Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Vocatii > Mobil |   


Autor: Vavila Popovici, SUA         Publicat în: Ediţia nr. 15 din 15 ianuarie 2011

Modestia - echilibrul intre aroganta si umilinta
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

„Omul de geniu nu poate da naştere unor opere nepieritoare decât crescându-le după dansul şi asemănarea nu a fiinţei muritoare ce este, ci a modelului de umanitate pe care-l poartă în sine”. Marcel Proust 
  
În Egloga a VIII-a vers 63, Vergiliu glosează: „Non omnia possumus omnes” (Nu toţi putem de toate), adică pe lângă voinţă, stăruinţă, de care vorbeam cândva şi care trebuie să însoţească visele noastre, preocupările noastre cele mai frumoase, există şi neputinţele noastre. Nu-l putem contrazice pe Vergiliu şi nu putem crea alt dicton ca acesta: „Putem face totul!” şi nici chiar „Toţi la un loc putem face totul”. Există probabil o limită dată de Creator omului, în primul rând având în vedere timpul vieţii noastre, dar nu numai. Şi această limită trebuie înţeleasă şi respectată. „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide!” ne învaţă Biblia, întrucât toate legile după care Dumnezeu a creat lumea nu sunt tăinuite, doar neînţelese încă de noi, oamenii, deci dezvăluirea lor se poate face în limita posibilului, a respectului faţă de limitele date. Iată cum s-ar putea înţelege modestia, adică bunacunoaştere a limitelor personale. 
  
Am citit cu amărăciune declaraţia celebrului fizician Stephen Hawking, făcută într-un interviu pentru un post de televiziune, cum că teologia nu este necesară, deoarece lumea întreagă poate fi explicată cu ajutorul ştiinţei, deci fără a invoca intervenţia unui Creator; că Dumnezeu poate exista, dar ştiinţa este în stare să explice Universul fără a fi nevoie de a apela la ideea de Creator.
Deoarece există o lege precum cea a gravitaţiei, Universul poate şi se va crea din nimic. Creaţia spontană este motivul pentru care Universul există, pentru care noi existăm” Cu câte argumente, mă întreb, s-au făcut toate acele afirmaţii? 
  
Vreau să amintesc că unul dintre sinonimele cuvântului modestie este lipsa de îngâmfare pe care au avut-o mulţi dintre oamenii de ştiinţă dar şi dintre filosofi. Cercetând şi gândind raţional, adică folosind inteligenţa la maximum, dar trecând totul prin suflet, au ajuns la concluzia că este bine să adopţi modestia în viaţă, considerând-o ca o virtute. Omul modest nu are nevoie de conştiinţa propriei superiorităţi, ea evidenţiindu-se de la sine. Modestia sinceră, bazată pe o inteligenţă superioară aparţine, susţinea cineva, „oamenilor mari”. Am ajuns în secole ale dezvoltării ştiinţei şi întotdeauna am spus că ştiinţa, religia şi artele trebuie să formeze o frumoasă cunună.Petre Ţuţea spunea că „Ştiinţa unită cu religia şi cu arta înseamnă libertate şi nemurire”. 
 
