Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorie > Mobil |   



MITE MĂNEANU, Viaţa culturală a Mehedinţiului în secolele XIX-XX

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
VIAŢA CULTURALĂ A
MEHEDINŢIULUI ÎN
SECOLELE XIX-XX ( 1)
Mite Măneanu

Cultura modernă are în România puternice rădăcini şi
forme de manifestare. Tocmai de aceea cercetarea istorică a
încercat în trecut să evidenţieze principalele direcţii de
evoluţie ale acesteia. Dar cu toate acestea, multe dintre
aspectele problemei au rămas într-un con de penumbră,
putându-se menţiona în acest sens ne relevarea în măsură
suficientă şi cu o documentare adecvată a contribuţiei
tuturor judeţelor la îmbogăţirea peisajului cultural românesc.
Vrând să suplinească o atare lipsă pentru judeţul Mehedinţi
studiul de faţă se referă la o perioadă de aproape o sută de ani,
cuprinsă între începutul sec. al XIX lea şi primul război
mondial, adică tocmai perioada în care apar şi se dezvoltă în
acest judeţ forme moderne ale vieţii culturale şi artistice,
valorificând baza documentară existentă în arhivele şi
bibliotecile mehedinţene.
*
Primele mărturii despre un început de propagandă şi
răspândire a culturii le găsim într-un document din anul
18351 în care ni se vorbeşte despre un număr de cărţi trimise
de la Bucureşti Maghistratului oraşului Cerneţi, pentru a le
vinde locuitorilor şi mai ales celor care aveau copii de vârstă
şcolară. După aproape zece ani, însă, în 1844, putem vorbi de
186
un început de bibliotecă în Mehedinţi. În acel an, şcoala din
Cerneţi era posesoarea unui număr de 107 volume. 2
O dată cu înfiinţarea, în 1851, a celei dintâi şcoli
primare din Tr Severin, apare aici, prin grija Eforiei Şcoalelor
şi a Departamentului Treburilor din Lăuntru, o bibliotecă
şcolară3. În anul 1860, Primăria oraşului Turnu Severin avea
prevăzută în buget suma de 500 lei pentru cumpărarea de cărţi
necesare bibliotecii şcolii, iar în anii următori alte sume 4.
Între cărţile aflate în aceste prime biblioteci , la care
aveau acces toţi locuitorii, nu lipseau ‘'Magazinul istoric
pentru Dacia'' ‚''Hronica românilor'' ‚''Istoria naţională''
de D. Bolintineanu, ''Documente istorice'' ‚''Traian în Dacia
'' de Al Filimon ‚'' Minunile naturii'' de Iuliu Baras s. a.5.
Creşterea continuă a numărului elevilor, în perioada
următoare precum şi apariţia unor şcoli, înzestrate cu
biblioteci, a făcut ca numărul cărţilor aflate la dispoziţia
cetăţenilor Severinului să sporească substanţial, iar
înfiinţarea Liceului Traian ( ca gimnaziu din 1882) avea să
dea impuls şi mai puternic acestei preocupări6.
Sfârşitul secolului al XIX lea marchează o nouă etapă,
superioară, în cadrul eforturilor de ridicare spirituală a
societăţii româneşti, în sensul alinierii acesteia la formele
evoluate europene. Pornind de la credinţa că luminarea
poporului este cea înaltă datorie a intelectualilor români din
vremea sa , Spiru Haret avea să iniţieze, la răscrucea celor
două veacuri, un sistem complex de educare a adulţilor, în
care scop a creat sau reorganizat ''şcolile de adulţi'', ‚''casele
de sfat şi citire'' ‚''cercurile culturale''‚''şezătorile
populare'' şi ''bibliotecile populare''.
Spiritul de emulaţie, stârnit de aceste iniţiative
novatoare, se întâlneşre - deşi încă timid şi în Oltenia . Astfel,
din iniţiativa Societăţii funcţionarilor comerciali ia fiinţă la
Tr Severin, în anul 1896, 7 o şcoală de adulţi, 8 care va
funcţiona şi anul şcolar 1898-18999. Tot din anul 1896 sunt
187
semnalate în Mehedinţi şi cercurile culturale 10, ele ne
constituind, însă, deocamdată, forme generalizate de activitate
educativă în mase . În sfârşit, tot acum ( din anul 1890 ) apar
primele biblioteci populare 11 al căror număr creşte rapid,
graţie efortului multor învăţători. . În perioada 1890-1900 au
mai fost înfiinţate în Mehedinţi încă 31 asemenea biblioteci
12, cele mai vechi fiind organizate, la Lupşa de Sus ( 1890 ),
Şovarna de Jos ( 1893), Rudina ( 1894), Vânju Mare( 1894),
Lupoaia( 1895 ) etc 13.
La sfărţitul anului 1898 Eforia Şcoalelor a mai înfiinţat
încă 10 biblioteci şcolare 14, având atribuţii şi în afara şcolii, (
atât pentru elevi cât şi pentru adulţi ), instrumente preţioase de
instruire şi ridicare culturală.
Alături de acestea, în oraşul Tr Severin activitatea de
propagandă cultural - ştiinţifică se desfăşoară şi prin câteva
societăţi şi cluburi culturale înfiinţate în ultimele decenii ale
secolului al XIX lea . Cea dintâi societate de acest fel este
Societatea de istorie arheologie din judeţul Mehedinţi,
atestată începând cu anul 1882 15, societate ce îşi propunea să
studieze, să conserve şi să popularizeze vestigiile arheologice
din Tr Severin 16. Urmează, apoi, în ordine cronologică,
Societatea progresistă, ( 1885)17, secţia locală a Ligii pentru
unitatea culturală a tuturor românilor 18( 1891) , Ateneul
român din Turnu Severin ( 1896 ) cu activitatea la Liceul
Traian 19, toate având drept scop promovarea activităţilor
cultural - ştiinţifice în sprijinul ideii unităţii naţionale a
tuturor românilor şi a progresul social .
