Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   



Moştenirea I
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Andrei ţinea plicul în mână neîndrăznind să-l deschidă. Expeditorul, o firmă de avocatură din Timişoara, îi dădea un sentiment de frică. Nu fusese niciodată acolo şi nu cunoştea pe nimeni din acea parte a ţării. "Ce treabă am eu cu avocaţii din Timişoara?" Se plimbă prin camera mică de apartament încercând să facă o legătură între activităţile sale din ultima vreme şi plic, oricât se strădui, nu găsi nimic suspect.

La cei 22 de ani ai săi, Andrei era student în ultimul an la Informatică în Iaşi şi nu ţinea minte să fi avut probleme cu legea sau să fi făcut vreun împrumut pe la vreo bancă sau altundeva pentru ca vreo firmă de avocatură să-i trimită vreo scrisoare. Şi de ce Timişoara? Ce legătură avea Iaşiul sau Doroteia - satul bucovinean unde fusese născut - cu Timişoara? Mai privi odată adresa şi o reciti. Într-un sfârşit se decise să deschidă plicul. "Ce-o fi, o fi!" se gândi el."Şi aşa trebuie să-l deschid." Citi. Scrisoarea îl înştiinţa de moartea unui anume Vasile Florea şi că el era singurul menţionat în testamentul acestuia ca moştenitor al său. În loc să se bucure, cum dealtfel ar fi făcut orice om "cu scaun la cap", acesta rămase pe gânduri. Florea era numele de fată a mamei sale, dar de cineva cu numele de Vasile Florea nu auzise. Era sigur că este o greşeală şi că s-a făcut doar o asociere dintre nume. Mama lui nu mai avea fraţi sau surori şi nici de alte rude ale ei cu acest nume care să fie în viaţă nu ştia. Dealtfel, Vasile Florea se numise bunicul său, tatăl mamei sale, dar acesta era mort demult. Puse foaia pe masă cu gândul s-o rezolve cât mai curând cu asta. Era mai mult ca sigur că el nu putea fi adevăratul moştenitor şi în ciuda a tuturor defectelor sale, Andrei era o persoană sinceră şi cinstită.

Era în vacanţa de vară, dar tânărul locuia tot în Iaşi în apartamentul de două camere pe care părinţii lui i-l cumpăraseră în primul an de facultate ca şi cadou pentru că luase examenele. Mergea în Doroteia doar în vizită şi nu stătea niciodată mai mult de o săptămână. Se obişnuise cu viaţa în oraş. Nu-l mai atrăgeau munţii copilăriei sale. Se considera şi chiar era un citadid. Îi plăcea zgomotul, mulţimile şi aglomeraţiile oraşului. Când mergea la Doroteia, liniştea de acolo îi dădea mereu o stare de somnolenţă şi parcă nu mai avea energie în el. Pe el oraşul, deşi poate pare bizar, îl încărca cu energie şi poftă de viaţă. Nu se gândea nicio clipă la satul lui atunci când era în Iaşi, dar când se afla în sat dorinţa lui continuă era să evadeze cât mai curând posibil şi să se piardă în tumultul Iaşiului. Îl enerva faptul că trebuia să salute pe toţi cei pe care îi întâlnea pe uliţele satului, pe când la oraş era o "piesă" ce putea "activa" fără să depindă de altele. Asta iubea el şi nu numai. Avea o plăcere nebună să privească la produsele de obicei smartfonuri sau lep-top-uri, ce erau expuse în vitrinele magazinelor, visând să le aibă pe cele mai performante. De aici venea "ciuda" pentru cei bogaţi ce-şi cumpărau maşini scumpe sau haine pentru animale de la case de modă cu renume mondial considerându-le inutile, dar nu se gândea dacă lui i-ar fi fost mai util un smartfone în locul unui telefon normal. La asta nu se gândea, iar atunci când îşi dădea seama foarte vag că la fel de egoist era şi el ca şi cei pe care el îi critica, dădea a lehamite din cap şi alunga aceste gânduri refuzând cu toată puterea să le creadă.