Au fost matematicieni, fizicieni, chimişti, astronomi care au crezut în existenţa unui Creator, în existenţa lui Dumnezeu: Nicholas Copernic (sec. XV-XVI) - astronomul polonez care a susţinut că planetele se rotesc în jurul soarelui şi nu a văzut nici o contradicţie între sistemul lui heliocentric şi Biblie. Francis Bacon (sec. XVI) – filozoful englez care a afirmat că
Puţină filozofie duce mintea omului către ateism, dar o aprofundare a filozofiei duce mintea omului către religie”. Italianul Galileo Galilei (sec. XVII) - părintele fizicii, astronomiei şi ştiinţei moderne care a afirmat că pământul se mişcă în jurul soarelui: „Eppur si muove”i totuşi se mişcă!) a ţinut foarte mult la Biblie, cu tot conflictul avut cu Biserica Catolică; el mai afirma: „Dumnezeu ne-a spus cum să ajung la ceruri, dar nu cum merg cerurile” sau „Să dăm Ştiinţei ce-i a Ştiinţei!”. AstronomulJohannes Kepler (sec. XVI-XVII) cel care a afirmat: Sunt creştin", a recunoscut că Dumnezeu a adus în fiinţă natura din nimic”; legile sale, ale mişcării planetare au fost rezultatul credinţei „într-un Dumnezeu al ordinii”. Rene Descartes (sec. XVII) - matematician, filozof, om de ştiinţă francez călăuzit de lumina raţiunii, a admis cu pietate Substanţa Supremă – Dumnezeu - ca fiind perfectă, existând prin sine însuşi, adică fiind propria lui cauză, posedând astfel o libertate absolută. Lui i se atribuie celebra maximă: „Gândesc, deci exist”. Tot el a spus că nu este suficient a avea o minte bună, scopul principal fiind acela de a o folosi bine. Blaise Pascal, contemporanul lui Descartes ajunsese la concluzia că omul caută mereu un adevăr, adevărul absolut a tot ceea ce îl înconjoară:inteligenţa naturală este una din dovezile, am putea spune, că omul este creat de Dumnezeu cu scopul de a accede spre adevăr, dar va alerga toată viaţa după o himeră, lucrând cu concepte şi idei abstractizate de neîncetatele căutări”.Filozoful german Gottfried Leibniz (sec. XVII-XVIII) afirma: „Dumnezeu nu e doar un matematician care calculează şi compară proprietăţile lumilor posibile, ci este şi un părinte iubitor”. Isaac Newton (sec. XVII-XVIII) - matematician, descoper­i­torul legii grav­i­taţiei uni­ver­sale, a văzut numerele ca o modalitate prin care am putea să-l înţelegem pe Dumnezeu. Minunându-se de armo­nia sis­temelor cereşti, spunea: „Acest sis­tem extra­or­di­nar al soare­lui, plane­telor şi come­telor poate să apară doar din lucrarea unei Fiinţe inteligente şi atotputernice”. În notiţele de studiu ale lui James Clark Maxwell (sec. XIX) - fizician şi matematician scoţian, cel care adezvoltat teoria clasică a electromagnetismului, s-a găsit o rugăciune închinată lui Dumnezeu: „…Întăreşte-ne raţiunea pentru slujirea Ta!”. Francezul Louis Pasteur (sec. XIX) – chimist, microbiolog, afirma: „Cu cât studiez mai mult natura, cu atât sunt mai uimit de lucrarea Creatorului”. Michael Faraday (sec. XIX) - mare fizician, promotorul vieţii noastre moderne (computere, telefoane), a fost un mare credincios. Fizicieni ca Kelvin, Max Planck (sec. XX) credeau în Dumnezeul atotputernic şi spuneau:„Dumnezeu nu poate fi cunoscut ci numai gândit ”. 
  
Când am citit, în urma cu mulţi ani, cartea lui « Scurtă istorie a timpului » mi-am notat anumite idei, printre care: „Un univers în expansiune nu exclude posibilitatea unui creator, dar introduce limitări asupra momentului când el ar fi putut să facă aceasta”.Ştiinţa nu a descoperit un set de legi care să ne spună cum se va dezvolta universul în timp, dacă ştim starea sa la un moment dat. Poate că ele au fost iniţial decretate de Dumnezeu şi că de atunci a lăsat universul să evolueze şi nu intervine”. „Se pare că Dumnezeu a ales configuraţia iniţială a universului din motive pe care noi nu putem spera să le înţelegem”. „Evenimentele nu se produc arbitrar, ci reflectă o anumită ordine fundamentală, care poate fi sau nu, de inspiraţie divină”. 
 
  
De pe atunci se întrezărea îndoiala din sufletul său. Dar erau întrebări care frământau un om al ştiinţei. Să ne amintim că Iov a fost plăcut lui Dumnezeu!
Stephen Hawking mai scria: „Starea iniţială a universului trebuie să fi fost într-adevăr foarte bine aleasă dacă modelul Big - Bang fierbinte era corect atunci, la începutul timpului.Ar fi foarte greu să se explice de ce universul a trebuit să înceapă exact aşa, în afară de faptul că a fost un act al lui Dumnezeu care intenţiona să creeze fiinţe ca noi”. Şi m-am bucurat că exista în sufletul lui lumina speranţei, a credinţei în acea Singularitate de la începutul universului. Şi către sfârşitul cărţii din nou îndoiala: „Atâta timp cât universul a avut un început, putem presupune că a avut un creator. Dar, dacă universul este complet independent, neavând limită sau margine, el nu ar fi avut nici început, nici sfârşit; el pur şi simplu ar fi fost. Şi atunci la ce bun un Creator?” 
  
