Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Marian Malciu         Publicat în: Ediţia nr. 924 din 12 iulie 2013        Toate Articolele Autorului

MUNTELE SIHAŞTRILOR (1)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Ultimele zile de şcoală par cele mai lungi. Minutele par a nu se mai sfârşi, iar guralivul clopoţel devine salvatorul tuturor. E aşteptat cu înfrigurare şi primit cu urale de glasuri pline de veselie.  

Nu se neglijau orele ori temele de făcut, dar nu mai păreau interesante, deveniseră, ca din senin, plictisitoare. Plutea în aer un dor de libertate şi pauzele erau prilej de a da drum liber viselor. În fiecare pauză, în curtea şcolii se formau mici grupuri în care se vorbea cu entuziasm despre vacanţă.  

La şcoala în care Andrei era cunoscut ca cel mai bun elev la învăţătură din ciclul primar, pauza mare era momentul în care grupul cel mai numeros se năştea în jurul lui. Din cele patru clase de a patra, niciun alt coleg nu se bucura de aşa mare popularitate, deşi el nu făcea niciun efort în acest sens. Modest, politicos cu elevii mai mari ca el, cu fetele şi chiar cu colegii de clasă, Andrei se distingea prin felul în care ştia să se facă plăcut, astfel încât să fie mereu înconjurat de copii. Chiar dacă nu purta haine de firmă aşa cum aveau câţiva colegi care se mândreau nevoie mare, devenind aroganţi şi obraznici, avea întotdeauna o ţinută impecabilă, aspect ce nu putea fi trecut cu vederea, mai ales, de fetele care îl priveau cu admiraţie.  

Într-una din aceste pauze ale ultimelor trei zile de şcoală, câteva dintre colegele băiatului îl asaltaseră insistând să le povestească ceva despre un munte pe care el îl văzuse în urmă cu un an, când a fost în Grecia împreună cu părinţii săi. Mai auziseră ele câteva frânturi din unele povestiri, dar nu le-au dat importanţă pentru că băiatul a preferat să vorbească mai mult cu băieţii. Acum, după ce una dintre ele descoperise multe date despre acest munte, celelalte au tăbărât pe el să le spună cum arăta acesta şi de ce era el aşa de mult căutat de oameni din mai multe ţări.  

- Andrei, spune-le şi lor ce ne-ai povestit nouă! l-a îndemnat Fănel, cel mai bun prieten al lui. Şi aşa ele nu au voie să meargă acolo niciodată…  

- Asta-i bună! a rostit Mihaela cu vocea ei de soprană. De ce crezi tu că n-o să-l văd? Am să-mi rog părinţii să renunţe la planul lor şi să mergem acolo. Şi aşa, am auzit că o excursie de câteva zile pe litoralul Bulgariei e mai reuşită şi mai ieftină decât o alta pe litoralul nostru. Poate că şi în Grecia e mai ieftin, nu?  

- Asta s-o crezi tu! a intervenit, oarecum iritat, Sandu. Litoralul nostru este frumos, dacă vrei să ştii. La Mamaia avem de toate, chiar şi gondolă! Când am fost eu la…  

- Când ai fost tu…, las-o baltă! S-a întors Mihaela spre el, pusă pe harţă. Ai fost doar la Mamaia, că acolo au avut ai tăi bilete. N-ai mers până la Mangalia şi nici la Năvodari n-ai fost. Recunoşti?  

- Dar nu despre asta era vorba. Ce te bagi tu? a replicat Sandu întorcându-se cu spatele la Mihaela, abia salvându-şi laptele din paharul ce parcă-şi dorea să stropească picioarele Mihaelei, că tot începuseră să joace, parcă, hora pe loc.  

- Hei! Ce aveţi de împărţit, răilor? s-a răstit Laura la cei doi privindu-i nemulţumită. Ne-am strâns aici să-l ascultăm pe Andrei, nu pe voi. E clar?  

Au urmat câteva secunde de linişte şi, imediat, alte câteva zeci de secunde de hărmălaie. Fiecare dorea să spună ceva, susţinându-l vehement, dar fără argumente pe Sandu, pe de o parte, ori pe Mihaela, pe de altă parte, tot fără argumente. Vorbeau cu gura plină, fără să-şi dea seama, agitaţi din nimic. Andrei zâmbea şi privea liniştit la colegii săi. Ştia că se vor calma spiritele şi nu se va supăra nimeni. Îi cunoştea destul de bine pe toţi. N-a avut mult de aşteptat. Vocile înalte s-au stins şi mişcarea braţelor, ce se dorea a fi grăitoare şi convingătoare, a încetat ca din senin. Toate privirile s-au întors către el, îndemnându-l să vorbească.  