*
Activitatea teatrală, a cărei obârşie se plasează cu
aproximaţie în a doua jumătate a secolului al XIX lea, şi-a găsit
în Tr Severin un teren propice de dezvoltare. Astfel dintr-un
document din 12 aprilie 1867 aflăm că actorul Costache
Serghie 20 dorea să construiască o arenă de teatru ( ... )în locul
unde s-au aflat şi cea din trecut, lângă grădina publică 21. Ni
188
se vorbeşte, deci, de o scenă mai veche destinată spectacolelor
teatrale, arenă care trebuie să fi fost construită cu mai mulţi ani
în urmă 22. Cu toate acestea, spectacolele teatrale organizate
înainte de anul 1867 par a fi fost sporadice, pentru că
documentul citat mai sus menţionează că începând din acel an
teatrul ... urmează a fi îmbrăţişatu şi urbea noastră Severinul,
pentru folosulu publicu23. În privinţa locului unde aveau loc
reprezentaţiile teatrale, documentele cercetate sunt destul de
confuze : în unele apare expresia de arenă sau local, iar în
altele de sală de teatru . Atât arena, scena cât şi sala sunt
consemnate ca situate în acelaşi loc din grădina publică.24.
Este interesant de constat că activitatea teatrală
severineană făcea obiectul atenţiei factorilor de conducere ai
oraşului. Primarul acorda permisiunea organizării
spectacolelor teatrale, declarându-se în anul 1868 chiar singur
... . competinte a ocserva că spectacolul să nu fie din cele ce
atinge moralitatea sau ordinea publică25 . Interesul pe care
primăria îl manifestă faţă de teatru îmbracă şi alte forme,
printre care şi aceea a susţinerii materiale a activităţii teatrale
: înzestrarea cu mobilier, plata în anul 1869, a unor ornamente
în interiorul teatrului şi mai cu seamă, acordarea unor
subvenţii pentru acoperirea salariilor artiştilor şi a unor
indemnizaţii etc.
Justificarea acestei poziţii o găsim în două încheieri de
şedinţe ale consiliului comunal al oraşului Tr Severin din anul
1868 şi 1870 în care se arată că.. arta dramatică nu puţin
contribuie la dezvoltarea facultăţilor intelectuale şi chiar a
moralităţii publice ... şi că teatrul propriu zis ( luat în sensul
de local de data aceasta n.n ) este singura dovadă pipăită de
moralitate şi civilizaţiune încât este o şcoală mare pentru
toate vârstele şi toate sexele, având de exemplu numai
avantaje ce el a dat României ci mai cu seamă statelor
civilizate din Ioropa şi America27. Iată, deci, o concepţie
modernă despre teatru ca şcoală şi factor de educaţie pentru
189
toţi cetăţenii. Poate că şi această recunoaştere a posibilităţilor
de influenţare şi educare a contribuit la iniţierea de planuri
pentru constituirea unui local de teatru în Tr Severin. Cel care
emitea ideea construirii acestui adevărat sanctuar de moralitate
şi civilizaţie era Costache Serghie, directorul teatrului
severinean 28. Receptivi, membri consiliului comunal, îşi
însuşesc ideea deşi oraşul ducea lipsă de localuri publice
pentru instituţiile administrative şi şcolare . Se aprecia atunci
că această idee ... .este pornită dintr-un simţ de civilizaţiune şi
afecţiune pentru înfrumuseţarea morală şi materială a
acestui oraş, şi că ea este foarte avantajoasă când într-un cerc
prea restrâns cineva poate găsi un teatru bine construit
pentru plăcerea ochilor şi bine montat şi alcătuit pentru
plăcerea inimii 29. Concret, consiliul hotăra să cedeze un teren
de 400 de stânjeni pătraţi în partea de vest a grădinii publice,
perimetrul corespunzând aproximativ actualului local al
teatrului din Drobeta Tr Severin 30.
Aşadar, în perioada 1867-1871, viaţa teatrală severineană
capătă conţinut, devenind un factor important al dezvoltării
culturale a oraşului, un element care polariza interesul
locuitorilor şi edililor. Pentru perioada de după 1871 şi până la
sfârşitul sec. al XIX lea, izvoarele referitoare la activitatea
teatrală propriu zisă sunt lacunare. Din iarna anului 1871
Costache Serghie intră în trupa Teatrului Naţional din
Craiova31, pentru ca la numai câteva luni ( în septembrie 1871
)să-l regăsim din nou în Tr Severin, împreună cu trupa sa,
conducând teatrul severinean 32. Nu ştim cât a mai stat în Tr
Severin. În preajma anului 1874, cunoscutul actor şi animator
de teatru G.A. Petculescu îşi începe aici cariera teatrală33, iar
în anul 1878 acelaşi C. A. Petculescu dorind să înfiinţeze o
trupă teatrală la Lugoj, a apelat la actori români din Tr Severin
şi Craiova pe care, desigur, îi cunoştea ( A. Dobriceanu, V.
Hălmăjeanu, Randoca, Alexandrescu, Mihăilescu34) . În anul
următor, Petculescu şi trupa sa trec graniţa şi se stabilesc
190
pentru iarnă la Tr Severin unde organizează o serie de
spectacole35. Iată deci că putem presupune cu destul temei că şi
după 1871 viaţa teatrală a Severinului continuă să se desfăşoare
neîntrerupt, prin intermediul altor protagonişti.