Este adevărat că
omul a făcut opţiunea în cursul căreia a renunţat la o existenţă eternă şi lipsită de griji în Eden, numai din curiozitate şi numai pentru a ajunge la cunoaştere. Cu toate că teologia a etichetat-o drept păcat originar, ea reprezintă un gest impresionant al omului, cel al cunoaşterii, implicând sacrificarea nemuririi şi fericirii. De atunci, probabil, au început să curgă întrebările omului peste veacurile trăite şi continuă şi astăzi, ca un chin, uneori ca un blestem, alteori ca o amăgire a găsirii unor răspunsuri… 
  
Şi întrebările lui raţionale le-am admis cu sufletul, fiindcă orice om şi le poate pune: „De ce există universul? A avut nevoie de un creator? Şi cine l-a creat pe el? De ce existăm noi şi universul? „Dacă am găsi răspunsul - afirma fizicianul undeva spre finalul cărţii -, ar fi triumful final al raţiunii umane, pentru că atunci am cunoaşte gândirea lui Dumnezeu”.
 
  
Am admis, în sinea mea, ca om cititor, îndoiala omului de ştiinţă, înţelegând că aceasta îl eliberează de prejudecăţi, dar se pare că i-a ajutat să se detaşeze de simţuri, pentru a îndepărta îndoielile şi a continua studiul, sondările de mai târziu. Dar, mă întreb: nu şi-a pus întrebarea simplă a propriei existenţe? A spiritului său? Oamenii îşi schimbă părerile, sau pur şi simplu se încăpăţânează, spunea cineva, fiind dispuşi să facă până şi o împărţire cu zero de dragul de a obţine un rezultat confortabil pentru teoriile lor. Schopenhauer spunea că atunci când voinţa este stăpână, conştiinţa este slugă, iar spiritele cu adevărat superioare depăşesc această stare inversând rolurile, admiţând suveranitatea conştiinţei asupra voinţei. 
  
Şi iată, după atâţia ani, Stephen Hawking crede cu încăpăţânare că a găsit răspunsul mult aşteptat, făcând afirmaţii cu argumentări de care încă nu am luat cunoştinţă, neavând cartea, dar, sper să se fi bazat pe demonstraţii foarte exacte!?, în afirmaţiile:
Dumnezeu nu a creat Universul, datorită gravitaţiei universul are capacitatea de a se crea singur; explicaţia ştiinţifică este suficientă. Teologia nu mai este necesară; Universul s-a creat singur din nimic.” Creaţia spontană este motivul pentru care Universul există, pentru care noi existăm”. 
  
Albert Einstein (sec. XX), fizician american de origine germană, cunoscut pentru teoria relativităţii, explică în cartea sa „Teoria relativităţii pe înţelesul tuturor”,
că ştiinţa înseamnă să poţi să prevezi lucruri pe care numai experienţa posterităţii le va putea confirma şi că orice ipoteză este o simplă convenţie pe care o îmbrăţişezi fără să ştii dacă mai târziu nu o vei respinge în întregime. 
  
Dar să nu uităm că toate întrebările noastre îşi au răspunsul cuviincios în Biblie, cartea care a fost scrisă în mai multe limbi (Ebraică, Aramaică şi Greacă), pe trei continente (Africa, Asia şi Europa), de aproximativ 40 de autori care au avut diverse pregătiri şi este pe deplin consecventă cu ea însăşi, negăsindu-se inadvertenţe. Manuscrisele nu au erori şi orice creştin adevărat cunoaşte şi acceptă autoritatea Bibliei. Dumnezeul nostru, prin Fiul Său, a dat întregii Creaţii un sistem de legi, format din Legea lui Dumnezeu, Legea Păcatului, a Morţii şi Legea Duhului de Viaţă. Prima parte, revelată prin ştiinţă, include legile date universului material şi legile care guvernează lumea vie, formată din plante şi animale, iar în parte a doua, esenţială, include legile spiritual-morale date fiinţelor dotate cu inteligenţă, îngeri şi oameni. În Biblie există şi adevăruri ştiinţifice din care s-au inspirat şi se inspiră şi astăzi oamenii de ştiinţă şi filozofii: Forma sferică a pământului; pământul suspendat pe nimic; stele fără număr; existenţa văilor în mări; existenţa izvoarelor şi a rezervoarelor în mare; existenţa căilor de apă (curenţi oceanici) în mări; circuitul apei; faptul că toate fiinţele vii se reproduc după specia lor; natura sănătăţii, a igienei şi a bolii; conceptul entropiei, a energiei care se consumă.
 
