Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Mihaela Cristescu         Publicat în: Ediţia nr. 775 din 13 februarie 2013        Toate Articolele Autorului

MODUS VIVENDI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

ESSENCE OF SUMMER – Ilustraţia este realizată de Luminiţa Şerbănescu, Ottawa, Canada  

Aş fi putut să mă întorc la cabană şi să citesc câte ceva până la cină, dar căldura soarelui crease un fel de tranziţie între mine şi uitarea mea, o cadenţă îngrijorător de relaxantă, ordonată într-o parafrază muzicală a ritmului interior. Se dilata timpul înscris în râul ce îmi acoperea picioarele şi descopeream picătură cu picătură detaliul, acolo unde se vedea, în acelaşi moment, curgerea angro. Cât mai aveam de aşteptat până la sfârşitul vremii nu ştiam, dar aveam convingerea că nu mai existam aşa cum percepusem cândva realitatea, că apa era un factor vital înlăuntrul meu, aşa precum gândul devenise stăpânul planului material şi îl coordona prin auz.  

“Le vieil hiver a fait place au printemps;  

La nature s’est rajeunie;  

Des cieux la coupole infinite  

Laisse pleuvoir mille feux éclatants.”[1]  

 

Pentru care motiv să mă întorc într-un asa-numit “concret” al acestei după-amieze de vară, când puteam să găsesc o soluţie viabilă vis-à-vis de ceea ce trăiam, să reuşesc un salt într-o altă lume din care să înţeleg motivul crampei prin care tranzitam? Posibil să ascult acum un mod de a intersecta două puncte de vedere diferite în favoarea unei vindecări rapide şi totale, un modus vivendi, un acord perfect între moment, ca prefacere, şi înţelesul acestuia: o “adaptare” a resurselor interioare în faţa iniţierii, ca răspuns la provocarea acesteia. Altfel spus, căutam o percepţie a două legi ce se exclud reciproc, dar sunt, în acelaşi timp, demonstrabile separat şi împreună. Este, probabil, o taină a unei dimensiuni coerente într-un alt spaţiu. Compromisul, în cazul acesta, devenea o chestiune pozitivă, un ajutor adus îmbinării celor două părţi şi transformării rezultantei în trezire. Pe de o parte priveam boala, pe cealalta frumuseţea. Nordul dispunea disperarea, sudul – puterea. Înţelepciunea cântărea, pentru acest test, vechiul principiu al balanţei. Reuniunea mă conducea la blânda victorie a liniştii.  

 

În fond, orice act de justiţie îndreptat asupra unei fiinţe omeneşti este relativ, dacă aflăm cât de diferit poate fi gândul raportat la paradigma de mediu. Ielele[2] nu pot fi zărite, dar vederea lor întâmplătoare poate să fie periculoasă sau, mai mult, să ne coboare în propriul iad, în inconştientul “personal”[3] şi bolnav al absolutului. Perfecţiunea, aşa cum o consideram la prima simţire, nu îşi mai are rostul, realul se mută cu o treaptă mai sus, avem o privire mai înaltă şi descongestionată a Pământului. Fără legături, desprinşi de cotidian, echilibrul se re-consideră ca avantaj determinant al depăşirii obstacolului. Călătorim cu acest scop, sub înţelesul conştientizării începutului, ca parte a unei datorii superioare pe care o cunoaştem, dar pe care nu o putem aduce la lumină.  

 

“Je sens glisser dans l’air la brise matinale;  

De ma poitrine ardente un souffle pur s’exhale.  

J’entends autour de moi le réveil des oiseaux,  

Le long bruissement des plantes et des eaux.”[4]  

 

Dacă aş fi plecat, mirajul cărţii mi-ar fi umplut inima, aşa că am stat, unde nu am unde sta[5], între vârste, căutând razele soarelui ca hierofanie, între lumea de dincolo şi cea de aici. În depărtare, zumzetul pădurii se delimita de cel al cabanei printr-o graniţă strictă, pictată cu creta pe asfaltul unui oraş inexistent. Metropola şi satul îşi înşirau mental parametrii, amestecându-se şi confruntându-se cu problemele personale. Nimic nu se strecura mai abitir în suflet decât transfuzia din spital, durerea plăcută a somnului şi trezirea în natura zâmbitoare. Ca ideal, valoarea supremă se plimba undeva prin lingvistica modernă, acolo unde cuvantul este definit prin conotaţii de atitudine, o permanentă întoarcere[6] la mitul originar. Contrucţia, monumentală sau ascunsă, se privea cu ochii deschişi, în adâncul apei regeneratoare de memorie. Aveam nevoie de încă o şansă şi cercetam cu încredere posibilitatea unei conversaţii benefice cu un suflet cunoscător al marilor realizari.  