În ultimele două decenii ale sec al XIX lea, alături de
teatrul românesc funcţiona în Turnu Severin şi un teatru
germana al cărui director era, în anul 1889, Iulius Knok36.
Sediul acestui teatru îl constituiau casele Cârjeu din oraş, iar
peste doi ani (1891) în stabilimentele lui Iosif Bemcheş,
devenit director al acestuia37.Teatrul funcţiona cu titulatura de
Teatrul german din Tr Severin . Spre sfârşitul sec. al XIX lea,
când teatrul local nu mai apare consemnat, părând a-şi fi
încetat activitatea, spectacolele de teatru oferite de trupe din
alte oraşe suplineau, într-un fel, lipsa unui teatru severinean
permanent38. În afara acestora în Tr Severin se încearcă acum
organizarea unor spectacole de teatru popular. Este posibil ca
asemenea spectacole să fi fost încercate şi mai înainte de către
elevii şcolilor din oraş, precum şi de diferite societăţi culturale
sau filantropice. Documentar, însă , cea dintâi reprezentaţie
teatrală şcolară este atestată în anul 1889, la Liceul Traian în
beneficiul elevilor săraci39.
Lipsită de o instituţie teatrală locală, stabilă,
desfăşurându-se mai ales graţie turneelor unor trupe româneşti
sau străine, activitatea teatrală în Severinul ultimelor decenii
ale sec. al XIX lea se desfăşoară anevoios. Nu este de mirare că
in aceste condiţii publicul severinean primeşte nefavorabil
piesa O noapte furtunoasă de I.L.Caragiale, jucată în preajma
anului 1900 de naţionalul bucureştean, având pe Aristiţa
Romanescu în rolul principal40. Dar dorinţa localnicilor de a
avea un teatru permanent este totuşi manifestă, documentele
vorbind de iniţiativa din anul 1898 a Societăţii comerciale
agricole din Tr Severin, care prin preşedintele său
N.D.Spineanu, avansa din nou ideea construirii unui local de
teatru în oraş41.
191
*
În aceeaşi perioadă, oraşul Turnu Severin beneficiază de
o viaţă muzicală proprie. Unul dintre primele documente ce se
referă la aceasta datând din anul 1870 când consiliul comunal
hotăra să prevadă în bugetul oraşului suma de 300 galbeni
pentru întreţinerea unui cor format din elevii şcolilor 42.
Dirijorul corului urma a fi maestrul Achile D Elore, maestru al
Reuniunii Filarmonicii, iar ca institutor şi director al corului de
muzică vocală, înfiinţat acum, Ion Capeleanu 43. Pornind de la
aceste informaţii putem deduce că preocupări muzicale erau în
şcolile din oraş încă înainte de 1870 . Mai mult, acel curs de
muzică vocală, despre care se vorbeşte în documente,
constituie, după părerea noastră, prima şcoală de muzică din
Tr Severin. Această părere este susţinută şi de informaţiile
cuprinse într-un document ulterior, din 1871 din care aflăm că
şcoala de muzică vocală- aşa este denumită acum - fusese
înfiinţată, funcţiona chiar, dar nesatisfăcător 41. În acel an,
consiliul comunal aprecia, în urma unei inspecţii, din care
aflăm că şcoala de muzică vocală aşa este denumită acum
elevii erau slab pregătiţi, iar corul ducea lipsă de tenori şi de
başi, propunându-se desfiinţarea ei 45. Nu ştim dacă măsura a
fost pusă în aplicare, dar se pare că până la începutul ultimului
deceniu ale secolului al XIX lea, un cor al oraşului nu a mai
funcţionând. Astfel, nu ne-am putea explica informaţia
cuprinsă într-un document din anul 1891 în care ni se vorbeşte
despre iniţiativa profesorului I. Mihăiescu în vederea alcătuirii
unui cor al elevilor din oraş46.
Până la sfârşitul secolului, mai apar menţionate în
documente câteva societăţi şi şcoli particulare, între care cităm
Societatea muzicanţilor( 1889), Şcoala particulară de dans a lui
D. Câmpineanu( 1889) 48 şi Societatea internaţională a corului
vocal Frohsin( germană, 189849). Activitatea acestora nu pare
de durată şi consistenţă de vreme ce, într-o perioadă de elanuri
şi de căutări, documentele nu le mai mei menţionează. Cea
192
care însă avea să continue şi să ridice la un nivel superior
aceste preocupări a fost Societatea muzicală română Doina.
Ideea profesorului I. St . Paulian de a înfiinţa o astfel de
societate la Tr Severin a găsit sprijinul necesar în rândurile
profesorilor Liceului Traian. Astfel, la 5 dec. 1897 corul Doina
prezintă deja spectacolul său de debut comentat pe larg în presa
vremii50. Au intrat în acest cor intelectuali, funcţionari, precum
şi muncitori de la Şantierul Naval, atelierul CFR şi alte unităţi
din oraş. 51
La începutul anului 1898, în amfiteatrul Liceului Traian,
corul prezintă un nou concert ce cuprindea mai ales lucrări de
Alexandru Flechtenmacher, programul fiind însoţit de
expunerea lui Paulian despre viaţa şi opera marelui
compozitor 52. După trei luni, Societatea muzicală Doina
prezintă un nou concert care impresionează prin varietatea
repertoriului şi acurateţea interpretării. Acum se realiza şi un
cor mixt, cu aportul elevilor de la Liceul Traian 53.Se
constituia, astfel, nucleul viitorului cor mixt pe patru voci, în
care vor intra şi elevele de la pensionul de fete din oraş, cor ce
va concerta la 24 martie 1899 54.
