe 12 noiembrie 1961, la Oneşti, fostul Gheorghe-Gheorghiu Dej, din judeţul Bacău, fiind fiica lui Gheorghe şi a Ştefaniei Alexandra Comăneci.  

Legendă a gimnasticii româneşti şi mondiale, a primit un nume predestinat (,,Nadejda” înseamnă „speranţă” şi e un nume nerostit decât ca o mângâiere, ca un clinchet)!  

Numai numele Nadia pare un cântec neînchipuit de dulce, un izvor, o ghirlandă de flori, un cântec neînchipuit de pur, o iubire uluitoare, care a inundat orice inimă şi a tăiat răsuflarea tuturor, în clipele zborului de Pasăre Măiastră pe aparatele gimnasticii dar şi în clipele interminabile ale aşteptării notei, a primei note olimpice zece, venită după ce răbdarea inimilor ajunsese să se frângă ca o coardă întinsă mai mult decât putea opune rezistenţă.  

Adoraţia pentru Nadia nu a durat numai până a doua zi, ea a rămas ca o amintire nesfârşită a zilei în care a venit la Montreal, din pragul dealurilor Oneştiului, şi s-a preschimbat într-o regină a gimnasticii, într-o coloană albă atingânnd cerul. În acea zi, audienţele posturilor de televiziune americane au fost aproape egale cu momentul păşirii omului pe Lună.  

Destinul acestei regine s-a intersectat cu al celor care au descoperit-o şi format-o, Bela şi Marta Karoly. Ei au purtat-o spre împlinirea visului de zbor! ,,Doream să alerg, să mă învârt, să fac salturi duble şi să nu mă ţină nimic legată de pământ, deoarece fusesem născută să zbor”, mărturiseşte gimnasta de altădată, de sidef, crinul alb pe care numai Ceauşescu şi Securitatea nu l-au putut iubi atât cât merita pentru frumuseţea lui, deoarece tiranii nu aveau iubire în inimi. Nadia, însă, era Pasăre Măiastră, niciodată nu a fost o pasăre speriată, aşteptând ultimul ei zbor. Cu inima în visare, dar simţind realul din jur, într-o zi şi-a zis: asta e viaţa! Şi, în noaptea de 27 spre 28 noiembrie 1989, a trecut hotarele româno-maghiare iar după un şir de riscuri şi suplicii, a ajuns în Statele Unite, via Austria, unde a cerut guvernului american, azil politic. Faptul s-a repercutat asupra opiniei publice din România şi din lume. Canalul american de ştiri CNN şi-a întrerupt emisia pentru a transmite în direct sosirea Nadiei pe aeroportul din New York. A fost un eveniment care a zguduit din temelie regimul dictatorial de la Bucureşti.  

Altminteri, nici că se mai putea! Succesul uriaş al Nadiei Comăneci devenise în ţara lui Ceauşescu o sursă a finanţării bugetului statului comunist şi a Federaţiei Române de Gimnastică precum şi pentru Ceauşescu însuşi, acoliţii lui şi oficialii din sport.  

Nu e mai puţin adevărat că până astăzi se câştigă bani, fără acordarea drepturilor cuvenite fostei stele a gimnasticii, de către diverşi!  

O enumerare a medaliilor conferite Nadiei atunci când ardea în focul competiţional, dar şi acum, pentru activitatea ei rămasă debordantă şi pasională, în planul gimnasticii şi nu numai, este anevoie a fi realizată, în fiecare medalie fiind viaţa geniului sportiv al Nadiei, transfigurată în arta şi splendoarea gimnasticii. În ce o priveşte pe Nadia, arta şi viaţa sunt una! De la prima participare în concurs, în anul 1970, alături de o echipă de gimnastică a Oneştiului şi până la finalul competiţional, a rămas strălucitoare, ca un nestemat pe şiragul pietrelor preţioase ale gimnasticii mondiale. Retrăgându-se, a rămas însă în lumea magnifică a sportului căruia i s-a dăruit şi care, la rându-i, i-a oferit culmea neajunsă a unui succes pur, câştigat, consfinţit şi păstrat spre a îmbogăţi gimnastica lumii, cu o frumuseţe unică. Este în continuare în centrul activ al gimnasticii mondiale, participă la tot ce înseamnă spectacol sportiv în gimnastică. În acelaşi timp dezvoltă afaceri de succes, întreprinde diverse activităţi caritabile, în întreaga lume.  

