Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 927 din 15 iulie 2013        Toate Articolele Autorului

MUNTELE SIHAŞTRILOR (2.)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Vă amintiţi de la Religie că păgânii se închinau la idoli şi, cum pe Muntele Athos vieţuiau păgânii, muntele era împânzit de idoli. În acel timp s-a întâmplat o minune. Toţi idolii ridicaţi de păgâni pe munte s-au prăbuşit cu faţa la pământ, sfărâmându-se în sute şi mii de bucăţi. A rămas întreg doar unul, cel din vârful Athon, pe nume Apolon. Acest idol a răcnit puternic, să fie auzit pe tot muntele, strigând la oameni – bărbaţi, femei, tineri şi bătrâni – să alerge degrabă la ţărmul unde acostase Fecioara Maria, pentru a o întâmpina. El a grăit, deşi era idol, precizând în cuvinte că este „Maica Marelui Împărat şi adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos!” După ce a zis aceste cuvinte, idolul Apolon a căzut de pe vârful muntelui şi s-a prăbuşit împreună cu diavolul care locuia în el. În cădere se spune că a sfărâmat întreaga coamă a muntelui până s-a prăbuşit în adâncurile mării…  

Auzind cuvintele marelui idol, toată populaţia a coborât şi s-a dus la limanul unde aştepta Fecioara Maria pe corabie. Acolo au întâmpinat-o cu mic cu mare şi i s-au închinat, numind-o: „Prea sfântă stăpână, Maica pururi fecioară” şi au întrebat-o cum l-a născut pe Iisus. Maica Maria a dezvăluit tainele Fiului său, după care i-a învăţat să creadă şi să se boteze în numele Lui. Toată populaţia de acolo a şi făcut asta, adică s-a creştinat…  

Cam atât am reţinut eu…  

Sunt mai multe amănunte aici, dar mai sunt şi alte legende în care se vorbeşte cum a apărat Fecioara Maria muntele Athos de năvălitori de tot felul, şi-a încheiat Mariana povestirea, plecându-şi privirea sfioasă şi vizibil obosită.  

Ceilalţi copii încă o priveau în tăcere. La întâmplarea povestită se apropiaseră unii de alţii, involuntar, pe nesimţite, astfel că formaseră un cerc strâns de trupuri în jurul Marianei şi al lui Andrei. Erau impresionaţi. În ochii câtorva se citea chiar o uşoară spaimă. Andrei înţelese starea prin care treceau aceştia. Zâmbi imperceptibil şi îşi aminti că şi el trecuse prin această stare de teamă şi nelinişte, înainte de a merge pe Muntele Athos, când îi povestise tatăl său aceeaşi legendă şi multe altele. Se ridică de pe bancă cu mişcări încete, îşi şterse fruntea cu dosul palmei şi începu să le vorbească.  

- Foarte frumos a relatat Mariana aceste secvenţe citite. Să ştiţi că este foarte adevărat...  

Am fost acolo şi am mers pe acel munte. Mi-a fost uşor să înţeleg o parte din istoria locurilor. Îmi povestise tata şi mi-a dat să citesc multe pagini din ceea ce s-a scris despre viaţa de acolo. Aş vrea să adaug câteva date ce mi-au rămas proaspete în memorie... Muntele acesta are o istorie tare interesantă. Acum, la vremea când vă povestesc, muntele e plin de aşezări mănăstireşti, însă istoria acestor aşezări creştine datează de la anul 400, pe vremea împăratului Teodosie. Doar că aceste mănăstiri au fost în timp pustiite de hoardele năvălitorilor.  