De acum activitatea Doinei devine tot mai activă,
repertoriul concertelor abordând alături de lucrări corale şi
piese instrumentale interpretate de fanfara regimentului său a
elevilor Liceului Traian, iar mai târziu de către fanfarele
Atelierelor CFR şi a Şantierului Naval. Se interpretau, precum
la concertul din 20 dec. 1899, coruri şi muzică instrumentală
de Bach, Bethoven, Gluck, Mozart, Rosini, Wagner, etc. 55
*
Cercetarea fenomenului cultural de la începutul secolului
XX relevă cu pregnanţă extinderea şi la sate a unora dintre
activităţile culturale desfăşurate în trecut numai în târguri şi
oraşe. În preajma anului 1900 reţeaua şcolară a judeţului
Mehedinţi se extinde, înfiinţându-se şcoli primare în aproape
toate comunele, precum şi în multe sate din cadrul acestora.
193
Apare acum o pleiadă de învăţători patrioţi, iubitori de cultură,
apostoli ai luminării satelor. Ei erau pionii culturalizării
maselor, motorul iniţiativelor şi activităţilor de tot felul între
care, la un loc de frunte, era înfiinţarea de biblioteci săteşti pe
lângă şcoli 56. Roadele acestei stăruinţe nu întârzie să se arate,
locuitorii satelor fiind dornici să citească şi să asculte din
cărţi 57.
Evident, în această perioadă, organizarea unei biblioteci,
cât de mică era dificilă, mai ales că în Tr Severin nu exista o
mare bibliotecă publică, ca mai târziu, care să-i sprijine pe
întreprinzători. Unele biblioteci săteşti au fost înfiinţate cu
ajutorul Casei Şcoalelor care, sub ministeriatul lui Spiru Haret,
au desfăşurat o laborioasă activitate în acest domeniu. Cu
sprijinul său au fost înfiinţate biblioteci la Broscari, Cujmir,
Gârla Mare etc. 58. Dar, din lipsa susţinerii materiale din partea
administraţiei locale, bunele intenţii ale Casei Şcoalelor şi ale
unor învăţători nu s-au putut materializa.
Cu toate greutăţile, însă, bibliotecile săteşti din judeţul
Mehedinţi, a căror înfiinţare era cerută de necesităţile
didactice cât şi de nevoia de cultură resimţită în mediul rural,
devin tot mai numeroase. Astfel, dacă în anii 1902-1903
existau 20 de biblioteci populare59 , în anul 1906, ( în
Chestionarul general al expoziţiei generale române din
1906)figurau 79 de biblioteci săteşti60, număr mic, totuşi faţă
de cele cca. 400 sate şi cătune cât avea în acea perioadă judeţul.
Dar, faţă de situaţia existentă cu numai un deceniu înainte,
progresul este evident, cartea croindu-şi anevoios dar sigur
drumul spre oameni. Aşa se explică înfiinţarea primelor case
de citire din oraş . Una dintre acestea este atestată pentru anul
1912 cu denumirea de Casa populară de cetire din Tr Severin,
înfiinţată de un grup de .. funcţionari, meseriaşi, negustori şi
studenţi, pentru a răspunde unor nevoi însemnate, împrăştierea
luminii în straturile sociale lipsite de orientarea necesară
vieţii61. Pentru anul următor este atestată, tot în Tr Severin,
194
Casa de cetire Petre Liciu62. În anii 1915-1916 Societatea
culturală Mihai Eminescu organiza serbări în grădina publică
pentru strângerea de fonduri necesare înfiinţării de biblioteci
săteşti63 şi pentru înfiinţarea în oraş a unei case de citire care
să poarte numele C.I.Coculescu64. Toate aceste preocupări
veneau să adauge realizărilor anterioare ( biblioteca Liceului
Traian, bibliotecile şcolilor din Tr Severin etc. ) astfel că
activitatea culturală ce caracterizează această perioadă va avea
în modestul început de răspândire a cărţii una din direcţiile
sale principale.
*
Cercurile culturale erau socotite, în concepţia lui Spiru
Haret, ca o activitate şcolară ce se desfăşoară în afara
procesului instructiv educativ, având ca obiect al acţiunilor
sale educaţia maselor de adulţi.65 Ele au cunoscut în aceste
decenii o evoluţie ascendentă66, ajungându-se în 1913-1914 la
25 de cercuri faţă de numai 14 câte existau în 1902-190367. La
şedinţele publice ale cercurilor culturale, care grupau
învăţătorii pe zone, participa un auditoriu format aproape în
exclusivitate din ţărani. Conferinţele abordau o tematică
diversă, legată atât de probleme stringente ale vieţii satului, cât
şi pe cele cultural ştiinţifice de actualitate. Între temele mai
importante pot fi evidenţiate cele privind explicarea ştiinţifică a
unor fenomene ale naturii, profilaxia şi tratarea unor afecţiuni,
foloasele învăţăturii şi culturii, înfiinţarea de muzee
etnografice etc. 68.
Pe baza datelor furnizate de chestionarul din 190669,
putem face un comentariu mai larg asupra organizării acestor
cercuri. Din totalul de 168 comune, câte existau la acea dată, au
răspuns la chestionar un număr de 180 de comune. Dintre
acestea, la cele 18 cercuri participau 126 de comune ceea ce
reprezenta, în medie, 7 comune la activitatea unui cerc . Date
interesante ne sunt furnizate şi în legătură cu numărul
acţiunilor publice ( conferinţe şi programe artistice) susţinute
195
de învăţători . Astfel din totalul de 126 de comune care
participau în perioada 1905-1906 la activităţile cercurilor
culturale, asemenea manifestări se organizau anual, bianual,
trimestrial, de şase ori pe an şi chiar lunar70 , o serie de comune
organizând conferinţe publice, lunar, şi serbări peste norma
stabilită de regulament ( o dată pe an ).