Logodită în 1994 cu gimnastul american Bart Canner, campion olimpic în anul 1984, apoi, în aprilie 1996, căsătorită cu el, la Bucureşti, au împreună un copil, pe Dylan Paul, născut pe 3 iunie 2006.  

Multe destine s-au ţesut pe aripile visului, de la Nadia. Chiar şi Michelle Obama a mărturisit că Nadia a fost pentru ea un model, înaripându-o gândul de a deveni gimnastă, dar mărimea picioarelor primei doamne a Americii ar fi fost nepotrivită pentru acest sport, după părerea primei doamne a Americii. ,,Nu cred că înălţimea ar fi împiedicat-o ca să facă gimnastică”, a replicat Nadia.  

Chiar dacă, după Montreal, cel puţin 150 de fete născute în Canada au primit numele Nadia, dacă s-au fabricat păpuşi Nadia, dacă fetiţele erau tunse cu breton, ca Nadia, nu-i de ajuns pentru a se oglindi amploarea valului de admiraţie ivit după apariţia celei mai adorate gimnaste a lumii, din toate timpurile, „Zeiţa de la Montreal”. Pe când zbura la paralele ori pe puntea suspinelor, pe când valsa pe  

covorul de la sol care i-a sărutat picioarele, aşa cum a făcut-o şi Ţara Făgăduinţei, primind-o cînd avea inima friptă şi era fugară din propria-i ţară, pe când făcea salturi de antilopă albă, cu ochi arzători, pătrunzători, gimnasta Nadia Comăneci avea o vrajă romantică, exerciţiile pe aparate aveau o simfonizare unică, de vis şi splendoare.  

Acum gimnastica este altfel, complexă, cu aparate mult mai sigure pentru gimnaste, s-a schimbat echipamentul şi nu mai există magnificul zece, fiind un alt sistem de notare.  

Au trecut anii! Oneştiul acoperit ca de bruma toamnei, de supărări nesfârşite surâde şi îşi încălzeşte inima de dragul Nadiei. Ea-i iubirea oneştenilor, a românilor, este un ocean de iubire revărsat peste Planeta Albastră, este „Zeiţa de la Montreal”, „zeiţa” gimnasticii mondiale, mirabilă, suavă, revendicată în iubire de moldovenii de la Oneşti!  

Nadia, o amintire de mătase!...  

Cronicarul poet, copărtaş al atâtor biruitori sau învinşi în lupta, jocul şi creaţia sportivă, în splendoarea metaforei, a numit-o pe Nadia, „Zeiţa de la Montreal”. Tulburătoare frumuseţe a cuvântului! Doar că e de la Oneşti…! Este „zeiţa” de la Oneşti! Nadia-i un sideral răsărit sub cerul strămoşeascăi Moldove. Căci, la Oneşti, în piatra Carpaţilor, îşi are rădăcinile şi izvorul sufletesc. Doar a mers la Montreal, cândva, pentru că acolo, trainica, puternica forţă a frumuseţii gimnasticii şi-a încoronat pe făuritorii ei. Acolo şi-a contopit numele cu cea mai pură frumuseţe sportivă a zborului.De atunci s-a numit „zeiţă” iar, de la docţii căutători de exactităţi în ştiinţă, până la cititorii în zodii, lumea toată a văzut aievea nemăsura puterii omului, nemarginile frumuseţii lui. Aşa că, mare potrivitor de cuvânt, împodobit cu metaforă, pentru idealul gloriei sportive, maestre Ioan Chirilă, Nadia este „zeiţa” de la Oneşti! Sigur că ştia aceasta marele poet al cronicii sportive şi e aşa de frumos cum a numit-o!  

