Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 491 din 05 mai 2012        Toate Articolele Autorului

Mircea Dorin Istrate-Îndulcitele iubiri
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cronică de Mariana Cristescu 
  
MIRCEA DORIN ISTRATE – „ÎNDULCITELE IUBIRI” 
  
Editura „Nico”, mai 2012 
  
„Iubirea este înrudirea omului cu Dumnezeu. Ea uneşte la maximum persoanele umane, fără să le confunde. În iubire se arată plenitudinea existenţei” – spunea, superb, părintele Dumitru Stăniloae. Cu aproape cinci secole înaintea lui, marele geniu al Renaşterii, Michelangelo, descoperise, la rându-i, că „Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la El.” 
  
Legătura de necontestat a Iubirii cu Divinitatea – căci „Dumnezeu este iubire!” – o afirma şi Carl Gustav Jung: „Iubirea este unul dintre cele mai puternice motoare ale activităţilor omeneşti. Ne-o reprezentăm ca fiind Divină, şi pe bună dreptate îi dăm acest nume, căci puterea absolută a psihismului a fost denumită, dintotdeauna, Dumnezeu.” 
  
„Iubirea este suprema lege a Universului” – scria Gustavo Adolfo Becquer –, considerând-o „lege misterioasă, care guvernează şi orânduieşte totul, de la atomul neînsufleţit până la fiinţele raţionale: de la ea pleacă şi spre ea converg, ca spre un centru de irezistibilă atracţie, toate gândurile şi acţiunile noastre”.  
  
Gogol, cel din „mantaua” căruia am ieşit cu toţii, afirma că „Patria sufletului este iubirea”, iar florentinul Dante Alighieri îi scria Beatricei: „Mai bine cu tine în Infern, decât fără tine în Paradis”! 
  
Femei rafinate, inteligente, precum Elinor Glyn, Madame de Sabie, George Sand, Joan Crawford, şi-au împărtăşit crezul că „Iubirea este strălucirea care preschimbă praful vieţii cotidiene într-o ceaţă aurie.”, că „... este ceva atât de deosebit, încât n-o poţi ascunde unde există, nici s-o simulezi acolo unde nu există”, că „Iubirea nu este ceea ce crezi tu; nu este această vio lentă năzuinţă a tuturor simţurilor către o făptură vie; ci aspiraţia sfântă către necunoscut a celei mai subtile părţi din sufle tul nostru” ; „Dragostea este foc. Dar dacă îţi va încălzi inima sau îţi va arde casa, nu poţi şti niciodată.” Cherchez la femme! 
  
Îndrăgostit mereu – fiindcă inima nu îmbătrâneşte niciodată! –, prietenul Mircea Dorin Istrate se confesează, iată, paginii albe, şi cititorului, eliberându-se de tensiuni (tainice unele) care i-au colorat existenţa pe parcursul anilor, într-un nou volum de versuri, intitulat „Îndulcitele iubiri”. De ce „îndulcite”? Probabil pentru că, deşi Iubirea, ca noţiune de dicţionar, este, sau doar pare, sublimă, în planul trăirii concrete poate deveni un sentiment tragic. Proiecţia finalului, mai apropiat sau mai îndepărtat, planează permanent ca o umbră ameninţătoare, precum sabia lui Damocles. Şi atunci, sufletul iertător, ori poate doar propriul instict de conservare edulcorează durerea, trădarea, despărţirea. 
  
„Partir, c'est mourir un peu” - spun francezii. 
  
„Pune-ţi doru-n lacrimă/ Şi iubirea-n patimă,/ Şi m-aşteaptă c-am să vin/ În cel vis, dulce-pelin.// Pune dor şi patimă/ În iubirea-lacrimă,/ Şi mă-nchide pe deplin/ În iubirea ta de chin.// Şterge-ţi dulcea lacrimă,/ Uită de cea patimă,/ Fă din ele vin-pelin/ Că-i târziu, şi nu mai vin”. (Patima şi lacrima). „Iubirea e un sărut furat, un zâmbet inocent, o îmbrăţişare pătimaşă... şi un suflet smuls din piept...”, scria Octavian Paler. 
  