 

Îmi aminteam cu bucurie că ceea ce ne interesează, este că omul a simţit nevoia de a reproduce cosmogonia în construcţii de orice natură ar fi ele; că această reproducere îl făcea contemporan cu momentul mitic al începutului Lumii şi că simţea nevoia de a se reîntoarce cât mai des posibil la acel moment pentru a se regenera.[7]Îmi spuneam că un nou început, ştiinţa de a zâmbi în faţa altei provocări, va re-aduce umorul şi puterea fizică de care aveam nevoie pentru a clipi. Foarte ingenioasă imaginea ochilor udaţi prin esenţa lor de statuie, tablou, pagină sau vinil. Arta, îmi spunea vocea binevoitoare, nu exista. Exista numai o normalitate echivalentă genialităţii, o tendinţă adâncă pe care, inevitabil, suntem obligaţi să o afişăm şi să o acceptăm ca vindecare. Este, posibil, un blestem şi o iertare, o eliberare absolut necesară corpului fizic, modelului moral şi spiritului încarcerat. Să nu ne opunem. Omul înţelept ştie să se lase purtat de destin.  

 

Undeva, într-un final momentan, aş fi putut considera trecerea timpului pe care o sesizam în monade concrete ale curgerii râului peste devenirea tălpilor scăldate. Acesta se constituia – nu-i aşa? – într-un modus operandi al desăvârşirii, înlăturând dorinţa perfecţiunii. Era, mai presus de toate, luna care urmează soarele[8], în derularea firescul general uman. Între anotimpurile lui Faust, muzica rămânea, în modul cel mai subtil, ideea regăsită:  

 

Oh! qu’il est doux de vivre au fond des solitudes,
Loin de la lutte humaine et loin des multitudes![9]
 

 

Mihaela Cristescu  

Sydney, februarie 2013  



[1]Hector Berlioz (11 decembrie 1803 – 8 martie 1869), THE DAMNATION OF FAUST, Oliver Ditson Company, Boston, French and English Text, MDCCCXCVIII, pg. 1  

 

[2]Se face referire la drama lui Camil Petrescu (22 aprilie 1894 - 1957), JOCUL IELELOR  

 

[3]Folosire a conceptelor aparţinând lui Carl Gustav Jung (26 iulie 1875 – 6 iunie 1961), inconştient personal şi inconştient colectiv  

 

[4]Hector Berlioz (11 decembrie 1803 – 8 martie 1869) , THE DAMNATION OF FAUST, Oliver Ditson Company, Boston, French and English Text, MDCCCXCVIII, pg. 1  

 

[5]Nichita Stanescu (31 martie 1933 – 13 decembrie 1983), EPICA MAGNA, poemul VENISE VREMEA  

 

[6]Se face referire la volumul lui Mircea Eliade intitulat MITUL ETERNEI REINTOARCERI  

 

[7]Mircea Eliade, MITUL ETERNEI REINTOARCERI, traducere de Maria si Cezar Ivănescu,pg.74  

 

[8]William Shakespeare (23 aprilie 1564 – 23 aprilie 1616), HAMLET, PRINCE OF DENMARK, act 1, scena III, Lord Polonius  

 

[9]Hector Berlioz (11 decembrie 1803 – 8 martie 1869) , THE DAMNATION OF FAUST, Oliver Ditson Company, Boston, French and English Text, MDCCCXCVIII, pg. 1  

 

 
 
Referinţă Bibliografică:
MODUS VIVENDI / Mihaela Cristescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 775, Anul III, 13 februarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Mihaela Cristescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihaela Cristescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!