Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Modele > Mobil |   


Autor: Aurel V. Zgheran         Publicat în: Ediţia nr. 1158 din 03 martie 2014        Toate Articolele Autorului

Mihai Mălaimare. Teoria gestului
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Actorul Mihai Mălaimare s-a născut întocmai unde trebuia, la Botoşani, altminteri, cum însuşi crede, nu ar fi fost ceea ce este: „N-aş fi putut fi actor dacă nu mă năşteam acolo, n-aş fi putut fi ceea ce sunt dacă nu creşteam acolo, n-aş fi putut gândi cum gândesc dacă nu începeam să descopăr lumea acolo”. 
  
Oricât ar fi de consfinţite cu certificate şi diplome, biografiile omului ar avea viciul neobiectivităţii dacă nu s-ar baza pe împrejurările, timpul şi locul în care a văzut lumina zilei şi unde şi-a petrecut întâia parte a vieţii, aceea în care şi-a format fibra lui sufletească. Restul timpului în care vieţuieşte pe unde se întâmplă sau i se cere fiecăruia, e prefacere. 
  
Acasă, omul se întăreşte din rădăcini şi se ridică pe temelie, în lume se îndreaptă spre utopie. Între una şi cealaltă e ruptura. Desprins din aşezarea sa natală, omul e un rătăcit, întors acasă după mult timp, e un înstrăinat. Puţini au infirmat capacitatea de a se arcui după toate virajele vieţii, potenţiala strămutare a omului, neştiind dacă se va opri chiar şi după momentul terminus al călătoriei prin viaţă. 
  
Cine poate şti dacă viaţa nu este subţirele şi impropriul joc secund al unei succesiuni de vieţi, ca păpuşile Matrioşka?! Dar mutarea omului din casa natală creşte în sufletul său o permanentă sete de apa fântânii copilăriei sale o tremurare a sufletului guvernat de un dor permanent. Românului de azi nu-i par lungi călătoriile pe planetă, în schimb îi este greu să tragă o fugă la părinţi. Cucerit şi recucerit de mirajul distanţei pierde din vedere punctul! 
  
Aspiraţia exclude pasul şi adoptă saltul, încât românul voiajează la Roma, Paris, Madrid, Londra, New York, Dubai... dar îşi lasă părăsiţi părinţii şi ţinuturile copilăriei. Îşi şterge din conştiinţă urmele şi o încarcă de aviditatea bântuirii carnavalului planetar. 
  
Vin străinii să exploreze minunile Moldovei de Sus şi se întorc la ei reconciliaţi cu natura pură, stăpână a universului, încărcaţi de plăcerea priveliştilor, de cunoaşterea artei, tradiţiilor, culturii ţărăneşti, istoriei acestei părţi de lume, recuperatoare a frumuseţii lumii din întregul ei. 
  
Botoşaniul e una din aşezările dintre frontierele de piatră, păduri şi râuri, ale ţinuturilor domnite de Ştefan cel Mare, Mihai Eminescu, George Enescu ieri şi azi. Aici se încrucişează drumurile spre mănăstirile, rezervaţiile, cetăţile Moldovei întinse până în Bucovina, marginile Maramureşului, Dunăre şi peste Prutul cel ce curge ca o lacrimă nemaisecată de niciun soare care nu mai răsare de atâta timp, în zarea revărsată în primejdii dintr-acolo. 
  
Aici s-a născut actorul Mihai Mălaimare. Cum spune, aici trebuia s se nască! E unul dintre oamenii de valoare ai locului care nu a plecat cu tot cu urme de acasă. Adeseori revine, iar când nu vede Botoşaniul, trăieşte în el! Legăturile sufleteşti, întoarcerile periodice în Moldova copilăriei sale sunt pentru el canoane sacrosante. Dacă vor fi fost sau dacă sunt în legende zei cereşti, Moldova are zei pământeşti, mulţi, atât de mulţi încât nu-i cuprinde o carte. Iar oameni de valoare, cum este Mihai Mălaimare nu se întorc unde s-a ctitorit cu jertfetnicie vatra de cultură şi istorie a Botoşaniului, ci veghează aici! Să întrebăm pe oricare botoşănean despre Mihai Mălaimare...! Astfel şi atunci România ar fi o ţară prosperă, cu cer mai luminos, când şi dacă, întrebând naţiunea despre fiecare dintre figurile celor care s-au instalat la cârma şi cumpăna ei va recunoaşte pe politicieni, cum îl recunoate pe Mihai Mălaimare. Mulţi români habar nu au cine sunt cei care îi reprezintă, cei cărora le-au dat girul pentru propriul şi utopicul bine. Iată de ce trebuie ca românii să manifeste circumspecţie faţă de clasa politică de azi, iată de ce românii trebuie să fie grăbiţi cu răspunsul când este vorba despre cei pe care îi admiră şi sunt modele.  
  