  
Vorbind despre Creaţie, Biblia ne spune
Dumnezeu a creat universul material şi spiritual din nimic (Geneza 1:1; Psalmul 33:6; Ioan 1:3; Romani 4:17; 1 Corinteni 1:28). Ne mai spune că din această cauză El este înaintea tuturor lucrurilor şi mai presus de toate lucrurile. Prin urmare, întregul univers este sub controlul Său. Pentru că El a creat toate lucrurile, El poate veghea asupra creaţiei cu ajutorul mijloacelor creaţiei Sale. Cu privire la crearea omului, Biblia ne spune ca Omul nu este numai coroana creaţiei, dar este şi obiectul purtării speciale de grijă din partea lui Dumnezeu. 
  
Referitor la originea sufletului Biblia specifică: „Sufletul este o creaţie a lui Dumnezeu, datorând originea sa unui act direct de creare.” „Apoi Dumnezeu a zis: Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră...” (Geneza 1:26).
 
  
O idee interesantă pe care o vehiculează oamenii de ştiinţă dar şi teologii este cea a „Principiuluiantropic" (centrat în jurul omului), care încearcă să demonstreze că lumea aceasta dacă n-ar fi avut exact structura pe care o are, apariţia vieţii ar fi fost imposibilă, omul fiind produsul cel mai înalt al vieţii, perfect adecvat pentru a funcţiona în această lume. „Nici o altă creatură nu se potriveşte mai bine acestei lumi decât omul însuşi!” Se crede că Universul ar fi putut alege multe forme în care viaţa nu ar fi putut exista, în care nici măcar galaxii nu ar fi putut exista. Şi atunci de ce şi cine a ales-o anume pe aceasta? A fost pură întâmplare? O probabilitate între multe altele? De ce această probabilitate? Cine a făcut acel calcul al probabilităţilor şi de cine a fost aleasă forma acestei vieţi? A existat o fiinţă inteligentă (Dumnezeu) care a ales aceasta pentru a crea fiinţe conştiente? Dar dacă nu ar fi existat acest univers şi această fiinţă numită Om, noi am mai fi putut să ne punem toate aceste întrebări? Cert este că Universul nostru este clădit pe nişte legi matematice pe care mintea noastră nu le poate cuprinde decât parţial.   
 
 
    
Aşa cum nu putem niciodată cunoaşte pe Dumnezeu, tot aşa nu putem privi ce a fost chiar înainte de Big Bang (Singularitatea de la începutul universului); ar trebui poate să ne aflăm undeva în afara sistemului în care trăim, să putem privi din afara Universului!?
 
  
Cu sfântă modestie ar trebui să considerăm spiritele noastre limitate de spaţiul gândirii şi de cel al timpului faţă de Fiinţa infinită, pe care mintea noastră nu o poate cuprinde şi să ţinem cont de cele stipulate în Biblie, dacă vrem să ne fie bine pe acest pământ.  
 
  
Mircea Eliade spunea: „Dacă nu există Dumnezeu, totul e cenuşă. Dacă nu este absolut, care să dea semnificaţie şi valoare existenţei noastre, în acest caz existenţa nu are sens”. S-a gândit şi la acest lucru marele savant Stephen Hawking?
 
  
Aş dori din suflet ca marele savant să nu refuze
sărutul lui Dumnezeu” în pragul trecerii. 
  
  
Referinţă Bibliografică:
Modestia - echilibrul intre aroganta si umilinta / Vavila Popovici, SUA : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 15, Anul I, 15 ianuarie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Vavila Popovici, SUA : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vavila Popovici, SUA
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!