Petru Athonitul, plecat de la Roma din porunca Maicii Domnului apărută în visul lui, a gasit muntele pustiu. El s-a adăpostit într-o peşteră întunecoasă plină cu tot felul de târâtoare otrăvitoare, pe care le-a dat afară cu rugăciunea sa, fără luptă sau foc ori altceva. El s-a hrănit cu ierburile ce creşteau în apropierea peşterii. Mai târziu a primit hrană cerească, o dată la 40 de zile, adusă de îngerul Slavei…  

Aproape de anul 900 (n.a.867) a debarcat Ioan Colibaşul, recunoscut de oameni pentru sfinţenia vieţii sale. L-au urmat, în scurt timp, mulţi oameni hotărâţi să ducă o viaţă prin post şi rugăciune, zi şi noapte. Aşa a fost populat muntele. Acestui Ion Colibaşul şi urmaşilor săi i-a dăruit muntele împăratul Bizanţului, Vasile Macedon (867-886). Din acel moment muntele s-a numit Sfântul Munte. Prima mare mănăstire a întemeiat-o Atanasie din Trapezunda, în jurul anului 963 şi s-a numit Lavra, aşa cum şi astăzi este cunoscută. Ea este cea mai mare în rang dintre cele douăzeci existente pe Muntele Sfânt.  

Am văzut mănăstiri foarte vechi. Aproape toate aveau ziduri puternice de apărare. Acestea erau prevăzute cu creneluri şi ferestre înguste...  

- Creneluri? De cine să se apere călugării? Că doar nu atacă nimeni bisericile, nu? întrebă George, colegul cel mai curios din clasă.  

- Au fost atacaţi adeseori de piraţi, răspunde Andrei. În vremurile acelea erau foarte mulţi prin mările din zonă, inclusiv pe Marea Egee. Ei atacau şi le jefuiau bisericile şi depozitele de alimente. Apoi, au fost năvălitori barbari, de genul celor care au pustiit primele mănăstiri, după care au atacat turcii cu mare forţă. Aceştia erau şi sunt de altă credinţă...  

Turcii furau tot ce era de aur şi distrugeau bisericile. Ei au ocupat Muntele Sfânt câteva sute de ani, vreo cinci, dacă nu mă înşel. Au sărit în ajutor şi domnii Ţărilor Româneşti din acele vremuri... Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mihai Viteazu, Brâncoveanu, Ţepeş, Lăpuşneanu şi... toţi, de fapt. Ştefan cel Mare a construit şi un port acolo. A reparat multe biserici şi a construit altele noi... În afară de ei au dat ajutoare în bani foarte mulţi boieri şi familii înstărite...  

- Păi, ce făceau călugării cu banii?  

N-aveau ce mânca acolo? Îndrăzni Laura să întrebe ducându-şi mâna la gură.  

Era convinsă că a pus o întrebare fără sens, dar se pare că şi alţi copii s-au gândit la asta. Altfel, nu era aşa linişte şi nici apostrofările n-ar fi lipsit. Andrei a lămurit şi acest aspect, în stilul său liniştitor.  

- Banii îi dădeau turcilor ca un fel de impozit, de bir, să fie lăsaţi în pace... Aveau ce mânca. Muntele avea bogăţie mare: animale, pomi fructiferi, plante şi apă. Acolo sunt livezi întinse de măslini, portocali, lămâi. Am văzut şi nuci, peri, multă viţă-de-vie, smochini...  

Când am fost eu, în fiecare seară am mâncat la altă mănăstire. La fel şi dimineaţa. Să ştiţi că întotdeauna mi-a rămas mâncare pe masă. Era multă şi bună. Am avut lapte dulce fierbinte, lapte prins, ouă fierte, măsline, fructe de toate felurile, orez, ciorbă de fasole, tocăniţă de legume etc. Carnea este interzisă. În plus, ceva neobişnuit după părerea mea, am băut apă din mai multe izvoare de apă dulce. Da, există multe acolo, deşi, e normal să ne mirăm, tot pământul acela, întreaga peninsulă, este înconjurată de apă sărată, apă de mare şi mă aşteptam să beau apă sărată. Unele din ele sunt izvorâte chiar din voia Sfintei Fecioare Maria. Călugării mi-au povestit cum au apărut aceste izvoare cu apă dulce. Făcea un semn şi apa izvora. Doar spunea să curgă apă şi imediat aceasta apărea din piatra muntelui...  