Este, de fapt, doar începutul firav al împlinirii unui întreg
sistem unitar de educare a adulţilor din mediul rural, un
început de muncă eroico -romantică a învăţătorimii satului,
pătrunsă tot mai mult de cuvintele - îndemn ale marelui
patriot, Spiru Haret : Lumina poporului este cea mai înaltă
datorie a oamenilor luminaţi şi patrioţi. A nu sprijini lupta
pentru luminarea poporului, ori a lucra în contra existenţei
ţării este tot una .
Viabilitatea Şcolilor de adulţi până la începutul
conflagraţiei mondiale din 1914, a depins în exclusivitate de
învăţătorii satelor. Dacă legea învăţământului primar şi normal
- primar din anul 1896 are meritul de a introduce pentru întâia
oară în istoria învăţământului nostru şcolile de adulţi, a rămas
însă la latitudinea învăţătorilor organizarea şi buna lor
desfăşurare. Şi după 1904, când Regulamentul şcolilor de
adulţi stabileşte profilul lor, ele au avut o evoluţie sinuoasă
cu toate că au devenit deja o realitate de necontestat. Ele
reprezentau în concepţia educaţională haretistă obiectivul
principal în ridicarea maselor spre ştiinţă, spre cultură. De
aceea, eforturile sale s-au concentrat în mod deosebit asupra
bunei lor funcţionări.
Materialele documentare consultate ne-au relevat că în
Mehedinţi, înfiinţarea unor asemenea şcoli se cerea în mod
imperios, având în vedere numărul destul de mare al
neştiutorilor de carte 71. Din datele cunoscute rezultă că în
judeţul Mehedinţi au funcţionat 39 de şcoli de adulţi în anul
1902-190372, 56 în 1905-190673, 42 în 1907-1908 74, 26 în
1910-191175 şi 19 în 1914-191576.
196
Pentru anul şcolar 1905-1906 avem posibilitatea de a
menţiona nominal 77comunele pe raza cărora îşi desfăşurau
activitatea şcolile de adulţi . Aceştia erau : Balta Verde,
Bucura, Burila Mare, Branişte, Bălvăneşti, Bâcleş, Broscari,
Brădetl, Cioroboreni, Cujmir, Cloşani, Cârceni, Cernaia,
Ciovărnăşani, Covrigi, Devesel, Floreşti, Gogoşu, Gruia, Gârla
Mare, Gemeni, Gura Motrului, Horăşti, Izvoarele, Izimşa,
Ilovăţ, Izverna, Iablaniţa, Izvorul Bârzii, Lupoaia, Lupşa de
Sus, Mărăşeşti, Menţii de Sus, Malovăţ, Negreşti, Negomir,
Oprişor, Pătulele, Prisăceaua, Punghina, Prejna, Piria, Plopi,
Poroina Mare, Rocşoreni, Roşiuţa, Rogova, Ruptura, Salcia,
Slaşoma, Secu, Selişteni, Slivileşti, Strâmtu, Şovarna de Sus,
Şovarna de Jos.
Cursurile se organizau în perioada de iarnă, din
noiembrie şi până în aprilie ( 1 nov , - 1 martie 78, 15 nov. - 15
martie79, 15 nov. - martie 80, 1 nov - 1 aprilie 81), ţinându-se, de
regulă, de două ori pe săptămână, joia şi duminica după masă;
în foarte puţine cazuri ele funcţionau numai o dată pe
săptămână sau numai în duminici şi sărbători 82 . În cazuri cu
totul izolate cursurile funcţionau cu un număr restrâns de
cursanţi şi în restul anului, în zile de sărbătoare. 83
În oraşul Tr Severin exista o şcoală de adulţi încă din
1896, iar începând cu anul şcolar 1907-1908, s-a deschis aici
alta84. În vederea stimulării cursanţilor, a participării lor
conştiente la cursuri, Casa Şcoalelor acorda gratuit un număr
de 200 de abecedare şi 50 de citiri pentru clasele a II -a, a III
-a şi a IV -a . Aceste cărţi au fost puse la dispoziţia celor 245
cursanţi şi 74 cursante, care au frecventat în anul şcolar
1907-1908 şcoala de adulţi din oraş85. Cu toate greutăţile
întâmpinate în perioada ministeriatului lui M. Vlădescu86,
şcolile de adulţi au continuat să funcţioneze şi în perioada
următoare, diversificându-se conţinutul lor.
*
197
Concepute dintr-o altă perspectivă, şezătorile populare
continuau, într-un fel, vechea tradiţie a clăcilor şi şezătorilor
româneşti. Şcoală a tradiţiei 87 -şezătorile au constituit poate
cea mai rapidă şi eficientă cale de educare a maselor, şi în
special a femeilor, ca purtătoare şi păstrătoare a regulilor
vetrei, şi a tinerelor fete care se pregăteau să intre cu
temeinicie în viaţă.
Dacă până în 1904 îşi desfăşurau activitatea, la sate,
numai 13 şezători cu un număr de aproximativ 903 participanţi
şi cu 128 şedinţe anual 88 în 1905 documentele ne semnalează
un număr de 48 de comune care organizau şezători89, iar
1907-1908 un număr de 380 şezători la care au participat 4
800 de săteni, în special femei90.