Am întâlnit-o de două ori pe Nadia, de curând. Prima oară în miezul verii de foc 2011. Sunt multe căi fără urme în oceanul veşniciei şi într-acolo m-a furat Nadia în ziua aceea !...  

Fanfara a primit-o cu onor la general. Era o văpaie aurie în aer, într-o zi fierbinte a verii. Surele betoane ale Sălii Polivalente care-i poartă numele, şi avea să fie inaugurată chiar de ea, întreg grandiosul edificiu cu ample deschideri din sticle înrămate în oţel arunca spre oameni focul venit din cerul incandescent. Dar nu pleca nimeni! Toţi aşteptau arşi de soare, să vină Nadia. Apăsătoare, trudnică şi topitoare ca o oţelărie a fost pentru oameni aşteptarea, în căldura de Sahară, dar când a sosit Nadia, mulţimea a început să freamăte ca marea, glasurile urcând până la sticla boltită şi albastră, de sus. Luminos şi etern ca cerul e surâsul de pe chipul ei. Apare ca un val de mare ce împiedică ochiul să se uite mai departe, spre orizont, şi ca un nimb de farmec şi sfinţenie captează lumina vederii! Are o atracţie colosală, izvorăşte în jur o veselie înstăpânitoare, creşte până la adoraţie inima zguduită de o frumuseţe şi o fericire! Cel ce o întâlneşte îşi va aminti mereu de ea! Viaţa lui va fi mai grandioasă, mai plină de o amintire ca o mătase a inimii, descătuşată de cronologie.  

Altădată am întâlnit-o pe Nadia când nu aş fi vrut! Tot la Oneşti, în ceasul maximei luminozităţi din zi, într-un ianuarie cenuşiu al anului 2012. Se aşternuse mohorârea peste municipiul Bacău, pentru că tatăl Nadiei avea să îl privească de atunci, de la fereastra cerului; pentru el, clopotul vechi al bisericii Sf. Ier. Nicolae a sunat chemarea într-un alt răsărit de lume. Se întreţesuse prin nori un fir galben de lumină, între nesfârşitul albastru de sus şi petele cenuşii ale oraşului, arătând parcă o cale spre eternitate şi taină, pe care părintele fostei gimnaste pleca neoprit nici de lacrimi, nici de însingurarea rămasă pe urma paşilor ce au atins lumea pentru un timp finit.  

Armonia pare în exterioritatea tabloului unei înmormântări, dar lacrimile curse în tăcere, cuvintele adâncite în liniştea inimii, plânsul absorbit în neclintirea unor sute sau poate mult peste o mie de oameni au adus de sus sentimentul unei atotputernicii prin care s-a arătat că aşa părăseşte lumea un om cuminte, generos, calm, bun: în linişte şi decenţă!  

Nadia, tăcută în faţa puterii misterelor infinitului, parcă ascultând dezlegări simţite numai în gândul ei, şi-a plâns tatăl într-o intimă coborâre în amintiri, în comuniune tristă cu el, fără nicio agitaţie şi travestire în victimă dramatică. În aceste momente, Nadia a dovedit o dată mai mult că are în inimă un colosal templu dumnezeiesc. Lacrimă cu lacrimă curgându-i pe obraz, ea avea în toată înfăţişarea o suferinţă demnă. Doar hainele cernite şi acea atmosferă dimprejur care pluteşte la înmormântări, oprind ritmul inimii şi împrăştiind neîncrederea în viitor, dezvăluiau întrucâtva tremurarea sufletului Nadiei. Nici lumânările de ceară nu s-au împrăştiat fără număr, nici cerşetorii nu au năvălit în ceată, nici pomenile stradale nu au oglindit bairamul, nici damigenele cu vin la poarta cimitirului nu au preschimbat înmormântarea într-o secvenţă de ritual arhaic, pentru că şi în această privinţă, decenţa şi liniştea au configurat caracterul raportat la suferinţa umană, nu la exhibiţii, al Nadiei şi familiei sale. Serviciul religios s-a săvârşit de către un sobor de preoţi, pentru că aşa a rânduit P. S. Ioachim Bacăuanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului care, în preziua înmormântării a oficiat o slujbă de rugăciune pentru tatăl Nadiei. Preasfinţitul Episcop a transmis printr-un mesaj telefonic, o poezie pe care a compus-o spre a o mângâia pe Nadia. Poezia s-a citit de către un preot la sfârşitul slujbei de înmormântare! Clopotul a bătut a tristeţe adâncă şi plâns, pe urma şi amintirea tatălui Nadiei! Sunt rare întâlnirile cu Nadia! Cei care o iubesc au pentru ea un amvon de mătase în inimi! Atunci când o văd suferind, suferă şi ei, alături!  