„Mai simt şi-acum, deşi s-au dus/ Arsura dintr-o sărutare,/ Fiorul dat de-o-mbrăţişare/ Ce mă-nălţau atât de sus.// Mă ardă şi mă doară-n veci/ Acele clipe rătăcite,/ Când te-am pierdut pe nesimţite/ Şi-ai vrut din calea mea să pleci”... (Simţiri) 
  
„Iubirea este atunci când sufletul începe să cânte şi florile vieţii tale înfloresc singure”, spune Rabindranath Tagore, iar Sfântul Ioan Gură de Aur ne aminteşte că „Iubirea este bucuria de a face altora bucurie”. „Eşti rază de lumnină ce cobori,/ - îi declară Mircea iubitei -/ Eşti soarele ce iasă dintre nori,/ Eşti lacrima fierbinte pe obraz/ Şi umărul de sprijin la necaz.// Ulcior cu apă eşti pentru însetat/ Şi pernă pentru cel ce-a înnoptat,/ Toiag pentru drumeţul călător/ Şi aripă în zbor// Icoană eşti pe tâmplă de altare,/ Sămânţă de speranţă ce nu moare,/ În toate eşti o tainică minune,/ Eşti ziua cea de azi şi cea de mâine” (Tu eşti).  
  
Iată ce scrie marele Will: „Iubirea este un fum făcut din arborii suspinelor. Purificată, e un foc în ochii celor care se iubesc. Tulburată, este o mare hrănită cu lacrimile celor ce se îndrăgesc. Şi încă ce mai e? E nebunia cea mai înţeleaptă, fierea ce înnăbuşă, dulceaţa ce ne mântuie.” Lev Tolstoi, în „Război şi pace”, ne reamintea că:, „Iubirea stă în calea morţii. Iubirea este viaţa. Tot, tot ce înţeleg înţeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu şi, când mori, înseamnă că tu, o particică din iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor.”  
  
Mircea se roagă: „Fă-mă, Doamne, rând pe rând/ Dulce lacrimă de gând,/ Fă-mă coardă de vioară/ Şi arcuş ce înfioară,/ Fă-mă dor din cea iubire,/ Parfumată amintire,/ Fă-mă boltă înstelată,/ Cel Luceafăr care-aşteaptă/ Rugă stinsă de fecioară/ Spusă-n taină-n fapt de seară (...) Bunătatea pusă-n faptă,/ Vorbă veche, înţeleaptă,/ Clipa ultimă, iertare,/ La Măritul îndurare.//*** Fă-mă Doamne, rând pe rând/ Toate astea pe pământ,/ Şi mă poartă prin cea lume/ Şi-ntr-o inimă mă pune,/ Şi mă poartă, şi mă lasă/ Într-o inimă aleasă.” (Fă-mă, Doamne...) 
  
„Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc” – scrie Liviu Rebreanu, în „Jar” , iar Mahatma Gandhi afirma că „Iubirea este cea mai mare forţă a omenirii şi totuşi este cea mai modestă pe care ne-am putea-o închipui”.  
  
Pe de altă parte, „Spiritualizarea senzualităţii este numită iubire: aceasta este un mare triumf peste creştinism” afirma Friedrich Nietzsche, în „Amurgul idolilor”. „Iubirea este o primăvară din care trebuie să stârpeşti multe omizi, ca să poţi culege-n toamnă frumoase fructe. Dar ce păcat, poete, stârpind omizile, îţi stârpeşti, în mai, trandafirii tăi... de fluturi.” (Mihai Codreanu, în Sonete şi aforisme) „Iubire, lacrimă de mir/ Uscată-n candela uitării – scrie Mircea Istrate -/ În rugi nălţate fără şir/ Ţi-am tot cerşit un semn, iertării// Şi rug, şi scrum de iască arsă,/ Şi chin de iad, şi neagră smoală,/ Şi deznădejde ce revarsă/ Iertări cerute-a câta oară”. (Iubire, lacrimă de mir). 
  
„Iubirea este cea mai frumoasă muzică din partitura vieţii. Fără ea, ai fi un etern afon în corul imens al omenirii.” - scrie Roque Schneider. „Iubirea este o comoară fără de preţ, cu care poţi dobândi o lume întreagă, care-ţi îngăduie să răscumperi nu numai păcatele tale, dar şi pe ale altora” – ne sfâşie, ca întotdeauna, Dostoievski, în „Fraţii Karamazov”. Iar Mark Twain, cu umorul său nedezminţit, ne persiflează cu tandreţe: „Iubirea este dorinţa irezistibilă de a fi dorit în mod irezistibil”. „De-ţi rămân dorinţi necoapte/ Tu le pune la păstrare,/ Ca să fim şi mâine noapte/ Împreună, în visare”. – îşi ademeneşte iubita Mircea, Cuibărit în al tău gând) 
  
„Ceea ce noi numim iubire este, în esenţă, veneraţia vieţii” – declara doctorul şi organistul Albert Schweitzer, cel autoexilat în junglă spre a aduce lumină semenilor noştri mai puţin norocoşi. Unul dintre cei mai apreciaţi reprezentanţi ai poeziei contemporane italiene, Gabriele D'Annunzio, considera că „Iubirea este cea mai mare dintre tristeţile umane, deoarece este efortul suprem pe care omul îl încearcă pentru a ieşi din singurătatea fiinţei sale lăuntrice.” 
  