Acest tânăr, ca mai toţi tinerii zilelor noastre, chiar dacă se credea altfel, era la fel ca toţi. Avea aceleaşi dorinţe "moderne". Zic "moderne", dar, chiar dacă bătrânii de azi au devenit "mieluşei" şi critică tot ceea ce fac tinerii de azi, ieri ei au fost "lupii" şi părinţii lor "mieluşeii". E adevărat că activităţile sunt diferite având în vedere evoluţia atât a ştiinţei cât şi a viciului, dar asta nu face cu nimic mai josnice viciile de azi ca cele de ieri. Oare bătrânii de azi, dacă ar fi avut ieri la îndemână ceea ce azi este, ar fi spus "nu" tentaţiilor? Puţin probabil. Totuşi, Andrei se diferenţia de cea mai mare parte a celor de vârsta lui printr-o autoestimare a sa faţă de ceilalţi şi pe care nu făcea nicio excepţie s-o arate. Acest fapt făcu ca Andrei să nu aibă prieteni. De fapt avea doi amici care îl acceptau aşa cum e, sau poate doar dădeau această impresie având ceva de câştigat de pe urma lui. În ciuda faptului că era încrezut şi flegmatic uneori, Andrei avea un suflet mare. Dădea celor ce-i cereau şi ultimul bănuţ lăsându-se pe sine în lipsă, iar de aici, Florin, unul din prietenii săi, avea ce câştiga. Acesta era un liguşitor de primă clasă. Cu o statură înaltă, îl depăşea pe Andrei cu aproape un cap şi nici acesta nu putem zice că era scund la cei 1,77 ai săi, şi la fel de încrezut ca acesta, dar cu o capacitate enormă de a juca teatru când era cazul şi când avea ceva de câştigat. Atunci se comporta ca un ucenic cu maestrul său, gudurându-se la "picioarele" celui ce putea să-i ofere ceea ce el avea nevoie, iar de la Andrei avusese numai de câştigat: bani, mâncare şi un loc unde să petreacă vacanţele fără să plătească, căci nici acesta nu mergea acasă pe timpul vacanţelor. Nu mai avea unde. Părinţii lui se despărţiră. Mama lui se duse în Italia unde se mărită cu un italian, iar tatăl său după doi ani de autocompătimire, slab din fire fiind, se îmbolnăvi şi murise de dorul femeiei iubite. De atunci şi ura lui Florin exprimată, faţă de "sexul frumos". De la 14 ani fusese crescut de bunici, iar de doi ani murise şi aceştia. Nu mai avea pe nimeni cu excepţia unei mătuşe a lui care îi plătea şcoala şi alte cheltuieli, dar nu din banii ei, ci mama lui îi trimetea fără să ştie Florin. Dacă ar fi ştiut, nu ar fi acceptat ajutorul ei preferând să stea la mila străinilor. Pe Florin nu-l vedeai niciodată în compania vreunei fete. Le evita chiar şi la cursuri, iar atunci când Andrei sau altcineva se afla cu vreo fată, evita să intre în vorbă cu ei. Nici măcar nu-i saluta. Se prefăcea că nu-i vede chiar dacă ar fi trecut la o jumătate de metru de ei. Prin această manifestare făţişă, aş zice, declanşa o formă de protest împotriva femeilor şi chiar o discriminare de care dealtfel nu-l putea acuza nimeni. Atât timp cât era doar distant şi nu manifesta nicio insultă sau dizgraţie faţă de ele, nu-l putea obliga nimeni să aibă vreo relaţie cu femeile. Acest fel de a fi a sa, nutri în capul lui Andrei şi nu numai, că acesta ar fi homosexual, dar acest fapt nu-l făcu pe Andrei să-l deteste cum dealtfel se întâmplă în cercurile tinerilor când apare un astfel de sentiment. Îi respecta orientarea sexuală, chiar dacă nu ştia cu certitudine că ceea ce el gândea aşa şi era.

- Ce-i asta? îl întrebă Florin care tocmai ce intrase şi văzu plicul pe masă.

- Nici eu nu ştiu încă îi răspunse acesta cu indiferenţă, sau poate că în acel moment îl interesa doar propria perspană, cum s-ar zice. Les absents ont toujours tort, cum zice francezul.

Trebuia să lămurească aceste lucruri, dar încă nu ştia cum. Îi era greu să gândească, iar acum că venise şi Florin îi era şi mai greu. Ştia că în prezenţa lui numai avea chip să aibă linişte. Florin era un guraliv înnăscut. Turuia vrute şi nevrute ameţind omul, iar dacă nu-l lăsai să vorbească singur părăsind camera, aveai impresia că nu se va opri niciodată..

- Waw!!! eşti moştenitorul unui anume Vasile Florea. E minunat, nu!? Ar trebui să mergi şi să vezi despre ce-i vorba, dar cine-i de fapt ăsta?

"A început" se gândi Andrei. "De acum Adio linişte". Se apropie de el şi îi smulse foaia din mână.

- Nu ştiu. Nu am auzit de el.  

Luă plicul de pe masă şi o vârî înăuntru.  

- Cred că e o greşeală. Dă-o dracu'. O rezolv eu.  

Florin făcu o faţă prelungă a mirare, iar ochii i se măriră "supraomeneşte".  

- Eşti nebun!!!? E numele tău scris acolo. Cum poate fi o greşeală!? Trebuie să existe vreo legătură, ceva. Gândeşte-te!  

- Nu este. Şi acum trebuie să plec. Am treabă.  

Florin i se aşeză în faţă blocându-i calea.  

- Cred că ai luat-o razna, omule.Şi dacă ar fi o greşeală, ce-ţi pasă? Ai primit înştiinţarea, deci moştenirea e a ta.  

- Ba îmi pasă. Se vede că tu gândeşti cu buzunarul. Nu e a mea şi acum dă-te la o parte te rog. Tebruie să plec.  

Florin se feri din calea lui părând spăşit, dar nu era. În inima lui ar fi vrut să-i dea o mamă de bătaie "prostănacului" de Andrei de să o ţină minte şi când semna ultima hârtie din actele de proprietate. "Ce dacă nu-l cunoaşte pe decedat? E moştenitor şi cu asta basta. De ce nu mi s-a întâmplat mie asta?" îşi spuse el cu amărăciune.  

Referinţă Bibliografică:
Moştenirea I / Cezar C. Viziniuck : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 765, Anul III, 03 februarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Cezar C. Viziniuck : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cezar C. Viziniuck
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!