Clipa apoteozei întrupată în numele Nadia  

Jurîmprejurul planetei, numele Nadia coexistă cu numele metropolei transatlantice, Montreal. Este în puterea metaforei să fantazeze, aurind un nimb de zeiţă unui om în care s-a întrupat clipa apoteozei, căruia i s-a dat sărutul nemuririi şi soarele frumuseţii. Denumită „zeiţă”, Nadia a restaurat omul creat pur, frumos, grandios, cu salbă de puteri şi pecete de sfinţenie, neasemănător nimănui din lumea de azi defrişată de lumină. Unică, Nadia a făcut umanitatea contemporană martoră a respiritualizării şi înălţării omului. La Montreal, ea nu a învins numai uriaşa capacitate a computerului, ci şi ireversibilitatea timpului, retrezind în om predispoziţiile frumosului deplin, care nu interferă cu actualul şi este o invocaţie prin arta zborului gimnastic, a celui mai mare adevăr, că frumuseţea omului s-a dat în prelungirea feeriei accesibile divinităţii. Ca să o laureze pe Nadia cu metafora de „zeiţă”, Ioan Chirilă a receptat vraja candoarei Nadiei, zborul ei de heruvim. Denumirea de „zeiţă” găseşte cel mai bine farmecul dizolvat într-un nume care s-a dăruit multor copii născuţi după minunea de la Montreal.  

Nu se poate întoarce măcar o filă din cartea lui Ioan Chirilă, fără a se simte că este de pluş. La Montreal Nadia este „zeiţă” iar în România, floare! Grădina florii care a îmbobocit pentru cununa corifeilor este Oneşti. Nadia doar a trecut prin Montreal, s-a preschimbat din zână a străbunei Moldove, în zeiţă pentru sportul universal, pentru baletul preschimbat în gimnastică, de către ea.  

Nadia s-a renăscut din eternitatea Carpaţilor, drept o miraculoasă verigă a cosmosului, preexistentă la geneza lumii şi dăruită ei acum, spre a reuni oamenii, a-i imboldi să iubească frumuseţea naturii, să aspire la nepieire!... Nadia va fi totdeauna mai presus de ceea ce ajung cuvintele să zugrăvească! Ele nu pot înălţa sensurile reale mai presus de omenesc decât în rugăciune!  

Nadia evocată în spirit, graţie şi frumuseţe  

(O carte pentru recuperarea frumuseţii gimnasticii: „Performanţă şi prestigiu. O istorie a gimnasticii feminine româneşti” de Maria- Daniela Pănăzan)  

S-au depănat zile de la reîntâlnirea oneştenilor cu Nadia, la inaugurarea Sălii Polivalente care îi poartă numele, din municipiu. De atunci, s-au închis ferestrele timpului şi a rămas amintirea! Vămile regăsirii au fost consumarea cât mai multei fericiri din infinitatea chipului frumuseţii care a încercuit luminos Oneştiul încă de la ivitul zorilor, până la înseratele armonii ale zilei în care mulţimi de oameni ştiură să răscumpere cu iubire, şansa de a fi contemporani „Zeiţei de la Montreal”.  

În vara fierbinte a anului ce va fi pomenit al deschiderii templului sportului, 2011, Oneştiul a fost o grădină cu flori în care s-a petrecut un festin sportiv, călăuzit numai de legi regeşti.  

