Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Vocatii > Mobil |   


Autor: George Baciu         Publicat în: Ediţia nr. 205 din 24 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

MIHAIL RALEA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MIHAIL RALEA 
  
Mihai Ralea s-a născut la 1 mai 1896 la moşia familiei sale de la Huşi, adică în casa Ecaterinei (născută Botezatu) şi al lui Dumitru Ralea, magistrat, şi tatăl Catincăi Ralea. Face cursul primar la Huşi şi Liceul Internat la Iaşi, absolvindu-l în 1914. Se înscrie, nu la Universitatea din Iaşi, cum era firesc, ci la cea din Bucureşti, unde nu a urmat însă decât un an – anul didactic 1915-1916 – căci în august 1916 România intrând în război şi tineretul universitar nemaiputând beneficia de privilegiul amânării serviciului militar pentru continuarea studiilor, el a fost luat, ca toţi colegii lui valizi, în armată şi a urmat Şcoala Militară de Artilerie, aflată atunci în refugiu la Iaşi, după absolvirea căreia a fost repartizat la un regiment de artilerie. Dar el nu a fost pe front, s-a ambuscat până la sfârţitul războiului la o unitate de rezervă. În primul an de studenţie, el s-a evidenţiat la seminarul de psihologie al prof. C. Rădulescu-Motru cu o lucrare de seminar, pe care ilustrul profesor i-a publicat-o în „Revista de Filosofie” şi i-a citat-o în tratatul său Curs de psihologie (1923) – fapt care va juca un rol important în cariera lui universitară. După ieşirea noastră din război prin defecţiunea armatelor ruse şi după încheierea armistiţiului, fiind demobilizat, el şi-a dat în câteva luni – fiindcă anii de război dădeau dreptul la scutirea de frecvenţă – toate examenele de filosofie şi drept, luându-şi astfel două licenţe, ceea ce nu era un lucru rar pe vremea aceea: mulţi studenţi în drept urmau şi literele sau filosofia, mulţi sudenţi în litere şi filosofie urmau şi dreptul. Iar după capitularea armatelor Triplei Alianţe şi încheierea armistiţiului pe toate fronturile, imediat după reluarea legăturilor feroviare cu Franţa, el a plecat la Paris pentru continuarea studiilor – cu o bursă acordată de guvern. Urmează Ecole Normale Superieure, între 1919 şi 1923. Aici, el a început să se specializeze în sociologie, alegându-şi ca problemă pentru teza de doctorat ideea de revoluţie în doctrinele socialiste. Inainte de a-şi fi însuşit metodele ştiinţifice de lucru şi de a fi străbătut întregul material al temei, el s-a grăbit să redacteze teza şi s-o prezinte profesorului C. Bougle, la care trebuia să şi-o susţină. Când profesorul francez i-a observat că nu se documentase suficient, că lucrarea prezintă serioase lipsuri şi că trebuia refăcută, Mihai Ralea i-a răspuns umil că şi el îşi dădea seama de acest lucru, dar că în ţară îl aştepta o catedră universitară care devenise vacantă şi că, dacă nu s-ar întoarce îndată cu doctoratul, ar pierde-o. Nu e greu de imaginat cum ar fi reacţionat C. Bougle, dacă un student francez i-ar fi invocat un asemenea argument ca să i se accepte o lucrare necorespunzătoare. Fiind însă vorba de străin, fiu al unei ţări care luptase în război alături de Franţa, el s-a arătat îngăduitor – „da, a exclamat el, înţeleg: o catedră universitară e un lucru foarte important!” – şi Mihai Ralea şi-a trecut doctoratul la Sorbona în 1923. Dar el şi-a trecut în acelaşi timp la Paris şi un doctorat în drept. Două licenţe – una în drept, alta în filosofie – într-un singur an, două doctorate – în aceleaşi specialităţi – în trei ani, au constituit fără îndoială remarcabile performanţe. Mihai Ralea era grăbit, foarte grăbit !  
  
Întors în ţară, va fi numit, la Universitatea din Iaşi, asistent la Catedra de filosofie condusă de Ion Petrovici, apoi conferenţiar la Catedra de pedagogie socială (1923-1926), profesor de psihologie şi estetică (1926-1938). Din 1938 este profesor la Universitatea din Bucureşti. Discipol al lui G. Ibrăileanu, va deveni director, din 1933, la revista „Viaţa românească ", la început împreună cu G. Călinescu, apoi cu D.I. Suchianu.  
  