A ales teatrul care, ca şi actorul nu are vrstă. A început la Teatrul Naţional din Bucureşti şi conduce azi Teatrul „Masca”. Drumurile sunt aşternute în cuvinte alese din cărţile sale. Actorul are cărţi scrise cu cerneală de spirit şi cu toc de minte. Sunt izbutiri livreşti zugrăvitoare ale chipurilor fizice şi sufleteşti dar şi ale epocii în spiritul şi actul ei. Spre citirea lor, trezirea interesului e destul de energică. Cine refuză să deschidă o carte scrisă din trăirile unui artist?!  
  
Prezentându-şi singur familia, o face mai bine şi mai simplu decât scriitorii: „Soţia mea este Anca Dana Florea, regizor de teatru, omul care m-a schimbat, care m-a determinat să-mi găsesc drumul şi să am curajul să merg pe el. Copiii mei, Mihai, Nică, Ştefan şi Catinca sunt grozavi şi sper din toată inima să fie fericiţi şi să se împlinească profesional. Îmi place să cred că au ceva de spus în arta românească şi că eu sunt doar vârful isebergului numit Mălaimare. Mihai este un cineast care are deja un CV mai mult decât impresionant, Nică va fi un muzician cu renume, sper, Ştefan are un umor frust şi scrie absolut incredibil penstru vârsta lui, iar Catinca este frumoasă, deşteaptă şi teribil de talentată. Sunt mândru de ei şi, dovadă că sunt bătrân, mă gândesc uneori şi încerc să mă văd peste câţiva ani cu oarecare nepoţi pe genunchi. Vor fi şi ei, sunt sigur, frumoşi şi talentaţi”. 
  
De la şcoala primară şi liceu, în Botoşani, la I.A.T.C. şi în continuare spre râvnitele lumini ale rampei, drumul actorului răzbate prin Teatrul Naţional, televiziuni, radiouri, scene şi platouri de film, la „Masca”, în 1990. Câţiva ani a fost profesor la I.A.T.C. unde şi-a cuprins colegii de mirare: „cum să le explic că nu se poate dansa pe scenă fără să ai o poveste în subsidiar, că nu există gest în sine, ci doar poveste, adevăr. Nici nu ştiu dacă actorii care păreau a înţelege ceva din ce le spuneam au fost în stare ei înşişi să traducă în faptă acest adevăr, dar pot depune mărturie eu că atunci când sunt pe scenă mă vizitează umbre, chipuri, întâmplări. Mă rog, nu este aici locul unei teorii a gestului” are ca răspuns adresat colegilor săi actorul Mihai Mălaimare, la întrebarea „...step, pantomimă, acrobaţie... asta e teatru?”. 
  
Important în biografia actorului Mihai Mălaimare, dar nu mai important decât ceea ce a făptuit pe şi pentru scenă este de punctat că a fost membru în Parlamentul României (1996-2004) şi membru până în 2013 al Consiliului Naţional al Audiovizualului. A fost decorat cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, „pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului românesc, cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti”. 
  
Diamantul străluceşte pentru că e şlefuit. Dar soarele, pentru ce?! Pentru că e din foc. Iar focul are viaţă! De aceea, şi scena străluceşte. Ea-i soarele vieţii sufleteşti. 
  
Întâlnindu-l pe actorul Mihai Mălaimare la Mari Vila, în anul 2013, şi făcându-i solicitarea pentru o fotografie, am primit un răspuns care face confortabilă îndrăzneala: „Dacă îţi slujeşte...! Acceptarea aceasta, ca unul dintre cele mai fireşti lucruri din lume a avut prelungire în incitaţia la dialog. Actorul Mihai Mălaimare nu are niciodată o atitudine de izolare în spatele unei bariere, faţă de nimeni! 
  
Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com) 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Mihai Mălaimare. Teoria gestului / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1158, Anul IV, 03 martie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!