La temeliile oraşului s-a aşezat un castel pentru sport care ar fi uimit pe arhitecţii Olimpului: Sala Polivalentă „Nadia Comăneci”, poate cea dintâi în frumuseţe, a României. În jurul ei, munţii vor celebra, înalţi şi graţioşi, în riturile rapsodice ale pădurilor, şi vor laurea lupta sportivă, de acum înainte!  

Pentru inaugurare a venit chiar Nadia. Prima ei oprire, ce spune despre ruta sentimentală a amintirilor pe care le poartă cu ea pretutindeni în lume, a fost la Clubul Sportiv care a însemnat începutul de drum spre marile victorii sportive de mai târziu, ale celei mai iubite gimnaste a lumii. Aici, în aşteptarea „Zeiţei de la Montreal” unii oaspeţi au cunoscut ospitalitatea rară a profesorului Gheorghe Braşoveanu care i-a invitat şi i-a condus să viziteze sala în care începe legenda cu Nadia.  

Itinerariul vizitei Nadiei a avut ca punct terminus şi culminant Sala Polivalentă cu numele ei pe frontispiciu. La ivirea Nadiei fanfara armatei a intonat marşuri de onor pe când o mulţime înrobită de iubire a primit-o cu aclamaţii. Preasfinţitul Episcop al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului Ioachim Bacăuanul, a îmbrăţişat-o. Oficialităţile au întâmpinat-o, i-au conferit distincţii, dar lumina Nadiei a încenuşat parada politicului, pentru că evenimentul a strălucit înstăpânitor în splendoare, armonie, fericire, a prilejuit o revizuire a valenţelor autentice ale moldovenilor oneşteni în celebrarea grandioasă închinată oamenilor de valoare ai comunităţii!  

Nu a fost nicio umbrire prin relativitatea politicului, niciun gând tulburat de supărare, a fost spectacol şi armonie, pururi închegate în spiritul celor prezenţi. Au fost veniţi cu Nadia, reprezentând măreţia unică într-un veac şi strălucirea dantelei de pe fruntea lui, corifei ai arenei sportive, învingători în lupta sportivă ce au ţintit depăşirea condiţiei umane în universalitate!  

Gigantici ne par ei, în izbânzile jocului sportiv! Sunt flori spirituale dăruitoare de eternitate în cronicile ce se scriu pentru istorie! Sunt nume pe care le-au preluat copiii, sunt chipuri după care s-au făurit păpuşi, sunt pietre de fundamentare pentru altarele spectacolului sportiv: Nadia, Hagi, Andreea Răducan, Simona Amânar, Luminiţa Milea, Georgeta Gabor, Ana Maria Zaharia, Aurica Nistor, Lăcrămioara Filip Moldovan, Anca Grigoraş, Doina Melinte, Narcisa Lecuşanu, Cristian Ţopescu!… O întâlnire, la Oneşti, între oameni atraşi de misterul descătuşat în uimire, la chemarea Nadiei, a sporit, în ceea ce mă priveşte, verva de comunicare.  

Am cunoscut-o atunci pe scriitoarea Maria-Daniela Pănăzan, membră a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara. Venise (invitată de Doru Dinu Glăvan) de la Sibiu, unde locuieşte, ca să asiste la evenimentul lansării pe orbita gloriei sportive a Sălii Polivalente, într-o festivitate ce-o avea ca protagonistă pe cea care s-a unificat în suprapunere cu splendoarea gimnasticii mondiale, Nadia Comăneci.  

Într-o zi în care Oneştiul a devenit un grandios dominion al galei sportive, întâlnirea cu scriitoarea din Sibiu, Maria-Daniela Pănăzan a fost ocazia cunoaşterii unui om care îmi seamănă în ceea ce priveşte alegerea celor ce mă opresc în loc să cercetez şi să admir în jurul meu. Amândoi am rămas fixaţi cu ochii pe neînchipuitul colloseum al sportului, ale cărui arhitectură, utilităţi şi abilităţi pentru pregătirea sportivă şi aplicaţii competiţionale, au fost proiectate la standardele ce o acreditează pentru evenimente sportive internaţionale. Ni s-au oprit toate puterile de mobilitate, ca statuilor, la venirea pe platoul din faţa Sălii de Sport, a Nadiei. Nici eu, nici ea nu văzusem o glorificare pentru eternitatea sportului, a celei care l-a apoteozat.  