- Ştiţi ce? Eu cred că ar fi bine să povestească, mai întâi, Mariana… Să spună ce a aflat de pe internet despre acest munte. Apoi, eu voi povesti din ce am văzut acolo. Dacă va fi timp…  

- Nu este timp, gata cu pauza! a precizat Mariana bucuroasă că nu este nevoită să vorbească, muşcând veselă din covrigul neterminat.  

- A rămas doar un minut, fraţilor, a precizat Valentin, unul din cei mai liniştiţi băieţi ai clasei. Eu propun să rămânem după ore să ascultăm poveştile despre munte…  

- Nu în clasă. Să mergem pe băncile din parc pentru o jumătate de oră sau chiar o oră… Ce ziceţi? propuse Mihaela în momentul în care soneria anunţa sfârşitul pauzei.  

- Votăm în pauzăăă, copii! strigă Sandu puternic înainte de a porni în fugă spre clasă dornic, ca întotdeauna, să fie primul.  

Se auziră două-trei afirmaţii de aprobare, mai multe ţipete şi grupul se năpusti după cel ce luase startul atât de vijelios. Nu-l ajunse nimeni până la uşa clasei şi Sandu scoase un chiuit de bucurie ridicându-şi braţele în chip de învingător…  

Cele două ore de după pauză au fost, cel puţin în mintea acelor elevi, cele mai lungi din semestrul ce încheia anul şcolar. Sandu îşi furişa privirile spre banca a doua, asupra Mihaelei, ţintuind-o încruntat, încă supărat că l-a înfruntat în faţa grupului. „Hm! Da’ ce se crede ea? Că e cea mai deşteaptă? Ştie ea mai bine ca mine cum arată marea la Constanţa sau la Eforie? Fac prinsoare că nici n-a văzut tot litoralul, dar îi place să facă pe grozava…”  

În banca a treia din rândul de la fereastră era o linişte aparentă. Pe de o parte, Laura se minuna de modestia Marianei şi o privea cu coada ochiului: „Este formidabilă prietena mea! A citit atâtea şi nu se laudă niciodată… Mi-a spus doar mie şi lui Andrei, fără să intre în amănunte. Dacă citeau alte fete, măiculiţă, ce-ar fi fost la gura lor! Dar şi băieţii, sunt mai lăudăroşi… Mă mir că Sandu s-a abţinut. Mihaela merita să fie pusă la punct de data asta!”  

„Ce mă fac eu dacă mă încolţesc cu tot felul de chichiţe?” se întreba Mariana, roşie la faţă şi cu privirea aţintită pe caietul rămas deschis la o temă din primul semestru al anului parcurs. „În mod sigur mai sunt şi alţii care au citit, dar nu spun. Poate nu au înţeles ori nu au reţinut, dar când e vorba de garagaţă, sunt meşteri mari! Trebuie să vorbesc cu Andrei, mai întâi. Să nu vorbim despre aceleaşi aspecte. El a fost acolo, ştie mai bine. Eu doar am citit şi am văzut câteva poze, dar ce adânc m-au impresionat!”  

- Hai, Mariana! a strigat-o Laura din capul băncii. Îşi aruncase toate cărţile în ghiozdan şi era gata de plecare. Visezi sau dormi? N-ai auzit c-a sunat şi doamna a ieşit din clasă?  

- Ba…, cred că da, dar eram cu gândul departe… Cum s-a stabilit în pauza cealaltă? Ce s-a mai vorbit? întrebă Mariana, sforţându-se să se reculeagă.  

- Nu s-a mai vorbit nimic. Doar tu şi Andrei ne veţi povesti… S-a stabilit unde mergem. Hai! Acum, că, dacă aşteptăm să ne adunăm după ce ajungem acasă şi mâncăm, nici trei-patru nu se mai întorc…  

Nu le-a fost greu să ajungă grupul colegilor ce se deplasau în grabă spre parcul din apropiere. Erau doar două-trei sute de paşi. Nu chicoteau, ca de obicei, nu se alergau şi nici cu voce tare nu vorbeau. S-ar fi minunat părinţii lor să-i vadă cât de cuminţi erau, cât de corect foloseau trotuarul şi cât de atent s-au asigurat înainte de a traversa strada pe trecerea pentru pietoni. Odată ajunşi în parc, energiile au fost eliberate şi s-au deplasat în fugă spre un pâlc de bănci, ceva mai departe de cele ocupate de pensionari. Deja vorbeau aproape toţi şi, ca de obicei, şi-au dat câţiva ghionţi pentru a-şi asigura locul lângă colegul sau colega preferată.  