Sunt minuni, sunt reale, nu sunt povestiri lipsite de adevăr. Ştiţi că în zona aceea a Greciei, climatul este meditarenean, adică mult mai cald ca cel de la noi, dar nu v-aţi închipuit niciodată că pe acest Munte Sfânt sunt toate anotimpurile în acelaşi timp! Când am fost la unul din schiturile româneşti, am văzut pentru prima oară acest fenomen miraculos. Este vorba de schitul “Sfântul Dimitrie” sau Lacu. Eram pe drum, la intrarea în această aşezare. Când am ajuns acolo am văzut flori, inclusiv zambile şi narcise, ca la noi, la începutul primăverii, lângă zidurile de intrare şi în curtea amenajată la adăpostul lor. Am observat mai multe feluri de flori şi iarbă verde, abundentă, pe întreaga vale, cât cuprindeam cu ochii. Am văzut pomi înfloriţi şi, mai sus, pe munte, copacii arătau ca în toiul verii. Apoi, mergând cu privirea mai sus, am văzut copaci cu frunzele veştede ori căzute, ca toamna. Şi asta la o distanţă nu prea mare de locul unde mă aflam. Nu-mi venea să cred!! Doar coniferele erau verzi. Ei bine, nu-mi venea să cred, când, mai sus, am văzut vârful muntelui acoperit de zăpadă. Era foarte aproape. Cred că doar două masive, două culmi muntoase erau până la el. Aşadar, într-un spaţiu nu prea întins, convieţuiau în bună pace toate cele patru anotimpuri. Ce ziceţi de asta?  

Ce să vă mai povestesc? Am văzut călugări în biserică şi în sălile în care mănâncă... Au o denumire anume, dar... în clipa asta nu-mi amintesc. Cred că trapeză. Nu mă credeţi, dar vă spun, pe cuvântul meu, că nu se aude o vorbă. Ei nici cu pelerinii nu vorbesc. Fiecare pleacă apoi la treaba lui după ce se termină slujba ori după ce mănâncă. În tăcere. Unii îngrijesc grădinile. Nu vorbesc, se roagă tot timpul.  

- Chiar aşa? Nu pot să cred. Cum comunică? Doar nu sunt surdomuţi! exclamă Valentin care nu scosese o vorbă până în acel moment.  

- La unele mănăstiri vorbeşte stareţul cu pelerinii. La primirea lor şi după predică, în biserică. În lipsa stareţului mănăstirii, vorbeşte purtătorul de cuvânt, care le spune programul şi unde sunt cazaţi dacă rămân noaptea acolo. În rest, fiecare călugăr a primit de la începuturi sarcini. Fiecăruia îi dă după priceperea lui. Unii se pricep la tăiat lemne, alţii la livezi sau la grădina de legume, alţii la lucrări de zidărie sau tâmplărie, alţii la administrarea clădirilor mănăstirii, alţii la bucătărie, la prepararea fructelor, zarzavaturilor, murăturilor şi aşa mai departe. Lucrează şi în tot acest timp se roagă...  

- În ce limbă fac rugăciuni şi cântări? Ai zis că sunt din mai multe părţi, interveni Mihaela, ridicându-şi sprâncenele plină de importanţă.  

- Majoritatea sunt greci. Este normal. Muntele este pe teritoriul Greciei. Folosec limba lor. Şi ei sunt creştini ortodocşi ca şi noi. Sunt şi români, la două schituri, apoi sunt ruşi şi sârbi... Poate că mai sunt şi alţii, dar atâta îmi amintesc eu. În total sunt cu puţin peste 1.500 sau 1.600 de călugări... Când sunt în chiliile lor ori în locurile alese de cei singuri, rugăciunile le fac în gând. Lucrează şi se roagă. Rugăciunea lui Iisus este permanentă în ei. Aşa s-au obişnuit. În biserică toţi ascultă, intervin la cântări după regulile lor, fac metanii, se închină... Aşa este viaţa lor toată ziua şi aproape toată noaptea...  

- Bine, am înţeles totul, dar... nu ai povestit despre femeile călugăriţe sau maici, cum se numesc, a îndrăznit Sandu să vorbească, profitând de momentul de tăcere în care Andrei se gândea ce să mai povestească.  