Pentru noi, în acea zi, Nadia a încordat timpul, prefăcându-ne dispăruţi din realitate, ca zecele imposibil de arătat pe tabela electronică, substituit de acel unu înţepenit, debarasat de identitate, prefăcut în semn de întrebare. Vedeam în faţa ochilor pe Nadia înstelată pe culmile gimnasticii mondiale. Amândoi înţelegeam că dacă nu ar fi existat gimnastica ar fi inventat-o Creatorul, pentru Nadia, pentru că Nadia s-a născut ca pereche a gimnasticii şi ca să minuneze acest sport al candoarei zborului. Amândoi vedeam şi admiram farmecul rămas neschimbat al Nadiei, percepeam lumina înflorită în jurul Nadiei, ca un vis, o fericire, o iubire!  

Şi eu, şi Maria-Daniela Pănăzan mişcam ochii uimiţi, pe deasupra mulţimii care nu putea fi cuprinsă cu ochii, amândoi orchestram în auzul minţii aclamaţiile adunate într-o eufonie triumfală a iubirii. Amândoi însoţeam cu vocile interioare corul mulţimii, răsunător până departe, la pădurile Slănicului, odată cu susurul râurilor de pe Valea Muntelui. Marea gardă a oficialităţilor a fost mică şi anemică, lipsită de şansa confiscării evenimentului. Politica a fost micşorată, în dizarmonie, cu biruinţa valorii. După oficierea religioasă a P.S. Episcop Ioachim Bacăuanul s-au rostit cuvintele migălite şi brodate cu metafore incomparabile ale maestrului Ioan Chirilă: „Atunci s-a prăbuşit Niagara peste sala de la Montreal”!  

Nu numai eu şi Daniela Pănăzan, ci toată marea de inimi am simţit revărsată în noi o cascadă de vorbe bijuterite, împodobind sportul cu eleganţa unui colier de metafore. Totul a fost splendoare, spectacol, iubire...! Nadia încoronează cerul sportului naţional şi mondial cu cea mai nestemată diademă din toate timpurile. Entuziastul public de după un cordon al oamenilor de ordine, în mijlocul căruia se afla şi tatăl gimnastei, Gheorghe Comăneci, a revărsat continuu o avalanşă de fluturări de mâini, steguleţe cu tricolorul, sau portretul Nadiei, şi flori, primind în recompensă de la Nadia, sărutări şi calde simboluri ale iubirii, arătate cu gestica mâinilor.  

Mama Nadiei, Ştefania Alexandrina, deseori însoţindu-şi fiica, a fost alături de ea şi la acest moment de ceremonial unic de la Oneşti. Nu a lipsit nici fratele ei, Adrian Comăneci. Prezenţa Nadiei, furând ochii tuturor a lăsat mici şanse de a se impune, numai unor cuvinte. „Îmbucurător”, rostea Cristian Ţopescu, maestrul verbului care a înaripat ca nimeni spectacolul sportiv, printr-un comentariu magnific, „este faptul că îl avem aici pe Gheorghe Hagi cel care a purtat în prodigioasa sa carieră fotbalistică, tricoul cu nota Nadiei”. Însorită pe chip, de un zâmbet răpitor, preferând „o bârnă, unui microfon”, Nadia, nepărând că ar putea arăta vreodată un singur nor în ochi, o singură asprime în voce, mărturisea: „Când eram mică mi se părea o veşnicie să ajung la sala de gimnastică. Drumul era lung, iar paşii mici”!  

Cu acei paşi mici, de îndată ce ajungea, zbura ca o lance. O revedeam acum, la Oneşti. Era acelaşi înger de copil, aceeaşi pasăre măiastră, înconjurată de mister. Radia o lumină, o frumuseţe unică, neasemănătoare cu obişnuitul!  