Andrei a cerut să se facă linişte. Ca într-un stup de albine ce se îndepărtează s-a liniştit larma celor aţâţaţi de curiozitate. Aşadar, când observă că grupul ce număra peste zece-doisprezece copii, adică ceva mai mult decât jumătate de clasă, se mai potolise, Andrei, ştergându-şi fruntea transpirată, înghiţi în sec şi spuse:  

- Sincer să fiu, nici nu ştiu ce anume să vă povestesc… Ar trebui mai mult timp, dar aţi hotărât cu toţii să nu stăm mai mult de o oră. Uite, eu aş zice să vorbească Mariana mai întâi. Să ne spună ce a aflat pe internet despre acel munte…  

- Cum se numeşte muntele acela şi.. în ce ţară este, că am înţeles că nu se află la noi, în România, îl întrerupse George, un băieţel mărunt, cel mai scund din clasă.  

- Muntele despre care doriţi să aflaţi câte ceva se numeşte…, se numeşte… Sfântul Munte Athos, îndrăzni Mariana să vorbească, oarecum nesigură, roşie la obraji şi cu privirea în pământ.  

- Cum? Sfântul? o întrerupse Sandu lungindu-şi gâtul ca pentru a o vedea mai bine pe fată ori pentru a o auzi. Un munte poate fi sfânt ca oamenii? continuă el privind-o sfidător de data aceasta.  

O linişte nefirească se aşternu peste grupul de copii. Parcă prevestea ceva rău şi, ca la un semn, toate privirile se îndreptară spre Mariana, dar şi spre Sandu, dojenitoare. Calm, privindu-i pe toţi, pe rând, unul câte unul, Andrei făcu semn de liniştire cu mâna şi le vorbi rar, atent la formularea cuvintelor pe care le rostea.  

- Doresc să fim bine înţeleşi. Nu se poate povesti ceva serios în felul acesta. Nu este bine să întrerupem şirul… Întrebările, din curiozitate ori din lipsă de înţelegere, să vină la urmă. Adică, să se pună după ce vă povestim totul. Sunteţi de acord?  

- Daaaa! A venit răspunsul tuturor, la unison.  

- Mariana…, te rog frumos, spune tu ce ai văzut şi ai citit pe internet!  

Unii dintre cei prezenţi, se ruşinaseră şi erau pregătiţi să asculte cu privirile aţintite în iarba din jur. Ceilalţi, în special fetele şi Valentin, îşi întoarseră capul spre Mariana şi aşteptară ca aceasta să vorbească, arătându-şi curiozitatea şi hotărârea de a nu mai întrerupe prin încordarea cu care o priveau.  

- Muntele Athos… are această denumire, ce vi se pare, poate, nefirească, încă din vremuri trecute de mult. Este vorba de sute de ani. De fapt, nu este vorba numai de un munte, ci de un stat, o ţară anume, ca să înţelegem lucrurile bine. Face parte din Grecia, fiind situată pe teritoriul acestei ţări, dar are o formă de organizare specifică, unică. Este un fel de republică în care trăiesc numai călugări şi preoţi…  

- Din acest motiv este organizată altfel ca restul Greciei, interveni Andrei, imediat ce observă câteva guri gata-gata să se deschidă pentru a întreba ceva. Te rog, continuă! se adresă imediat Marianei, încurajând-o şi cu privirea, astfel că fata îşi reluă povestirea cu mai mult curaj.  

- Din pozele pe care le-am văzut şi din articolele citite, am înţeles că Sfântul Munte Athos este o peninsulă a Greciei, aflată în Marea Egee. Toată peninsula este străbătută de o culme muntoasă acoperită de păduri. În unele scrieri se spune că ar avea o lungime de vreo 30 de kilometri, în altele se arată că se întinde pe 60 de kilometri, în timp ce lăţimea ar fi, după toate scrierile, cuprinsă între 10 şi 12 kilometri. Pe acest munte s-au construit mănăstiri încă din primele sute de ani de după Hristos. De fapt, mai întâi au fost acolo călugări singuratici, adică pustnici… Şi-au făcut locaşuri numite mănăstiri, pe munte până sus, aproape de vârf, a cărui înălţime atinge 2.000 de metri (n.a. Vârful Athon este înalt de 2.030 metri), pe stânci, prin peşteri, prin păduri. Acolo trăiau şi se rugau. Se hrăneau cu ce puteau, cam aşa cum ne-a povestit la „Religie” părintele despre Sfântul Ioan Botezătorul. Cu timpul şi-au construit chilii şi bisericuţe. Acum sunt mănăstiri mari şi multe biserici, dar au mai rămas şi monahi în grupuri mici ori singuratici…  

- … Adică… ce sunt aceştia, monahii? întrerupse George povestirea, deşi, aşa cum se observa, era aşa de atent, încât făcea impresia că înghite cuvintele Marianei.  