Chiar dacă, documentar, în anul 1905 s-au organizat
şezători în numai 48 de comune ale judeţului ( reprezintă 26
la sută din numărul comunelor), influenţa lor pare a fi fost cu
mult mai mare . În unele documente aflăm chiar tematica
unora dintre şezătorile organizate. În 25 noiembrie 1915, de
pildă, Şcoala primară din comuna Roşiori raportează
revizoratului că a început o nouă serie de şezători populare cu
femeile şi fetele. Tematica abordată este diversă şi interesantă :
despre bolile molipsitoare şi tratarea lor, folosul şcolii pentru
fete, băieţi şi săteni, combaterea alcoolismului, sfaturi
gospodăreşti, curăţenia corporală, creşterea gândacilor de
mătase, confecţionarea pânzei de borangic, etc.91 Învăţătorul
din Prisăceaua raportează, la rându-i, că la şezătorile din luna
ianuarie 1904, care se ţineau de 3 ori pe săptămână, fetelor li
s-a vorbit despre igienă, şi s-au povestit istorioare morale, li sau
citit snoave şi au fost iniţiate în tainele alfabetului. Mai
mult, cu ajutorul acestor fete, s-a înjghebat şi un cor mixt,
învăţându-se cântece patriotice 92.
Se pare că factorii culturali de la sate - în speţă lumea
învăţătorilor. sesizaseră eficacitatea unor asemenea
manifestări, încercând , şi nu rareori chiar reuşind , să le
198
transforme în adevărate şcoli de iniţiere culturală. Meritul
şezătorilor la ridicarea culturală a populaţiei rurale în general
şi a femeilor în special este de necontestat. Ele au constitui un
puternic mijloc de educaţie, fiind considerate adevărate şcoli
pentru popor: Satele noastre au avut şi continuă să aibă două
şcoli paralele. Pe de o parte şcoala oficială, pe de altă o şcoală
liberă, fără cărţi. Această şcoală este şcoala tradiţiei, şcoala
şezătorilor 93.
În oraşul Turnu Severin, şezătorile se organizau prin
intermediul unor societăţi şi cluburi precum Atheneul român,
Secţia locală a ligii culturale , Clubul cultural - distractiv
Severinul ( 1906), Societatea culturală Mihai Eminescu( 1910),
Societatea culturală Teatrul oraşului Tr Severin , Casa de
cetire, Petre Liciu, Societatea Casa poporului, Muzeul de
Istorie şi Etnografie ( 1912 ) 94etc. Între acestea, o activitate
mai susţinută are Atheneul ( preşedinte Gr. Constantinescu )
care , în decembrie 1901 deschide cel de al doilea ciclu al
şezătorilor sale 95 însoţite mai întotdeauna de programe
artistice 96, ( cum sunt cele ţinute în 11 noiembrie 1901 şi 16
noiembrie 1902 cu concursul corului Doina care va fi prezent
şi la şezătorile din anii următori97). Paralel, secţia locală a Ligii
culturale (preşedinte Iovan Bogdan ), desfăşura o activitate
similară având în plus preocupări pentru strângerea de fonduri
necesare unor activităţi culturale de conţinut ( înfiinţarea de
serbări culturale naţionale etc ) 98. În general, Liga culturală
avea în vedere obiectivele generale stabilite pentru întreaga
ţară, orientându-şi activitatea în sensul unei active propagande
culturale care să menţină trează conştiinţa naţională a
românilor din provinciile încă ne unite cu ţara .
Pentru muncitori şi populaţia săracă, Casa de citire
Petre Liciu99 şi mai ales sindicatele locale organizau serbări
literare 100 şi alte manifestări artistice. Prin înfiinţarea Casei
poporului, activitatea de culturalizare a maselor muncitoreşti
capătă noi contururi. Statutul societăţii prevedea în mod
199
expres, în articolul 4 , ca pe tărâm cultural, în clădirea Casei
poporului să se amenajeze săli de bibliotecă dotate cu diverse
publicaţii, precum şi o sală de conferinţe . Mai mult, se
intenţiona înfiinţarea de biblioteci şi în zonele mărginaşe ale
oraşului101. Aceste prevederi au fost transpuse în practică,
astfel încât sediul Casei poporului din Tr Severin( de pa Calea
Traian, azi demolat) a devenit în această perioadă o adevărată
universitate muncitorească102.
*
Activitatea teatrală desfăşurată în secolul al XIX lea
aproape exclusiv în Tr Severin103, pătrunde, după 1900, tot
mai mult în lunea satelor, graţie unor învăţători inimoşi care
răspândeau lumina cărţii şi culturii. Spectacolele de teatru se
organizau, de regulă, în sălile de clasă ale şcolilor, cu ocazia
diferitelor sărbători sau ale serbărilor şcolare. Anotimpul
preferat era iarna, când în unele sate se organizau de regulă
1-2 reprezentaţii. Sunt însă sate în care spectacolele teatrale
aveau loc sistematic în perioada 1900 -1906. Este cazul
satelor Pluta104, Crăguieşti105, Oreviţa106, Bălăciţa107 şi altele ,
unde, spectacolele aveau loc de 3-4 ori pe an.
Majoritatea pieselor erau interpretate de elevii şcolilor,
sub îndrumarea învăţătorilor; dar avem şi cazuri ( la Secu spre
exemplu) când, pe lângă piesa pregătită de elevii şcolii din sat,
se prezintă şi o altă piesă de către elevii şcolilor secundare din
Tr Severin, veniţi în vacanţă108. Mai mult, în unele sate (
Prejna ) învăţătorii reuşiseră să atragă şi adulţi109.