Intră în politică alături de ţărănişti, fiind o vreme directorul oficiosului Partidului Naţional Ţărănesc, „Dreptatea". La alegerile parlamentare din 1929 este ales deputat de Fălciu. Era un succes, având în vedere vârsta şi stagiul scurt în PNŢ. Spre deosebire de alţi fruntaşi ai partidului, în 1939 intră în Frontul Renaşterii Naţionale, partidul unic, efemer întemeiat şi patronat de Carol al II-lea, fiind numit ministru al Muncii şi Ocrotirilor Sociale. Pentru concepţiile lui de stânga şi atitudinea antihitleristă, a fost internat o perioadă, în timpul războiului, în lagărul de la Târgu Jiu. După 1944 ocupă o serie de înalte funcţii politice: ministru al Artelor în guvernul Petru Groza, ministru al României la Washington (din 1946 până în 1948 ), vicepreşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, apoi primeşte însărcinări din ce în ce mai decorative: preşedinte al Comisiei Naţionale pentru UNESCO, preşedinte al grupului român pentru Uniunea Interparlamentară. 
  
A sprijinit prin declaraţii şi chiar implicându-se activ în politică, instaurarea comunismului în România. Din acest motiv şi-a atras adesea critica şi dezaprobarea intelectualilor care nu aveau vederi comuniste, mulţi dintre ei închişi, pe motive evident politice, de noua putere comunistă de la Bucureşti. 
  
Membru al Academiei Române (1948), devine director al Institutului de Psihologie al Academiei şi şeful Catedrei de psihologie la Universitatea din Bucureşti.  
  
Ralea debutează în revista „Convorbiri literare"cu studiul Importanţa sociologică a lui G. Tarde (1916), apoi publică în „Studii filosofice", în acelaşi an, Relaţiunile dintre imagine şi gândire. Scrie la „Viaţa românească", la care trimite regulat Scrisori din Paris, în perioada studiilor sale în capitala Franţei. A mai colaborat la „Însemnări literare", „Adevărul literar şi artistic", „Dreptatea", „Cuvântul liber", „Dimineaţa", „Fapta", „Revista română", „Minerva", „Contemporanul", „Secolul 20"etc.  
  
Ca doctrinar politic, a elaborat studiul Perspectivele ţărănismului în faţa noilor curente sociale (1934), iar ca psiholog, sociolog şi filosof, domeniile sale principale de activitate, a publicat numeroase lucrări: Formarea ideii de personalitate. Studiu de psihologie genetică (1924), Contribuţii la ştiinţa societăţii (1927), Psihologie şi viaţă (1938), Introducere în sociologie (1944), Explicarea omului (1946, tradusă şi în franceză în 1949), Studii de psihologie şi filosofie (1955), Istoria psihologiei (I-II, 1955-1956, în colaborare cu C.I. Botez), iar în colaborare cu Traian Herseni, Sociologia succesului (1962) şi Introducere în psihologia socială (1966). După 1944 a publicat şi lucrări propagandistice, conforme cu ideologia oficială: Caracterul antiuman şi antiştiinţific al psihologiei burgheze americane (1954), „Războiul psihologic", instrument al agresiunii imperialiste (1954). 
  
Foarte curios, Ralea ignoră complet folclorul, pe Miron Costin ori pe Dimitrie Cantemir, pe scriitorii paşoptişti de la care se revendica, cel puţin în parte, „Viaţa românească", pe B.P. Hasdeu, şi mai ales pe Mihai Eminescu, Ion Creangă, I.L. Caragiale (invocat o dată) şi pe marele său contemporan Mihail Sadoveanu. Deşi cele două condiţii nu ar fi satisfăcute, el se încumetă totuşi să întreprindă o „încercare de caracterizare psihologică", folosind observaţiile proprii, dar şi istoria (adică tot o sursă culturală). După opinia lui, psihologia poporului român se situează echidistant „între voluntarismul activist al Apusului şi pasivitatea fatalistă a Orientului". Influenţele venite din ambele părţi „s-au topit formând o sinteză nouă, de echilibru", numită adaptabilitate. Aici sunt descoperite principalele trăsături definitorii, prin acest echilibru „ne deosebim de toată lumea Orientului, dar şi de aceea a Apusului". 
  
