Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Mirela Borchin         Publicat în: Ediţia nr. 1045 din 10 noiembrie 2013        Toate Articolele Autorului

Mimi
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

În camera din mijloc, ale cărei ferestre dădeau în stradă, era biblioteca mătuşii mele. Tânără profesoară de română, cu picioare superbe, Emilia purta mini şi tocuri înalte şi mergea aproape zilnic cu trenul de amiază la Timişoara.  

- Mimi, ia-mă şi pe mine la piatru!  

- Păi... azi nu e teatru. Aşteaptă până duminică. Ce să-ţi aduc de la oraş?  

Mi-aş fi dorit enorm o ciocolată cu lapte, o amandină sau o păpuşă. Dar nu îndrăzneam să-i cer nimic.  

- Ce-vaaa... oftam şi ea râdea:  

- O să-ţi aduc răbdări prăjite, bine?  

- Daaa...  

Mă furişam în camera ei, luam câte o carte şi urmăream fiecare rând cu degetul.  

- Tată moşule, ce scrie aici?  

- Ai să înveţi când ai să mergi la şcoală.  

- Şi când am să merg la şcoală?  

- Când ai să te faci mai mare...  

Nu ştiam cum să mă fac mai mare. Mă uitam la degete, la faţă, la picioare. Le vedeam în fiecare zi la fel. Seara, Emilia se punea pe canapea, îşi strângea genunchii sub bărbie şi citea:  

- Mimi, ce scrie acolo?  

- Astea nu-s pentru tine, nu-s poveşti...  

- De ce?  

- Ai să vezi când ai să creşti.  

- Dar eu nu cresc, mă plângeam.  

- Ai răbdare... (Oare ce aveam?)  

Într-o iarnă, de Crăciun, cadrele didactice din sat trebuiau să joace într-o piesă de teatru. Ne-am dus şi noi să o vedem pe Mimi la căminul cultural. Lume puhoi. Îmi amintesc că erau pe scenă la o masă preşedinta de CEAPEU, secretara de partid şi doi învăţători – Emilia şi Ion. Într-un castron erau patru sarmale. Emilia le-a scos în farfurie – preşedintei una, secretarei una şi ei două. Ion tot cerea şi el o sarma şi ea nu voia să-i dea. Ion se ruga: „Hai, fii bună, dă-mi şi mie o sarma!”, dar ea mânca şi îi făcea în ciudă. Îmi era ruşine că era aşa de rea. Tot drumul n-am vorbit cu ea. Râdeau şi bunicii şi ea de mine. De naivitatea mea. Nu înţelegeam de ce zic ei că nu înţeleg. Şi cum poate să nu fie adevărat, dacă eu am văzut că ea a mâncat două sarmale şi Ion niciuna.  

Când am mers la şcoală, în prima zi i-am spus un banc învăţătoarei. „De ce se tem doi îndrăgostiţi şi o broască?... De barză.” Tanti Lida m-a dus în cancelarie, să-l spun şi acolo. Dascălii râdeau cu lacrimi.  

- De ce au râs aşa? am întrebat-o pe Mimi.  

- Că ai spus cu foarte mare seriozitate asta.  

- Şi nu se spune aşa?  

- Ba da. Ai să te faci actriţă. Ai să joci pe scenă, ascultă ce îţi zic.  

Am învăţat repede abecedarul. Nu cred că mi-a luat o săptămână. Şi m-am apucat de citit. Evident că nu poveşti, ci cărţi de-ale Emiliei... pe ascuns. Ţin minte că am început cu „Fiul risipitor”. Mă opream la scenele tari şi le citeam de atâtea ori, până le învăţam pe de rost. În clasele primare, ştiam deja pe dinafară „Domnişoara Nastasia”, „Pavilionul cu umbre” şi două volume de teatru ale lui Lovinescu. Mă închideam în camera Emiliei şi le spuneam în faţa oglinzii. Încercam să le spun şi copiilor cu care ar fi trebuit să mă joc, dar ei se risipeau după câteva fraze. Doar Mimi umplea câte o scrumieră fumând ţigară după ţigară în timp ce mă asculta... Îşi făcea timp pentru mine, mă învăţa, mă însoţea la concursuri... pe post de antrenor personal, în orice localitate. Am fost cu ea prin ţară la olimpiadele de limba română. La Botoşani mi-am pierdut un cercel şi am început să mă smiorcăi. Profesorul Gafencu s-a răstit neîndurător la mine:  

- Aşa-ţi trebuie dacă vii la olimpiadă cu cercei şi cu mătuşă după tine!!!  

Tot cu ea m-am dus la examenul de admitere la facultate. A venit apoi la toate examenele din sesiuni, cu o zi înainte, ca să-mi zică: „Baftă!” Când am intrat ca asistent la universitate, a început corvoada participărilor la conferinţe. Nu m-a lăsat nici atunci singură, deşi eram măritată şi aveam copii. Cumpăra bilete de tren cu 10 zile înainte, rezerva camere la hotel şi suporta nu doar toate cheltuielile, ci şi toate emoţiile şi răbufnirile mele. În 2008, la o conferinţă internaţională de lingvistică organizată de Academia Română, ne-am cazat la un hotel de lângă Casa Poporului. Pentru că telefonul îi era bruiat şi nu putea lua legătura cu mine, a venit să mă aştepte înaintea Academiei. Afară ploua. Am găsit-o seara printre maidanezii de pe platou:  

- S-a întâmplat ceva?!  

- Nu ne merg telefoanele şi m-am gândit să te aştept, să nu te rătăceşti pe-aici...  

- Şi ai stat în ploaie???  

- Ah, dacă ai şti... Toţi academicienii m-au poftit înăuntru: şi Sala, şi Chivu, şi Saramandu. I-am văzut în carne şi oase... Bine că îi ştiam de la televizor, că altfel nici n-aş fi ştiut cu cine am avut onoarea.  

Înainte de a muri, mi-a întins mâna:  

- Iubita mea, câte bucurii mi-ai făcut tu...  

Nu ştiu cum se face, dar nimic din ce mi se întâmplă nu poate compensa ce am pierdut în viaţă. Ştiu că sufăr. Ştiu să sufăr. Ori de câte ori afară plouă, plâng şi eu.  

Referinţă Bibliografică:
Mimi / Mirela Borchin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1045, Anul III, 10 noiembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Mirela Borchin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mirela Borchin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!