Am găsit sute de... definiţii: „Dragostea este adevărata slujbă pentru Dumnezeu.” – Sfântul Ciprian; Sir Walter Scott scria că „Dragostea este darul pe care Zeii l-au dat Oamenilor singuri de sub cer.”; În volumul I din „Conversaţii cu Dumnezeu”, Neale Donald Walsch ne spune că „Dragostea este energia care se extinde, se deschide, trimite departe, stă pe loc, scoate la iveală, împarte cu alţii, vindecă.”. 
  
„Să-ţi spun ce este dragostea adevărată. E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi. Dragostea - rădăcina şi izvorul binelui.” - afirmă Sfântul Ioan Gură de Aur.  
  
„Dragostea este o fiinţă sălbatică. Când încercăm să o ţinem în frâu, ne distruge. Când încercăm să o închidem, ne înrobeşte. Când încercăm să o înţelegem, ne tulbură.” – scrie mult îndrăgitul Paulo Coelho. „Dragostea e reducerea lumii întregi la o singură fiinţă, preamărirea unei singure făpturi până la îndumnezeire.” - constata Victor Hugo, în „Mizerabilii”, iar Moliere afirma că „este cea mai puternică forţă din univers”. 
  
„Dragostea este o catastrofă magnifică: să ştii că te îndrepţi cu toată viteza spre un zid şi totuşi să accelerezi; să alergi către pierzanie, cu zâmbetul pe buze; să aştepţi, plin de curiozitate, clipa când se va alege praful de toate. Dragostea este singura decepţie programată, singura nenorocire previzibilă, pe care o vrei mereu şi mereu.” - scrie Frederic Beigbeder, în „Dragostea durează trei ani”, iar Sir Walter Scott consideră că „Dragostea este singurul dar pe care Dumnezeu l-a dat lumii din rai”. 
  
Există, aşadar, o întreagă literatură a iubirii, şi am putea cita mii de paginidespre sentimentul care ne aşează pe orbita îndumnezeirii, fiincă, iubind, fiecare dintre noi, măcar o dată în viaţă, ne-am recreat idealul, după chipul şi asemănarea proprie. Căci iubim, de fapt, proiecţia propriului nostru suflet, în măreţia şi puritatea sa originară. Este şi motivul pentru care, din tot ce am citit până acum, e pildă, iubirile mele – aidoma poetului meu adorat, Lucian Blaga – vor continua să se înălţe cu „vulturii” trecând „prin Dumnezeu deasupra noastră”. 
  
Reîntorcându-mă la neobişnuita (pentru noi) carte de iubire a lui Mircea Dorin Istrate –, recunoscut magistru al poeziei patriotice ardelene –, reţin o strofă tulburătoare dintr-o „Noapte de taină”: 
  
„Când ieşi-va luna, voi veni cuminte 
  
Să îţi ung cu miere simţurile toate, 
  
Ochii-ţi săruta-voi, să mă ţină minte, 
  
Nedormiţi mă cheme, rugători în noapte”. 
  
Frumos! Eminescienele, melancolicele peregrinări printre stele ale lui Mircea, înmuiate în cleştarul dulce al visului, ne însoţesc pământeana pribegie: „Burniţă noaptea peste sat,/ Rumegă boii luceferi,/ Doru-i pe uliţi plecat,/ Somnu-i de miere-n cei teferi// Trece prin somnu-mi un car,/ Boii au ciucuri în coarne,/ Scârţâie drumul amar/ Vrând înapoi să-l întoarne.// Grele poveri de iubiri/ Puse-s în saci de uitare,/ Macină nori amintiri,/ Vraja îmi umple pahare.// Osia carului greu/ Ţine pe ea veşnicia,/ Colo de-a pururi mi-s eu/ Noaptea visându-mi pruncia.” „Melancolie” se numeşte această poezie a lui Mircea Dorin Istrate, dezvăluindu-i altă oglindă a sensibilităţii şi talentului, poezie cu adevărat antologică, pentru care - fie şi numai pentru ea ! - cartea aceasta merita să apară! 
  
MARIANA CRISTESCU 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Mircea Dorin Istrate-Îndulcitele iubiri / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 491, Anul II, 05 mai 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!