Dezvoltând ideea adaptabilităţii, devenită „arma noastră de luptă în existenţă", Ralea constată „spiritul nostru tranzacţional", bunătatea, toleranţa, lipsa dorinţei de răzbunare. În completarea portretului psihologic, afirmă că românul are inteligenţă vioaie, suplă, că ţăranul e înzestrat cu un spirit critic foarte dezvoltat, ironic şi filosofic; lipsit de educaţie religioasă, acesta nu este mistic, ci mai degrabă superstiţios. Ceea ce omite să evidenţieze (tocmai el, doctrinarul ţărănist) este dragostea de pământ a omului de la ţară. 
  
Două sunt ideile fundamentale care îl conduc pe Ralea în calitate de teoretician şi critic literar: specificul naţional şi metoda psihologică, dublată adesea de cea sociologică. Amândouă provin de la mentorul său, G. Ibrăileanu, el dezvoltându-le şi adăugându-le unele nuanţe într-o demonstraţie coerentă, însă nu întotdeauna convingătoare din punct de vedere estetic. Ca şi Ibrăileanu, crede că influenţa Occidentului e foarte benefică în politică, ştiinţă şi tehnică, dar nu în literatură. Se pronunţă împotriva sincronismului, ignoră complet simbolismul şi curentele moderniste, „care literatură mare sau cel puţin propriu-zisă nu pot da". Se afla astfel într-o gravă eroare, căci mai toată literatura interbelică îl va contrazice. Criticul transformă specificul naţional într-o judecată de valoare absolută, conceptul de specific vine de la sine, nu poate fi impus. 
  
Ralea e un om de condei prin excelenţă intelectual, raportându-se frecvent la istorie şi la istoria culturii, sensibil în faţa peisajului, a elementelor de civilizaţie, a aspectelor sociale şi spirituale, atent la amănunte semnificative, care vin să îi întărească o idee. Uneori utilizează metafora, găseşte expresia sau propoziţia memorabilă, textul său fiind mai totdeauna agreabil, stârnind interesul şi curiozitatea. Nu cultivă nici encomionul, nici diatriba, ci doar observaţia lucidă, când şi când ironică, nefiindu-i străine - e adevărat, ceva mai rar - admiraţia şi entuziasmul. Două exemple sunt elocvente pentru capacitatea autorului de a caracteriza. Spaniolii sunt un „amestec de bigotism, pasiune şi senzualitate", popor catolic prin excelenţă, al cărui suflet se zbate între voluptate şi remuşcare, astfel încât mai peste tot regăseşti „două categorii de oameni: preoţii şi amanţii, adică cei care iubesc şi cei care regretă". Foarte individualizaţi sunt şi englezii. Ceea ce frapează la ei ar fi rezerva, discreţia, aroganţa, egoismul, izolarea, indiferenţa superioară. Empirişti, confundându-se cu clipa prezentă datorită prosperităţii generale, englezii „au ajuns la acea vârstă când întregul popor se transformă în aristocraţie", deşi sentimentul de clasă e foarte dezvoltat. Spiritul lor e paradoxal: „Ca orice popor mare, poporul englez e dublu: progresist şi conservator, idealist şi practic, tolerant şi feroce, democrat şi aristocrat, iubitor de libertate şi tiranic." 
  
De la Berlin, unde încetase din viaţă la 16 august 1964, în drum spre Copenhaga, unde urma să participe la nu ştiu ce conferinţă internaţională, rămăşiţele lui pământeşti au fost aduse la Bucureşti şi au fost depuse în incinta Marii Adunări Naţionale. Guvernul i-a organizat funeralii naţionale. El a fost înmormântat la cimitirul Bellu lângă cei mai mari scriitori – Eminescu, Caragiale, Coşbuc, Sadoveanu. 
  
_______________________ 
  
Studii despre Mihai Ralea 
  
• Petre Anghel, Mihai Ralea, vocaţia eseului, Bucureşti, 1973; 
  
• Petre Anghel, Mihai Ralea, Bucureşti, 1998. 
  
George Baciu 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
MIHAIL RALEA / George Baciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 205, Anul I, 24 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Baciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Baciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!