- Femei? Nu, nu sunt femei acolo. Pe Sfântul Munte nu are voie să pătrundă nicio femeie. Fecioara Maria, atunci când a primit-o populaţia peninsulei şi i s-a închinat, le-a vorbit cu mare hotărâre, cam aşa: “Acest loc a fost destinat să-mi fie mie de către Fiul meu , Dumnezeul tuturor. Pe acest munte voi trimite bărbaţi din toată lumea. Voi nu veţi mai rămâne mult timp aici. Acei bărbaţi vor trăi aici ca îngerii, în mare curăţie şi în rugăciune, după chipul îngerilor”.  

- Păi, cum vine asta? se întrebă cu voce tare Mihaela. Călugăria asta este o meserie? Dau examen sau... cum îi trimite Fecioara Maria aici?  

- ... Mă depăşeşte această treabă, răspunse Andrei, puţin încurcat, dar ar fi un răspuns, continuă el după o foarte scurtă pauză.... Am înţeles de la tata şi de acolo, după predica ţinută de un preot român, că este foarte greu să duci o viaţă monahală. Nu este vorba de o meserie. Călugării sunt acei oameni care au ales din proprie dorinţă felul acesta de viaţă. Este dorinţa omului. Este ca o chemare din inimă..., este o chemare dumnezeiască şi numai Dumnezeu le dă forţa să plece pe această cale. Gândiţi-vă că ei renunţă la familie. Lasă toate rudele şi prietenii şi pleacă în singurătate. Toată viaţa lor va fi doar post şi rugăciune. Renunţă la distracţii, la haine frumoase şi la podoabe. Au doar rasa aceea neagră şi hainele acelea de pe ei, cam ca preoţii pe care i-aţi văzut, dar mai sărăcăcioase...  

- ... Dar de ce şi... pentru ce se roagă ei toţi, aşa, fără încetare, cum spuneai tu? veni întrebarea lui George, care părea că este aşteptată şi de alţi copii.  

- Aceşti monahi şi cei de pretutindenea, au poruncă de la Domnul nostru Iisus Hristos de a se ruga neîncetat, dragi copii, se auzi vocea plăcută a doamnei Maria Pavelescu, învăţătoarea copiilor. Prin rugăciunile lor se cere, în primul rând, iertarea de la Dumnezeu. Se cere să ne dea putere nouă, tuturor oamenilor, să putem face faţă răutăţii din noi şi a celei din lume şi să le putem înlătura. În plus, foarte important, se roagă pentru iertarea vrăjmaşilor de orice fel şi înlăturarea răului produs de aceştia. Se fac rugăciuni pentru sănătatea omenirii, pentru pace în lume, pentru viaţă frumoasă lipsită de minciună...  

Am ascultat ultima parte a povestirii, continuă doamna Pavelescu să le vorbească, privindu-le cu dragoste chipurile şi ochii în care încă se mai păstra emoţia provocată de prezenţa ei nebănuită. Mă minunez şi eu de cuminţenia voastră. Te felicit, Andrei! Foarte frumos ai vorbit şi apreciez mult cunoştinţele tale şi seriozitatea manifestată.  

Am venit puţin speriată, să ştiţi. Am primit vreo două-trei telefoane de la unii părinţi neliniştiţi... Corect era să le spuneţi că mai aveţi... activităţi şcolare peste program.  

Gata pentru azi! Mergeţi cuminţi la casele voastre. Eu vă mulţumesc pentru felul organizat în care aţi venit şi aţi discutat! Şi... nu uitaţi! Este bine să luaţi aminte! Ce frumos este să îndreptaţi un gând frumos în rugăciunea voastră zilnică pentru cei dragi, pentru cei în suferinţă, pentru cei ce sunt în nevoi. Lumea ar deveni mai bună!  

La revedere, dragii mei!  

 

SFÂRŞIT  

Referinţă Bibliografică:
MUNTELE SIHAŞTRILOR (2.) / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 927, Anul III, 15 iulie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!