Aşa răzbătea şi din fotografiile de pe cartea pe care o ţinea în mâini profesoara Maria-Daniela Pănăzan. Ea avea cu sine mai multe exemplare ale acestei cărţi a cărei autoare este şi care e bogată ca un cufăr în care-i strânsă comoara gimnasticii, înstemată cu diamante şi flori: Nadia Comăneci, Anca Grigoraş, Teodora Ungureanu, Marilena Neacşu, Georgeta Gabor, Emilia Eberle, Rodica Dunca, Melita Ruhn, Ecaterina Szabo, Lavinia Agache, Laura Cutina, Simona Păuca, Daniela Silivaş, Aurelia Dobre, Eugenia Golea, Gabriela Potorac, Eugenia Popa, Lavinia Miloşovici, Gina Gogean, Andreea Răducan, Sandra Izbaşa, Maria Olaru, Ana Porgas, Diana Chelaru, Larisa Iordache...  

„Recuperarea” imaginii aproape unui deceniu (1981-1989) de frumuseţe nerepetabilă a zburătoarelor înmlădiate în dansul vrăjitor de hermeline ale gimnasticii, adunătoare ale comorilor de medalii la competiţii internaţionale, olimpice sau mondiale, este această carte! Se cheamă „Performanţă şi prestigiu. O istorie a gimnasticii feminine româneşti” şi a fost adusă de autoare la Oneşti, ca să fie dăruită şi să primească pe întâia filă, semnătura scumpă cât o avere a „Zeiţei de la Montreal”!  

Omenirea ar trebui să păzească minunea şi frumuseţea. Astfel, ea nu ar mai fi prăfuită de înşelăciunile care reduc la tipuri inferioare priveliştile lumii. Lumea nu poate fi purificată până la a o face să dureze de la ea numai frumuseţea. De aceea, fiecare clipă în care se oglindeşte frumosul trebuie sorbită în suflet. Cartea scrisă de Maria-Daniela Pănăzan este un act de amintire. Poate cel mai recules în faţa unei generaţii sportive de aur!  

Această carte opreşte să fie stinsă flacăra sacră a succesului, aprinsă de Nadia. Ireversibil mistuit în eternitatea spectacolului de gală sportivă, evenimentul inaugural al Sălii Polivalente „Nadia Comăneci” a ocazionat prezentarea cărţii căreia protagonista Nadia Comăneci i-a dat frumuseţea, visul, speranţa şi curajul.  

Îngrămădirea timpului peste om aduce urmele lui, şicanează şi apasă omul. Amintirile frumoase, rămânând în cărţi ca aceasta făptuită de Maria-Daniela Pănăzan, „Performanţă şi prestigiu. O istorie a gimnasticii feminine româneşti”, face mai uşoară adunarea anilor, vărsând din sacii vârstei, pietrele de moară şi lăsând roadele vieţii.  

Privindu-le pe una lângă cealaltă, Nadia Comăneci şi „zeiţa de la Montreal”, oricare dintre ele e asemănătoare cu frumuseţea! Amândorora le surâde minunea.  

Fără puţini ani ai fiinţei mele, (aceia în care Nadia nu exista), tot timpul am purtat în sufetul meu încă o iubire dată de viaţă, pe lângă toate sporturile: arta sportivă apoteozată de „zeiţa de la Montreal”. Nu pot să îi spun cât de mult o îndrăgesc! Ceea ce am scris în această carte şi în multe articole de presă, nu înseamnă decât atât cât am reuşit, nu cât aş vrea!  

Cele mai veritabile adevăruri spuse despre Nadia Comăneci rămân până azi ale lui Ioan Chirilă şi Cristian Ţopescu. Va trece un lung timp până când altcineva va adăuga cuvinte la fel de scumpe.  

Chiar şi acelea vor avea continuitate, nu se vor naşte dintr-un alt vocabular mai valoros ca exprsie, decât al celor doi. Atâţia au preluat metaforele lor, întocmai pentru că nu au descoperit altele într-o oricât de mică măsură concurente.  

Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com)  

 

 

Referinţă Bibliografică:
Nadia Comăneci. Gimnasta balerină / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1047, Anul III, 12 noiembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!