- Cum adică? interveni Mihaela, plină de importanţă. Monahii sunt călugării despre care vorbeşte Mariana. Ei sunt pustnicii, poftim! Asta, aşa, să fie pe înţelesul tău…  

Mariana încetă să vorbească şi-l privi rugătoare pe Andrei, dar şi colegul ei tăcu, privind în pământ. Părea neputincios în clipa aceea, dar după mai puţin de un minut îşi ridică ochii şi privi în jur, la stânga şi la dreapta sa, cuprinzând toţi copiii, care se liniştiră pe rând. În tăcerea instaurată, calm, el făcu semn Marianei să continue povestirea. Fata a clipit a înţelegere şi, destul de timidă,a început să vorbească încet, ca pentru ea, astfel că toţi ceilalţi păstrară o linişte exemplară, dornici să audă tot, să nu scape nimic.  

- Cum spuneam, primii pustnici ori sihaştri, cum se mai numesc, au debarcat aici cam după anul 100. Au venit din Asia mică, pe timpul Sfântului Evanghelist Ioan, cel care a fost acolo cu Fecioara Maria… Trebuie să vă mai spun că acest munte, Athos, era cunoscut, încă din antichitate, la fel de bine ca şi Olimpul, acel munte al zeilor… Vă amintiţi de legendele Olimpului! Athosul şi Olimpul erau despărţiţi de Marea Egee, dar între ei se aflau, ca şi acum, multe insule. Şi Muntele Athos este foarte cunoscut prin legende sale, nenumărate fiind acestea. El era locuit de păgâni în acele vremuri, nu de creştini…  

- Este normal să fi fost păgâni, interveni Laura. Creştinii au apărut după Hristos, adică… după Învierea Lui. Iisus Hristos a trimis apostolii să creştineze lumea, nu?  

N-a răspuns nimeni. Erau surprinşi de intrarea Laurei în discuţie şi, mai ales, de siguranţa cu care vorbea. Au întors privirile spre Andrei şi Mariana, semn că erau curioşi să asculte mai departe.  

- Aşa s-a întâmplat, după cum a zis Laura, şi-a reluat Mariana povestirea. Vă întrebaţi ce legătură are Muntele Athos cu Fecioara Maria, Maica lui Iisus Hristos. În vremea aceea, pe Muntele Athos şi nu numai, se înmulţise numărul păgânilor, iar Apostolii mergeau în aceste ţinuturi să creştineze păgânii în numele Lui Dumnezeu.  

Ati auzit de Cipru? E o insulă vecină cu Muntele Athos , unde în acele vremuri de care vă povestesc, locuia episcopul Lazăr.  

Lazăr o chemase pe Fecioara Maria ca să-l vadă şi să-l binecuvânteze şi, mai ales, să convingă păgânii să se creştineze. Când corabia cu care călătorea Fecioara şi trei dintre apostolii pe care Iisus îi trimisese să o însoţească pe Maica Sa, ajunse în apropiere de Cipru, se iscă o furtună care-i schimbă direcţia de mers, aşa încât, s-au trezit pe ţărmul de unde începea Muntele Athos.  

 

P.S.  

Aţi lecturat prima parte a unei povestiri inclusă în volumul CAPTIV PE TĂRÂMUL COPILĂRIEI. Pe curând, vă voi oferi a doua parte. Volumul a fost prezentat de poetul Emilian MARCU, în ziua de 15 iulie la Centrul Cultural Ruginoasa, Iaşi, bucurându-se de un real succes. În ziua de 24 iulie, va fi lansat la Piatra Neamţ, unde ASOCIAŢIA UNIVERSUL PRIETENIEI, sub egida căreia este publicat volumul, organizează Tabăra de creaţie şi recreaţie "Piatra Neamţ - Locul de unde răsare bucuria". Vă aşteptăm - în acea zi, orele 17.00 - la sediul Bibliotecii Judeţene G.T. Kirileanu Neamţ!  

Referinţă Bibliografică:
MUNTELE SIHAŞTRILOR (1) / Marian Malciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 924, Anul III, 12 iulie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Marian Malciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Marian Malciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!