Repertoriul teatrului sătesc este greu de definit căci
documentele sunt lapidare. Criteriul accesibilităţii pare , însă, a
fi stat mult în atenţia învăţătorilor. Aşa se explică punerea în
scenă a unor piese ca De necaz( la Piria, în 1901)110, Păcală
argat, Plugar şi funcţionar( la Pătulele ,în 1904)111, Mircea şi
Baiazid( dramatizare), Curcanii în război ( la Bobaiţa, în
1904)112 sau Ţara nouă( la Ciovârnăşani în 1904)113, repertoriu
200
întâlnit şi la Corcova114, Almăjel115 sau, în anul 1915, la
Broscari116, Vânjuleţ117 sau Vânju Mare118.
Spectacolele de teatru se bucurau de aprecierea sătenilor.
Pentru cele organizate înainte de anul 1906, la Boşteni spre
exemplu, avem chiar menţiunea că erau urmărite de numeroşi
locuitori veniţi din toată plasa 119. Pentru perioada 1900-1906
avem înregistrate 48 de localităţi în care se dădeau
reprezentaţii teatrale 120, numărul lor fiind în continuă creştere.
Meritul principal în organizarea acestor spectacole, ( susţinute,
după cum s-a menţionat, cu ocazia serbărilor şcolare, a
şezătorilor culturale sau şedinţelor cercurilor culturale 121, în
cadrul unor manifestări cultural - artistice complete), este
acela de a fi atras în sfera de receptare a artei culte, masa de
ţărani ce trăiseră până atunci în izolare.
Dar dacă la sate se constată o intensificare a acestei
activităţi artistice, în Tr Severin, observăm dimpotrivă, un
regres faţă de perioada de avânt din ultimele decenii ale
secolului al XIX lea . În lipsa unui teatru propriu zis, se
încearcă acum înfiinţarea aşa-ziselor teatre de varietăţi. O
primă acţiune de acest fel este consemnată, pentru anul 1907,
când Iosif Park făcea cunoscut primarului că deschide un teatru
de varietăţi în cafeneaua Metropol din oraş122, acţiune aprobată
de autorităţi. Nu ştim cât a funcţionat acest teatru, dar în
primăvara anului următor( în mai 1908) se înregistrează o nouă
cerere în acest sens. Atunci, Maria P. Scăueru solicita
aprobarea să construiască o scenă şi să înfiinţeze ( să aducă )
un teatru de verietăţi123. Drept argument, aceasta arată că
publicul severinean s-a obişnuit cu teatru în grădină fără de
care nu vizitează grădina. 124 Deşi în document nu se
precizează despre care grădină este vorba , credem totuşi că
trebuie să fi fost vorba de una din grădinile hotelurilor Grand,
Central, Regal sau publică, unde de obicei aveau loc asemenea
spectacole. Coroborând informaţiile cuprinse în cele două
documente, putem presupune cu destul temei că în perioada
201
1907-1908 funcţionează în acelaşi timp în Tr Severin două
teatre de varietăţi- unul desfăşurându-şi activitatea în sală( în
cafeneaua Metropol) şi altul în grădină( vara). Îregistrăm cu
interes şi amănuntul referitor la faptul că severinenii căpătaseră
obişnuinţa spectacolelor de teatru în aer liber, preferând
grădinile în care se organizau asemenea manifestări. Nu ştim
dacă şi cât au mai funcţionat aceste teatre de varietăţi, dar se
pare că n-au funcţionat prea mult, căci în anul 1912, este
adresată o nouă cerere de aprobare pentru deschiderea unui
teatru asemănător. De data aceasta, cea care solicita era Maria
N. Ioanid. Ea ceruse permisiunea înfiinţării, începând cu 1
septembrie 1913, a unui Teatru de varietăţi, în Salonul
Regal125. Cererea este aprobată cu condiţia să aducă artişti, iar
nu scăpătaţi ai artei şi să respecte moralitatea 126.
Peste doi ani ( la 18 februarie 1914) , documentele atestă
o nouă iniţiativă de acest gen, de data aceasta venind din
partea unui anume N.Paul, care cerea permisiunea ca în berăria
şi cafeneaua Casele Aurelian să funcţioneze o trupă de artişti
şi artiste, deci de varietăţi127. Se reînnoda o tradiţie mai veche
a acelui local, cunoscut încă înainte de 1904 sub denumirea
Teatru Aurel128, denumire datorită, desigur, spectacolelor de
teatru organizate aici de-a lungul anilor. În acelaşi an, 1914 un
alt întreprinzător, Nae Senchea cerea voie să deschidă pe lângă
cinematograful său din localul Porţile de Fier( Poarta de Fier)
un Variete, începând cu 6 septembrie 129.
Ţinând seama de factura, modul şi locul de organizare, de
publicul căruia i se adresa, activitatea teatrelor şi trupelor de
varietăţi care au funcţionat în perioada 1906-1916 în Tr
Severin, deşi poate nu s-a ridicat la un nivel artistic prea înalt, a
reuşit, în lipsa unei instituţii teatrale de profil dramatic( nu
avem ştiri despre existenţa vreunuia în această perioadă), să
satisfacă nevoia de frumos a severinenilor.
Activitatea teatrală desfăşurată pe plan local a cuprins şi
manifestări de teatru şcolar. După 1900 , la fel ca în sate , şi în
202
Tr Severin ( în şcoli şi mai ales la Liceul Traian) aveau loc
serbări şi reprezentaţii de teatru 130. Astfel, la 21 februarie
1904, sub egida Ateneului român, avea loc şezătoarea a VIII -
a, seria IV -a pentru strângerea de fonduri destinate
monumentului lui Vasile Alecsandri131. În program, pe lângă
bucăţile muzicale figura şi un fragment din piesa Ovidiu de V.
Alecsandri, în interpretarea Margaretei Stamti şi a lui C.
Vorvoreanu132. Exemplele ar putea continua133. Toate acestea
constituiau factori de seamă în crearea unui climat propice
formării unui curent de opinie favorabil înfăptuirii unui mai
vechi proiect al severinenilor- construirea unui local de teatru
în oraş. În acest scop, la 15 aprilie 1906, consiliul comunal al
oraşului, întrunit în sesiune extraordinară, aprobă propunerea
făcută de primar pentru construirea unui local de teatru134.
Această hotărâre era justificată de consiliu dată fiind
necesitatea unui asemenea edificiu şi eşuarea încercărilor
particulare întreprinse până atunci. Planurile clădirii urmau să
fie întocmite de arhitectul Petre Antonescu, din Bucureşti, iar
costul nu trebuia să depăşească 184 358 lei135. Deoarece banii
din primul împrumut au136 fost cheltuiţi cu alte lucrări137,
construcţia localului a fost întârziat. Pentru urgentarea
pregătirilor, un grup de profesori de la Liceul Traian, în frunte
cu Teodor Costescu, Ştefan Bodiu, E. D. Nemeş, C. Armaşu,
luau, în noiembrie 1909, iniţiativa construirii unei societăţi pe
acţiuni în vederea construirii acestui local138. Iniţiativa
profesorilor severineni venea într-un moment potrivit, consiliul
comunal al oraşului apreciind la 13 noiembrie 1909 că Teatrul,
înainte de toate, este o instituţie culturală şi critică, o şcoală de
gândire139. Urmarea acestei iniţiative a constituit-o formarea, în
luna ianuarie 1910, a Societăţii cooperative Teatrul oraşului Tr
Severin 140, societate ce-şi propunea să construiască un local
de teatru pe care apoi să-l exploateze 141. Capitalul iniţial era
de 200 mii de lei, împărţit în 2000 de acţiuni142, după
amortizarea căruia localul şi mobilierul urmau a fi donate
203
primăriei oraşului143. Primul consiliu de administraţie al noii
societăţi cuprindea o serie de personalităţi ale vieţii publice şi
culturale locale printre care Teodor Costescu, Sabin Popescu,
C. Armaşu, Grigore Constantinescu, Tache Băbeanu, D.
Horvat, I Glavici etc. 144. Printre cei 86 de membri fondatori
figurau, de asemenea, personalităţi marcante ale
Mehedinţiului145. Pe lângă Consiliul de administraţie, adunarea
generală şi comisia de cenzori, se prevedea ca după
construirea localului ( construcţie care trebuia terminată în
maxim 2 ani şi jumătate ) să se adauge un comitet teatral
format din trei persoane, ce urma să se ocupe de conducerea
artistică a teatrului146. Se pornise, aşa dar, serios la acţiune. În
anii următori, societatea s-a preocupat de strângerea
fondurilor, de găsirea terenului necesar etc. Nu peste mult timp
( în anul 1912), graţie insistenţelor depuse s-a obţinut
aprobarea Ministerului de Război pentru cedarea unui teren
de 3 420 m.p. aparţinând Diviziei I 147, lângă grădina publică.
Între timp, societatea îşi măreşte capitalul la 600 mii lei şi se
transformă în societate anonimă. Noul statut prevedea ca
primăria Tr Severin să participe anual cu o subvenţie de 10
000 lei, prevăzută în buget, iar judeţul Mehedinţi cu alţi 5 000
lei, pentru răscumpărarea acţiunilor 148. În anul 1913, conform
planurilor arhitectului Grigore Cerchez din Bucureşti
construcţia începuse şi, după doi ani, din pricina războiului şi
a lipsei de credite, lucrările de construcţie au fost sistate,
fiind reluate de abia în 1923 când Societatea culturală Teatrul
oraşului Tr Severin, lansa un prospect pentru strângerea unui
fond de 2 500 000 lei necesari terminării localului150.
Putem concluziona deci, că deşi în oraş nu funcţionează
în această perioadă un teatru dramatic permanent, ci doar trupe
sezoniere şi vremelnic teatre de varietăţi, interesul localnicilor
pentru spectacolul de teatru continuă să se manifeste. În această
perioadă, poetul severinean Leontin Iliescu scria piesa O
crimă socială, în 1901151, iar Ştefan Bodiu traducea Fata lui
204
Simion de Guy de Maupassant152. Acum, sălile Regal şi Aurel
sunt menţionate frecvent cu denumirea de Teatrul Aurel153 şi
Teatrul Regal 154, iar oraşul este vizitat de trupe celebre de
teatru şi mari actori, care ţin treaz gustul artistic al
severinenilor.
Desigur, perioada 1900-1916 este mai săracă în realizări
pentru teatrul severinean. Activitatea teatrală locală este firavă
şi lipsită de semnificaţie. Manifestările teatrului sunt destul de
sporadice, ( impresia este întărită şi de lipsa surselor
documentare) , mai ales de către elevi. Cu toate acestea,
tocmai această perioadă, mai puţin fertilă pe tărâm artistic este
mai bogată în realizări concrete. Acum este momentul
eforturilor maxime în vederea edificării marelui palat al
teatrului severinean, efort ce va da roade în anii următori.
Referinţă Bibliografică:
MITE MĂNEANU, Viaţa culturală a Mehedinţiului în secolele XIX-XX / Varvara Magdalena Măneanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1049, Anul III, 14 noiembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Varvara Magdalena Măneanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Varvara Magdalena Măneanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!